Neutralizarea efectelor tratamentului neuniform al elementelor hibride*)

Acţiunea 2 BEPS (OECD/G20 Base Erosion and Profit Shifting Project)

2015   Final Report

 

 

 

Sursa: http://dx.doi.org/10.1787/9789264241138-en

 

Cuvânt înainte

Problemele fiscale internaționale sunt, astăzi, mai mult ca niciodată pe agenda politică a statelor. Integrarea economiilor și piețelor naționale s-a accelerat semnificativ în ultimii ani, testând cadrul fiscal internațional conceput în urmă cu peste un secol. Regulile în vigoare au scos la iveală punctele slabe care reprezintă oportunități pentru erodarea bazelor de impozitare și practicile de transfer a profiturilor (BEPS), solicitând acțiuni hotărâte din partea liderilor pentru a restabili încrederea în sistem și a asigura faptul că profiturile sunt impozitate acolo unde se desfășoară activități economice și unde se creează valoarea.

 

După publicarea Raportului intitulat Combaterea erodarii bazelor impozabile și transferul profitului in jurisdictii cu impozitare redusă (Addressing Base Erosion and Profit Shifting in February 2013,), țările OCDE și G20 au adoptat în septembrie 2013 un Plan de Acțiune în 15 puncte pentru a combate aceste practici. Cele 15 acțiuni care urmează să se desfășoare se ridică în jurul a trei piloni principali: armonizarea normelor naționale care influențează activitățile transnaționale, consolidarea cerințelor de fond din standardele internaționale existente și îmbunătățirea transparenței și securității juridice.

 

De atunci, toate țările OCDE și G20 au lucrat impreuna, Comisia Europeană  contribuind si ea, pe parcursul proiectului BEPS. Țările în curs de dezvoltare au fost asociate prin diferite mecanisme, inclusiv participarea directă la activitatea Comitetului pentru afaceri fiscale. În plus, organizațiile fiscale regionale, cum ar fi Forumul privind administrația fiscală africană (ATAF), Centrul de întâlnire și studiu pentru șefii administrațiilor fiscale (CREDAF) și Centrul interamerican al administrațiilor fiscale (CIAT) au lucrat alături de organizații internaționale, precum Fondul Monetar Internațional (FMI), Banca Mondială și Organizatia Națiunile Unite. Părțile interesate au fost consultate pe scară largă: în total, proiectul BEPS a făcut obiectul a peste 1.400 de contribuții din partea întreprinderilor, specialiștilor în domeniul fiscalitatii, ONG-urilor și academicienilor. 14 reuniuni de consultare publică au fost organizate și transmise în direct pe internet, în timp ce Secretariatul OCDE a difuzat sesiuni interactive pe Web pentru a ține publicul la curent cu evoluția proiectului și pentru a răspunde la întrebările sale.

 

După doi ani de muncă, au fost întocmite cele 15 rapoarte prevăzute în Planul de acțiune. Toate aceste rapoarte, inclusiv cele lansate provizoriu în 2014, au fost reunite ca parte a unui pachet cuprinzător, prima revizuire majoră a regulilor fiscale internaționale dupa aproape un secol. Punerea în aplicare a noilor măsuri ar trebui să conducă companiile să își declare profiturile acolo unde se desfășoară activitățile economice care le generează și unde este creată valoarea. Strategiile de planificare fiscală bazate pe reguli învechite sau sisteme naționale slab coordonate vor fi învechite.

 

Prin urmare, punerea în aplicare este crucială în această etapă. Pachetul BEPS trebuie implementat prin modificări aduse legislației și practicilor naționale și adoptarea de noi prevederi la tratatele/acordurile fiscale, grație negocierii unui instrument multilateral care ar trebui finalizat în 2016. OCDE și G20 au decis, de asemenea, să continue cooperarea pentru a garanta aplicarea coerentă și coordonată a recomandărilor rezultate din proiectul BEPS. Globalizarea necesită găsirea de soluții globale și implicarea într-un dialog global care depășește cadrul OCDE și țările G20. Pentru a promova acest obiectiv, în 2016, țările OCDE și G20 vor proiecta un mecanism de monitorizare cuprinzător, în care toate țările interesate vor participa pe picior de egalitate.

 

O mai bună înțelegere a modului în care recomandările proiectului BEPS sunt puse în practică ar putea limita neînțelegerile și disputele dintre state. O atenție sporită la punerea în aplicare a acțiunilor și a administrării impozitelor poate fi benefică atât pentru state cât și pentru companii. În cele din urmă, sunt propuse soluții pentru îmbunătățirea datelor și analizelor, ceea ce va face posibilă evaluarea și cuantificarea periodică a impactului mecanismelor de erodare a bazelor impozabile și transferul profitulor, precum și a rezultatelor măsurilor aplicate prin proiectul BEPS de combatere a acestor practici.

 

 

Abbreviations and acronyms

 

 

BEPS                 Base Erosion and Profit Shifting

CFA                   Committee on Fiscal Affairs

CFC                   Controlled Foreign Company

CIV                   Collective Investment Vehicle

CRS                   Common  Reporting  Standard  (Standard  for  Automatic  Exchange  of Financial Account Information in Tax Matters)

DD                     Double deduction

D/NI                  Deduction / no inclusion

FIF                    Foreign Investment Fund

FTA                   Forum on Tax Administration

GAAP               Generally Accepted Accounting Practice

IFRS                  International Financial Reporting Standards

JITSIC              Joint International Tax Shelter Information and Collaboration OECD                           Organisation for Economic Co-operation and Development PE    Permanent Establishment

REIT                 Real Estate Investment Trust

TRACE             Treaty Relief and Compliance Enhancement

WP1                  Working Party No.1 on Tax Conventions and Related Questions

WP11                Working Party No.11 on Aggressive Tax Planning

 

 

 

 

Rezumat

 

Acordurile cu tratament neuniform hibrid exploatează diferențele de tratament fiscal ale unei entități sau instrument în conformitate cu legislația a două sau mai multe jurisdicții fiscale pentru a beneficia de situatiile de dubla neimpozitare, inclusiv amânarea fiscala pe termen lung. Aceste tipuri de aranjamente a căror utilizare este larg răspândită duc la o erodare semnificativă a bazelor impozabile din țările în cauză. De asemenea, acestea au un impact negativ general asupra concurenței, eficienței, transparenței și echităţii.

 

În vederea  consolidarii coerenței normelor fiscale privind impozitul pe profit la nivel internațional, Proiectul BEPS OECD / G20 intenționează să elaboreze recomandări cu privire la proiectarea/conceperea normelor nationale și îmbunătăţirea dispozițiilor Conventiilor fiscale care să neutralizeze efectele fiscale ale acordurilor cu tratament neuniform hibrid. Raportul de faţă prezintă aceste recomandări: Partea I conține recomandări pentru modificările legislațiilor nationale, iar partea a II-a prezintă modificările recomandate pentru  Convenția fiscala model OCDE. Odată transpuse în legislația internă și în tratatele/acordurile fiscale, aceste recomandări vor neutraliza tratamentele neuniforme hibride, punând capăt deducerilor multiple pentru o singură cheltuială, deducerilor fără o impozitare corespondentă sau acordarea  creditelor fiscale străine multiple pentru o singură sumă de impozit străin plătit in strainatate. Prin neutralizarea tratamentului neuniform al rezultatelor fiscale, aceste reguli vor împiedica utilizarea de aranjamente ca instrumente pentru erodarea bazei impozabile sau transferul profiturilor, fără a afecta negativ comerțul și investițiile transfrontaliere.

Acest Raport înlocuiește Raportul preliminar Neutralizarea efectelor acordurilor cu tratament neuniform hibrid (OCDE, 2014), care a facut parte din primul set de documente  ale proiectului BEPS punlicat in septembrie 2014. Raportul preliminar, recomandările expuse in Partea I a acestui document au fost completate cu îndrumări suplimentare. și exemple practice care explica în detaliu funcționarea regulilor. De asemenea, Raportul a fost completat cu operaţiunile de transfer de active (cum ar fi operaţiunile de împrumuturile de valori mobiliare și operaţiunile repo), tratamentele neuniforme hibride importate și tratarea unei plăți care este inclusă ca venit în cadrul unui regim al societăţilor străine controlate. Solutiile de consensul la aceste probleme sunt reflectat în Raportul de fata.

 

Așa cum s-a indicat în Raportul din septembrie 2014, țările sunt libere sa alege daca vor sa aplice sau nu regulile de neutralizare a tratamentului neuniform hibrid pentru a aborda tratamentele neuniforme care apar în cadrul capitalului de reglementare hibrid din cadrul unui-grup. În cazul în care un Stat alege să nu aplice regulile pentru a neutraliza un tratament neuniform hibrid cu privire la un anumit instrument de reglementare a capitalului, aceasta nu afectează alegerea  altei țări de a aplica sau nu aceste reguli instrumentului in cauza.

 

 

Partea I

 

Partea I a Raportului face recomandări pentru adoptarea de reguli care să soluționeze tratamentul neuniform al rezultatelor fiscale atunci când apar în legătură cu plățile efectuate în cadrul unui instrument financiar hibrid sau cu plăți efectuate de către sau pentru o entitate hibridă. De asemenea, recomandă adoptarea de reguli pentru remedierea tratamentelor neuniforme indirecte care apar atunci când efectele unui aranjament cu tratament neuniform hibrid sunt importate într-o țară terță.

 

Aceste recomandări îmbracă forma unor reguli de legǎturǎ care aliniază/conciliază  tratamentul fiscal al unui instrument sau entitate dintr-o jurisdicție cu tratamentul fiscal din jurisdicția contrapărţii, fără a denatura rezultatele economice/comerciale. Regulile se aplică automat într-o ordine prestabilită, deoarece există o regula principală (primară) și o regulă secundară sau defensivă. Acest principiu se opune ca mai multe țări să aplice aceeasi regula aceluiași acord/aranjament și, de asemenea, evită riscul dublei impozitări.

 

Conform regulii principale recomandate, țările trebuie sa refuze unui contribuabil deducerea pentru o plată, daca aceasta nu este inclusǎ în veniturile impozabile ale beneficiarului în jurisdicția contrapărţii, sau dacă este deductibilǎ și în jurisdicția contrapărţii. Dacă regula principală nu este aplicată, atunci jurisdicția contrapărţii poate aplica în general o regulă defensivă, impunând ca plata deductibilă să fie inclusă în venituri sau să refuze dubla deducere în funcție de natura tratamentului neuniform.

 

Raportul recunoaște importanța coordonării în implementarea și aplicarea normelor referitoare la tratamentul neuniform hibrid, pentru a se asigura eficacitatea acestor norme și pentru a minimiza costurile de conformare și de administrare pentru contribuabili și autoritățile fiscale. În acest scop, Raportul propune un set comun de principii de proiectare și termeni definiți, care să asigure coerența în aplicarea regulilor.

Partea a II-a

 

Partea a II-a a Raportului este dedicată unor soluții posibile, care au drept obiectiv, să se asigure că

  • instrumentele și entitățile hibride, precum și entitățile cu dublǎ rezidenţǎ, nu sunt utilizate pentru obţinerea în mod nejustificat de beneficii sau avantaje prevǎzute în conventiile fiscale și că
  • conventiile fiscale nu împiedică aplicarea modificărilor la legislația nationala recomandate în partea I.

Partea a II-a examinează mai întâi subiectul entităților cu dublă rezidență, respectiv entitățile care sunt rezidente în două state în scopuri fiscale. Raportul subliniază că lucrările la Acțiunea 6 vor aborda unele dintre preocupările BEPS legate de problema entităților cu dublă rezidență, asigurându-se că acele cazuri de rezidență dublă din cadrul unui tratat fiscal vor fi soluționate de la caz la caz, şi nu pe baza prevederilor actuale bazate pe locul conducerii efective a entităților[1]*). Cu toate acestea, această schimbare nu va rezolva toate problemele legate de entitățile cu dublă rezidență, fiind nevoie şi de modificări ale dreptului intern al statelor, pentru a neutraliza alte strategii de evitare care se bazează pe dubla rezidență.

 

De asemenea, partea a II-a se referă la aplicarea tratatelor fiscale entităților hibride, adică entităților care nu sunt considerate ca fiind contribuabili, fie de unul, fie de niciunul dintre cele douǎ state care au încheiat un tratat fiscal (cum ar fi cazul parteneriatelor, în multe țări). Raportul propune să includă în Convenția fiscală model OCDE (OCDE, 2010) o nouă prevedere și un comentariu detaliat care să asigure că

  • beneficiile ce rezultǎ din aplicarea tratatelor fiscale sunt acordate în cazuri bine justificate, veniturilor acelor entități, dar și că
  • aceste beneficii nu sunt acordate atunci când niciun Stat nu tratează, în conformitate cu legislația sa internă, veniturile unei astfel de entități ca fiind venitul unuia dintre rezidenții săi.

 

În sfârșit, partea a II-a abordează potențiale aspecte ale tratatelor, care ar putea apărea ca urmare a recomandărilor din partea I. În primul rând, se examinează aspectele din tratat, referitoare la prevederile care ar conduce la refuzul unei deduceri sau la cele care ar necesita includerea unei plăți în veniturile curente (obișnuite) concluzionând că în general, tratatele fiscale nu ar împiedica aplicarea acestor prevederi.

Dupǎ aceea, se analizeaza impactul recomandărilor din partea I cu privire la prevederile din tratatele fiscale legate de eliminarea dublei impozitări. Raportul constată că ar putea apărea probleme în cazul tratatelor fiscale bilaterale care prevăd aplicarea metodei scutirii pentru a elimina dubla impozitare legată de dividendele primite de la companii străine. Raportul conține propuneri de modificare a conventiilor care ar rezolva aceste probleme.

Ultimul aspect tratat în partea a II-a este posibilul impact al prevederilor legate de  nediscriminare din tratatele fiscale pe care l-ar avea asupra recomandărilor din partea I; Raportul concluzioneaza că, atâta timp cât normele interne care vor fi adoptate pentru a pune în aplicare aceste recomandări sunt formulate corect, nu trebuie să existe niciun conflict cu dispozițiile privind nediscriminarea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Partea I

Recommendări pentru legislaţiile naţionale

 

 

Introducere la Partea I

Cadrul general

 

  1. Rolul jucat de acordurile de tratament neuniform hibrid în planificarea fiscală agresivă a fost discutat într-o serie de rapoarte OCDE. De exemplu, un Raport OCDE privind Analiza riscurilor fiscale care implică pierderile bancare (OCDE, 2010) a scos în evidenţǎ utilizarea acestora în contextul operațiunilor bancare internaționale și a recomandat autorităților fiscale (revenue bodies) „să aducă la cunoștința factorilor guvernamentali care se ocupǎ cu politicile fiscale, situațiile care ar putea ridica probleme de politicǎ (fiscalǎ). și, în special, cazurile în care aceeași pierdere fiscală face obiectul unei scutiri în mai multe țări , ca rezultat al diferențelor de tratament fiscal dintre jurisdicții, pentru a determina dacă trebuie luate măsuri pentru  eliminarea acestei posibilitati de arbitraj / tratament neuniform hibrid.” În mod similar, Raportul OCDE privind Utilizarea pierderilor companiilor în planificarea fiscalǎ agresivǎ (OCDE, 2011) a recomandat țărilor „să ia în considerare introducerea restricțiilor privind utilizarea multiplă a aceleiași pierderi, în măsura în care sunt vizate de aceste rezultate.”

 

  1. Ca urmare a preocupărilor ridicate de o serie de țări membre OCDE, OCDE împreunǎ cu țările membre interesate a a inițiat o revizuire pentru a identifica exemple de scheme de planificare fiscală care implică aranjamente cu tratament neuniform hibrid și pentru a analiza eficacitatea strategiilor de răspuns adoptate de aceste țări. Această revizuire s-a încheiat cu un Raport privind Acordurile de tratament neuniform hibrid: chestiuni de politica fiscală și aspecte de conformare (Raportul entităţilor hibride, OCDE, 2012). Raportul entităţilor hibride concluzionează că baza de impozitare colectivă a tuturor țărilor este pusă în pericol prin funcţionarea unor aranjamente de tratament neuniform hibrid, deși este adesea dificil să se stabilească fără echivoc care dintre țări, luate individual, a înregistrat pierderi de venituri fiscale în cadrul acordului respectiv. Pe lângă impactul asupra veniturilor fiscale, Raportul entităţilor hibride a concluzionat, de asemenea, că acordurile de tratament neuniform hibrid au un impact negativ asupra concurenței, eficienței, transparenței și echitǎţii. Raportul entităţilor hibride a prezentat o serie de măsuri pentru a contracara astfel de aranjamente cu tratament neuniform hibrid și a ajuns la concluzia că normele legislaţiei interne care leagă tratamentul fiscal al unei entități, instrument sau transfer, de tratamentul fiscal dintr-o altă țară, oferă posibilități semnificative de neutralizare a aranjamentelor privind tratamentul neuniform hibrid. Deși aceste „reguli de legătură” îngreunează aplicarea dreptului intern, Raportul Hibridelor a menționat că astfel de reguli nu sunt o noutate așa cum, în principiu, dispozițiile referitoare la creditele fiscale străine, cele care fac obiectul unor clauze de răspundere fiscală și prevederile referitoare la societatile străine controlate (CFC) adesea utilizează aceeași abordare.

 

 

 

Acțiunea 2 a Planului de acțiune BEPS

 

  1. Acțiunea 2 se referă la elaborarea „dispozițiilor standard de tratat și recomandări pentru conceperea normelor naționale care vizează neutralizarea efectelor instrumentelor și entităților hibride”.

 

Planul de acțiune precizează că aceasta poate include următoarele măsuri:

(a) Modificări ale Convenției fiscale model OCDE pentru a se asigura că instrumentele și entitățile hibride (precum și entitățile cu dublǎ rezidenţǎ) nu sunt utilizate pentru a obține în mod nejustificat beneficii de pe urma prevederilor din tratate;

(b) Dispoziții ale legislaţiei naționale care sa împiedice/previnǎ scutirea sau nerecunoașterea plăților care sunt deductibile la plătitor;

(c) Dispoziții ale legislaţiei naționale prin care sa refuze deducerile pentru plati care nu sunt incluse în calculul veniturilor la beneficiarul plătii (și care nu sunt supuse impozitării în conformitate cu normele referitoare la societățile străine controlate  – CFC – sau prevederilor similare);

(d) Dispoziții ale legislaţiei naționale care refuză deducerea pentru o plată care este, de asemenea, deductibilă într-o altă jurisdicție; și

(e) Îndrumări privind regulile de coordonare sau de întrerupere (tie-breaker), dupǎ caz, dacă mai multe țări încearcă să aplice aceste reguli unei tranzacții sau structuri..

 

Recomandări la Partea I

 

  1. Partea I a acestui Raport prezintă recomandările referitoare la conceperea / proiectarea dispozițiilor legislaţiei interne care trebuie adoptate în cadrul Acțiunii 2. Se recomandă îmbunătățiri specifice ale legislației naționale, menite să obțină o armonizare mai bună între regulile aplicate și rezultatele preconizate de politica fiscală (recomandările specifice), precum și introducerea unor reguli de legătură care sǎ neutralizeze tratamentul neuniform al rezultatelor fiscale în cadrul unui acord cu tratament neuniform hibrid fără a denatura restul consecințelor fiscale, comerciale sau de reglementare (regulile privind tratamentul neuniform hibrid).

 

  1. În ceea ce privește modificările specifice privind dreptul intern, capitolele 2 și 5 din acest Raport recomandă îmbunătățiri ale legislaţiei interne care:

(a) Refuză scutirea pentru dividende sau orice altă formă de scutire de la dubla impozitare economică, în ceea ce priveşte plățile deductibile efectuate în cadrul instrumentelor financiare.

(b) Adoptă măsuri pentru a preveni ca transferurile hibride sǎ fie utilizate pentru duplicarea creditelor fiscale în cazul impozitelor cu reținere la sursă.

(c) Modifică efectul regimului aplicabil societăţilor străine controlate (CFC) și al altor regimuri de investiții străine (off-shore) pentru a aduce în sfera impozitǎrii veniturile entităților hibride, în conformitate cu legislația din jurisdicția investitorului.

(d) Încurajează țările să adopte cerințe adecvate de raportare și prezentare (declarare) a informațiilor, pentru entitățile transparente fiscal stabilite în jurisdicția lor.

(e) Restrâng transparența fiscală a entităţilor hibride inversate care sunt membre ale unui grup de control.

  1. Pe lângă aceste recomandări specifice, partea I stabilește, de asemenea, recomandări privind regulile privind tratamentul neuniform hibrid care ajustează rezultatele fiscale în cadrul unui aranjament cu tratament neuniform hibrid dintr-o jurisdicție, pentru a le concilia cu rezultatele fiscale din cealaltă jurisdicție. Aceste recomandări vizează plățile în cadrul unui acord de tratament neuniform hibrid care dau naştere unuia din cele trei rezultate menţionate mai jos:

(a) Plăți care genereazǎ  un rezultat cu deducere / fără includere (rezultat cu D/NI), respectiv plăți care sunt deductibile în conformitate cu normele în vigoare din jurisdicția plătitorului și care nu sunt incluse în calculul veniturilor obișnuite ale beneficiarului.

(b) Plăți care dau naștere unui rezultat cu dublǎ deducere (rezultat cu DD), respectiv aceeași plată generează două deduceri distincte.

(c) Plăți care dau naștere unui rezultat indirect cu D/NI, respectiv plăți care sunt deductibile în conformitate cu legislaţia din jurisdicția plătitorului și care sunt imputate de beneficiar unei deduceri în cadrul unui acord cu tratament neuniform hibrid.

 

 

 

Rezultate cu D/NI

 

  1. Atât plățile efectuate în cadrul instrumentelor financiare hibride, cât și plățile efectuate de și către entitățile hibride pot da naștere unor rezultate cu D/NI. În ceea ce privește aranjamentele cu tratament neuniform hibrid, Raportul recomandă ca răspuns, refuzul deducerii în jurisdicția plătitorului. În cazul în care jurisdicția plătitorului nu neutralizează/anulează tratamentul neuniform, Raportul recomandă o regulă defensivă care obligǎ ca plata sǎ fie inclusǎ în veniturile obișnuite din jurisdicția beneficiarului. Recomandările specifice și recomandările privind regulile tratamentului neuniform hibrid care sunt concepute pentru a soluţiona rezultatele cu D/NI sunt prezentate în capitolele de la 1 la 5.

 

Rezultate cu DD

 

  1. Pe lângă faptul că produc rezultate cu D/NI, plățile efectuate de entitățile hibride pot, în anumite circumstanțe, să genereze rezultate cu dublǎ deducere. Pentru astfel de plǎţi, Raportul recomandǎ ca rǎspuns principal (primar), neacordarea deducerii duplicate în jurisdicția societății-mamă. Regula defensivă, prin care deducerea este refuzată în jurisdicția plătitorului, se va aplica numai în situația în care jurisdicția societăţii-mamǎ nu a adoptat răspunsul primar. Recomandările specifice și recomandările privind regulile tratamentului neuniform hibrid menite să soluționeze rezultatele cu DD sunt prezentate în capitolele 6 și 7.

 

Rezultate indirecte cu D/NI

 

  1. Odatǎ ce contribuabilii au încheiat un acord cu tratament neuniform hibrid între două jurisdicții fără adoptarea regulilor efective privind tratamentul neuniform hibrid, este relativ simplu ca efectul tratamentului neuniform să fie transferat într-o jurisdicție terţǎ (prin utilizarea unui împrumut obișnuit, de exemplu). Prin urmare, pentru a proteja integritatea recomandărilor, Raportul recomandă suplimentar, ca jurisdicție plătitorului să refuze deducerea pentru o plată, în cazul în care beneficiarul compenseazǎ veniturile aferente aceastei plǎţi cu cheltuielile din cadrul unui acord cu tratament neuniform hibrid separat (distinct). Recomandările pentru proiectarea și aplicarea regulii privind tratamentul neuniform importat care neutralizează/anulează astfel de rezultate indirecte cu D/NI sunt prezentate în capitolul 8.

 

 

Tratamentul neuniform

 

  1. Semnificaţia (dimensiunea) tratamentului neuniform este determinată prin compararea tratamentului fiscal al unei plăți, conform legislaţiei fiecărei jurisdicții în care apare tratamentul neuniform. Un tratament neuniform cu D/NI apare în general atunci când o plată sau o parte a acesteia este considerată deductibilă în conformitate cu legislaţia unei jurisdicții, fǎrǎ ca aceastǎ deducere sǎ fie inclusă în veniturile obișnuite în nicio altă jurisdicție. Un tratament neuniform cu DD apare în măsura în care întreaga platǎ sau o parte a acesteia care este deductibilă în conformitate cu legislaţia altei jurisdicții este (compensată cu veniturile) imputată veniturilor cu includere nedualǎ.

 

  1. Normele privind tratamentul neuniform hibrid se concentrează pe identificarea naturii plăților, şi apoi determinarea dacă o plată de acestă natură genereazǎ o deducere la plătitor și este inclusă în veniturile obișnuite la beneficiar. De exemplu, regulile care dau dreptul contribuabililor la o deducere fiscală unilaterală pentru capitalurile proprii investite*) fără a obliga contribuabilul la efectuarea de plǎţi (adică fără efectuarea de cheltuieli în contrapartidă), cum ar fi regimurile care acordă deduceri preconizate („noționale”) de dobândă pentru capitalurile proprii, sunt mai apropiate, din punct de vedere economic, de scutirile de impozit sau avantaje fiscale specifice similare ale contribuabilului și nu generează tratament neuniform al rezultatelor fiscale în sensul prevăzut de Acțiunea 2. Astfel de reguli și prevederi cu efect similar vor fi, totuşi, analizate separat în contextul punerii în aplicare a recomandărilor prezentate în acest Raport.

 

  1. Normele privind tratamentul neuniform hibrid nu sunt destinate, ca regulă generală, să se aplice tratamentului neuniform care decurge din diferențele de valoare asociate unei plăţi. De exemplu, câștigurile și pierderile generate de variațiile cursului de schimb la un împrumut se poate spune cǎ dau naştere unui tratament neuniform al rezultatelor fiscale, dar acest tratament neuniform este generat de diferențele de evaluare a cuantumului plăţii (şi nu de natura plǎţii) și, în general, ele pot fi ignorate, în sensul regulilor privind tratamentul neuniform hibrid.

 

Elementul hibrid

 

  1. Deşi unele tratamente neuniforme transfrontaliere pot avea loc în alte împrejurǎri (cum ar fi plata dobânzii deductibile către o entitate scutită de impozit), prezentul Raport se concentreazǎ exclusiv pe tipurile de tratament neuniform care implică un element hibrid în scopul de a genera astfel de rezultate. Unele aranjamente profită de pe urma diferențelor de statut fiscal ale unei entități considerată, în funcție de regulile utilizate, ca fiind transparentă sau netransparentă (opacă) în scopuri fiscale (entități hibrid), iar altele recurg la utilizarea de instrumente hibride a căror calificare variază în conformitate cu normele aplicate (și, în consecinţǎ, diferă şi tratamentul fiscal al plăților efectuate în cadrul acestuia). Entitățile şi instrumentele hibride pot, de asemenea, sǎ facǎ parte dintr-un acord mai larg sau o structură de grup pentru a produce rezultate indirecte cu D/NI.

 

  1. În cele mai multe cazuri, legǎtura de cauzalitate între elementul hibrid și tratament neuniform este evidentă. Cu toate acestea, poate fi mai dificil sǎ identificǎm elementul hibrid atunci când intrǎ în joc instrumentele financiare hibride. Datorită diversităţii de instrumente financiare și a modalităților diferite de impozitare de la o ţarǎ la alta (tratament fiscal diferit), în practică s-a dovedit imposibil ca acest Raport să identifice și să definească cu exactitate toate situațiile în care conflictele transfrontaliere (diferenţele de calificare) privind calificarea unei plǎţi în cadrul unui instrument financiar pot conduce la (un tratament neuniform al) o asimetrie a tratamentului fiscal. În loc sǎ abordeze aceste diferențe tehnice, Raportul de faţǎ se concentrează pe alinierea/concilierea tratamentului privind plățile transfrontaliere în cadrul unui instrument financiar, astfel încât sumele care sunt tratate drept cheltuieli de finanțare în jurisdicția emitentului să fie considerate venituri obișnuite în jurisdicția titularului. În consecință, Raportul recomandă ca un instrument financiar să fie considerat instrument hibrid atunci când o plată efectuatǎ în cadrul instrumentului generează un tratament neuniform al rezultatelor fiscale, iar tratamentul neuniform poate fi atribuit prevederilor/termenilor instrumentului.

 

 

Ordinea (prioritatea) de aplicare a regulilor

 

  1. Pentru a evita riscul dublei impozitări, Acțiunea 2 prevede, de asemenea, elaborarea de „orientǎri cu privire la principiile de coordonare sau departajare ( tie-breaker) în cazul în care cel puţin douǎ state încearcă să aplice aceste reguli unei operaţiuni sau structuri.” Din acest motiv, normele recomandate în Raport sunt prioritizate (organizate ierarhic), astfel încât o jurisdicție nu trebuie să aplice regula tratamentului neuniform hibrid dacǎ există o altă regulă care este aplicată în jurisdicția contrapartidei, aceasta fiind suficientă pentru a neutraliza tratamentul neuniform. Raportul recomandă ca fiecare jurisdicție să pună în aplicare toate regulile recomandate, astfel încât efectele acordurilor cu tratament neuniform hibrid să fie neutralizate, chiar dacă jurisdicția contrapartidei nu are reguli eficiente/reale privind tratamentul neuniform hibrid.

Sfera de aplicare

 

  1. Regulile privind tratamentul neuniform hibrid care au un domeniu de aplicare prea larg, sunt dificil de aplicat și de administrat. În consecință, este definit un domeniu de aplicare pentru fiecare regulă care trebuie să îndeplinească un triplu obiectiv: să fie complet, bine orientat și uşor de gestionat*).

 

  1. Tabelul 1.1 oferă o prezentare generală a regulilor de tratament neuniform hibrid recomandate în acest Raport.

 

 

 

 

Table 1.1 Prezentare generală a recomandărilor

 

Tratament neuniform Arangement (acord) Recomandări specifice privind îmbunătăţirea legislaţiei naţionale Regula recomnadată privind tratamentul neuniform hibrid
Răspuns Regula defensivă Sfera de aplicare
 

D/NI

(deducere/neincludere)

Instrument Financial Hibrid Nu se acordă scutirea de dividende pentru plăţile deductibile

 

Limitarea proporţională a creditului fiscal pentru impozitele cu reţinere la sursă

Refuză deducerea la (de către) plătitor Plata este Inclusă la calculul veniturilor obişnuite Parţi legate şi aranjamente structurate
  Plata ignorată efectuată de o entitate hibridă   Refuză deducerea la plătitor Inclusă la calculul veniturilor obişnuite Grupuri sub control şi aranjamente structurate
  Plata efectuată unei entităţi hibride inversate Îmbunătățiri ale regimului de investiții în străinătate (offshore)

 

Restrângerea (limitarea)transparenței fiscale a entităților intermediare în care investitorii nerezidenți tratează entitatea ca fiind netransparentă (opacă)

Refuză deducerea la plătitor    
DD

(dublă deducere)

Plată deductibilă efectuată de o entitate hibridă   Refuză deducerea la societatea-mamă Refuză deducerea la (de către) plătitor Aplicare nelimitată, regula defensivă se aplică grupurilor aflate sub control și aranjamentelor structurate
  Plată deductibilă efectuată de o entitate cu dublă rezidenţă   Refuză deducerea la societatea rezidentă   Aplicare nelimitată
D/NI indirectă Acorduri cu tratament neuniform importat   Refuză deducerea la plătitor   Membrii grupului sub control  şi aranjamente structurate

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliography

 

 

OECD (2013), Action Plan on Base Erosion and Profit Shifting, OECD Publishing, Paris,  http://dx.doi.org/10.1787/9789264202719-en.

OECD (2012), Hybrid Mismatch Arrangements: Tax Policy and Compliance Issues, OECD Publishing, Paris, www.oecd.org/tax/exchange-of-tax- information/HYBRIDS_ENG_Final_October2012.pdf.

OECD  (2011), Corporate Loss Utilisation through Aggressive Tax Planning, OECD Publishing, Paris. http://dx.doi.org/10.1787/9789264119222-en.

OECD (2010), Addressing Tax Risks Involving Bank Losses, OECD Publishing, Paris,  http://dx.doi.org/10.1787/9789264088689-en.

 

 

Capitolul 1

 

Regula instrumentului financiar hibrid

 

 

Recomandarea 1

1. Neutralizarea tratamentului neuniform în măsura în care plata genereazǎ un rezultat cu D/NI

Următoarea regulă se aplicǎ pentru plățile efectuate în cadrul unui instrument financiar şi care dau naştere unui tratament neuniform hibrid, precum şi plǎţilor alternative efectuate în contextul unui aranjament privind transferul unui instrument financiar:

 (a) Jurisdicția plătitorului respinge dreptul de deducere al unei astfel de plǎţi,  în măsura în care genereazǎ un rezultat cu D/NI.

 (b) Dacă jurisdicția plătitorului nu neutralizează/anulează tratamentul neuniform, atunci jurisdicția beneficiarului obligă luarea în calcul a plăţii respective, la stabilirea veniturilor obișnuite, în măsura în care aceasta genereazǎ un rezultat cu D/NI.

 (c) Diferențele privind (data înregistrǎrii) momentul recunoașterii plăților efectuate în cadrul unui instrument financiar nu sunt considerate ca generând un rezultat cu D/NI, cu condiția ca contribuabilul să poată demonstra autorității fiscale, că plata va fi inclusǎ în veniturile obișnuite într-o perioadă rezonabilă de timp.

 

2. Definiția instrumentului financiar și a plǎţii alternative

În scopul acestei reguli:

(a)Instrument financiar” înseamnă orice acord supus normelor de impozitare aplicabile datoriilor, capitalurilor proprii sau produselor derivate*), potrivit legislației ambelor jurisdicții, cea a beneficiarului și cea a plătitorului, și care include un transfer hibrid.

(b) Un transfer hibrid include orice aranjament/acord privind transferul unui instrument financiar încheiat de un contribuabil cu o altă persoană în care:

      (i) contribuabilul este proprietarul/deţinǎtorul activului transferat, iar drepturile contrapărţii referitor la acel activ sunt considerate ca obligații ale contribuabilului; și

       (ii) în conformitate cu legislația din juridicţia contrapărţii, contrapartea este deţinǎtoarea activului transferat, iar contribuabilul deţine, asupra acelui activ, drepturi care sunt tratate ca obligații ale contrapărţii.

În acest sens, dreptul de proprietate asupra unui activ include orice prevederi care au ca rezultat impozitarea contribuabilului în calitate de beneficiar al fluxurilor monetare corespondente, generate de activ.

 

(c) Orice aranjament prin care o persoană plǎteşte altei persoane o sumǎ de bani sub formǎ de rentabilitate financiară sau randament al capitalurilor proprii**), trebuie considerat de jurisdicţii ca fiind un instrument financiar în limita acelei/ acelui rentabilităţi / randament.

 

(d) Orice plată efectuatǎ în cadrul unui acord, care nu este considerat instrument financiar de legislația din jurisdicţia contrapărţii, trebuie considerată ca generând un tratament neuniform numai în măsura în care plata (constituie un) corespunde unei rentabilităţi financiare sau unui randament al capitalurilor proprii.

 

(e) Prin platǎ alternativǎ*) se înţelege orice plată, efectuată în cadrul unui acord de transfer al unui instrument financiar, în măsura în care corespunde, în totalitate sau în parte, unui rentabilităţi financiare sau unui randament al capitalurilor proprii al instrumentul financiar de bază***), iar aceastǎ platǎ sau randament:

(i) nu a fost inclusǎ în calculul veniturilor obișnuite ale plătitorului,

(ii) a fost inclusǎ în calculul veniturilor obișnuite ale beneficiarului, sau

(iii) generează un tratamentului neuniform hibrid, dacă ar fi fost efectuatǎ direct în cadrul instrumentul financiar.

 

3. Regula se aplică numai unei plăți în contextul unui instrument financiar care genereazǎ un tratament neuniform hibrid

 

O plată efectuatǎ în cadrul unui instrument financiar genereazǎ un tratament neuniform hibrid atunci când tratamentul neuniform poate fi atribuit prevederilor/termenilor instrumentului. Plata nu poate fi atribuită termenilor instrumentului atunci când tratamentul neuniform este atribuit exclusiv statutului contribuabilului sau circumstanțelor în care instrumentul este deținut.

 

4. Domeniul de aplicare a regulii

Această regulă se aplică numai plăților efectuate între două persoane afilialte sau în cazul în care plata este efectuatǎ în cadrul unui acord (mecanism) structurat la care contribuabilul este parte.

 

5. Excepții de la regulă

Răspunsul principal de la Recomandarea 1.1 (a) nu trebuie să se aplice unei plăți efectuate de un vehicul de investiții (organisme de placement -fr.) care face obiectul unei reglementări speciale și unui tratament fiscal în conformitate cu legislația din jurisdicția de stabilire, în condiţiile în care:

(a) Politica fiscală din jurisdicția de stabilire are drept scop, menţinerea deducerii aferente plǎţii din cadrul instrumentului financiar pentru a se asigura că:

        (i) contribuabilul este scutit de impozit sau i se aplicǎ un impozit minim pe veniturile sale din investiţii; și

       (ii) deținătorii de instrumente financiare emise de contribuabil sunt impozitaţi pentru această plată sub forma unor venituri obișnuite pe o bazǎ curentǎ.

 

(b) Cadrul de reglementare și impozitare din jurisdicția de stabilire a unui vehicul de investiţii are ca efect faptul că instrumentele financiare emise de vehiculul de investiții vor aduce contribuabilului un venit din investiţii care va fi în totalitate, sau în mare parte, plǎtit şi distribuit deţinǎtorilor acelor instrumente financiare, într-o perioadǎ rezonabilǎ de timp, dupǎ ce venitul a fost obţinut sau primit de contribuabil.

 

(c) Politica fiscală a jurisdicției de stabilire prevede că valoarea totală a plății:

      (i) este inclusǎ în veniturile obișnuite ale oricărei persoane care este beneficiară în jurisdicția de stabilire; și

      (ii) nu este exclusă din calculul veniturilor obișnuite ale oricărei persoane care este beneficiară, potrivit legislației din jurisdicţia beneficiarului, în temeiul unui tratat (acord) încheiat între jurisdicția de stabilire și jurisdicția beneficiarului.

 

(d) Plata nu se efectueazǎ în baza unui aranjament structurat.

 

Regula defensivă prevăzută la Recomandarea 1.1 (b) rǎmâne aplicabilǎ oricărei plăți efectuate de un astfel de vehicul de investiții (organisme de placement – fr).

 

 

Prezentare generală

  1. Scopul Recomandării 1 este de a împiedica contribuabii să încheie acorduri sau aranjamente structurate cu o parte afiliată pentru a profita de diferențele de tratament fiscal ale unui instrument financiar şi pentru a obţine un rezultat cu D/NI. Regula conciliază/aliniază tratamentul fiscal al plăților efectuate în cadrul unui instrument financiar prin ajustarea, dupǎ caz, a deducerilor autorizate în conformitate cu legislatia din jurisdicția plătitorului, sau a veniturilor care trebuie incluse în jurisdicția beneficiarului, pentru a elimina tratamentul neuniform al rezultatelor fiscale. Recomandarea 1 se aplică pentru trei tipuri/categorii diferite de acorduri de finanțare:

(a) Acorduri asimilate titlurilor de creanță, capitalurilor proprii sau instrumentelor derivate*), în conformitate cu legislația internă („instrumente financiare”).

(b) Acorduri care presupun transferul instrumentelor financiare, în care, diferențele privind tratamentul fiscal al aranjamentului, conduc ca același instrument financiar sǎ fie considerat ca fiind deținut de mai mulți contribuabili („transferuri hibride”).

(c) Acorduri pentru transferul de instrumente financiare, în situatia în care o plată este efectuată pentru substituirea (inlocuirea) randamentului financiar sau a rentabilităţii capitalurilor proprii ale activului transferat, iar diferențele dintre tratamentul fiscal al acelei plăți și al randamentului care stă la baza instrumentului au ca rezultat compromiterea integritǎţii regulii referitoare la instrumentele financiare hibride („plăți  alternative”)**).

 

Aranjamentele asimilate instrumentor financiare în conformitate cu legislatia internǎ

  1. Recomandarea 1 vizează în principal acordurile care sunt impozitate ca titluri de creanță, titluri de participare sau produse derivate (și, prin urmare, ca instrumente financiare) în conformitate cu legislația din jurisdicția plătitorului și a beneficiarului. Cu toate cǎ recomandarea încurajează jurisdicțiile să își extindă normele de impozitare aplicabile instrumentelor financiare pentru a include orice aranjament, în măsura în care generează rentabilitate financiarǎ sau randament al capitalurilor proprii, este recunoscut faptul că, în cele din urmă, revine fiecărei jurisdicții, sǎ determine care sunt categoriile de aranjamente care intră în definiția instrumentului financiar (și, prin urmare, care pot fi supuse unei ajustări în conformitate cu regula referitoare la instrumentele financiare hibride).

 

  1. Deși Recomandarea 1 este descrisă ca fiind aplicabilă „instrumentelor financiare hibride”, aceasta nu specifică caracteristicile specifice ale unui instrument financiar care conduc la calificarea acestuia ca fiind un instrument „hibrid”. Marea varietate de instrumente financiare și diferenţele de clasificare și tratare în scopuri fiscale nu permit o inventariere precisǎ și exhaustivǎ a tuturor situațiilor în care o plată efectuatǎ în cadrul instrumentului poate genera un tratament neuniform hibrid.

Prin urmare, abordarea adoptată de regula instrumentelor financiare hibride se concentrează mai degrabă în a determina dacă plata se asteaptǎ/se preconizează că va genera un tratament neuniform al rezultatelor fiscale, și dacă acel tratament neuniform este atribuit diferențelor de tratament ale instrumentului în scopuri fiscale, în conformitate cu legislația din jurisdicția plătitorului și cea a beneficiarului.

 

  1. Dacă sunt îndeplinite cerinţele pentru aplicarea regulii referitoare la instrumentul financiar hibrid, atunci răspunsul recomandat de Raport constă în alinierea tratamentului fiscal al plăților efectuate în cadrul acordului, pentru a se asigura cǎ plătitorul nu este capabil să obțină o deducere pentru rentabilitatea financiarǎ sau randamentul capitalurilor proprii achitate în virtutea acordului, cu excepția situatiei în care plata este tratată ca venit obișnuit la beneficiar. Recomandarea 1.1 descrie aplicarea practică a regulilor şi ordinea de aplicare în scopul efectuǎrii ajustǎrilor necesare. Recomandarea principală prevede că jurisdicția plătitorului refuzǎ orice deducere în măsura în care plata genereazǎ un rezultat cu D/NI. În cazul în care jurisdicția plătitorului nu aplică răspunsul recomandat, atunci regula defensivă prevede ca jurisdicția beneficiarului să trateze plata deductibilă ca venit obișnuit în cadrul instrumentului financiar.

 

  1. Rǎspunsul principal şi regula defensivǎ sunt limitate la ajustarea consecințelor fiscale care decurg din diferența de tratament fiscal al instrumentului, și nu trebuie să afecteze, ca regulă generală, calificarea de bazǎ a plății (de exemplu, tratarea acesteia ca dobânzi sau dividende), nici cuantificarea sau tratamentul fiscal al pierderii sau câștigului total pe care un contribuabil o/îl înregistrează atunci când achiziționează sau cedeazǎ un activ achiziționat ca instrument financiar.

 

Transferul hibrid

  1. Un transfer hibrid desemneazǎ orice aranjament privind transferul unui instrument financiar în care, caracteristica economicǎ a operaţiunii și modul în care este structurată, conduc legislația din două jurisdicții sǎ formuleze concluzii opuse cu privire la identitatea deţinǎtorului (owner) randamentului de bază al activului transferat. Ca regulǎ generalǎ, plățile efectuate în cadrul unui transfer hibrid, dau nastere unui rezultat cu D/NI, în cazul în care o parte la transfer solicită deducerea pentru rentabilitatea de bază a capitalurilor proprii sau rentabilitatea financiară generată de activul transferat și care a făcut obiectul unei plăți (sau care este tratat ca atare) în favoarea contrapărţii potrivit prevederilor/termenilor transferului hibrid, în timp ce contrapartea tratează aceeași plată ca un randament direct al instrumentului financiar de bazǎ, în sine, (și, prin urmare, un randament exclus sau scutit de la impozitare). În scopul Recomandǎrii 1, un astfel de transfer de active este considerat un instrument financiar, astfel încât rezultatele cu D/NI generate de aranjament intră în sfera de aplicare a regulii referitoare la instrumente financiare hibride, indiferent de calificarea transferului hibrid în conformitate cu legislația internǎ.

 

  1. Deoarece transferurile hibride sunt tratate ca o categorie de instrumente financiare, aceleași reguli se vor aplica şi atunci când determinǎm dacă tratamentul neuniform al rezultatelor fiscale este un tratament neuniform hibrid. Rezultatele cu D/NI ale unui transfer hibrid vor da naştere unei ajustǎri, în virtutea regulii referitoare la instrumentele financiare hibride, numai în situaţia în care tratamentul neuniform se datoreazǎ diferențelor de tratament fiscal al acordului, potrivit legislației din jurisdicțiile plătitorului și beneficiarului, iar orice ajustare necesarǎ în virtutea acestei reguli se va limita la consecințele fiscale care decurg din diferența de tratamentul fiscal.

 

Plăți alternative*)

  1. Ultima categorie de aranjamente care intră în sfera de aplicare a Recomandării 1 este cea a transferurilor de instrumente financiare în care cesionarul (beneficiarul) primește o plată de înlocuire pentru rentabilitatea financiară sau randamentul capitalulurilor proprii, generatǎ de activul transferat (o platǎ alternativă) și unde există diferențe între tratamentul fiscal al plăţii alternative și randamentul de bază al instrumentului care pot afecta integritatea regulii instrumentului financiar hibrid.

O platǎ alternativă care genereazǎ un rezultat cu D/NI este supusǎ ajustării în conformitate cu regula instrumentului financiar hibrid, atunci când rentabilitatea financiară de bază sau randamentul capitalului, generate de activul transferat, ar constituit altfel, venituri impozabile la cedent sau ar fi tratate la cesionar ca scutite sau excluse din calcului venitului, sau atunci când transferul are ca efect scoaterea instrumentului financiar din sfera de aplicare a regulii instrumentului financiar hibrid.

 

  1. Spre deosebire de celelalte reguli prevǎzute în Recomandarea 1, care se aplică numai dacă, și în măsura în care, tratamentul neuniform poate fi atribuit termenilor (prevederilor) instrumentului, regulile referitoare la plǎţile de substituire (plăţile alternative) se aplică oricărui tip de rezultat cu D/NI, indiferent cum este generat acesta.

 

Recomandarea 1.1 – Neutralizarea tratamentului neuniform în măsura în care plata genereazǎ un rezultat cu D/NI

  1. Regula instrumentului financiar hibrid se aplică plăților și plǎţilor alternative, din cadrul unui instrument financiar, în măsura în care aceste plăți dau naștere unui rezultat cu D/NI.

 

Plata

  1. Recomandarea 12 oferă o definiție mai detaliată a termenului „plată“. O plată înseamnǎ orice transfer de valoare asociat cu o sumă care poate fi plătită, precum o obligație viitoare sau contingentă (condiționată) de a efectua o plată. Aşa cum se arată în Exemplul 1.13, definiția plății include angajamentele recunoscute ca obligații de plată viitoare chiar și atunci când valoarea angajamentului recunoscut nu corespunde unei creşteri a obligației de plată din perioada luată în considerare. Cu toate acestea, definiția exclude, în mod specific, plățile considerate a fi efectuate doar în scopuri fiscale și care nu implică crearea de noi drepturi economice între părți. Prin urmare, așa cum este ilustrat în Exemplul 1.14, regula instrumentului financiar hibrid nu se aplică ajustărilor care decurg din costurile de dobândă preconizate. Aceste ajustări sunt efectuate doar în scopuri fiscale și nu corespund nici unui transfer de valoare prezent sau viitor.

 

Rezultate cu D/NI

  1. O plată genereazǎ un rezultat cu D/NI atunci când este deductibilă în conformitate cu legislația din jurisdicția plătitorului și nu este inclusă în venituri în conformitate cu legislația oricărei jurisdicții în care plata este considerată ca fiind primită (jurisdicția beneficiarului). Pentru a stabili dacă o plată generează un tratament neuniform, regula instrumentului financiar hibrid ia în considerare numai tratamentul fiscal previzibil al aranjamentului, în ceea ce privește termenii instrumentului și natura plăților efectuate în cadrul acestuia.

 

Plata deductibilă

  1. O platǎ este considerată „deductibilă” dacă, odată stabilită corect natura plății și tratament fiscal al acesteia, în conformitate cu legislatia jurisdicției plătitorului, aceasta poate fi luatǎ în considerare de plătitor ca o deducere la calculul venitului impozabil. O plată efectuatǎ în cadrul unui instrument financiar, este considerată ca fiind deductibilă, în măsura în care plata este consideratǎ în conformitate cu legislația naţionalǎ ca un element deductibil separat. Plățile deductibile efectuate în cadrul unui instrument financiar includ, în general, dobânzile, precum și prima de emisiune și prima de răscumpărare, comisioanele pentru descoperire de cont (facilities and lending fees) precum și plățile efectuate în cadrul contractelor derivate, în măsura în care sunt tratate ca elemente de cheltuieli deductibile distincte.

 

  1. Termenul „deductibil” se aplicǎ, de asemenea, oricărei plăți care determină obținerea unei „scutiri fiscale echivalente”. Sensul acestui termen este ilustrat în Exemplul 1.11 în care o plată a dividendelor dă naștere unui credit fiscal care poate fi imputat/ dedus din valoarea impozitului datorat de plătitor sau restituit acționarului. Aceste credite sunt în general destinate evitării dublei impuneri economice asupra veniturilor distribuite. În acel exemplu, dividendul care declanșează deducerea nu este supus unui al doilea nivel de impozitare în conformitate cu legislaţia din jurisdicția plătitorului. Prin urmare, creditul fiscal este echivalent, din punct de vedere economic, cu o deducere deoarece, în lipsa oricărei impozitări la nivelul acționarului, va avea ca efect, diminuarea veniturilor generate de aranjament, care sunt supuse impozitării la cota standard în jurisdicția plătitorului.

 

Includerea în veniturile obișnuite
  1. Veniturile obișnuite desemnează acele categorii de venituri care fac obiectul impozitării la cota marginală standard aplicabilǎ contribuabilului (full marginal rate)*) și care nu beneficiază de nicio scutire, excludere, reducere sau alte facilitati fiscale aplicabile anumitor tipuri de plăți (cum ar fi creditele fiscale indirecte pentru impozitul de bază pentru veniturile plătitorului). O plată este considerată ca fiind inclusă în venitul obișnuit, în măsura în care, odată stabilită corect natura plății și tratamentul fiscal al acesteia, în conformitate cu legislatia din jurisdicția beneficiarului, plata este inclusă ca venit obișnuit la calculul venitului impozabil al beneficiarului. O plată de venit obișnuit în cadrul unui instrument financiar include, în general, dobânzi, dividende și alte randamente ale investiţiei care sunt supuse impozitǎrii la cota marginală standard aplicabilă beneficiarului (payee’s full marginal rate). Cu toate acestea, se consideră că veniturile sunt supuse impozitării la cota marginală standard a contribuabilului, chiar și atunci când impozitul este diminuat cu un credit fiscal echivalent sau altă reducere fiscală echivalentă acordată de jurisdicția beneficiarului, pentru impozitul cu reținere la sursǎ sau alte impozite aplicate de jurisdicția plătitorului (sursă) plǎţii efective.

 

Rezultate cu D/NI în cazul plăților efectuate în cadrul unui instrument financiar

  1. Regula instrumentului financiar hibrid analizează numai tratamentul fiscal estimat/previzibil al plății în conformitate cu legislația din jurisdicția contrapărţii, şi nu tratamentul fiscal efectiv aplicat contrapărţii. Prin urmare, pentru a stabili dacă plata a dat naștere unui tratamentul fiscal neuniform, nu este necesar ca un contribuabil sau administrația fiscală să cunoască starea fiscală a contrapărţii sau tratamentul fiscal aplicat efectiv plăţii respective. Aplicarea acestui principiu este ilustrată în Exemplul 1.26 în care un comerciant financiar (dealer de valori mobiliare) achiziționează acțiuni în baza unui acord de transfer de active. Acest exemplu constatǎ că, deducerea comerciantului pentru costul de achiziție al acțiunilor nu va fi un rezultat al termenilor instrumentului și al naturii plăților efectuate în cadrul acestuia, ci un rezultat al statutului particular al plătitorului. În consecinţă, deşi contractul de transfer poate fi un transfer hibrid (ceea ce ar conduce la tratarea sumei plătite pentru achiziționarea acțiunilor ca o plată efectuată în cadrul unui instrument financiar), plata nu va fi considerată ca generând un rezultat cu D/NI în cadrul unui instrument financiar hibrid. Același principiu este ilustrat în Exemplu 1.29 în care un trader de acțiuni are dreptul de a primi dobândă pentru prețul de achiziție neachitat în baza unui contract de vânzare de acțiuni. Componenta de dobândă a prețului de achiziție este considerată ca generând o cheltuială deductibilă separată, în conformitate cu legislația din jurisdicţia cumpărătorului, în timp ce traderul consideră întreaga sumă de plată, în baza contractului de vânzare a acțiunilor, drept contrapartida pentru vânzarea de acțiuni. În acest caz, plata este considerată ca generând un tratament neuniform al rezultatelor fiscale, chiar dacă, în realitate, plata este inclusă de trader în veniturile obișnuite, sub forma câştigurilor din cedarea unui activ deţinut în vederea tranzacționǎrii.

 

Rezultate cu D/NI în cazul plăților alternative

  1. Normele referitoare la plățile alternative (de înlocuire) se aplică oricărui tratament neuniform al rezultatelor fiscale, indiferent de circumstanțele în care apare deducerea, inclusiv oricǎrei sume de care se ţine cont la calculul câștigului sau pierderii din cedarea unui activ de tranzacționare. Aplicarea regulii privind plǎţile alternative este ilustrată în Exemplul 1.34 în care un trader achiziționează acțiuni în cadrul unui transfer hibrid. Chiar dacă, în acest caz, deducerea, potrivit căreia comerciantul solicită plăți de compensare reprezentând dividende la titlurile vândute (manufactured dividend-en.) nu este atribuibilă termenilor instrumentului (și, prin urmare, nu dă naștere unui tratament neuniform hibrid în cadrul instrumentului financiar), exemplul subliniază faptul că plata poate fi în continuare o plată alternativă care dă naștere unei ajustări în conformitate cu regula instrumentului financiar hibrid.

 

Interacțiunea dintre Recomandarea 1.1 (a) și Recomandarea 2.1

  1. Pentru a stabili existenţa unui rezultat cu D/NI este nevoie de o evaluare corectǎ (exactă) a naturii juridice a instrumentului și a tratamentului fiscal al plății din fiecare jurisdicție. O plată efectuatǎ în cadrul unui instrument financiar hibrid nu este considerată ca generând rezultat cu D/NI, dacă tratamentul neuniform va fi neutralizat în jurisdicția contrapărţii printr-o regulă specifică, menitǎ să alinieze tratamentul fiscal al plății cu rezultatele politicii fiscale aplicabile unei instrument de acelaşi tip. Reglementǎrile specifice de această natură vor include orice prevederi din jurisdicția beneficiarului, în conformitate cu Recomandarea 2.1, care limitează cazurile în care un contribuabil poate obţine o scutire pentru dividende sau scutiri fiscale echivalente pentru plățile care nu sunt deductibile în scopuri fiscale. Acest principiu este ilustrat în Exemplul 1.1 în care un contribuabil ia un împrumut, în baza unei obligațiuni purtătoare de dobândă, de la un contribuabil afiliat din altă jurisdicție. Împrumutatul (borrower) are dreptul să deducă dobânda plătită la împrumut, în timp ce titularul (holder) tratează plata ca un dividend. O examinare corectǎ a naturii plății și a tratamentului său fiscal în ambele jurisdicții, va ține cont de regulile din jurisdicția beneficiarului care urmăresc să limiteze scutirea acordată pentru a evita dubla impozitare pentru plățile de dividende plătite din profitul dupǎ impozitare. În consecință, dacă jurisdicția beneficiarului nu extinde scutirea de dividende, şi la plata care este deductibilă în conformitate cu legislația din jurisdicția plătitorului, atunci nu avem de-a face cu un tratament neuniform în sensul regulii instrumentului financiar hibrid. Rezultate similare sunt regăsite în Exemplul 1.2, Exemplul 1.3 și Exemplul 1.4.

 

Includerea în virtutea regimului aplicabil societăţilor străine controlate (CFC)

  1. Regula instrumentului financiar hibrid este destinată să funcționeze numai în cazul în care plata genereazǎ un tratament neuniform al rezultatelor fiscale și nu urmăreşte dubla impozitare economică. În unele cazuri, o plată efectuatǎ în cadrul unui instrument financiar hibrid care dă naștere unui rezultat cu D/NI, de exemplu între jurisdicția plătitorului și cea a beneficiarului, poate fi inclusă la venituri în virtutea regimului aplicabil societǎţilor strǎine controlate.

Un Stat care urmărește evitarea dublei impozitări economice, trebuie

  • să studieze cum să neutralizeze tratament neuniform al rezultatelor fiscale aplicând regula referitoare la instrumentele financiare hibride, știind că plata a fost inclusă de către acționar în veniturile sale obișnuite în cadrul unui regim aplicabil SEC și
  • să stabilească dacă includerea în virtutea regimului aplicabil CFC trebuie considerată ca o includere în veniturile obișnuite, în scopul de a determina dacă a fost generat un rezultat D / NI în sensul regulii privind instrumentele financiare hibride.

 

  1. În cazul în care un Stat ia în calcul includerea în regimul aplicabil CFC în jurisdicția societății-mamă, contribuabilului care dorește să se foloseascǎ de această includere pentru a evita o ajustare în conformitate cu regula instrumentului financiar hibrid, ar trebui să i se permitǎ acest lucru, numai în condiţiile în care poate demonstra administrației fiscale cǎ plata respectivǎ a fost inclusă în întregime, în conformitate cu legislația din jurisdicţia competentǎ și este supusă impozitǎrii la cota standard (full rate). Contribuabilul trebuie să dovedească, în special, că:

(a) în conformitate cu normele CFC, plata trebuie, în mod normal, să fie luată în considerare în jurisdicția societății-mamă.

         (b) regimul aplicabil al CFC prevede, într-adevǎr, că plata este alocatǎ acționarului (de exemplu, plata nu dă naştere niciunei excepții/scutiri pentru venitul activ*)).

(c) în virtutea normelor de cuantificare și de stabilire a datelor de înregistrare (timing) a regimului aplicabil CFC, plata a fost luată în considerare într-adevăr ca venit obișnuit în declarația acționarului.

 

  1. În plus, pentru plățile considerate ca fiind scutite de la regula instrumentului financiar hibrid pe motiv cǎ au fost incluse în regimul aplicabil CFC, se va aplica scutirea numai în măsura în care plata:

(a) nu a fost considerată ca fiind compensată, total sau parțial, prin nicio deducere sau altǎ reducere a impozitului, cu excepția cheltuielilor suportate de societatea-mamă în conformitate cu legislația din jurisdicția societăţii-mamǎ.

(b) nu dǎ dreptul niciunui credit fiscal sau altei scutiri fiscale.

         (c) nu genereazǎ tratament neuniform importat.

 

  1. Aplicarea acestui principiu este descrisǎ în Exemplul 1.24 în care o companie efectuează o plată intra-grup în cadrul unui instrument financiar hibrid. În acest exemplu, regimul aplicabil CFC din jurisdicția societății-mamă tratează anumite elemente de venituri pasive (de ex. chirii, redevențe și dobânzi) generate de entități străine controlate ca „venituri de la o CFC” atribuite acționarilor (pânǎ la concurenţa) proporțional cu acţiunile deţinute în CFC. În acest exemplu, contribuabilului nu i se permite să considere un element de venituri ale CFC, ca fiind inclus în veniturile obișnuite potrivit legislației din jurisdicţia mamǎ, în măsura în care venitul a fost considerat compensat parţial cu cheltuielile suportate de beneficiar, sau atunci când această plată a fost acoperitǎ de orice credit fiscal sau altǎ scutire de impozit în jurisdicția mamǎ. Exemplul subliniazǎ, de asemenea, că contribuabilul ar trebui, în plus, să dovedeascǎ administrației fiscale că plata nu a fost compensată printr-o deducere hibridǎ în contextul unui acord de tratament neuniform importat.

 

  1. Normele utilizate pentru a determina categoria, suma și datele de înregistrare (timing) a veniturilor atribuite în virtutea unui regim aplicabil CFC sunt dificil de gestionat și implică un număr mare de verificări pentru a stabili dacă o sumă a fost inclusă în mod corespunzǎtor în veniturile obișnuite potrivit regimului aplicabil al CFC. Ca urmare, atunci când introduc norme referitoare la instrumente financiare hibride în legislația lor internǎ, țările vor cǎuta un echilibru echitabil între obiectivul de evitare a dublei impozitǎri şi eforturile care implicǎ verificǎrile menţionate mai sus; în acest sens, ele pot stabili praguri minime care trebuie respectate, înainte ca contribuabilul să poatǎ considera includerea în temeiul regimului aplicabil CFC, ca o reducere a valorii ajustării, necesare punerii în aplicare a regulii.

 

Aplicarea regulii în cazul scutirii, cotei reduse sau creditului fiscal

  1. O plată deductibilă este considerată ca generând tratament neuniform ori de câte ori jurisdicția beneficiarului aplicǎ acestei plǎţi o cotǎ de impozit care este mai mică decât cota marginală standard aplicabilǎ veniturilor obișnuite, indiferent de forma sub care se aplicǎ aceastǎ scutire de impozit (tax relief). Mecanismul special pentru obţinerea scutirii de impozit în jurisdicția beneficiarului, prin excludere, prin scutire, prin aplicarea unei cote reduse, prin credit fiscal sau în orice alt mod, nu ar trebui, ca regulǎ generalǎ, să schimbe rezultatul final al aplicǎrii regulii instrumentului financiar hibrid.

 

  1. Unele țări impozitează diferite categorii de venituri cu cote diferite. De exemplu, veniturile obţinute din exploatare sau cele din muncă pot fi impozitate cu cote diferite faţǎ de veniturile din investiții. Trebuie ţinut cont de aceste diferenţe, atunci când stabilim dacă plata a fost supusă impozitǎrii cu cota maximă completǎ aplicabilǎ contribuabilului. În contextul aplicǎrii regulii instrumentului financiar hibrid, cota marginală standard (full marginal rate) aplicabilǎ beneficiarului înseamnǎ cota de impozit aplicabilǎ beneficiarului pentru veniturile obișnuite generate de un instrument financiar, pentru a evita un tratament neuniform, în sensul regulii instrumentului financiar hibrid, pur și simplu pentru că jurisdicția beneficiarului aplicǎ veniturilor generate de instrumentele financiare o cotǎ mai mică decât cea aplicabilǎ altor categorii de venituri. Acest principiu este ilustrat în Exemplul 1.3, în care unei plǎţi de dobândǎ i se aplicǎ o cotǎ mai micǎ de impozit, potrivit legislaţiei din jurisdicţia beneficiarului (plǎţii). Exemplul 1.3 aratǎ cǎ, în cazul în care o cotǎ de impozit redusă este mai mare sau egalǎ cu cota de impozit aplicată oricărei alte plăți în ceea ce priveşte veniturile obișnuite generate de un instrument financiar (cum ar fi dobânda normalǎ la un împrumut), atunci nu avem de-a face cu un tratament neuniform în sensul regulii instrumentului financiar hibrid.

 

Scutire parțială sau cotǎ redusă

  1. În cazul în care jurisdicția beneficiarului aplicǎ numai contribuabililor în contextul unui instrument financiar hibrid o scutire parțială sau o cotă redusă pentru plǎţile efectuate, suma respinsǎ la deducere nu trebuie, ca regulǎ generalǎ, sǎ fie mai mare decât suma necesară pentru eliminarea tratamentului neuniform al rezultatului fiscal din jurisdicția plătitorului și cea a beneficiarul plății, iar o deducere trebuie acordatǎ în continuare, în măsura în care plata este supusă impozitǎrii în jurisdicția beneficiarului la cota integrală (standard). Aplicarea acestui principiu este ilustrată în Exemplul 1.2, unde jurisdicția beneficiarului aplicǎ o exceptare parţialǎ de impozit pentru plata dobânzii în cadrul unui împrumut subordonat, şi în Exemplul 1.3, în care un plata efectuată în contextul unui instrument financiar hibrid este impozitatǎ, în jurisdicția beneficiarului cu o cotǎ de pânǎ la 10% din cota normalǎ de impozit pe profit.

 

  1. Cazurile de scutire parțialǎ de impozit apar de obicei în contextul instrumentelor financiare de genul titlurilor de creanță/ titluri de participare (debt/equity hybrids) în care jurisdicția beneficiarului tratează plata ca dividend și i se aplicǎ un credit fiscal, o cotă redusă sau o scutire parțială, care nu scutește în totalitate acționarul de impozitul pe dividende. În majoritatea cazurilor, aceste tipuri de plăți intrǎ în domeniul de aplicare al Recomandǎrii 2.1, care defineşte scutirea de impozit pentru dividendele deductibile, în scopul de a limita, în practicǎ, numărul cazurilor în care jurisdicția plătitorului va fi solicitată să refuze deducerea pentru plǎţile supuse unei scutiri parțiale.

 

  1. În cazul scutirii parțiale de impozit a dividendelor, limitarea scutirii în jurisdicția beneficiarului urmǎreşte sǎ recupereze beneficiul unei cote reduse sau a unui impozit amânat la nivelul companiei, sau sǎ neutralizeze beneficiul altor concesii fiscale acordate acționarilor (cum ar fi deductibilitatea pentru cheltuielile cu dobânda). În aceste cazuri, refuzul total al deducerii va fi mai eficient pentru protejarea rezultatelor de politicǎ fiscală din jurisdicția beneficiarului și pentru a realiza o mai bunǎ egalitate a rezultatelor obţinute în cazul plǎţilor efectuate în cadrul unui instrument obişnuit de capitaluri proprii. Această abordare ar trebui să fie aplicată pentru fiecare jurisdicție în parte, prin luarea în considerare a rezultatelor politicii fiscale din jurisdicția contrapărţii, ea putând fi inutilă dacă jurisdicția beneficiarului adoptǎ norme complete de limitare a scutirii de impozit pentru dividendele deductibile aşa cum prevede Recomandarea 2.1.

 

Calcularea valorii ajustării în cazul creditului fiscal extern principal*)

  1. Cu excepția cazului în care jurisdicția beneficiarului nu a adoptat Recomandarea 2.1 și refuzǎ aplicarea (avantajului) creditului pentru impozitul străin de bază (underlying) în cazul dividendelor deductibile, răspunsul principal (primar) potrivit regulii instrumentului financiar hibrid este să refuze deducerea pentru o astfel de plată, în măsura în care face obiectul unei scutiri totale în jurisdicția beneficiarului.

 

  1. Spre deosebire de alte metode de evitare a dublei impuneri, care fie scutesc veniturile din jurisdicția beneficiarului, fie le supun unui impozit cu cotǎ redusă, creditele fiscale străine sunt influenţate de diferenţele privind calculul venitului impozabil la plătitor, precum și de diferențele privind cotele de impozit aplicate în jurisdicții. Interacțiunea dintre regula privind instrumentul financiar hibrid (care prevede cǎ plata nu este deductibilă în măsura în care face obiectul unei scutiri în virtutea creditului fiscal strǎin) și creditul fiscal străin (care acordǎ acționarului un credit fiscal pentru impozitele de bază plătite de companie) poate conduce la (poate avea ca rezultat) un calcul circular în cazul refuzului unei deduceri în jurisdicția beneficiarului potrivit regulii instrumentului financiar hibrid (datorită faptului că plata nu este inclusă în veniturile obișnuite) crescând valoarea impozitului de platǎ în acea jurisdicție, care la rândul său, are ca efect creşterea creditului fiscal strǎin aplicabil în jurisdicția beneficiarului și reducerea sumei de platǎ care este consideratǎ inclusă în veniturile obișnuite.

 

  1. În practică, complexitatea privind calculele privind creditul fiscal străin (inclusiv riscul unor referinţe/ calcule circulare) poate îngreuna activitatea contribuabililor când trebuie sǎ determine ajustarea cerutǎ de regula instrumentului financiar hibrid. În consecință, în scopul determinării de cǎtre contribuabili a valorii ajustării pe care un contribuabil trebuie să o facă pentru o plată care implicǎ (are dreptul la) un credit fiscal străin, țările ar trebui să ajungă la un echilibru între reguli, care sǎ fie clare și ușor de aplicat, pentru a evita riscul dublei impozitări. Exemplul 1.4 prezintă o descriere simplificatǎ a tipului de ajustare care poate fi efectuată în virtutea normei referitoare la instrumentul financiar hibrid, pentru o plată care face obiectul unui credit fiscal strǎin (underlying). În acest caz, țara plătitorului refuzǎ deducerea numai în măsura în care creditul fiscal este suficient pentru a da naştere unei scutiri de la plata impozitului. În acest exemplu, riscul de circularitate (riscul unei referinţe circulare) poate fi neutralizat, dacă jurisdicția beneficiarului refuzǎ sǎ acorde credit fiscal pentru o majorare a impozitelor strǎine plătite care apar ca urmare a aplicării regulii instrumentului financiar hibrid, sau în cazul în care creşterea înregistratǎ a valorii impozitului nu afecteazǎ, în practică, valoarea creditului fiscal strǎin de bază care poate fi atribuit plǎţii.

 

Natura și domeniul de aplicare al ajustării necesare

49. Obiectivul fundamental care stă la baza regulii instrumentului financiar hibrid este alinierea tratamentului fiscal al plăților efectuate în cadrul unui instrument financiar, astfel încât contribuabilul să nu poată solicita o deducere pentru o cheltuială financiarǎ, cu excepţia cazului în care această plată trebuie în mod necesar să fie inclusă în veniturile obișnuite din jurisdicția beneficiarului. Aplicarea normelor primare și secundare rǎspund acestui obiectiv prin ajustarea valorii deducerilor permise în conformitate cu legislaţia din jurisdicția plătitorului sau a cuantumului veniturilor care trebuie incluse în jurisdicția beneficiarului, după caz, pentru a asigura acelaşi tratamentul fiscal al aranjamentului în ansamblu, indiferent de tipul/forma instrumentului folosit sau, indiferent dacă ajustarea are loc în jurisdicția beneficiarului sau a plătitorului. Ajustarea nu trebuie să depǎşeascǎ suma necesară neutralizării efectului instrumentului hibrid și ar trebui să conducă la un rezultat proporțional şi sǎ nu determine o dublǎ impozitare.

 

Niciun efect asupra altor consecințe fiscale

  1. Ajustarea referitoare la o plată în contextul unui instrument financiar hibrid nu va schimba calificarea (caracterul) plății în cauzǎ. Cu toate cǎ regula principalǎ conduce la respingerea unei deduceri la plătitor, pentru a alinia tratamentul fiscal al plății cu tratamentul fiscal practicat în jurisdicția beneficiarului, regula nu necesită o modificare a calificǎrii (naturii) instrumentului în cauzǎ, sau plǎţilor efectuate în cadrul acestuia, în scopuri fiscale. Acest principiu este ilustrat în Exemplul 1.1 în care regula referitoare la instrumentele financiare hibride respinge plătitorului deducerea pentru plata dobânzii efectuate în cadrul unui instrument financiar asimilat unui titlu de creaţǎ sau de capitaluri proprii, fǎrǎ totuşi ca jurisdicția plătitorului să trateze plata ca dividend, în scopuri fiscale.

 

Ajustarea se referǎ numai la consecințele fiscale atribuite prevederilor/ termenilor instrumentului

  1. Ajustarea consecințelor fiscale ale unei plăți în cadrul unui instrument financiar hibrid se referă numai la consecinţele fiscale care sunt atribuibile tratamentului fiscal al instrumentului în sine. Ajustarea nu are scopul de a modifica rezultatele fiscale care sunt atribuite exclusiv statutului de contribuabil sau contextului în care instrumentul este deținut. Exemplul 1.5 și Exemplul 1.8 descriu, ambele, cazurile în care o ajustare aplicatǎ potrivit regulii defensive din jurisdicția beneficiarului nu va avea impact asupra poziției fiscale a contribuabilului, deoarece contribuabilul respectiv fie nu este supus impozitǎrii pentru veniturile obișnuite, fie pentru că a obţinut acest venit prin intermediul unei filiale scutite. Chiar şi atunci când beneficiarul nu este supus vreunei obligații fiscale suplimentare în urma ajustării potrivit regulii secundare, regula principală se poate aplica în continuare în jurisdicția plătitorului pentru a refuza deducerea, dacǎ existǎ posibilitatea ca plata să genereze un tratament neuniform al rezultatelor fiscale.

 

  1. Acest principiu poate fi mai bine înţeles prin compararea rezultatelor descrise la Exemplul 1.27 și Exemplul 1.28. În aceste douǎ exemple, acordul încheiat între părți este un contract de vânzare de active, care prevede ca plata prețului de achiziție sǎ fie amânatǎ pentru un an, iar prețul de achiziție include/încorporeazǎ o ajustare egală cu doisprezece luni de dobândă pentru prețul de achiziție neplătit. Jurisdicția cumpărătorului tratează fracţia (partea) de dobândă din prețul de achiziție ca generând o plată deductibilă separată în scopuri fiscale, în timp ce, potrivit legislației din jurisdicţia vânzătorului, întregul preț de achiziție (inclusiv componenta dobânzii) este considerat drept contrapartida pentru transferul de active. Dupǎ cum este descris în Exemplul 1.27, contractul de vânzare de active este considerat ca dând naştere unei cheltuieli financiare deductibile pentru cumpărător, şi de aceea, jurisdicția cumpărătorului ar trebui să refuze deducerea pentru acea plată în virtutea regulii instrumentului financiar hibrid. Cu toate acestea, în Exemplul 1.28, cumpărătorul achiziționează activul ca parte a activității sale curente de tranzacţionare (de valori mobiliare şi titluri de participare) care îi permite să includă prețul de achiziție ca şi cheltuialǎ atunci când calculeazǎ pierderea/ câștigul impozabil pe(ntru) activ. Exemplul 1.28 concluzionează că regula instrumentului financiar hibrid nu trebuie să se opunǎ ca traderul (comerciantul financiar), atunci când calculează pierderea/câștigul din cedarea activului, sǎ ia în considerare întreaga sumă de platǎ potrivit acordului de transfer de active. Contribuabilii care cumpără și vând valori mobiliare în cursul activitǎţii normale de tranzacționare titluri de valoare sau de valori mobiliare (cum ar fi dealeri de valori mobiliare, băncile și brokerii) vor considera pierderea / profitul net pentru fiecare tranzacție, ca fiind incluse în venitul impozabil, sau drept cheltuieli deductibile în scopuri fiscale după caz, indiferent de metoda prin care este calculat randamentul tranzacţiei sau de modul în care tranzacția este analizată în scopuri fiscale. În Exemplul 1.34, un trader de valori mobiliare achiziţioneazǎ un instrument financiar în contextul unui transfer hibrid. Chiar dacǎ plata pentru compensarea dividendelor (manufactured dividend) la titlurile vândute în cadrul împrumutului pe acțiuni este asimilatǎ cu o plată în cadrul unui instrument financiar, regula instrumentului financiar hibrid se aplicǎ numai pentru a respinge deducerea care este atribuită prevederilor/termenilor instrumentului în sine și nu se va opune ca un comerciant financiar sǎ ţinǎ cont de cheltuielile efectuate în cadrul transferului hibrid, atunci când calculeazǎ (în scopuri fiscale) pierderea sau întregul câștig (impozabil) obţinut în legǎturǎ cu activul.

 

Tratamentul neuniform care este atribuit exclusiv diferențelor privind evaluarea unei plăți

  1. Pentru a avea un rezultat cu D/NI, trebuie să existe o diferență în modul de evaluare și de calificare (caracterizare) a unei plǎţi, în conformitate cu legislația din jurisdicția plătitorului și a beneficiarului. Diferențele rezultatelor fiscale care sunt atribuite exclusiv diferențelor de evaluare atribuite unei plăți (inclusiv cele referitoare la aplicarea prețurilor de transfer) nu intră în sfera de aplicare a regulii tratamentului neuniform hibrid. În cazul în care valoarea plății este calificatǎ și calculată în același mod potrivit legislației ambelor jurisdicții, atunci diferențele de valoare atribuite acestei sume potrivit legislației din jurisdicția plătitorului și cea a beneficiarului, nu vor da naștere unui rezultat cu D/NI. Cu toate acestea, în unele cazuri, mai ales în cazul instrumentelor financiare mai complexe care generează atât rentabilitate financiară, cât și randamente ale capitaluri proprii, modul în care o plată este evaluatǎ și calificatǎ potrivit legislației naţionale poate depinde de valoarea atribuită/alocatǎ fiecăreia dintre componentele sale, iar această diferență de calificare poate da naștere unui tratament neuniform.

 

  1. Un tratament neuniform nu apare (pur şi simplu) din cauza diferențelor rezultate din conversia valutei strǎine în moneda locală sau în moneda funcțională. Acest principiu este ilustrat în Exemplul 1.17, unde o depreciere a monedei locale a determinat ca plățile în valută străină în cadrul unui împrumut sǎ fie din ce în ce mai scumpe, dacă sunt exprimate în moneda locală. Conform legislației naţionale, plătitorul are dreptul la o deducere pentru aceastǎ creştere a costului. Însǎ, deducerea nu este reflectată de o includere corespunzătoare în jurisdicția beneficiarului.

 

Cu toate acestea, diferența de tratament fiscal nu dă naștere unui rezultat cu D/NI, întrucât partea de dobândǎ și principalul de platǎ în cadrul împrumutului sunt aceleași potrivit legislației ambelor jurisdicții. Acest principiu este ilustrat și în Exemplul 1.15. Acest exemplu examineazǎ tratamentul fiscal al unei prime de capital (equity premium) pe care deţinǎtorul unui titlu de valoare o primește la scadența obligaţiunii convertibile. Prima de capital nu va fi considerată ca generând rezultat cu D/NI, pur și simplu pentru că jurisdicția plătitorului și cea a beneficiarului tratează acțiunile primite la momentul conversiei ca având valori diferite, în scopuri fiscale. Exemplul 1.16 prezintǎ o situație în care atât emitentul (issuer), cât și titularul (holder) tratează o obligaţiune convertibilă ca fiind însoțite de o primă de emisiune (discount) reprezentând valoarea sa de capital. Evaluarea mai mare atribuită valorii de capital a obligaţiunii în jurisdicția emitentului, determină emitentul să recunoască o reducere acumulată mai mare, ceea ce înseamnǎ cǎ o parte mai mare a plăților sǎ fie consideratǎ deductibilǎ în jurisdicția emitentului. Exemplul concluzionează că, în acest caz, modul în care elementele componente ale obligaţiunii sunt evaluate are un impact direct asupra modului în care o plată este evaluatǎ și calificatǎ în scopuri fiscale și, în consecință, diferența rezultatelor fiscale trebuie tratată ca dând naștere unui tratament neuniform al rezultatelor fiscale.

 

Diferențe temporale (Timing differences)

  1. Regula privind instrumentul financiar hibrid, în general, nu se aplică diferențelor privind data recunoașterii (înregistrǎrii) plăților efectuate în cadrul unui instrument financiar. Totuşi, regula instrumentului financiar hibrid trebuie să se aplice, în cazul în care contribuabilul nu este în măsură să demonstreze faptul că tratament neuniform al rezultatelor fiscale apare exclusiv din cauza diferenţelor privind datele de înregistrare. Prin urmare, Recomandarea 1.1 (c) clarifică faptul că o plată nu va fi considerată ca având generând un rezultat cu D/NI, cu condiția sǎ facǎ dovada, la solicitarea administrației fiscale, că plata în cadrul instrumentului urmeazǎ a fi inclusă în venituri într-o perioadă rezonabilă de timp.

 

 

Aplicarea Recomandării 1.1 (c)

  1. O plată nu trebuie considerată ca dând naştere unui tratament neuniform, dacă trebuie să fie inclusă de beneficiar în veniturile obișnuite într-o perioadă contabilă care începe în termen de 12 luni de la sfârșitul perioadei contabile a plătitorului. În cazul în care plata nu îndeplineşte condiţiile de aplicare a acestei reguli, plătitorul are totuși dreptul la deducerea plǎţii efectuate, dacă se poate stabili, la solicitarea administrației fiscale, că beneficiarul urmeazǎ sǎ includǎ plata în veniturile obișnuite, într-o perioadă rezonabilă de timp.

 

Se așteaptă să fie inclusǎ în venituri

57. O platǎ care se aşteaptǎ sǎ fie inclusǎ în veniturile obişnuite reprezintǎ acea platǎ pentru care existǎ o aşteptare rezonabilǎ la momentul încheierii instrumentului cǎ va fi efectuatǎ şi cǎ va fi inclusǎ în veniturile obişnuite la beneficiar, la momentul efectuǎrii plǎţii. Nu existǎ aşteptǎri rezonabile ca plata efectuatǎ sǎ fie inclusǎ la venituri, atunci când:
● termenii instrumentului și alte fapte și circumstanțe indică faptul că părțile au acordat o slabǎ importanță comercială asupra faptului dacă plata va fi efectuată sau nu, sau dacǎ
● termenii instrumentului sunt structuraţi astfel încât această plată, când va fi efectuatǎ, nu va fi consideratǎ ca generând un venit obișnuit la beneficiar.

 

Perioadă rezonabilă de timp

  1. Pentru a stabili dacă o plată va fi efectuată într-un termen rezonabil, trebuie avutǎ în vedere perioada de timp care ne putem aştepta a fi agreatǎ/convenită între douǎ părți independente (neafiliate) care acționează potrivit principiului deplinei concurenţe. În acest sens,este necesar sǎ se analizeze, în special, factori precum:

– termenii instrumentului,

– circumstanțele în care este deținut și

– obiectivele comerciale (economice) ale părților, ținând cont de natura angajamentului și de orice evenimente neprevăzute (contingente) sau de

– alți factori comerciali care influenţeazǎ plata.

De exemplu, ne putem aștepta ca un împrumut garantat*) folosit pentru finanțarea investițiilor în infrastructură să aibă un termen de rambursare mai mare decât un împrumut negarantat care este utilizat pentru finanțarea capitalului de lucru.

 

  1. Aplicarea acestor principii este ilustrată în Exemplul 1.22 pentru un împrumut subordonat, în cazul în care dobânda este consideratǎ ca deductibilă de către plătitor în anul în care este acumulatǎ, dar trebuie consideratǎ ca venit de beneficiar numai atunci când este efectiv plătitǎ. În acest exemplu, creditorul este un acționar minoritar al debitorului (borrower) și există o prevedere care interzice distribuirea dividendelor acţionarilor majoritari, atâta timp cât existǎ dobânda acumulatǎ şi neplǎtitǎ aferentǎ împrumutului. Acest tip de prevederi contractuale stimulează plătitorul să efectueze plăți de dobândă periodice la împrumut, pentru a putea continua să plătească dividende acționarilor majoritari și, în consecință, este de aşteptat că plățile de dobândă vor fi efectuate într-un termen rezonabil, chiar și în condiţiile în care nu este definitǎ scadenţa împrumutului, iar plățile de dobândă sunt la latitudinea împrumutatului.

 

  1. Acest rezultat contrasteazǎ cu acordul de împrumut descris la Exemplul 1.21, în care perioada de timp pentru dobânzile acumulate a condus administrația fiscală să concluzioneze că părțile au acordat o mică importanță comercială asupra faptului dacă plățile în cadrul împrumutului urmeazǎ a fi efectuate sau nu. Dimpotrivǎ, în acest exemplu, dobânda se poate acumula pe un termen mai scurt, dar cu posibilitatea ca creditorul sǎ renunțe la dreptul său la dobândă în orice moment, înainte de a fi efectiv plătitǎ, fără consecințe fiscale nefavorabile. Concluzia acestui exemplu este că, contribuabilul nu va putea să dovedeascǎ faptul cǎ, la momentul exigibilitǎţii (acumulǎrii) dobânzii, plata urmeazǎ a fi inclusă în venituri într-o perioadă rezonabilă de timp.

Recomandarea 1.2 –

Definiția instrumentului financiar și a plății alternative*)

  1. Recomandarea 1.2 definește cazurile în care un acord trebuie considerat instrument financiar și în care o plată trebuie considerată plată alternativă.

 

Definiția „instrumentului financiar” se stabileşte în conformitate cu legislaţia naţionalǎ

  1. Obiectivul care stă la baza Recomandării 1 constǎ în alinierea/armonizarea tratamentului fiscal al plăților efectuate în cadrul unui instrument financiar sau de capitaluri proprii, astfel încât sumele care nu sunt impozitate în întregime în jurisdicția beneficiarului să nu fie considerate cheltuieli deductibile în jurisdicția plătitorului. În consecință, Recomandarea 1.2 litera (c) încurajează jurisdicțiile să trateze ca instrument financiar, orice aranjament care generează un randament financiar sau o rentabilitate a capitalurilor proprii și să impoziteze aceste aranjamente în conformitate cu normele fiscale interne aplicabile datoriilor, capitalurilor proprii (titlurilor de participare) sau produselor derivate.

 

  1. Definiția termenilor „randamentul capitalurilor propriu” și „rentabilitatea financiarǎ(“equity return” and “financing return”) stabilite la Recomandarea 12.1 oferă detalii suplimentare cu privire la tipurile de plăți care sunt supuse regulii instrumentului financiar hibrid în conformitate cu legislația naţionalǎ de punere în aplicare. Aceste definiţii se intenționeazǎ a fi în concordanță cu cele utilizate în standardele internaționale de contabilitate general recunoscute și să includǎ orice instrument emis de o persoană care genereazǎ titularului un venit calculat în funcţie de valoarea-timp a banilor sau în funcţie de de riscul afacerii.

 

  1. Totuşi, regula privind instrumentele financiare hibride nu trebuie să se aplice aranjamentelor legate de prestarea de servicii, cum ar fi contractele de închiriere sau de licență, aranjamentelor privind gestionarea riscului nefinanciar (de exemplu, asigurǎrile) sau transferurilor de active care nu includ plata unei rentabilitǎţi financiare sau a randamentului capitalului propriu.

 

  1. Cu toate cǎ statele trebuie să depună eforturi adecvate pentru adoptarea definițiilor similare ale instrumentului financiar, vor continua să existe cazuri în care este dificil de stabilit dacă un contract trebuie tratat ca un instrument financiar sau ca alt tip de acord, cum ar fi un contract de vânzare sau un contract pentru gestionarea riscului. Deși Recomandarea 1.2 litera (c) încurajează jurisdicțiile să se asigure că regulile privind instrumentele financiare hibride se aplică oricărui aranjament în măsura în care genereazǎ o rentabilitate financiară sau un randament al capitalurilor proprii, (totuşi) aceste reguli nu sunt destinate să standardizeze categoriile de instrumente financiare sau să armonizeze tratamentul lor fiscal și, în cazul în care linia de demarcaţie nu este clară, iar plata reprezentând rentabilitatea financiară sau randamentul capitalurilor proprii este de fapt integratǎ într-o altă tranzacție de naturǎ diferitǎ, legislaţia fiecărei țări trebuie sǎ determine dacă, și în ce măsură, plata este efectuatǎ în contextul unui instrument financiar. În concluzie, la întrebarea dacă un aranjament este un instrument financiar (și, prin urmare, dacǎ poate fi supus unei ajustări în virtutea regulii instrumentului financiar hibrid), ar trebui examinat fiecare caz în parte, în funcţie de tratamentul fiscal intern al acelui aranjament.

 

Aplicarea definiției instrumentului financiar unui acord privind transferurile de active

  1. Un aranjament care este tratat ca un transfer de active în conformitate cu legislația internǎ (naţionalǎ), ca regulǎ generalǎ, nu va fi considerat un instrument financiar în conformitate cu Recomandarea 1, deși, dacă un astfel de aranjament îmbracǎ forma unui transfer hibrid sau include o platǎ alternativǎ, acesta poate fi inclus în domeniul de aplicare al regulii (vezi mai jos). Exemplul 1.26 prezintǎ aplicarea regulii instrumentului financiar hibrid unui acord obișnuit de transfer de active, în care prețul de achiziție plătit de un comerciant financiar (trading entity) pentru achiziționarea de acțiuni genereazǎ un rezultat cu D/NI datorită faptului că comerciantul are dreptul să trateze prețul de achiziție ca o cheltuialǎ deductibilǎ, în timp ce vânzătorul nu include plata în veniturile obișnuite. Deși plata genereazǎ un rezultat cu D/NI, acordul privind transferul de active descris în Exemplul 1.26 nu prevede un randament financiar sau o rentabilitate a capitalurilor proprii și, prin urmare, se află în afara definiţiei şi obiectivului avut în vedere de Recomandarea 1.

 

  1. Exemplul 1.27 descrie un tip de tranzacție care ar putea fi tratatǎ ca instrument financiar într-o jurisdicție și ca transfer de active în alta. În acest caz, prețul de achiziție pentru transferul unui activ include o componentă de dobândǎ datoratǎ de beneficiar pentru amânarea la plată. Cumpărătorul tratează componenta de dobândă din prețul de achiziție ca dând naştere unei cheltuieli deductibile separate în scopuri fiscale, în timp ce vânzătorul tratează preţul de achiziţie în totalitate (inclusiv componenta dobânzii) drept contrapartida pentru transferul activului. În acest caz, exemplul concluzionează că plata nu face obiectul ajustării în conformitate cu regula instrumentului financiar hibrid din jurisdicția vânzătorului, deoarece acordul nu se încadrează în regulile fiscale din legislaţia internǎ aplicabile datoriilor, capitalurilor proprii sau instrumentelor financiare derivate. Din perspectiva vânzătorului, tranzacția nu se deosebeşte de tranzacția de la Exemplul 1.26. O descriere suplimentară este prezentată în Exemplul 1.30, în care un acord de vânzare și cumpărare de acțiuni la o filială operațională conține o clauzǎ de beneficii viitoare (earn-out arrangement[2]*)) care îi oferă vânzătorului un randament în funcţie de riscul afacerii. În timp ce unele jurisdicții trateazǎ această plată ca deductibilă la calculul profitului impozabil, altele trateazǎ acest tip de clauza ca un instrument care îi permite sǎ calculeze prețul de achiziție din cedarea activelor și nu trateazǎ plățile efectuate în baza acestei clauze ca un randament al capitalurilor proprii în contextul unui instrument financiar. Prin urmare, revine legislației interne să stabilească dacă randamentele capitalurilor proprii trebuie calificate ca venituri generate de un instrument financiar și incluse în sfera de aplicare a regulii instrumentului financiar hibrid.

 

Aplicarea regulii în situaţia în care contrapartea nu tratează acordul ca fiind un instrument financiar

  1. Contribuabilii care incheie un acord care intră în sfera de aplicare a regulii privind instrumentul financiar hibrid, trebuie să continue să aplice regula, dacǎ contrapartea nu tratează acordul ca un instrument financiar și / sau în cazul în care jurisdicția contrapărţii nu a implementat recomandările Raportului. În astfel de cazuri, totuşi, cuantumul ajustării potrivit regulii va fi limitat la valoarea rentabilităţii financiare sau a randamentului capitalurilor proprii generate de instrument. Acest principiu este ilustrat în Exemplul 1.25, în care locatorul / creditorul (lender) acordǎ finanțare unei companii afiliate în cadrul unui contract de leasing financiar. Deși contractul de leasing este, în esenţǎ, un acord de finanțare, locatarul (chiriaşul) tratează acordul ca un contract simplu de închiriere, iar plățile aferente contractului de închiriere drept plăți cu închirierea, deductibile fiscal. Locatorul este rezident într-o jurisdicție care a adoptat regulile tratamentului neuniform hibrid și, în conformitate cu Recomandarea 1.2, locatorul este obligat să trateze acordul ca un împrumut și plățile de chirie ca plăți periodice de dobândă și principal aferente împrumutului. Regula instrumentului financiar hibrid vizează, totuși, numai tratamentele neuniforme care decurg dintr-o rentabilitate financiară sau un randament al capitalurilor proprii și, în consecință, Recomandarea 1.2 (d) limiteazǎ ajustarea conform regulii instrumentului financiar hibrid, la valoarea randamentului de finanțare generat de instrument.

Anumite plăți efectuate pentru achiziționarea unui instrument financiar sunt considerate ca fiind efectuate în baza instrument financiar respectiv

  1. O plată va fi tratată ca fiind efectuatǎ în cadrul unui instrument financiar dacă plata este este necesară în scopul instrumentului sau atunci când constituie contrapartida pentru îndeplinirea unei obligații prevăzute de instrument. Îndeplinirea unei condiţii în cadrul unui instrument financiar nu constituie, totuși, o plată în sensul regulii instrumentului financiar hibrid (deși o plată poate conduce la ridicarea sau ștergerea unei obligații prevăzute de un instrument financiar, ridicarea sau ștergerea obligației nu ar trebui, în sine, asimilată unei plăți). Acest principiu este ilustrat în Exemplul 1.18 și Exemplul 1.20. În Exemplul 1.18, deținătorul unui instrument de creanță primește o plată unică în schimbul acceptului său pentru modificarea condițiilor de împrumut. Exemplul concluzionează că plata trebuie considerată o plată efectuată în cadrul instrumentului, deoarece este o plată în schimbul eliminǎrii (îndeplinirii) unei obligații în conformitate cu instrumentul respectiv. În Exemplul 1.20, o societate-mamă renunță la rambursarea unui împrumut acordat uneia dintre filialele sale și solicită o deducere egală cu principalul și dobânda datorată (neachitată). Dacă anularea/ştergerea datoriei nu generează venituri obișnuite pentru filială, rezultatul cu D/NI generat nu intrǎ sub incidenţa regulii instrumentului financiar hibrid, deoarece renunțarea la anumite drepturi prevăzute de un instrument financiar nu constituie o plată efectuată în baza acestui instrument.

 

  1. O plată efectuată de o persoană în schimbul transferului unui instrument financiar existent, este o plată legată de cedarea instrumentului, şi nu o plată efectuată în cadrul acestuia (chiar dacă plata efectuată pentru achiziționarea unei acțiuni sau obligațiuni poate include o plată alternativă sau poate fi efectuată în cadrul altui instrument financiar distinct). Acest principiu este ilustrat în Exemplul 1.36 privind transferul unei obligațiuni (bond) cu drept de dobândă acumulată, dar neplătită. Când achiziționează obligațiunea, cumpărătorul plătește o primă corespunzătoare acestei componente de dobândă acumulată. Prima este deductibilă în conformitate cu legislaţia din jurisdicția cumpărătorului și este tratatǎ ca dând naștere unui câștig scutit de la impozitare conform legislaţiei din jurisdicția vânzătorului. Deși această plată generează un tratament neuniform al tratamentului fiscal, ea nu va fi considerată o „plată în cadrul unui instrument financiar”, cu excepţia cazului în care contractul de achiziție a obligațiunii este tratat într-un alt mod ca instrument financiar în baza Recomandării 1.

 

  1. O plată efectuată pentru achiziționarea unui instrument ar trebui, totuși, tratată ca plată efectuată în cadrul instrumentului respectiv, dacă achiziția vine, în totalitate sau parțial, să îndeplinească obligații datorate în cadrul instrumentului sau dacă neutralizează/anulează consecințele economice sau fiscale pentru emitent. Acest principiu este ilustrat în Exemplul 1.19 în care emitentul (issuer) unei obligațiuni plătește o primă pentru a rǎscumpăra o obligațiune de la titular (holder). Dacă costul de achiziție a obligațiunii de la titular reprezintă contrapartida pentru transferul obligațiunii și nu o plată cerută de termenii obligațiunii în sine, plata asigură eliberarea obligațiilor emitentului în cadrul instrumentului și, prin urmare, va fi tratată ca o platǎ efectuată în cadrul unui instrument financiar.

Transferuri hibride

  1. Raportul recomandă jurisdicțiilor să considere anumite transferuri de instrumente financiare (transferuri hibride) ca instrumente financiare care intră în sfera de aplicare a regulii instrumentului financiar hibrid, chiar și atunci când jurisdicția respectivă consideră, în mod obişnuit, că plățile efectuate în cadrul acelui aranjament, sunt efectuate ca parte a unui acord de transfer de active. Termenul de transfer hibrid desemnează orice aranjament privind transferul unui instrument financiar ale cărui caracteristici economice și structurale conduc legislațiile din două jurisdicții să formuleze concluzii opuse atunci când atribuie proprietatea activului de bază cedentului sau cesionarul. Dreptul de proprietate, în acest context, se referă la proprietarul fluxurilor de plăţi legate de activul suport, spre deosebire de proprietatea legală a activului propriu-zis.

 

  1. În timp ce un transfer hibrid poate apărea în contextul unui acord obișnuit de vânzare-cumpărare (acord de transfer de active) în cazul în care există un conflict în determinarea datei când are loc transferul de active (a se vedea Exemplul 1.37), regulile aplicabile transferurilor hibride vizează operaţiunile de vânzare cu clauză de rǎscumpǎrare (repo) și operațiuni de împrumut de valori mobiliare (securities lending transactions) în care drepturile și obligațiile părților sunt structurate astfel încât cedentul să rămână preocupat de rentabilitatea financiară sau de randamentul capitalurilor generate de instrumentul financiar de bază.

 

  1. În cazul tranzacției repo care echivelează cu un transfer hibrid, cedentul este impozitat potrivit acordului în conformitate cu substanța acestuia, astfel încât transferul de bază este ignorat în scopuri fiscale, iar plățile efectuate ca parte a transferului hibrid sunt considerate plăți efectuate în cadrul unui instrument financiar, în timp ce cesionarul respectă, în general, acordul încheiat între părți și tratează transferul hibrid ca o vânzare de active. O ilustrare a unei tranzacții repo care este tratată ca un transfer hibrid este prezentată la Exemplul 1.31. În acest caz, părțile încheie un contract de împrumut garantat (collateralised loan), care este structurat ca a o tranzacție de răscumpărare a acțiunilor (a repo over shares). Jurisdicția cedentului impozitează acordul în conformitate cu substanța sa (tratând prețul de achiziție al acțiunilor ca un împrumut, iar acțiunile transferate ca garanție la împrumut (collateral for that loan), în timp ce operaţiunea de răscumpărare (repo) este impozitată în jurisdicția cesionarului în conformitate cu forma sa (vânzarea și răcumpărarea unui activ). Prin urmare, ambii contribuabili se consideră proprietari ai obiectului repo-ului (acțiunile transferate), iar acordul intrǎ în definiția unui transfer hibrid.

 

  1. Exemple de tranzacții de împrumut de valori mobiliare (securities lending transactions) care dau naștere unui transfer hibrid sunt prezentate în Exemplul 1.32, Exemplul 1.33 și Exemplul 1.34 și, de asemenea, în Exemplul 2.2. În aceste cazuri, cesionarul (cel care se împrumutǎ, în cadrul acordului) este de acord să restituie titlurile transferate (sau echivalentul lor), plus eventualele dividende sau dobânzi primite pentru titlurile respective pe durata împrumutului. Jurisdicția cedentului impozitează acordul în conformitate cu substanța sa, ignorând transferul și tratând cedentul ca și cum ar continua să dețină titlurile de bază, în timp ce jurisdicția cesionarului tratează transferul în conformitate cu forma sa și impozitează acordul ca o cumpărare și vânzare de valori mobiliare.

 

  1. Un transferul hibrid generează, în general, un rezultat cu D/NI, deoarece o jurisdicție tratează rentabilitatea financiară sau randamentul capitalurilor proprii generate de instrumentul transferat ca o cheltuială deductibilă în cadrul acelui transfer hibrid, în timp ce cealaltă jurisdicție tratează aceeași sumă ca un randament al activului suport*) (și, prin urmare, prevede o excludere, o scutire sau o altă formă de scutire de impozit pentru acea sumă). În consecinţă, atunci când se aplică regula secundară, beneficiarul este obligat să ajusteze tratamentul fiscal al plății pentru instrumentul suport (de bazǎ), chiar dacă această plată nu este tratată de jurisdicția beneficiarului ca o plată în cadrul transferului hibrid propriu-zis. Astfel, în Exemplul 1.31, cesionarul este obligat să aplice regula secundară pentru a include plata dividendelor legată de acţiunile transferate în calculul veniturilor obișnuite, în ciuda faptului că, în conformitate cu legislația internă, această plată a fost asimilată unei plăţi pentru acțiunile de bazǎ (underlying shares) și nu o plată efectuată pentru operaţiunea de răscumpărare în sine. În Exemplul 1.32 cesionarul din cadrul unei tranzacții de împrumut pe acțiuni efectuează o plată deductibilă care corespunde unei plăți de compensare pentru dividendele primite la titlurile transferate (manufactured dividend[3]*)). Deși beneficiarul acestei plăți de compensare tratează dividende ca fiind plătite pentru acțiunile de bază, plata este considerată ca dând naștere unui rezultat cu D/NI în cadrul unui instrument financiar hibrid, din cauza deducerii pretinse de contraparte la împrumutul pe acțiuni.

 

  1. Transferurile hibride sunt clasificate ca un tipuri de instrumente financiare hibride, deoarece ele sunt, în esenţǎ, mai mult instrumente financiare şi nu transferuri de active, deschizând calea utilizării lor în cadrul unui sistem structurat pentru a genera un tratament neuniform transfrontalier. Ca și în cazul altor categorii de instrumente financiare, regulile privind transferul hibrid nu iau în considerare dacă fondurile obținute în urma transferului au fost sau nu investite în active care generează rentabilități impozabile sau scutite. În consecință, dacă cedentul impozitează sau nu rentabilitatea financiară sau randamentul capitalurilor proprii generate de activul transferat nu are niciun efect asupra ajustării pe care cedentul este obligat să o facă pentru o plată efectuată în contextul unui acord de răscumpărare sau al unui împrumut pe acțiuni. Astfel, faptul că cedentul, într-o tranzacție de răscumpărare sau de împrumut pe acțiuni, este impozitat sau nu pentru dividendele primite în legătură cu acțiunile, nu afectează rezultatele descrise în Exemplul 1.31 şi exemplul 1.33.

 

  1. Întrucât transferurile hibride reprezintă o categorie de instrumente financiare, o ajustare este obligatorie numai în condițiile în care tratament neuniform al rezultatelor poate fi atribuit tratamentului fiscal al transferului hibrid în conformitate cu legislaţia din jurisdicția plătitorului și a beneficiarului. Existența unei ajustări la tratamentul fiscal al plăților efectuate în contextul unui transfer hibrid, nu influenţează în niciun fel dreptul unui trader de valori mobiliare de a solicita o deducere pentru pierderea efectiv suferită în timpul vânzării unui activ. Acest principiu este ilustrat mai detaliat în Exemplul 1.34 și Exemplul 1.37.

 

Plǎţi alternative*)

  1. Altă categorie de transferuri de active care fac obiectul unei ajustări în baza Recomandării 1 sunt transferurile de instrumente financiare în care plata unei rentabilități financiare sau a randamentului capitalurilor proprii generate de transferul de active dă naștere unui rezultat cu D/NI, care ar putea afecta integritatea regulilor instrumentului financiar hibrid. Un transferul produce un astfel de efect în următoarele cazuri:

(a) transferul activului permite cedentului să obțină un tratament fiscal mai favorabil al plății decât în absența transferului instrumentului de bază;

(b) cesionarul (beneficiarul) tratează plata efectuată pentru transferul de active ca deductibilă, în timp ce randamentul generat de instrumentul de bază este scutit sau exclus din calculul veniturilor; sau

(c) transferul are ca efect scoaterea instrumentului în afara sferei de aplicare a regulii privind instrumentul financiar hibrid.

 

  1. Regula referitoare la plăţile alternative neutralizează/anulează orice rezultat cu D/NI legat de plata rentabilităţii financiare sau a randamentului capitalurilor proprii în cadrul unui acord privind transferul de active, dacă transferul instrumentului financiar de bază ar da naștere unuia dintre rezultatele menţionate mai sus.

 

Conform acestei reguli, unui contribuabil care achiziţionează un instrument financiar pentru o contrapartidǎ (contra unui preţ) care include o rentabilitate financiară sau un randament al capitalurilor proprii, i se va refuza deducerea pentru această plată dacă randamentul/ rentabilitatea:

  • a fost inclus(ă) în veniturile obișnuite ale beneficiarului,
  • nu a fost inclus(ă) în veniturile obișnuite ale plătitorului sau,
  • generează un tratament neuniform hibrid, dacă ar fi fost realizată direct în cadrul instrumentului financiar.

 

  1. Prevederile privind plăţile alternative se aplică oricărui tip de rezultat cu D/NI, indiferent dacă un astfel de rezultat poate fi atribuit prevederilor/termenilor instrumentului, statutului fiscal al părților sau contextului în care este deținut activul. Cu toate acestea, regula se limitează (se aplică numai) la plățile care dau naștere unei rentabilităţi financiare sau unui randament a capitalurilor proprii în ceea ce priveşte instrumentul de bază. În mod normal, nu se aplică, de exemplu, unei plăți efectuate pentru soluționarea unei dispute privind încălcarea garanției în baza unui contract de cedare de active.

 

  1. Exemplul 1.30, Exemplul 1.35 și Exemplul 1.36 explică aplicarea regulii instrumentului financiar hibrid pentru plăţile alternative. În Exemplul 1.30, regula instrumentului financiar hibrid se aplică pentru a ajusta prețul de achiziție în cadrul unui acord de transfer de acțiuni, în situaţia în care diferențele dintre tratamentul fiscal aplicat dividendelor și contrapartida vânzării în jurisdicția beneficiarului / cedentului permit acestuia sǎ substituie/să înlocuiască (la înregistrarea contabilă) dividendele impozabile, cu un câștig neimpozabil, din schimb. Exemplul 1.35 ilustrează modul în care definiția plăţii alternative împiedică un plătitor / cesionar să solicite deducerea artificială (manufacturing-en.) pentru o plată efectuată în baza unui contract de transfer de active, atunci când nu a suferit nicio pierdere economică. Exemplul 1.36 descrie o situație în care transferul unui instrument financiar permite scoaterea instrumentului în afara domeniului de aplicare a regulii instrumentului financiar hibrid. În acel exemplu, definiția plăţii alternative se va aplica pentru a ajusta consecințele fiscale pentru părțile la transfer, astfel încât să neutralizeze orice tratament neuniform al rezultatelor fiscale.

 

Recomandarea 1.3 – Regula se aplică numai plăților din cadrul unui instrument financiar care generează tratament neuniform hibrid

  1. Secțiunea 1.3 prezintă regula generală pentru a stabili când un tratament neuniform în cadrul unui instrument financiar este un tratament neuniform hibrid.

 

 

Identificarea tratamentului neuniform

  1. Un tratament neuniform va apărea în legǎturǎ cu plata efectuată în baza unui instrument financiar, în măsura în care plata este deductibilă în conformitate cu legislaţia unei jurisdicții (jurisdicția plătitorului) și nu este inclusă în veniturile obișnuite de către un contribuabil potrivit legislaţiei oricărei alte jurisdicții în care plata este tratată ca fiind primită (jurisdicția beneficiarului).

 

  1. Identificarea unui tratament neuniform ca fiind un tratament neuniform hibrid în cadrul unui instrument financiar este în primul rând o chestiune de drept care necesită o analiză a regulilor generale pentru determinarea naturii, a cuantumului și a momentului plăților în cadrul instrumentului financiar din jurisdicția plătitorului și a beneficiarului. În general, regula poate fi aplicată, chiar dacă contribuabilul sau administrația fiscală nu știu cu exactitate modul în care plățile în cadrul unui instrument financiar au fost efectiv luate în considerare la calculul venitului impozabil al contrapărţii. Se așteaptă ca contribuabilii să își cunoască propria situaţie fiscală în ceea ce privește o plată, astfel încât, în practică, să se identifice un tratament neuniform prin compararea tratamentului fiscal efectiv al unui instrument în jurisdicția contribuabilului cu tratamentul fiscal prevăzut în jurisdicția contrapărţii.

 

  1. Pentru a determina dacă o plată a dat naștere unui tratament neuniform, este necesar să cunoaștem identitatea contrapărţii și normele fiscale aplicabile în jurisdicția contrapărţii. În cele mai multe cazuri, contrapartea va fi persoana care are obligația (sau dreptul) de a efectua (sau de a primi) plata, iar jurisdicția contrapărţii este jurisdicția în care acea persoanǎ este rezidentă fiscal. Totuşi, în cazul în care contrapartea este transparentă sau are o prezență impozabilă în mai multe jurisdicții, poate fi necesar să se analizeze legislaţia mai multor jurisdicții pentru a stabili dacă plata va da naștere unui tratament neuniform.

 

Deducerea acordată în orice jurisdicție este suficientă pentru a determina aplicarea regulii

  1. O plată care este considerată ca efectuată în conformitate cu legislaţia mai multor jurisdicții trebuie să fie deductibilă numai în conformitate cu legislaţia unei jurisdicții pentru a determina un posibil rezultat cu D/NI. Acest principiu este ilustrat în Exemplul 1.23 în care o entitate hibridǎ se împrumută de la o persoană afiliată din aceeași jurisdicție, în baza unui instrument care este tratat ca participare la capitalul propriu în conformitate cu legislaţia internă. Plata dividendelor efectuate de entitatea hibridă este considerată nedeductibilă / scutită de legislația internă, dar deductibilă în conformitate cu legislația din jurisdicția societății-mamă. Prin urmare, acordul dă naștere unui rezultat cu D/NI, chiar dacă, între plătitorul direct și beneficiar nu există nicio neconcordanţǎ/ asimetrie a tratamentului fiscal.

 

  1. În cazurile în care plătitorul este transparent, contribuabilul care solicită beneficiul exceptǎrii sau scutirii de la impozitare are sarcina de a demonstra administraţiei fiscale că plata nu a dat naștere unei deduceri în conformitate cu legislația altei jurisdicții.

 

Includerea practicată în orice jurisdicție este suficientă pentru a respinge aplicarea regulii

  1. Dacă o plată este înregistratǎ ca venit obișnuit în cel puțin o jurisdicție, atunci nu va exista niciun tratament neuniform care să justifice aplicarea regulii. Acest principiu este ilustrat în Exemplul 1.8 care implică plata de dobânzi către filiala unei companii care este rezidentă în altă jurisdicție. În acest caz, este necesar să se analizeze ambele prevederi legale, atât din jurisdicţia de reședințǎ, cât și din jurisdicția filialei, pentru a stabili cu certitudine dacă a apărut un tratament neuniform.

 

  1. Contribuabilul va fi cel care are sarcina de a prezenta dovezi rezonabile administrației fiscale, în ce măsură tratamentul fiscal al plății în jurisdicția beneficiarului afectează valoarea ajustării necesare în aplicarea regula. Contribuabilul poate fi eliberat de sarcina inițială a probei, dacă demonstrează că plata a fost într-adevăr inclusă în veniturile obișnuite în declarația fiscală prezentată în cealaltă jurisdicție.

 

Tratamentul neuniform atribuibil termenilor instrumentului

  1. Regula instrumentului financiar hibrid se aplică numai în cazul în care neconcordanţele tratamentului fiscal sunt atribuite termenilor instrumentului, şi nu statutului contribuabilului sau contextului în care instrumentul este deținut.

 

  1. Diferențele de tratament fiscal care decurg din aplicarea unor politici (principii) contabile diferite aceluiaşi instrument sunt considerate ca fiind atribuibile termenilor instrumentului, dacă diferențele privind rezultatele contabile se bazează pe termenii instrumentului propriu-zis. Acest principiu este ilustrat în Exemplul 1.21 cu privire la o plată pentru o obligațiune cu drept contingent (condiționat) la dobândă. Împrumutul este tratat ca un instrument de datorie în conformitate cu legislaţia ambelor jurisdicţii, a beneficiarului și cea a plătitorului. Cu toate acestea, din cauza diferențelor privind modul în care dobânzile sunt contabilizate în scopuri fiscale în cele două țări, dobânda este considerată cheltuială deductibilă de către plătitor în anul în care este acumulată, dar este tratată ca venit la beneficiar numai atunci când este efectiv plătită (dacă are loc această plată). În acest caz, diferența de tratament contabil dă naștere unui tratament neuniform hibrid, cu excepția cazului în care contribuabilul poate demonstra autorității fiscale, că plata va fi inclusă la calculul veniturilor în conformitate cu legislaţia din jurisdicția beneficiarului, într-o perioadă de timp rezonabilă.

 

  1. Nu este neobișnuit ca tratamentul fiscal al unui instrument să depindă de factori precum existența unei afilieri între emitent și titular sau durata deținerii instrumentului. Acești factori afectează în mod direct relația dintre titular (holder) și emitent (issuer) și ar trebui consideraţi ca făcând parte din termenii instrumentului. În exemplul 1.1, regula instrumentului financiar hibrid se aplică unei plăți de dividende, chiar dacă scutirea se aplică numai dacă beneficiarul deţine mai mult de 10% din acțiunile plătitorului cu cel puțin un an înainte de data plății. [Exemplul 1.1 ilustrează acest principiu atunci când criteriile care determină deductibilitatea unei plăți se bazează pe faptul că plata este sau nu efectuată în cadrul unui grup – din versiunea fr.]. În exemplul 1.13, se pune problema să se stabilească dacă, faptul că instrumentul este deținut sau nu în cadrul grupului, face parte din „termenii instrumentului”, astfel încât tratamentul neuniform să poată fi considerat un tratamentul neuniform hibrid. Faptul că împrumutatul și creditorul aparțin aceluiași grup are o importanță comercială și economică pentru părți și, în acest exemplu, tratamentul fiscal special acordat împrumuturilor intra-grup din jurisdicția plătitorului se bazează pe importanța economică din această legătură. Faptul că este un împrumut intra-grup ar trebui, prin urmare, să fie considerat ca făcând parte din termenii împrumutului, inclusiv în absența unei prevederi care să prevadă obligația instituirii (recunoaşterii) acestui împrumut în cadrul grupului.

 

  1. Termenii instrumentului ar trebui, de asemenea, să fie interpretați în linii mari, astfel încât să includă orice element care afectează în mod direct relația dintre plătitor și beneficiar și circumstanțele în care un instrument a fost emis sau deținut, dacă aceste circumstanțe sunt relevante din punct de vedere economic și comercial în relația dintre părți și afectează tratamentul fiscal al instrumentului. Acest principiu este ilustrat în Exemplul 1.12, în care toți acționarii subscriu la un instrument de datorie (debt) proporțional cu participația lor la capitalul emitentului. În conformitate cu legislația din jurisdicţia titularului, un instrument de creanță (debt) emis proporțional cu participarea la capital este reclasificat ca instrument de capitaluri proprii, iar plățile în cadrul unui astfel de instrument sunt tratate ca dividende scutite. Diferența rezultată din calificarea datǎ de jurisdicția emitentului și cea a titularul generează un tratament neuniform al rezultatelor fiscale. Faptul că acționarul subscrie instrumentul de datorie proporțional cu participarea sa la capitalurile proprii are o importanță comercială în relația dintre părți, astfel încât un tratament neuniform al rezultatelor fiscale care depinde de astfel de fapte trebuie considerat ca fiind atribuit termenilor instrumentului.

 

Tratament neuniform este atribuit exclusiv statutului contribuabilului sau contextului în care este deținut instrumentul

  1. Testul din Recomandarea 1.3, respectiv dacă o plată efetuată pentru un instrument financiar a dat naștere unui tratament neuniform hibrid, se referă în primul rând la tratamentul fiscal normal sau previzibil al instrumentului respectiv. Un tratament neuniform care este atribuit exclusiv statutului contribuabilului sau contextului în care este deținut instrumentul financiar nu este un tratament neuniform hibrid. O modalitate de a testa dacă un tratament neuniform este atribuit termenilor instrumentului constǎ în aplicarea unui test alternativ pentru a verifica dacă termenii instrumentului ar fost suficienți pentru a produce tratamentul neuniform al rezultatelor fiscale. Acest lucru se poate face comparând tratamentul fiscal efectiv aplicat părților cu ce s-ar fi întâmplat dacă instrumentul ar fi fost deținut direct, iar plătitorul și beneficiarul ar fi fost contribuabili obișnuiți (independenţi) care și-ar fi calculat veniturile și cheltuielile în conformitate cu regulile obișnuite aplicabile contribuabililor din aceeași categorie. Dacă același tratament neuniform ar fi apărut în situaţia în care instrumentul ar fi fost încheiat direct de un contribuabil cu statut obișnuit, atunci tratamentul neuniform va fi atribuit termenilor instrumentului în sine, şi nu statutului contribuabilului sau contextul în care instrumentul este deținut.

Statutul fiscal al contrapărţii

  1. Regula privind instrumentul financiar hibrid nu se aplică tratamentului neuniform care este atribuit exclusiv statutului contribuabilului. În cazul în care, totuși, tratament neuniform poate fi atribuit tratamentului fiscal al instrumentului (respectiv, tratamentul neuniform ar fi apărut chiar și în legǎturǎ cu plata dintre contribuabilii cu statut obișnuit), regula instrumentului financiar hibrid va rǎmâne aplicabilǎ deși, în practică, ajustarea nu poate avea niciun impact asupra situaţiei fiscale a părților la acord. Un exemplu care ilustrează aplicarea acestui principiu este prezentat în Exemplul 1.5 în care o platǎ de dobândă deductibilă este efectuatǎ în favoarea unui fond suveran de investiţii care este o entitate scutită de impozit în conformitate cu legislaţia din propria jurisdicţie. Regula nu se aplică dacă statutul fondului care prevede scutirea de impozit este singurul motiv al rezultatului cu D/NI. Cu toate acestea, dacă regula instrumentului financiar hibrid se aplică în mod normal instrumentelor din această categorie, atunci va continua să se aplice și poate duce la refuzul deducerii pentru suma plătită în baza acordului.

 

Circumstanțele în care este deținut instrumentul

  1. Regula privind instrumentul financiar hibrid nu se aplică tratamentului neuniform care este atribuibil exclusiv circumstanțelor în care este deținut un instrumentul financiar. Acest principiu este ilustrat în Exemplul 1.8 în care beneficiarul deține instrumentul printr-o filială străină. Faptul că împrumutul este deținut prin intermediul unei filiale strǎine nu reprezintǎ un termen al instrumentului sau o parte a relației dintre cele două entităţi. În consecinţǎ, dacă tratament neuniform apare exclusiv pentru că filiala este scutită de impozit în țara de rezidență, atunci tratamentul neuniform nu va fi un tratament neuniform hibrid. Principiul este ilustrat și în Exemplul 1.9, în care un contribuabil deține, printr-un cont de economii, o obligațiune emisă de o companie scutită de impozit. În acest caz, orice tratament neuniform al rezultatelor fiscale nu este atribuit termenilor instrumentului, ci condițiilor în care este deținut instrumentul.

 

Plăți către un contribuabil supus unui regim bazat exclusiv pe principiul teritorialității

  1. Unui tratament neuniform care apare în legǎturǎ cu o plată transfrontalieră în favoarea unui contribuabil supus unui sistem bazat exclusiv pe principiul teritorialității (adică o jurisdicție care exclude sau scutește toate veniturile din sursă străină) nu i se va aplica regula instrumentului financiar hibrid, deoarece tratamentul neuniform al rezultatelor fiscale este atribuit calității plătitorului (adică plătitorul este un nerezident care efectueazǎ plǎţi de venituri din sursă străină), și nu condițiilor instrumentului însuși. Acest principiu este ilustrat în Exemplul 1.7 în care jurisdicția beneficiarului nu impozitează veniturile din sursǎ străinǎ. În exemplu, un plătitor afiliat nerezident efectueazǎ o platǎ de dobândă deductibilă care este tratată ca un venit din sursă străină. Tratamentul neuniform rezultat nu este atribuit termenilor instrumentului, ci faptului că beneficiarul este scutit pentru toate veniturile din sursǎ străinǎ. Prin urmare, tratamentul neuniform nu este reglementat de regula referitoare la instrumentele financiare hibride. Acest rezultat ar trebui comparat cu cel de la Exemplul 1.1 în care jurisdicția beneficiarului scuteşte doar plăţile de dividende străine. În acest caz, scutirea veniturilor din sursǎ străinǎ se aplică numai unei anumite categorii de venituri (adică dividende), astfel încât scutirea de impozit se bazează nu numai pe sursa plǎţii, ci şi pe natura instrumentului în conformitate cu legislaţia din jurisdicția beneficiarului și în consecință, pe termenii instrumentului în sine.

 

 

Recomandarea 1.4 – Domeniul de aplicare al regulii

  1. Pentru a găsi un echilibru echitabil în elaborarea unei reguli clare, complete, bine orientate și ușor de gestionat, Recomandarea 1.4 limitează domeniul de aplicare al regulii instrumentului financiar hibrid la plățile efectuate în favoarea persoane afiliate și în conformitate cu acordurile structurate. A se vedea Recomandările 10 și 11 privind definiţia aranjamentelor structurate și a persoanelor afiliate.

 

Recomandarea 1.5 – Excepții de la regulă

  1. Recomandarea 1.5 oferă o excepție aplicabilă atunci când obiectivul fiscal al deducerilor în conformitate cu legislația din jurisdicția plătitorului este de a păstra neutralitatea fiscală pentru plătitor și beneficiar.

 

Entitățile care au dreptul de deducere a dividendelor nu intră în sfera de aplicare a regulii privind instrumentul financiar hibrid

  1. Pentru a menține neutralitatea fiscală, o jurisdicție poate acorda unui vehicul de investiții, precum un fond mutual sau un trust de investiții imobiliare[4]*) (REIT), dreptul de a deduce plata dividendelor. Deși plata unor dividende deductibile poate da naștere unui tratament neuniform al rezultatelor fiscale, o astfel de plată, ca regulă generală, nu va da naştere unui tratament neuniform hibrid în conformitate cu Recomandarea 1, cu condiția ca orice tratament neuniform rezultat să fie atribuit statutului fiscal al plătitorului şi nu tratamentului fiscal obişnuit al dividendelor, potrivit legislaţiei din jurisdicţia respectivǎ. Cu toate acestea, după cum s-a menționat la Exemplul 1.10, în conformitate cu Recomandarea 2.1 jurisdicția beneficiarului nu trebuie să acorde contribuabilului o scutire sau o scutire care vizează eliminarea dublei impozitări pentru dividendele deductibile plătite de o astfel de entitate.

 

Aplicarea excepției pentru vehiculele de securitizare și alte fonduri de investiții**)

  1. În unele cazuri, neutralitatea fiscală a unui vehicul de investiții (organism de plasament) nu depinde de statutul fiscal particular al vehicului, ci de ipotezele privind tratamentul fiscal al instrumentelor emise de vehicul. Un exemplu în acest sens este un vehicul de securitizare (securitisation vehicle)**) sau un fond de investiții în infrastructură, finanțat aproape în întregime prin împrumuturi și în care toate veniturile, sau majoritatea lor, sunt plătite creditorilor sub forma dobânzii deductibile. Excepția de la regula instrumentului financiar hibrid prevăzută la Recomandarea 1.5 are rolul de a menţine neutralitatea fiscală a acestor organisme (vehicule), asigurându-se în același timp că acestea nu pot fi utilizate în așa fel încât beneficiarul sǎ amâne sau sǎ evite impozitarea. În consecință, excepția se aplică atunci când cadrul de reglementare și cel fiscal din jurisdicția de stabilire a organismului au ca rezultat faptul că, instrumentele financiare emise de organismul de plasament (vehiculul de investiții) conferă contribuabilului venituri, în întregime sau în majoritatea lor plătite și distribuite deținătorilor acestor instrumente financiare într-un termen rezonabil și când politica fiscală a jurisdicției de stabilire prevede impozitarea investitorilor cu privire la aceste plăți. Recomandarea 1.5 precizează clar că regula defensivă din Recomandarea 1.1 (b) trebuie să rămână aplicabilă în cazul primirii unor astfel de plăți.

 

 

 

Capitolul 2

 

Recomandări specifice pentru tratamentul fiscal al instrumentelor financiare

 

 

Recomandarea 2.

 

1 Refuzul scutirii de la impozitare a dividendelor în cazul plăților deductibile

Pentru a a împiedica un instrument financiar să genereze rezultate cu D/NI, o scutire de la impozitare a dividendelor, destinatǎ sǎ evite dubla impozitare economicǎ, nu trebuie acordată potrivit legislaţiei interne, în măsura în care plata dividendelor este deductibilă la plătitor. La fel, jurisdicțiile ar trebui să ia în considerare adoptarea unor limitǎri similare pentru alte tipuri de scutire a dividendelor acordate, menite sǎ evite dubla impozitare economică a profiturilor de bază.

 

2 Limitarea creditelor fiscale strǎine în cadrul unui transfer hibrid

Pentru a preveni duplicarea creditelor fiscale în cadrul unui transfer hibrid, orice jurisdicție care acordă scutire pentru impozitul cu reținere la sursă, trebuie să limiteze beneficiul acestei scutiri, proporțional cu venitul net impozabil al contribuabilului în cadrul acelui aranjament.

 

3 Domeniul de aplicare

Nu există nicio limitare cu privire la sfera de aplicare a acestor recomandări.

 

 

 

 

Prezentare generalǎ

  1. Recomandarea 2 conţine două recomandări specifice pentru modificarea tratamentului fiscal al instrumentelor financiare transfrontaliere:

(a) În conformitate cu Recomandarea 2.1, Raportul recomandă țărilor să nu acorde nicio scutire de dividende sau scutiri fiscale echivalente pentru plățile care sunt considerate deductibile de către plătitor.

(b) În conformitate cu Recomandarea 2.2, Raportul recomandă sǎ se limiteze posibilitatea ca un contribuabil sǎ solicite o scutire pentru impozitul cu reținere la sursǎ perceput în străinătate pentru instrumentele deţinute în contextul unui transfer hibrid.

 

  1. Scopul acestor recomandǎri merge dincolo de simpla ajustare a tratamentuluiui fiscal al unei plăți în vederea alinierii cu consecințele fiscale din altă jurisdicție, urmǎrind sǎ alinieze tratamentul acestor instrumente la rezultatele obţinute conform prevederilor fiscale aplicate, în general, acelorași instrumente într-o situaţie pur internǎ.

 

  1. Natura modificărilor legislaţiei interne pentru punerea în aplicare a Recomandării 2 depinde de legislația în vigoare din fiecare ţarǎ. Există o serie de abordǎri diferite de a evita dubla impozitare, iar aceste recomandări prezintǎ doar rezultatele recomandate, fǎrǎ a specifica modul în care aceste modificări ar trebui implementate.

 

Recomandarea 2.1 – Refuzul scutirii (de la impozitare a) dividendelor în cazul plăților deductibile

  1. Scopul unei scutiri a dividendelor constă, ca regulǎ generalǎ, în evitarea aplicǎrii unui nivel suplimentar de impozitare la nivelul acționarilor asupra veniturilor care au fost deja supuse impozitǎrii la nivel de entitate. Recomandarea 2.1 propune jurisdicțiilor care acordǎ beneficiarilor o scutire pentru dividende, ca mecanism de evitare a dublei impuneri economice asupra profiturilor companiilor, să excludǎ de la scutire plățile care nu au fost supuse impozitului la nivelul entității.

 

  1. Implementarea acestei Recomandări este descrisǎ în Exemplul 1.1. În acest exemplu, contribuabilul emite o obligațiune purtătoare de dobândă în baza unui contract de împrumut cu dobândă de la un contribuabil legat din altă jurisdicție. Emitentul are dreptul sǎ deducǎ dobânda, în timp ce titularul obligaţiunii tratează plata ca dividend. Orice tratament neuniform al rezultatelor fiscale este însă eliminat dacă jurisdicția beneficiarului refuzǎ beneficiarul scutirea de dividende pentru o plată care este deductibilă în conformitate cu legislația din jurisdicția plătitorului. Rezultate similare sunt identificate în Exemplul 1.2, Exemplul 1.3 și Exemplul 1.4.

 

 

Recomandarea se extinde și la alte tipuri de scutire de dividende

  1. Recomandarea 2.1 încurajează, de asemenea, țările să studieze adoparea unor limitări pentru alte tipuri de scutire de la dubla impozitare[5]) în cazul dividendelor. Exemplul 1.3 descrie posibila aplicare a Recomandării pentru un dividend deductibil care face obiectul unei cote reduse de impozit, Exemplul 1.4 ilustrează aplicarea Recomandării pentru o plată care este eligibilă pentru un credit fiscal străin de bazǎ, iar Exemplul 2.1 ilustrează posibila aplicare a Recomandării pentru o plată care este eligibilă pentru un credit fiscal intern.

 

Recomandarea se aplică numai plăților calificate ca dividende

  1. Recomandarea se aplicǎ numai plăților care în mod normal au dreptul la scutire pentru dividende sau o scutire fiscalǎ echivalentă și nu se referă (nu se extinde) la alte cazuri de neincludere (cum ar fi o plată care este considerată randament al capitalului[6]**). Acest principiu este ilustrat în Exemplul 1.13 în care contribuabilul tratează împrumutul de la societatea-mamǎ ca fiind însoţit de o primǎ de emisiune (at a discount) și recunoaşte această primǎ ca o cheltuială pe toată durata împrumutului. Cu toate acestea, jurisdicția societǎţii-mamă nu adoptă același tratament contabil ca și filiala sa și consideră toate plățile efectuate în cadrul instrumentului ca rambursǎri de capital sau de randament al capitalului (a return of share capital-en. / remboursements de principal ou à des rendements de capital -fr.) O regulă care limiteazǎ scutirea de la dubla impunere pentru plățile de dividende deductibile, nu se va aplica în acest exemplu, deoarece plata nu este tratată ca dividend în conformitate cu legislaţia internǎ din jurisdicției beneficiarului.

Recomandarea se aplică numai dividendelor care sunt deductibile la emitent

  1. Pentru a determina dacă un dividend este deductibil în sensul Recomandării 2.1, contribuabilul, ca regulǎ generalǎ, trebuie sǎ analizeze, tipul/natura instrumentulul care a generat plata și sǎ verifice dacă plata respectivǎ a dat sau nu drept de deducere emitentului. Faptul că dividendele genereazǎ o deducere în altǎ jurisdicție pentru un contribuabil separat, din cauza existenței unei structuri de entitate hibridă sau a unui transfer hibrid, nu conduce, ca regulǎ generalǎ, la refuzul scutirii de dividende în jurisdicția beneficiarului.

 

  1. Acest principiu este ilustrat în Exemplul 1.31, în care plata de dividende generate de acțiunile de rǎscumpǎrare (repo) generează o deducere contrapărţii (repo counterparty) dintr-o jurisdicție terţǎ. Cu toate acestea, plata nu genereazǎ o deducere pentru emitentul acțiunilor, astfel încât modificările legislației naționale potrivit Recomandării 2.1 nu ar fi trebui sǎ limiteze dreptul titularului la o scutire de dividende. Principiul este ilustrat în detaliu în Exemplul 1.23 în care o entitate hibridǎ împrumută bani de la o persoană legatǎ din aceeași jurisdicție, asemeni unui instrument care este tratat ca instrument de capitaluri proprii în conformitate cu legislaţia internǎ. Entitatea hibridă este considerată ca efectuând o plată nedeductibilă în sensul legislaţiei naţionale, în timp ce aceastǎ platǎ în cadrul instrumentului este tratată ca deductibilă în conformitate cu legislația din jurisdicția societății-mamă. Recomandarea 2.1 nu ar fi trebui sǎ limiteze titularului dreptul la scutire pentru dividend, întrucât plata efectuatǎ în cadrul instrumentului financiar hibrid nu determină niciun drept de deducere pentru emitentul acțiunilor.

Recomandarea 2.2 – Limitarea creditelor fiscale străine în cadrul unui transfer hibrid

  1. Un transfer hibrid exploatează diferențele dintre două țări în privinţa regulilor de distribuire a veniturilor generate de un activ, astfel încât aceeaşi platǎ sǎ fie consideratǎ ca fiind efectuatǎ simultan de contribuabili diferiți, rezidenți în jurisdicții diferite. Totuşi, deoarece există o singură plată de bază, beneficiile economice al acestei plăți vor fi împărțite între părți în conformitate cu condiţiile transferului hibrid. Recomandarea 2.2 stabilește o regulă care aliniază/conciliazǎ regulile de acordare a scutirii pentru impozitele cu reţinere la sursǎ plătite în străinătate cu beneficiile economice ale unei plăți, partajate în condițiile transferului hibrid. Acest principiu se realizează prin limitarea cuantumului scutirii (creditului fiscal), proporțional cu venitul net impozabil primit de un contribuabil în cadrul acordului.

 

  1. Implementarea acestei Recomandări este descrisǎ în Exemplul 2.2. În acest exemplu, un contribuabil împrumută valori mobiliare în cadrul unui aranjament care include, în general, obligaţia de a plǎti compensaţii ( to make “manufactured payments” ) pentru dividendele primite la titlurile transferate, pentru a returna creditorului orice sumǎ primitǎ în legătură cu valorile mobiliare pe perioada împrumutului. Un transfer hibrid apare atunci când creditorul este considerat cǎ primeşte în continuare plăți generate de titlurile de bază (underlying securities / les titres sous- jacents). Pe de altǎ parte, împrumutatul se consideră că primește același venit generat de activul de bază și poate obţine o deducere pentru plățile de compensare plătite creditorului. Prin urmare, transferul hibrid permite ambelor părți să beneficieze de credite fiscale pentru impozitul cu reţinere la sursǎ aplicate plǎţilor, care are ca efect reducerea sarcinii fiscale efective în cadrul instrumentului. Limitând valoarea scutirii (valoarea creditului fiscal) proporțional cu (pânǎ la) veniturile nete ale contribuabilului în cadrul acordului, tratamentul fiscal este aliniat la tratamentul fiscal al unei tranzacții financiare non-hibride.

 

Recomandarea 2.3 – Domeniul de aplicare

  1. Raportul recomandă ca țările care aplică Recomandările 2.1 și 2.2 să poată refuza avantajul scutirii sau creditul fiscal, fără nici o rezervă în ceea ce privește de domeniul de aplicare.

 

 

 

Capitolul 3

 

Regula plǎţilor hibride ignorate*)

 

 

 

Recomandarea 3

 

1. Neutralizarea tratamentului neuniform în măsura în care plata generează un rezultat cu D/NI

Următoarea regulǎ trebuie aplicatǎ unei plăți ignorate, efectuată de un plătitor hibrid care generează un tratament neuniform hibrid:

(a) Jurisdicția plătitorului va refuza deducerea pentru această plată în măsura în care dă naștere unui rezultat cu D/NI.

(b) Dacă jurisdicția plătitorului nu neutralizează/anulează tratamentul neuniform, atunci jurisdicția beneficiarului va solicita includerea acestei plăți în veniturile obișnuite, în măsura în care plata dă naștere unui rezultat cu D/NI.

(c) Nu va exista tratament neuniform dacǎ deducerea în jurisdicția plătitorului este aplicatǎ/atribuitǎ veniturilor care sunt incluse la calculul veniturilor obişnuite în conformitate cu legislaţia celor douǎ jurisdicţii, cea a beneficiarului și cea a plătitorului (adică venitul cu includere duală ).

(d) Orice deducere care depășește venitul cu includere duală (deducere în exces sau deducere excedentarǎ) poate fi compensată cu veniturile cu includere duală din altă perioadă.

 

2. Regula se aplică numai plăților ignorate efectuate de un plătitor hibrid

În scopul acestei reguli:

(a) O plată ignorată reprezintă plata care este deductibilă în conformitate cu legislaţia din jurisdicția plătitorului, dar care nu este recunoscută în conformitate cu legislaţia din jurisdicția beneficiarului.

(b) O persoană este un plătitor hibrid în cazul în care tratamentul fiscal al plătitorului în conformitate cu legislaţia din jurisdicția beneficiarului a condus ca plata să fie o plată ignorată.

 

3. Regula se aplică numai plăților care genereazǎ un tratament neuniform hibrid

O plată ignorată efectuată de un plătitor hibrid generează un tratament neuniform hibrid dacă, în conformitate cu legislaţia din jurisdicția plătitorului, deducerea poate fi atribuitǎ/compensată cu un venit care nu este venit cu includere duală.

 

4. Domeniul de aplicare a regulii

Această regulă se aplică numai dacă părțile la tratamentul neuniform sunt menbri aceluiași grup de control sau în cazul în care plata este efectuatǎ în cadrul unui acord structurat la care contribuabilul este parte.

 

 

Prezentare generală

  1. O plată deductibilă poate genera un rezultat cu D/NI în cazul în care plata este efectuată de o entitate hibridă care este ignorată în conformitate cu legislația din jurisdicția plătitorului. Aceste plăți ignorate pot crea probleme de politică fiscală în situaţia în care deducerea se referǎ la o sumă care nu este tratată ca venit în conformitate cu legislația din jurisdicția beneficiarului (respectiv o sumǎ care nu este „venit supus dublei includeri”). Obiectivul regulii privind plățile hibride ignorate este de a împiedica un contribuabil sǎ intre în acorduri structurate sau în acorduri cu membrii aceluiași grup de control pentru a profita de pe urma diferențelor de tratament fiscal al plătitorului, pentru a obține astfel de rezultate.

 

  1. Recomandarea principală în baza regulii privind plățile hibride deductibile constă în faptul că, jurisdicția plătitorului trebuie să limiteze valoarea deducerii care poate fi solicitată pentru o plată ignorată, la valoarea totală a veniturilor cu includere duală. Regula defensivă impune jurisdicției beneficiarului să includă o sumă echivalentă la calculul veniturilor obișnuite.

 

  1. Un element de venit trebuie considerat venit cu includere duală (venit supus dublei includeri) dacă este luat în considerare la calculul veniturilor obişnuite potrivit legislației din jurisidicţia plătitorului și a beneficiarului. O comparație a fiecărui element de venit este posibilă în cele mai simple cazuri, atunci când plătitorul hibrid este implicat doar în câteva tranzacții. Cu toate acestea, în cazuri mai complexe, țările pot implementa o soluție mai simplă de monitorizare a deducerilor și a elementelor de venituri cu includere duală, care se bazează, pe cât posibil, pe regulile naționale în vigoare, îndrumări administrative, ipoteze și calcule fiscale în timp ce continuă să îndeplinească obiectivele fundamentale ale regulii privind plățile hibride ignorate. Exemple de soluții posibile de implementare sunt prezentate în capitolele 3, 6 și 7 și sunt descrise mai detaliat prin exemple.

 

  1. Jurisdicțiile utilizeazǎ diferite perioade fiscale și au reguli diferite pentru a stabili data la care elementele de venituri sau cheltuieli sunt recunoscute (înregistrate). Aceste diferențe temporale și cantitative nu trebuie considerate ca dând naștere unui tratament neuniform al rezultatelor fiscale în sensul Recomandǎrii 3. Deducerile excedentare supuse unei limitări în jurisdicția plătitorului în baza regulii privind plățile hibride ignorate, pot fi reportate într-o altă perioadă (exerciţiu) fiscalǎ, în conformitate cu regulile aplicabile în mod obişnuit pentru tratarea pierderilor nete și aplicate veniturilor cu includere duală din acea perioadă.

 

Recomandarea 3.1 – Neutralizarea tratamentului neuniform în măsura în care plata genereazǎ un rezultat cu D/NI

  1. Recomandarea pentru plățile hibride ignorate constǎ în neutralizarea efectului tratamentului neuniform prin adoptarea unei reguli de legătură care aliniază rezultatele fiscale ale plătitorului și beneficiarului. Acest Raport recomandă că răspuns principal refuzul în cazul plǎtitorului, a unei deduceri pentru plățile efectuate în cadrul unei plăți ignorate (care nu sunt luate în considerare), în timp ce jurisdicția beneficiarului aplică o regulă defensivă care prevede ca o plată ignorată să fie inclusă în veniturile obișnuite în cazul în care plătitorul ar fi rezident al unei jurisdicții care nu aplică regula privind plățile hibride ignorate.

 

  1. Cu toate acestea, regula tratamentului neuniform hibrid nu se aplică în măsura în care deducerea pentru plata ignorată este atribuitǎ „veniturilor cu includere duală”, care sunt venituri luate în considerare la calculul venitului în conformitate cu legislația ambelor jurisdicţii, cea a plătitorului și cea a beneficiarului. Pentru a soluţiona diferențele temporale în recunoașterea (înregistrarea) deducerilor pentru plățile ignorate și veniturile cu includere dualǎ, orice deducere excedentară (respectiv pierderea netǎ) aferentǎ plăților ignorate care nu poate fi atribuită veniturilor cu includere duală din perioada curentă, rămâne eligibilă pentru a fi atribuită veniturilor cu includere duală care apar într-o altă perioadă în conformitate cu regulile obișnuite care permit reportarea (sau anularea) pierderilor în alte perioade fiscale.

 

Plăți deductibile reglementate de regulă

  1. Pentru a fi consideratǎ plată ignorată, plata trebuie să fie deductibilă potrivit legislației din jurisdicția plătitorului. Semnificația termenilor de deductibil și deducere este aceeași cu cea utilizată în celelalte recomandări din Raport și, în general, se referǎ la elemente de cheltuieli curente, cum ar fi plata pentru servicii, chirii, redevențe, dobânzi și alte sume care pot fi atribuite direct veniturilor obișnuite. Termenul nu include costurile de achiziție a activelor de capital sau cheltuielile de amortizare.

 

  1. Spre deosebire de regula instrumentului financiar hibrid, care se concentrează numai pe tratamentul fiscal al instrumentului fǎrǎ a examina statutul contrapărţii sau contextul în care este deținut instrumentul, regula privind plățile hibride ignorate nu trebuie aplicatǎ decât în măsura în care plătitorul are efectiv drept de deducere pentru o plată în conformitate cu legislația sa internǎ. În consecință, regula nu se va aplica dacǎ contribuabilul este supus unor reguli specifice ale operaţiunii sau entității (inclusiv regula instrumentului financiar hibrid) care prevǎd cǎ plata este nedeductibilǎ.

 

  1. Interacțiunea dintre Recomandările 1 și 3 este explicată în Exemplul 3.2 în care un sediu permanent din jurisdicția plătitorului împrumută fonduri de la societatea-mamǎ a grupului. Plǎţile pentru principal şi dobândǎ sunt ignorate în conformitate cu legislația din jurisdicția beneficiarului. În exemplu, jurisdicția plătitorului aplică în primul rând regula instrumentului financiar hibrid pentru a determina dacă dobânda la împrumut este deductibilă înainte de efectuarea unei ajustări în baza regulii privind plățile hibride ignorate.

 

Nu existǎ un tratament neuniform dacǎ deducerea este mai micǎ decât venitul cu includere duală

  1. O plată deductibilă nu este considerată ca generând un tratament neuniform al rezultatelor fiscale, în măsura în care deducerea nu depășește venitul cu includere duală. Acest principiu este ilustrat în Exemplul 3.1 în care o entitate hibridǎ (o entitate care este considerată un contribuabil distinct în jurisdicția sa de stabilire, dar ca entitate transparentă, în scopuri fiscale, în conformitate cu legislația societǎţii-mamǎ) efectuează o plată de dobândǎ către societatea-mamǎ nerezidentă care este ignoratǎ (nu este luată în considerare) în conformitate cu legislația din jurisdicția societǎţii-mamǎ. Ajustarea potrivit regulii privind plățile hibride ignorate se aplicǎ numai atunci când plata dobânzii depășește venitul cu includere duală (genereazǎ o pierdere netǎ) pentru entitatea hibridă din jurisdicția plătitorului.

 

Venituri cu includere dualǎ

  1. Un element de venit va fi considerat venit cu includere duală dacă este inclus la calculul veniturilor în conformitate cu legislația ambelor jurisdicții, cea a plătitorului și cea a beneficiarului. Pentru a identifica dacă un element de venit trebuie tratat ca venit cu dublă includere este înainte de toate o chestiune de drept care necesită o comparație a tratamentului fiscal al venitului în conformitate cu legislația celor douǎ jurisdicții. O sumă trebuie considerată venit cu includere duală, dacă este inclusă în calculul veniturilor obişnuite potrivit legislației celor douǎ jurisdicții, chiar dacă există diferențe privind modul de evaluare a acelui element de venit sau privind perioada contabilă în care este obținut venitul. În Exemplul 6.1, care analizeazǎ aplicarea regulii privind plățile hibride deductibile, jurisdicția societǎţii-mamă și cea a filialei utilizează reguli de evaluare şi de înregistrare*) diferite pentru recunoașterea veniturilor și cheltuielilor unei entități hibride. În acest caz, ambele jurisdicții aplică propriile reguli de înregistrare (recunoaştere) și de evaluare pentru calculul veniturilor cu includere duală și a deducerilor duplicate care apar în fiecare perioadă, iar diferențele temporale rezultate nu influenţeazǎ funcţionarea regulii.

 

  1. Mǎsurile de evitare a dublei impozitǎri, cum ar fi scutirea pentru dividendele naţionale (autohtone) acordată de jurisdicția plătitorului sau creditul fiscal străin acordat de jurisdicția beneficiarului nu ar trebui să împiedice ca un element de venituri să fie considerat ca venit cu includere duală, atunci când scutirea astfel acordatǎ evitǎ pur și simplu aplicarea unui nivel suplimentar de impozitare elementului de venit în ambele jurisdicții. În consecinţǎ, în timp ce plata venitului cu includere duală este, în general, recunoscută ca venit obișnuit în conformitate cu legislația ambelor jurisdicții, randamentul capitalurilor proprii trebuie, în continuare, calificat ca venit cu includere duală, dacă plata este supusă unei scutiri, excluderi, credit fiscal sau altei mǎsuri de eliminare a dublei impozitǎri în jurisdicția plătitorului sau a beneficiarului, pentru a proteja plata de dubla impozitare economică. Un exemplu de astfel de venit cu includere dualǎ este prezentat în Exemplul 6.3 în contextul unei structuri care genereazǎ rezultate cu DD și Exemplul 7.1 cu privire la regula plătitorului cu dublă rezidenţă. În Exemplul 6.3 cheltuielile unei entități hibride sunt finanțate prin intermediul unui dividend intra-grup care este scutit de la impozitare în jurisdicția beneficiarului plǎţii, dar intrǎ în calculul veniturilor potrivit legislației societǎţii-mamǎ. Decizia de a acorda entității hibride o deducere față de acest tip de rentabilitate a capitalurilor, scutitǎ sau exclusǎ, obţine rezultatul dorit al politicii fiscale din ambele jurisdicții și, în consecință, dividendul trebuie tratat ca venit cu includere duală în sensul regulii privind plățile hibride ignorate, chiar și în cazul în care un astfel de dividend dǎ dreptul la un credit fiscal străin de bază în jurisdicția beneficiarului. O astfel de mǎsurǎ de evitare a dublei impozitǎri poate, totuşi, ridica unele probleme de naturǎ fiscală, dacă are efectul de a genera o scutire fiscală excedentară care poate fi utilizată pentru a reduce sau anula (compensa) impozitul pe veniturile cu includere nedualǎ. Pentru a stabili dacă element de venit care face obiectul unei eliminǎri a dublei impuneri, trebuie tratat ca venitul cu includere duală, țările trebuie să încerce să ajungă la un echilibru al regulilor care să reducă la minimum costurile de conformare, eliminând în mod eficient dubla impunere și opunându-se ca contribuabilii să intre în structuri care subminează integritatea regulilor.

 

  1. O autoritate fiscală poate considera ca venit cu includere duală, venitul net al unei societăți străine controlate, acordat unui acționar al acestei societăți în virtutea regimului aplicabil CFC sau al unui alt regim cu includere de venituri off-shore, dacă contribuabilul poate demonstra administrației fiscale că regimul aplicabil CFC a condus la includerea acestor venituri în baza impozabilǎ pentru care se aplicǎ cota standard (full rate) potrivit legislației ambelor jurisdicții. Exemplul 6.4 prezintă un calcul simplificat pentru a ilustra modul în care veniturile atribuite în cadrul unui regim CFC pot fi luate în considerare la determinarea cuantumului veniturilor cu includere duală în cadrul unei structuri hibride.

 

Răspunsul principal (primar) și regula defensivă

  1. În cazul în care o plată genereazǎ un rezultat cu D/NI, jurisdicția plătitorului trebuie să aplice răspunsul recomandat și să refuze deducerea plǎţii în măsura în care deducerea depășește venitul cu includere duală. Regula defensivă este imaginea în oglindă a recomandării primare prin faptul că jurisdicția beneficiarului recunoaște aceeași sumă ca venit obișnuit. Funcționarea regulilor primare și secundare sunt descrise în detaliu la Exemplul 3.2.

 

Reportarea deducerilor în altă perioadă (alt exercițiu)

 

  1. Deoarece regulile privind tratamentul neuniform hibrid, în general, nu sunt destinate să influenţeze sau să fie influenţate de diferențele privind momentul înregistrǎrii (recunoaşterii), regulile privind plǎţile hibride ignorate conțin un mecanism care permite, în jurisdicția plătitorului, reportarea deducerii hibride (sau anularea, dacă legislaţia internǎ o permite) până la o datǎ la care aceasta care poate fi atribuitǎ unui excedent de venituri cu includere dualǎ. Recomandarea prevede că normele interne obișnuite care reglementează utilizarea pierderilor se aplicǎ şi acestor deduceri. Exemplul 6.1 prezintă un exemplu privind reportarea deducerilor excedentare.

 

Soluție de implementare bazată pe normele interne existente

  1. Potrivit regulii privind plățile hibride ignorate, suma totală (agregatǎ) a deducerilor hibride care poate fi acordată este limitatǎ la valoarea totală (agregatǎ) a veniturilor cu includere duală. În principiu, Recomandarea 3 impune contribuabilului să identifice individual elementele de venit care apar în conformitate cu legislația ambelor jurisdicții și să stabilească care dintre ele a(u) generat venituri cu includere duală. În cazurile în care contribuabilul a încheiat un număr mare de tranzacții, această abordare ar presupune costuri ridicate (de conformitate) din partea contribuabililor. Pentru a facilita implementarea și a minimiza costurile de conformitate, administrațiile fiscale vor prefera soluții de implementare mai simple. Aceste soluții trebuie sǎ producǎ rezultate în esenţǎ similare cu cele descrise în acest capitol, evitând totodată lucrurile complexe nejustificate.

 

  1. În cazul tipurilor de structuri prevăzute la Recomandarea 3, în general, întocmirea conturilor de venituri și cheltuieli ale contribuabilului se face în conformitate cu legislația internǎ a ambelor jurisdicții, utilizând noţiunile fiscale interne. Administrațiile fiscale ar trebui să utilizeze aceste surse de informații și calcule fiscale existente ca punct de plecare pentru identificarea veniturilor cu includere duală. De pildǎ, Exemplul 3.2 examineazǎ cazul în care jurisdicția plătitorului respinge unei entități hibride sǎ cedeze beneficiul fiscal asociat pierderii nete unui alt membru al grupului, în măsura în care entitatea a efectuat plăți deductibile ignorate (care nu au fost luate în considerare) în conformitate cu legislația din jurisdicția beneficiarului. Totodatǎ, jurisdicția plătitorului poate introduce/adopta alte reguli pentru tranzacții specifice care sǎ interzicǎ acelei entitǎţi hibrid încheierea de acorduri care genereazǎ acesteia venituri cu includere nedualǎ (care nu fac obiectul unui venit cu includere dualǎ) prin care sǎ preia pierderile neutilizate. Exemplul 3.2 sugerează de asemenea că jurisdicția beneficiarului poate utiliza conturile întocmite de plătitorul hibrid ca punct de plecare și (după efectuarea unor ajustări specifice tranzacției pentru a determina valoarea veniturilor cu includere duală obținute de plătitorul hibrid) să oblige beneficiarul să recunoască (sǎ inregistreze) ca venituri obișnuite în fiecare perioadă contabilă, suma oricăror plăți intra-grup deductibile, în măsura în care aceste plăți au generat o pierdere netă în conformitate cu legislația din jurisdicția plătitorului.

 

Recomandarea 3.2 – Regula se aplică numai plăților ignorate efectuate de un plătitor hibrid

  1. Regula privind plățile hibride ignorate (care nu au fost luate în considerare) se aplică atunci când nerecunoaşterea plǎţii deductibile de către beneficiar se datoreazǎ tratamentului fiscal al plătitorul în conformitate cu legislația beneficiarului. Recomandarea 3 limiteazǎ domeniul de aplicare al plăților ignorate efectuate de un plătitor hibrid.

 

Plǎţile ignorate (care nu sunt luate în considerare)

  1. O plată ignorată este o platǎ care nu este tratatǎ ca atare, în conformitate cu legislația din jurisdicția beneficiarului, sau care nu este luată în considerare altfel (în alt mod) ca sumǎ încasatǎ în scopuri fiscale. Exemplul 3.1 și Exemplul 3.2 oferă exemple de plăți ignorate. În Exemplul 3.1, plata este efectuatǎ de o entitate hibridǎ care este ignoratǎ (nu este luată în considerare) în conformitate cu legislația din jurisdicţia beneficiarului, ceea ce (con)duce la o neluarea în considerare, în scopuri fiscale, a oricărei plăţi deductibile efectuatǎ de entitatea hibridă în favoarea proprietarului său direct (imediat), şi la absenţa recunoaşterii venitului corespunzǎtor de către beneficiar. În Exemplul 3.2, plata este efectuatǎ în cadrul unui regim de consolidare fiscală care conduce la ignorarea în scopuri fiscale a turor tranzacțiilor și plăților efectuate între membrii grupului consolidat.

 

Plătitorul hibrid

  1. Persoana care efectuează o plată va fi consideratǎ plătitor hibrid în situația în care tratamentul fiscal al plătitorului, în conformitate cu legislația din jurisdicţia beneficiarului, generează o platǎ ignorată, în scopuri fiscale, la beneficiar. Persoana care face parte dintr-un aranjament la care este consideratǎ plătitor hibrid în conformitate cu Recomandarea 3, ca regulǎ generalǎ, va fi consideratǎ plătitor hibrid şi în conformitate Recomandării 6, care se aplică rezultatelor cu DD care utilizează entități hibride.

 

Recomandarea 3.3 – Regula se aplică numai plăților care genereazǎ un tratament neuniform hibrid

  1. Deducerea pentru o plată ignorată efectuată de un plătitor hibrid poate ridica probleme de impozitare în cazul în care legislația din jurisdicției plătitorului permite compensarea acestei deduceri cu o sumă care nu este venit cu includere duală. În consecință, Recomandarea 3.3 limiteazǎ aplicarea regulii privind plățile hibride ignorate la acele cazurile în care deducerea poate fi atribuitǎ veniturilor cu includere duală.
  2. Există o serie de tehnici diferite pe care un contribuabil le poate utiliza în jurisdicția plătitorului pentru a atribui o dublă deducere veniturilor cu includere nedualǎ (veniturilor care nu sunt supuse includerii duale). Cel mai obișnuit mecanism utilizat pentru a atribui o deducere veniturilor cu includere nedualǎ, constǎ în utilizarea unui regim de consolidare fiscală sau de grup care permite plătitorului să atribuie beneficiul unei deduceri, veniturilor unei alte entități din grup. Un exemplu al acestei tehnici este prezentat în Exemplul 3.2. Alte tehnici includ realizarea unei investiții printr-o entitate hibridă inversată (o entitate consideratǎ transparentă în scopuri fiscale numai în conformitate cu legislația din jurisdicția plătitorului), astfel încât veniturile generate sunt luate în considerare numai în conformitate cu legislația din jurisdicția plătitorului. Exemplu unei astfel de structuri este prezentat în Exemplul 6.1. O altǎ modalitate, prezentatǎ detaliat în Exemplul 3.1, este cea în care, contribuabilul poate încheia un instrument financiar sau alt aranjament în care plățile sunt incluse în venituri exclusiv în jurisdicția plătitorului. Deducerile pot fi aplicate şi veniturilor cu includere neduală (care nu sunt supuse dublei includeri) prin utilizarea operaţiunilor legate de o fuziune (merger-type transactions).

 

  1. Indiferent de mecanismul utilizat pentru realizarea compensării, dacă prin acea structurǎ se creeazǎ posibilitatea ca deducerea aferentǎ unei plăți ignorate, sǎ fie compensatǎ (atribuitǎ) veniturilor care nu vor fi luate în calcul ca venituri obișnuite potrivit legislaţiei din jurisdicția beneficiarului, atunci toate plǎţile efectuate în cadrul acestei structuri vor fi incluse în sfera de aplicare a regulii privind plățile hibride ignorate.

 

Recomandarea 3.4  – Domeniul de aplicare al regulii

  1. Recomandarea 3.4 limitează domeniul de aplicare al regulii defensive la aranjamentele structurate și tratamentul neuniform generat în cadrul unui grup de control. A se vedea Recomandările 10 și 11 privind definirea aranjamentelor structurate și a grupului de control.

 

 

 

Capitolul 4

Regula entităţilor hibride inversate

Recomandarea 4

1. Neutralizarea tratamentului neuniform în măsura în care plata genereazǎ un rezultat cu D/NI

Atunci când o plată efectuată în contextul unei entități hibride inversate dă naștere unui tratament neuniform hibrid, jurisdicția plătitorului trebuie să aplice o regulă care refuzǎ deducerea pentru o astfel de plată în măsura în care genereazǎ un rezultat cu D/NI.

2. Regula se aplică numai plăților efectuate cǎtre o enititate hibridǎ inversatǎ

Termenul “entitate hibridǎ inversatǎ” înseamnǎ orice persoană care este consideratǎ o entitate distinctǎ în conformitate cu legislaţia din jurisdicția investitorului și transparentă în scopuri fiscale, în conformitate cu legislaţia din jurisdicția de stabilire.

3. Regula se aplică numai tratamentelor neuniforme hibride

O plată genereazǎ un tratament neuniform hibrid deoarece plata directǎ efectuată în favoarea investitorului ar fi evitat apariţia tratamentul neuniform.

4. Domeniul de aplicare al regulii

Recomandarea se aplică numai în cazul în care investitorul, entitatea hibridă inversată și plătitorul sunt membri aceluiași grup de control sau dacă plata este efectuatǎ în cadrul unui aranjament structurat, la care plătitorul este parte.

 

 

 

Prezentare generalǎ

  1. O plată deductibilă efectuată către o entitate hibridǎ inversatǎ poate conduce la un tratament neuniform al rezultatelor fiscale în cazul în care plata nu este inclusă în veniturile obișnuite în jurisdicția în care beneficiarul este stabilit (jurisdicția de stabilire) sau în jurisdicția oricărei persoane care a investit în capitalul beneficiarului (jurisdicția investitorului). Regula recomandată neutralizează/anulează tratamentele neuniforme care apar în cadrul unei structuri hibride inversate, atunci când tratamentele neuniforme rezultǎ din faptul cǎ atât jurisdicția de stabilire cât și cea a investitorului considerǎ cǎ plata în favoarea entitǎţii hibride inversate se datoreazǎ unui contribuabil din altă jurisdicție. La fel ca în cazul altor reguli privind plata entităților hibride, regula entitǎţilor hibride inversate se poate aplica unei game largi de plăți deductibile (inclusiv dobânzi, redevențe, chirii și plăți pentru serviciile presate). Cu toate acestea, regula se aplică numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a) beneficiarul plǎţii este o entitate hibridǎ inversatǎ (așa cum este definitǎ în Recomandarea 4); și

(b) tratament neuniform al rezultatelor fiscale nu ar fi apărut dacă plata ar fi fost efectuatǎ direct investitorului.

 

  1. Expresia entitate hibridă inversată desemneazǎ orice persoană (inclusiv orice asociere fǎrǎ personalitate juridicǎ) care este consideratǎ ca fiind transparentă în conformitate cu legislația din jurisdicția unde este stabilită, dar ca o entitate distinctǎ (adică consideratǎ opacă/netransparentă în scopuri fiscale) în conformitate cu legislația din jurisdicția investitorului. Transparența sau netransparenţa (opacitatea) unei entități se stabileşte (must be tested) prin raportarea la plata care este supusă aplicǎrii regulii referitoare la entitǎţile hibride inversate. O persoană este consideratǎ ca transparentă în scopuri fiscale, în ceea ce priveşte o (anumitǎ) plată, dacǎ entitatea hibridă inversată atribuie sau afectează o plată care a fost primitǎ de la un investitor, iar rezultatul (efectul) acestei atribuiri sau alocări în conformitate cu legislația din jurisdicţia de stabilire, constǎ în tratarea plǎţii ca şi când ar fi fost plătită direct investitorului respectiv. Aceeași persoană este considerată opacă / netransparentă, din perspectiva jurisdicției investitorului, dacă efectul acestei atribuiri sau alocări este ignorat în scopuri fiscale în jurisdicția investitorului.

 

  1. Tratament neuniform al rezultatelor fiscale, rezultat în legătură cu o plată efectuatǎ unei entitǎţi hibride inversate este considerat tratament neuniform hibrid numai dacǎ tratamentul neuniform nu ar fi fost generat dacă plata atribuită ar fi fost efectuatǎ direct investitorului. Pentru a preveni ca o entitate hibridǎ inversatǎ sǎ fie inseratǎ într-o structură pentru a eluda funcționarea regulii instrumentului financiar hibrid, se va aplica, de asemenea, regula entitǎţii hibride inversate în măsura în care o plată directă ar fi fost supusă ajustării potrivit regulii principale din Recomandarea 1.

 

  1. Răspunsul recomandat în conformitate cu regula aplicabilǎ entităţilor hibride inversate, constǎ în refuzul deducerii pentru o platǎ în măsura în care se constatǎ un tratament neuniform hibrid.

 

  1. Regula entităţii hibride inversate se va aplica numai atunci când plătitorul, entitatea hibridă inversată și investitorul fac parte din același grup de control sau plătitorul face parte dintr-un aranjament structurat.

 

Recomandarea 4.1 – Neutralizarea tratamentului neuniform în măsura în care plata genereazǎ un rezultat cu D/NI

  1. Răspunsul recomandat în acest Raport constǎ în neutralizarea efectului tratamentelor neuniforme hibride care apar în urma plăților efectuate către entitǎţi hibride inversate, prin adoptarea unei reguli de legătură*) care refuzǎ orice deducere pentru astfel de plăți, în măsura în care genereazǎ un rezultat cu D/NI. Raportul recomandă doar adoptarea răspunsului primar (principal) care constă în refuzul, la plătitor, a oricărei deduceri pentru plățile efectuate către o entitate hibridǎ inversatǎ. Adoptarea regulii defensive nu este necesarǎ, având în vedere recomandările specifice din Capitolul 5 privind modificǎrile care trebuie aduse regulilor aplicabile CFC și altor regimuri de investiții off-shore, care impun ca plățile efectuate către o entitate hibridă inversată să fie incluse în calculul veniturilor din jurisdicția investitorului.

 

Plata

  1. Definiția plății este prezentată în detaliu în Recomandarea 12 și include orice sumă susceptibilǎ a fi plătită, inclusiv o distribuire de profit, creanţe sau alte sume datorate*). O plată este considerată „deductibilă” dacă se aplică, sau poate fi aplicată, pentru a reduce venitul net al contribuabilului. Plățile deductibile includ, ca regulǎ generalǎ, cheltuielile curente, precum chirii, redevențe, dobânzi, plăți pentru servicii și alte plăți care pot fi compensate cu veniturile obișnuite în conformitate cu legislația din jurisdicția plătitorului, în perioada (exerciţiul) în care au fost efectuate. Termenul nu se referǎ la costul de achiziție al unui activ de capital și nici la cheltuielile cu amortizarea.

 

  1. O „plată” va genera un rezultat cu D/NI în conformitate cu regula entitǎţii hibride inversate, dacă este deductibilă potrivit legislației din jurisdicția plătitorului și dacă este alocată sau atribuită investitorului de entitatea hibridǎ inversatǎ în circumstanțe care dau naștere unui tratament neuniform al rezultatelor fiscale. Plata nu încorporează nicio distribuire sau dreptul la distribuire, a entităţii hibride inversate, care apar ca rezultat al unei plăți efectuate către o entitate hibridǎ inversatǎ. În cazul în care efectul alocǎrii sau atribuirii unei plǎţi unui investitor, poate atrage o obligație din partea entitǎţii hibride inversate să efectueze o nouǎ platǎ către investitor (de exemplu, sub forma unei distribuiri a profitului), tratamentul fiscal al acelei distribuiri, de obicei nu este un criteriu (nu este relevant) pentru a stabili existenţa/apariţia unui rezultat cu D/NI în conformitate cu regula.

 

Rezultatul cu D/NI în legǎturǎ cu o plată efectuatǎ în favoarea unei entitǎţi hibride inversate

  1. Avem un rezultat cu D/NI în legǎturǎ cu o plată efectuatǎ către o entitate hibridǎ inversatǎ, în măsura în care plata este deductibilă potrivit legislației unei jurisdicții (jurisdicția plătitorului) și nu este inclusă în calculul veniturilor obișnuite de un contribuabil, în conformitate cu legislația oricărei alte jurisdicții în care plata este consideratǎ ca fiind primită (jurisdicția beneficiarului).

 

O deducere acordatǎ în orice jurisdicţie este suficientă pentru a determina aplicarea regulii

  1. În anumite cazuri, în care plătitorul este transparent, în scopuri fiscale, sau are o prezență impozabilă în mai multe jurisdicții, o plată poate fi consideratǎ ca fiind efectuatǎ din mai mult decât o jurisdicție. Cu toate acestea, în aceste cazuri, deducerea plății în cealaltă jurisdicție nu este relevantă pentru a rǎspunde la întrebarea dacă plata genereazǎ un rezultat cu D/NI în conformitate cu legislația din jurisdicţia care aplică regula entităţii hibride inversate. Acest principiu este ilustrat în Exemplul 4.4 în care o entitate hibridă efectueazǎ o platǎ către o entitate hibridă inversată. În acest caz, exemplul concluzionează că regula tratamentului neuniform hibrid din Recomandarea 4 ar trebui să fie aplicată atât în jurisdicția societăţii-mamă, cât și în cea a filialei, pentru a neutraliza efectul tratamentului neuniform, iar aplicarea regulii privind entităţile hibride inversate într-o singură jurisdicție sǎ nu aibǎ consecinţe asupra aplicării sale în cealaltǎ jurisdicţie (în cauzǎ).

 

Includerea practicatǎ în orice jurisdicție este suficientă pentru eliberarea de la aplicarea regulii

  1. Dacă plata este luată în considerare ca venit obișnuit în cel puțin o jurisdicție, atunci nu va exista niciun tratament neuniform la care sǎ se aplice regula. O plată efectuatǎ în favoarea unei entitǎţi hibride inversate nu este considerată ca generând un rezultat cu D/NI, dacă tratamentul neuniform este neutralizat (compensat) de investitor, sau de jurisdicția de stabilire, prin adoptarea unor reguli specifice, menite să ia în calcul elementele de venituri obișnuite plătite unui entitǎţi hibride inversate. Aceasta include orice reguli, în conformitate cu Recomandarea 5.1, prin care un contribuabil din jurisdicția investitorului este obligat să țină cont, în scopuri fiscale, de orice elemente de venituri obișnuite alocate/atribuite contribuabilului de o entitate hibridă inversată (inclusiv în cadrul unui regim aplicabil CFC), precum și orice reguli din jurisdicția de stabilire, în conformitate cu Recomandarea 5.2, care refuzǎ avantajul transparenței fiscale unui investitor nerezident sau un grup de investitori, dacă nu sunt obligaţi să țină cont, în scopuri fiscale, de un element al veniturilor obișnuite care le este alocat de către entitatea transparentă.

 

Includerea în regimul CFC

  1. O plată care a fost atribuită integral societǎţii-mamǎ finale din grup*) în cadrul unui sistem aplicabil CFC și care a fost supusă impozitǎrii la cota standard (full rate) ar trebui considerată ca fiind inclusă în venitul obișnuit în sensul regulii entitǎţii hibride inversate. Ca şi în cazul Recomandǎrii 1 și Recomandǎrii 3, revine contribuabilului obligaţia de a demonstra administrației fiscale, în ce măsura plata:

(a) a fost inclusă în totalitate în conformitate cu legislația din jurisdicția investitorului și este supusă impozitǎrii la cota standard**);

(b) nu a fost consideratǎ ca fiind compensatǎ, total sau parţial, de nicio deducere sau altă reducere/facilitate, cu excepţia celor privind cheltuielile suportate de investitor în conformitate cu legislația din jurisdicția investitorului;

(c) nu creează niciun drept asupra creditelor fiscale sau altor facilitǎţi fiscale;

(d) nu dă naștere unui tratament neuniform importat.

 

  1. În Exemplul 4.3, un comision pentru servicii intra-grup este plătit unei entitǎţi hibride inversate, dar societatea-mamǎ finalǎ din grup ia în considerare întreaga platǎ ca venit obișnuit în conformitate cu normele CFC aplicabile acesteia. Dacă contribuabilul poată demonstra administrației fiscale că plata a fost inclusă în totalitate la venituri în conformitate cu regimul aplicabil CFC în vigoare în jurisdicția investitorului, fǎrǎ a face obiectul vreunei deduceri, creditǎri fiscale sau altor măsuri de scutire de impozit, (atunci) exemplul concluzionează că regula entitǎţii hibride inversate nu se aplică, deoarece plata nu a generat un tratament neuniform al rezultatelor fiscale.

 

Alte metode de includere

  1. Același principiu este ilustrat în Exemplul 1.8 în care dobânzile sunt plătite unei filiale a unei companii rezidente în altă jurisdicție. Pentru a stabili dacă plata a generat un rezultat cu D/NI, Exemplul 1.8 examineazǎ tratamentul fiscal al plății în conformitate cu legislația ambelor jurisdicţii, cea de rezidenţǎ și cea a filialei. Deși Exemplul 1.8 încearcă să identifice rezultatele cu D/NI în sensul regulii instrumentului financiar hibrid, acest raționament rămâne valabil în ceea ce privește determinarea rezultatelor cu D/NI în sensul regulii entitǎţii hibride inversate și o interpretare similară (concluzii similare) s-ar aplica dacă entitatea hibridă inversată ar avea o filială într-o terţă jurisdicție iar plata este inclusǎ în veniturile obișnuite în această jurisdicție.

 

Impozitarea în jurisdicția de stabilire pe baza criteriului sursei

  1. Frecvent, în cazul entităţilor intermediare transparente în scopuri fiscale, cum ar fi trusturile și parteneriatele*), acestea nu sunt tratate, în sine, ca contribuabili, în jurisdicția de stabilire. Plățile încasate de intermediar, sunt apoi tratate ca fiind efectuate direct de către partenerii de bază sau beneficiari, în conformitate cu principiile de atribuire (allocation mechanics) stabilite prin actul de asociere al parteneriatului sau prin actul fiduciar. Cu toate acestea, astfel de plăți pot fi luate în considerare ca venituri obișnuite în jurisdicția de stabilire, care este considerată a fi jurisdicția sursă (plățile sunt considerate ca fiind obținute (având sursa) în această jurisdicție), fie deoarece plata este efectuatǎ de o persoană care este contribuabil în jurisdicția de stabilire, fie deoarece parteneriatul sau trustul au în jurisdicția de stabilire o prezență impozabilă suficientă pentru ca venitul sǎ fie asimilat venitului naţional (to give that income a domestic source). În astfel de cazuri, în măsura în care jurisdicția de stabilire supune plățile impozitării obișnuite, aceste plățile nu trebuie să genereze, ca regulă generală, un rezultat cu D/NI în sensul regulii entitǎţilor hibride inversate.

 

Demonstrarea faptului că o plată nu genereazǎ un rezultat cu D/NI

  1. Este de datoria contribuabilului sǎ prezinte administrației fiscale dovezi rezonabile, privind modul în care tratamentul fiscal al plății în jurisdicția beneficiarului influenţeazǎ cuantumul ajustǎrii necesare punerii în aplicare a regulii. Contribuabilul poate fi eliberat de sarcina iniţialǎ a probelor dacǎ demonstrează că plata a fost efectiv înregistrată ca venit obișnuit la declarația fiscală din cealaltă jurisdicție.

 

Deducerea trebuie respinsă în limita tratamentului neuniform

  1. Ajustarea nu trebuie să fie mai mare decât suma necesară pentru neutralizarea (anularea) tratamentul fiscal hibrid care rezultă din inserarea (prezenţa) entitǎţii hibride inversate între plătitor și investitor. Dacă o parte a plății este supusă impozitării în jurisdicția investitorului sau în cea de stabilire, atunci acea parte a plății nu trebuie supusă ajustării în conformitate cu regula instrumentului financiar hibrid. Acest principiu este ilustrat în Exemplul 4.2 în care un contribuabil efectueazǎ o platǎ de dobândă unei entităţi hibride inversate, o parte din dobândǎ fiind consideratǎ ca venit scutit în conformitate cu legislația din jurisdicția de stabilire. Exemplul concluzionează că jurisdicția plătitorului nu trebuie să refuze deducerea pentru acea parte a plății care rămâne supusă impozitǎrii ca venit obișnuit în conformitate cu legislația din jurisdicția de stabilire.

 

Tratamentul distribuirilor de profit dintr-o entitate hibridă inversată

  1. Regula privind entitǎţile hibride inversate se va aplica chiar dacă investitorul este impozitat în cele din urmă pentru distribuirile efectuate de o entitate hibridă inversată. Simplul fapt, că veniturile cumulate ale entitǎţii hibride inversate sunt impozabile ca venituri obișnuite atunci când sunt distribuite investitorului nu este suficient pentru a demonstra că plata genereazǎ un tratament neuniform. Regula privind entitǎţile hibride inversate este destinată să neutralizeze rezultatul cu D/NI generat la momentul efectuării plății către entitatea hibridǎ inversată. Tratamentul fiscal care se va aplica unei plǎţi viitoare efectuate de entitatea hibridǎ inversată cǎtre investitor (și care poate fi sau nu finanțatǎ prin plăți reglementate de regula privind entitățile hibride inversate) este, în general, prea îndepărtat în timp de data apariției tratamentului neuniform pentru a putea fi luat în considerare în sensul regulii.

 

Recomandarea 4.2 – Regula se aplică numai plăților efectuate către o entitate hibridă inversată

  1. Termenul “entitate hibridă inversată” înseamnǎ orice persoană (inclusiv o asociere de persoane fǎrǎ personalitate juridicǎ, de exemplu un trust) care este considerată transparentă în scopuri fiscale în conformitate cu legislația din jurisdicţia de stabilire, şi ca o entitate distinctǎ de către un investitor la capitalul entitǎţii hibride inversate.

 

  1. Termenul “investitor” nu se limitează numai la persoanele care subscriu fonduri în schimbul unei dobânzi la o entitate hibridă inversată ci include orice persoană căreia entitatea hibridă inversată îi alocă sau atribuie o plată.

 

Jurisdicţia de stabilire

  1. În cazul entităților constituite prin încorporare sau înregistrare, jurisdicţia de stabilire este jurisdicția în care persoana respectivă a fost încorporată sau înființată prin înregistrare (înmatriculare). Pentru entitățile constituite pentru care formalitățile de încorporare sau înregistrare nu sunt obligatorii (cum ar fi parteneriatele sau trusturile), jurisdicția de stabilire este jurisdicția în care entitatea a fost creată și / sau unde directorii (sau echivalentul acestora) își exercitǎ funcțiile.

 

Transparența în scopuri fiscale în jurisdicția de stabilire

  1. O entitate (persoană) va fi tratată ca transparentă în scopuri fiscale, în conformitate cu legislația din jurisdicția de stabilire, dacă legislația din jurisdicția respectivǎ permite sau impune entitǎţii să aloce sau să atribuie venituri obișnuite unui investitor și aceastǎ alocare sau atribuire are ca efect faptul că plata nu este inclusă în veniturile oricărui alt contribuabil.

 

  1. Cel mai simplu exemplu de persoanǎ transparentǎ este un trust sau o asociere (parteneriat), care nu are calitatea de contribuabil, în sine, dar ale cǎrei venituri obţinute sunt alocate sau atribuite asociaţilor (partenerilor) sau beneficiarilor, iar partenerii sau beneficiarii sunt supuşi impozitǎrii pentru veniturile respective ca și cum le-ar fi primit direct. Cu toate acestea, alte regimuri de transparență fiscală pot obține același rezultat fără a atrage o obligație fiscală directă pentru investitor. De exemplu, o jurisdicție de stabilire poate autoriza sau impune unui intermediar să aloce sau să atribuie din elementele de venituri unui investitor, dar cu achitarea impozitelor pe veniturile alocate în numele investitorului și la rata marginală a investitorului. Conform altei abordǎri, regimul aplicat în jurisdicția de stabilire poate scuti anumite plăți de la impozitare, pe motiv că veniturile sunt venituri obţinute din sursǎ străinǎ, alocate sau atribuite unui investitor nerezident, care nu ar fi fost supus impozitǎrii dacă plata ar fi fost primită direct de investitor.

 

  1. Schemele descrise mai sus trebuie tratate ca regimuri de aplicare a transparenței în scopuri fiscale, dacă alocarea sau atribuirea unei plǎţi de venituri obișnuite investitorului are drept rezultat faptul cǎ plata este impozitată potrivit legislației din jurisdicția de stabilire, ca și cum ar fi fost plătită direct către acel investitor. Exemplul 4.2 descrie un regim care aplică transparența în scopuri fiscale, în care entitatea hibridǎ inversatǎ, şi nu investitorul, este supusǎ impozitǎrii. În acest exemplu, beneficiarul are dreptul sǎ solicite o scutire pentru plata dobânzii din sursǎ străinǎ, pe motiv că titularul dreptului de a primi această plată a dobânzii este un nerezident (plata dobânzii s-a cumulat în beneficiul unui nerezident).. Exemplul concluzionează că beneficiarul este o entitate hibridă inversată și cǎ plata dă naștere unui tratament neuniform hibrid, în măsura în care o asemenea plată ar fi fost inclusă în venitul obișnuit, dacă ar fi fost plătită direct investitorului.

 

Tratarea ca entitate separată (distinctǎ) în jurisdicția investitorului

  1. În majoritatea cazurilor, alocarea sau atribuirea venitului obișnuit de către intermediar nu are consecințe fiscale pentru investitor în temeiul legislației din jurisdicția investitorului. Dacă acesta este cazul, atunci intermediarul trebuie considerat opac/netransparent în conformitate cu legislația din jurisdicția investitorului.

 

Recomandarea 4.3 – Regula se aplică numai pentru tratamenul neuniform hibrid

  1. O platǎ efectuată către o entitate hibridă inversată care dă naștere unui rezultat cu D/NI face obiectul unei ajustări în virtutea regulii entităţii hibride inversate, numai atunci când rezultatul cu D/NI constituie un tratament neuniform hibrid în conformitate cu Recomandarea 4.3.

 

  1. Identificarea unui tratament neuniform ca fiind tratament neuniform hibrid care rezultă dintr-o entitate hibridă inversată este, înainte de toate, o chestiune de drept care presupune aplicarea regulilor generale din jurisdicția investitorului pentru plata efectuatǎ entitǎţii hibride inversate, pentru a determina natura, suma și tratamentul fiscal al acestei plăți și pentru a verifica dacă plata directǎ cǎtre investitor ar fi dus la includerea acesteia în veniturile obișnuite.

 

  1. Spre deosebire de regula referitoare la instrumentele financiare hibride, care se aplică ori de câte ori termenii instrumentului sunt suficienţi pentru a genera un tratament neuniform al rezultatelor fiscale, regula privind entitǎţile hibride inversate se aplicǎ numai acelei plǎţi atribuite investitorului, în condiţiile în care plata directǎ cǎtre investitor ar fi dus la includerea în veniturile obișnuite (adicǎ interpunerea entitǎţii hibride inversate este cauza generǎrii tratamentului neuniform al rezultatelor fiscale). Acest principiu este ilustrat în Exemplul 4.1 în care veniturile sunt alocate de o entitate hibridă inversată unei entități scutite de impozit. În acest caz, plata nu ar fi fost impozabilă, chiar dacă ar fi fost efectuatǎ direct cǎtre investitor, iar regula privind entitǎţile hibride inversate nu se aplicǎ pentru a justifica refuzul deducerii.

 

Entitǎţile hibride inversate nu pot fi utilizate pentru a eluda aplicarea Recomandării 1

  1. Pentru a împiedica utilizarea unui entitǎţi hibride inversate pentru a eluda funcționarea regulii instrumentului financiar hibrid, regula entităţii hibride inversate va rǎmâne aplicabilǎ în măsura în care o plată directă ar fi fost supusă ajustării în conformitate cu răspunsul principal din Recomandarea 1. Aplicarea acestui principiu este prezentat în Exemplul 4.4 în care o platǎ este efectuatǎ către o entitate hibridă inversată în baza unui instrument financiar. În acest caz, plătitorul va continua să refuze deducerea aferentǎ plǎţii, deoarece regula instrumentului financiar hibrid s-ar fi aplicat în jurisdicția plătitorului pentru a neutraliza tratament neuniform al rezultatelor fiscale, în cazul în care plata ar fi fost efectuatǎ direct investitorului. Prin urmare, tratament neuniform al rezultatelor fiscale, se încadrează în formularea și domeniul de aplicare al regulii.

Recomandarea 4.4 – Domeniul de aplicare al regulii

  1. Recomandarea 4.4 limitează domeniul de aplicare al regulii referitoare la entitǎţile hibride inversate la aranjamente structurate și tratamentul neuniform care apare în cadrul unui grup de control. A se vedea Recomandările 10 și 11 privind definiţia aranjamentelor structurate și a grupurilor aflate sub control (comun).

 

 

 

 

Capitolul 5

 

Recomandǎri specifice

pentru tratamentul fiscal al entitǎţilor hibride inversate

 

 

 

Recomandarea 5

 

1. Îmbunătățiri ale regulilor privind societǎţile strǎine controlate (CFC) și ale altor regimuri privind investiţiile strǎine (investiții off-shore)

Jurisdicțiile trebuie să instituie sau să modifice regimurile (existente) privind investițiile strǎine (offshore), pentru a preveni apariția rezultatelor cu D/NI, atunci când se efectueazǎ plăți către o entitate hibridǎ inversatǎ. În egală măsură, jurisdicțiile trebuie să ia în considerare instituirea sau modificarea regimurilor lor de investiții strǎine (off-shore) pentru acordurile cu tratament neuniform importat.

 

2. Limitarea transparenței fiscale pentru investitorii nerezidenți

O entitate hibridǎ inversatǎ trebuie consideratǎ contribuabil rezident în jurisdicția de stabilire dacǎ veniturile sale nu sunt impozitate în conformitate cu legislaţia din jurisdicția de stabilire și dacǎ veniturile acumulate*) ale unui investitor nerezident din același grup de control cu entitatea hibridǎ inversatǎ nu sunt supuse impozitǎrii în conformitate cu legislaţia din jurisdicția investitorului.

 

3. Raportarea (comunicarea) informațiilor pentru intermediari

Jurisdicțiile trebuie să introducă cerințe corespunzătoare privind depunerea declaraţiilor fiscale şi de raportare a informaţiilor cu privire la persoanele stabilite în jurisdicția lor, pentru a ajuta atât contribuabilii, cât și administrațiile fiscale să stabilească corect plățile care au fost atribuite acelui investitor nerezident.

 

 

 

 

Prezentare generalǎ

  1. Recomandarea 5 conţine trei recomandări specifice pentru tratamentul fiscal al entitǎţilor hibride inversate. Aceste recomandări se referǎ la tratamentul fiscal al plăților efectuate în favoarea unei entitǎţi hibride inversate în conformitate cu legislația din jurisdicția investitorului şi din cea de stabilire și totodatǎ include instrucţiuni privind depunerea declaraţiilor fiscale și cerințele de raportare a informațiilor pentru a ajuta, atât contribuabilii, cât și administrațiile fiscale, să determine corect valoarea plățillor care au fost atribuit/alocate investitorului nerezident.

 

  1. Aceste recomandări specifice nu sunt reguli referitoare la tratamentul neuniform hibrid. Adică, ele nu vor ajusta consecințele fiscale ale unei plăți datorate diferențelor de tratament fiscal în cadrul altei jurisdicții. Recomandarea 5 stabilește îmbunătățiri pe care jurisdicțiile le-ar putea aduce legislaţiei lor interne, pentru a reduce frecvența tratamentelor neuniforme hibride, în scopul alinierii tratamentului fiscal al plăților transfrontaliere efectuate către entități transparente, cu rezultatele politicii fiscale care se aşteaptǎ, în general, ar fi obţinute în cazul plăților dintre contribuabili autohtoni.

Recomandarea 5.1 – Imbunǎtǎţirea regulilor privind societǎţile strǎine controlate şi a altor regimuri legate de investiţiile strǎine (offshore)

  1. Plățile efectuate printr-o structură hibridă inversată nu genereazǎ un rezultat cu D/NI dacă veniturile sunt impozitate integral în virtutea regulilor referitoare la societǎţile strǎine controlate (CFC), sau la unui fond de investiții străine (FIF*)) sau la orice altǎ regulǎ similarǎ de anti-amânare **) în vigoare în jurisdicția investitorului care impune acestuia să includă cota care i-a fost alocatǎ/atribuitǎ din orice plată de venituri obișnuite, efectuate în favoarea intermediarului pe o bază curentă. Prin urmare, Recomandarea 5.1 recomandă jurisdicțiilor să adopte sau să-și extindă domeniul de aplicare al regimurilor pentru investiții off-shore pentru a obliga contribuabilului să țină cont, în scopuri fiscale, de orice elemente de venituri obișnuite alocate acestuia de o entitate hibridǎ inversǎ.

 

  1. Există o serie de moduri care permit unei jurisdicţii să alinieze tratamentul fiscal al plății efectuate în jurisdicția investitorului cu tratamentul din jurisdicția sa de stabilire. O jurisdicție poate recurge la o mǎsurǎ sau la o combinație de măsuri care pot include modificări ale regulilor de rezidență, ale regulilor CFC, precum şi la mǎsuri care vizeazǎ impozitarea unui investitor rezident la modificarea valorii de piață a investiției. Atunci când iau în considerare modificări ale regimului lor de investiții off-shore, jurisdicțiile trebuie, de asemenea, să ia în considerare şi efectul scutirilor existente, al regimurilor de protecție ***) și al pragurilor care pot reduce eficacitatea acestor regimuri în luarea în considerare a veniturilor unei entitǎţi hibride inversate.

 

  1. O entitate hibridă inversată este transparentǎ în conformitate cu legislația din jurisdicţia de stabilire. Faptul că o entitate este transparentă, înseamnă că legislația din jurisdicția de stabilire autorizeazǎ sau obligǎ entitatea hibridă inversată să aloce sau să atribuie plăți unui investitor astfel încât plǎţile să nu fie incluse în veniturile altor contribuabili. Adoptarea unui regim de investiții off-shore în jurisdicția investitorului s-ar putea circumscrie acestei cerințe și ar putea impozita investitorii pentru partea din venituri care le este alocatǎ. Luarea în considerare (tratarea) veniturilor alocate de o entitate hibridă inversată ca venituri impozabile în conformitate cu legislația din jurisdicția investitorilor ar avea drept efect neutralizarea oricărui tratament neuniform hibrid în contextul unei plăți în favoarea unei entitǎţi transparente. O astfel de regulă asigură că jurisdicția plătitorului*) ar putea suspenda aplicarea regulii referitoare la tratamentul neuniform hibrid, odatǎ ce plățile au fost alocate investitorilor din jurisdicția lor.

 

Recomandarea 5.2 – Limitarea transparenţei fiscale pentru investitorii nerezidenţi

  1. Transparența fiscală este un mijloc eficient pentru organismele de plasament colectiv de a asigura neutralitatea fiscală a rezultatelor pentru diferiți investitori care fac obiectul unor rate marginale de impozitare diferite. Transparența fiscală merge, totuşi, pe ipoteza conform cǎreia venitul alocat investitorului va fi impozabil în jurisdicţia sa**). Acest principiu nu este întotdeauna valabil în context transfrontalier. Recomandarea 5.2 este destinată să împiedice ca un nerezident să beneficieze de transparența fiscală a unei persoane, pentru a obţine un tratament neuniform al rezultatelor fiscale.

 

  1. Recomandarea 5.2 din Raport se aplică în cazul în care o persoană transparentă fiscal este controlată sau deținută în orice alt mod de un investitor nerezident, iar investitorul nu este obligat să ţinǎ cont de veniturile obișnuite care-i sunt alocate de acea persoană. Regula încurajează în mod eficient jurisdicțiile să renunţe la regulile de transparență, atunci când acestea sunt utilizate în primul rând pentru a obţine un tratament neuniform hibrid. Recomandarea se aplică numai în situațiile în care:

(a) persoana este transparentă din punct de vedere fiscal, în conformitate cu legislația din jurisdicția de stabilire;

(b) persoana obține venituri din sursǎ strǎinǎ sau venituri care altfel nu ar fi supuse impozitării în jurisdicția de stabilire;

(c) venitul este alocat/atribuit, în totalitate sau în parte, în conformitate cu legislația din jurisdicția de stabilire unui investitor nerezident care face parte din acelaşi grup  de control cu acea persoană.

În aceste condiții, Recomandarea 5.2 prevede că jurisdicția de stabilire trebuie să considere entitatea hibridă inversată ca și cum ar fi un contribuabil rezident. Tratând entitatea ca un contribuabil rezident, nu mai este necesarǎ aplicarea regulii referitoare la entitǎţile hibride inversate pentru aceste entități, iar jurisdicția investitorului poate continua să includă aceste plăți în venituri potrivit Recomandării 5.1, dar va acorda credit fiscal pentru orice impozitele plătite în jurisdicția de stabilire pentru veniturile luate în considerare în conformitate cu aceste reguli.

 

Recomandarea 5.3 – Raportarea (Comunicarea) informaţiilor pentru intermediari

 

  1. Scopul Recomandării 5.3 este acela de a încurajeze jurisdicțiile să mențină cerințele adecvate de raportare și depunere pentru entitățile transparente fiscal, stabilite în jurisdicția lor. Aceasta presupune, menţinerea de evidenţe exacte privind identitatea investitorilor, cuantumul investiției deținute de fiecare investitor în entitate și cuantumul veniturilor și cheltuielilor alocate investitorilor. Aceste înregistrări trebuie puse la dispoziție, la cerere, atât investitorilor, cât și administrației fiscale din jurisdicția de stabilire.

 

  1. La Brisbane, Liderii G20 au aprobat Standardul pentru schimbul automat de informații privind conturile financiare în materie fiscalǎ (Standardul AEOI, OCDE 2014a)*). În cadrul acestui standard, entitățile de investiții vor fi obligate să comunice administrației fiscale locale anumite informații referitoare la investitorii lor, inclusiv valoarea participaţiei deţinute de fiecare investitor la sfârșitul perioadei reglementate de raportare. Aceste informații vor fi schimbate automat cu autoritǎţile fiscale din jurisdicția investitorului, ceea ce va facilita identificarea (inclusiv cuntumul sumelor) de cǎtre autoritǎţi, a investițiilor strǎine (off-shore) deținute de investitorii rezidenți.

 

  1. Baza legală pentru schimbul de informații între administrațiile fiscale este, în general, articolul 26 din Convenția model OCDE privind impozitul pe venit și pe capital (Convenția fiscală model OCDE, 2014b) sau Convenția multilaterală privind asistența administrativă reciprocă în materie fiscală, modificată de Protocolul din 2010 (Convenția multilaterală, OCDE, 2010). Această convenție multilaterală prevede toate formele posibile de cooperare administrativă între state și conține reguli stricte privind confidențialitatea și utilizarea corectă a informațiilor.

 

  1. În plus, autoritățile fiscale sunt încurajate să solicite intermediarilor stabiliți în jurisdicția lor să țină evidența investitorilor care dețin interese la aceştia și cuantumul veniturilor și cheltuielilor alocate/atribuite acestor investitori (inclusiv categoriile de venituri și cheltuieli, astfel cum sunt stabilite potrivit standardelor relevante de contabilitate sau celor fiscale).

 

 

 

Bibliography

 

 

OECD (2014a), Standard for Automatic Exchange of Financial Account Information in Tax Matters, OECD Publishing, Paris, http://dx.doi.org/10.1787/9789264216525-en.

OECD (2014b), Model Tax Convention on Income and on Capital, condensed version, OECD Publishing, Paris, http://dx.doi.org/10.1787/mtc_cond-2014-en.

OECD (2010), The Multilateral Convention on Mutual Administrative Assistance in Tax Matters, Amended by the 2010 Protocol, OECD Publishing, Paris,  http://dx.doi.org/10.1787/9789264115606-en.

 

 

Capitolul 6

 

Regula aplicabilǎ plǎţilor hibride deductibile

 

Recomandarea 6

 

1. Neutralizarea tratamentului neuniform în măsura în care plata genereazǎ un rezultat cu DD

Următoarea regulă se aplicǎ unui plătitor hibrid care efectuează o plată (care este) deductibilă în conformitate cu legislaţia din jurisdicția plătitorului și care determină o deducere duplicată în jurisdicția societății-mamă care conduce la un tratament neuniform hibrid:

(a) Jurisdicţia societății-mamă refuzǎ deducerea duplicată pentru această plată în măsura în care genereazǎ un rezultat cu DD.

(b) Dacă jurisdicția societății-mamă nu neutralizează/anulează tratamentul neuniform, jurisdicția plătitorului va refuza deducerea pentru o astfel de plată, în măsura în care genereazǎ un rezultat cu DD.

(c) Nu va apǎrea niciun tratamentul neuniform în măsura în care deducerea este atribuitǎ veniturilor incluse ca atare (ca venituri) potrivit legislaţiei celor douǎ jurisdicţii, cea a societǎţii-mamǎ şi cea a  plătitorului (adică venit cu includere duală).

(d) Orice deducere care depășește cuantumul venitului cu includere dualǎ (deducerea excedentară/excedent net) poate fi eligibilă pentru a fi compensată cu venitul cu includere dualǎ într-o altǎ perioadă. Pentru a preveni pierderile care nu se mai pot recupera*), deducerea în exces (surplusul net) poate fi autorizatǎ (permisǎ), în măsura în care contribuabilul poate demonstra administrației fiscale, că deducerea în exces din cealaltă jurisdicție nu poate fi compensată cu niciun venit al unei persoane, în conformitate cu legislaţia celeilalte jurisdicții, care nu nu reprezintă venit cu includere duală.

 

2. Regula se aplică numai plăților deductibile efectuate de un plătitor hibrid

O persoană va fi tratată ca plătitor hibrid în ceea ce priveşte o plată (care este) deductibilă în conformitate cu legislaţia din jurisdicția plătitorului, în cazul în care:

(a) plătitorul nu este un rezident în jurisdicția în care are loc plata (jurisdicţia plătitorului), iar plata determină o deducere duplicată (în favoarea respectivul plătitor (sau a unei persoane legate) în conformitate cu legislaţia din jurisdicţia în care plătitorul este rezident (jurisdicția societății-mamă); sau

(b) plătitorul este rezident în jurisdicția în care are loc plata (jurisdicţia plătitorului), iar plata determină (declanşează) o deducere duplicată în favoarea investitorului la acel plătitor (sau o persoană legatǎ cu el) în conformitate cu legislaţia din cealaltă jurisdicție (jurisdicția societății-mamă).

 

3. Regula se aplică numai plăților care au ca rezultat un tratamentul neuniform hibrid

O plată are ca rezultat un tratamentul neuniform hibrid în care deducerea pentru plată poate fi compensată, în conformitate cu legislaţia din jurisdicţia plătitorului, cu veniturile care nu reprezintă venituri cu includere dualǎ.

 

4. Domeniul de aplicare a regulii 

Regula defensivă se aplică numai dacă părțile la tratamentul neuniform fac parte din același grup de control sau în cazul în care tratamentul neuniform apare în cadrul unui aranjament structurat, la care contribuabilul este parte. Nu există nicio limitare a domeniului de aplicare în ceea ce privește răspunsul recomandat.

 

 

Prezentare generalǎ

  1. În cazul în care un contribuabil efectuează o plată prin intermediul unei structuri transfrontaliere, cum ar fi un companie cu dublă rezidență, o filialǎ străină sau o persoană hibridă, plata respectivǎ poate determina un rezultat cu DD în situaţia în care:

(a) cheltuielile trebuie luate în considerare la calculul venitului net al contribuabilului în conformitate cu legislația a două sau mai multe jurisdicții; sau

(b) în cazul unei plăți efectuate de o persoană hibridă care este considerată transparentă de unul dintre investitorii (acţionarii) săi, plata este, de asemenea, considerată deductibilă la calculul venitului net al respectivului investitor.

 

  1. Rezultatul cu DD va ridica unele probleme de naturǎ fiscală atunci când legislația ambelor jurisdicții autorizeazǎ atribuirea deducerii pentru o sumǎ care nu este considerată venit în conformitate cu legislația celeilalte jurisdicții (adică venit care nu este „venit cu includere duală”). Logica regulii aplicabile plăților hibride deductibile este de a limita deducerea acordatǎ unui contribuabil la nivelul veniturilor cu includere duală, în condiţiile în care deducerea efectuatǎ în cealaltă jurisdicție nu este supusă unor limitǎri de deductibilitate echivalente.

 

  1. Recomandarea 6 se aplică rezultatelor cu DD, în legǎturǎ cu cheltuielile efectuate prin intermediul unei filiale străine sau a unei persoane hibride. Definiția expresiei „plătitor hibrid” înseamnă că regula referitoare la plățile hibride deductibile se aplică numai atunci când o plată deductibilă efectuatǎ într-o jurisdicție (jurisdicția plătitorului) determină o deducere duplicată într-o altă jurisdicție (jurisdicția societății-mamă), deoarece:

(a) plătitorul este rezident în jurisdicția societății-mamă (adică cheltuielile au fost efectuate prin intermediul unei filiale); sau

(b) un investitor din jurisdicția societății-mamă solicită o deducere pentru aceeași plată (adică cheltuielile au fost efectuate de o persoană hibridă care este consideratǎ o entitate transparentă în conformitate cu legislația din jurisdicția societății-mamă).

 

  1. Recomandarea principală în contextul regulii referitoare la plățile hibride deductibile constă în faptul că jurisdicția societății-mamă trebuie să limiteze suma deducerilor duplicate la valoarea totală a veniturilor cu includere duală. Nu există nicio limitare a sferei de aplicare a răspunsului principal (primar). Regula defensivă, care impune același tip de limitǎri în jurisdicția plătitorului, se aplicǎ numai în situația în care efectul tratamentului neuniform nu este neutralizat (anulat) în jurisdicția societății-mamă și domeniul sǎu de aplicare se limitează la acele situaţii în care părțile la un tratament neuniform fac parte din acelaşi grup de control sau în cazurile în care contribuabilul este parte la un aranjament structurat.

 

  1. Pentru a determina ce plăți au dat naștere unei duble deduceri și care sunt elementele de venituri cu includere duală, este necesară o comparație între tratamentul fiscal intern al acestor elemente și tratamentul lor în conformitate cu legislația celeilalte jurisdicții. Este posibil să se efectueze o comparație linie cu linie pentru fiecare articol de venit sau cheltuialǎ în cazurile simple în care plătitorul hibrid este implicat într-un numǎr redus de tranzacții. Cu toate acestea, în situaţii mai complexe, când contribuabilul a încheiat un număr semnificativ de tranzacții care generează diferite categorii de venituri și cheltuieli, țările pot adopta o soluție mai simplă pentru urmărirea deducerilor duble și a veniturilor cu includere dualǎ. Modul în care au loc rezultatele cu DD diferǎ de la o jurisdicție la alta, iar țările vor trebui să aleagă o soluție de implementare care se bazează, pe cât posibil, pe regulile interne existente, îndrumări administrative, prezumții și calcule fiscale, cu respectarea în continuare a obiectivelor de bază ale regulii privind plǎţile hibride deductibile. Exemple de posibile soluții de implementare sunt descrise în acest ghid la Exemplul 6.1 la Exemplul 6.5.

 

  1. Jurisdicțiile folosesc diferite perioade fiscale și au reguli diferite pentru a stabili data când sunt recunoscute (înregistrate) elementele de venituri sau cheltuieli obținute sau efectuate. Aceste diferențe temporale nu trebuie considerate ca dând naștere unui tratament neuniform al rezultatelor fiscale în conformitate cu Recomandarea 6. Prin urmare, Recomandarea 6.1 (d) autorizeazǎ ca deducerile în exces care fac obiectul unei limitǎri în temeiul regulii referitoare la plățile hibride deductibile să fie reportate în altă perioadă fiscalǎ, în conformitate cu regulile obișnuite ale jurisdicției privind tratamentul pierderilor nete și aplicate veniturilor cu includere duală din perioada respectivă. Pentru a preveni apariţia de pierderi care nu mai pot fi recuperate, jurisdicțiile pot autoriza, de asemenea, ca deducerile în exces să fie atribuite veniturilor cu includere duală, de îndată ce contribuabilul poate demonstra că aceste deduceri nu pot fi atribuite (imputate), potrivit legislația celeilalte jurisdicții, altor venituri care nu constituie venituri cu includere duală.

 

Recomandarea 6.1 Neutralizarea tratamentului neuniform în măsura în care plata genereazǎ un rezultat cu DD

  1. Răspunsul recomandat în acest Raport este de a neutraliza efectul tratamentului neuniform hibrid prin adoptarea unei reguli de legătură (reguli de asociere – fr.) care aliniază rezultatele fiscale în jurisdicția plătitorului și a societǎţii-mamǎ. Regula tratamentului neuniform hibrid izolează elementul hibrid din structură prin identificarea plǎţii deductibile efectuate de un plătitor hibrid în jurisdicția plătitorului și „deducerea duplicatǎ” corespondentǎ, generată în jurisdicția societății-mamă. Răspunsul principal este că deducerea duplicatǎ nu poate fi solicitată în jurisdicția societății-mamă în măsura în care depășește veniturile cu includere dualǎ ale solicitantului (venitul luat în considerare în scopuri fiscale în conformitate cu legislația ambelor jurisdicții). O regulă defensivă se aplică în jurisdicția plătitorului pentru a preveni ca plătitorul hibrid să solicite beneficiul unei plăți deductibile atribuite/alocate veniturilor cu includere neduală, atunci când regula principală nu se aplică.

 

  1. În cazul regulii principale și a celei defensive, deducerile în exces pot fi atribuite veniturilor cu includere duală dintr-o altă perioadă. Pentru a preveni pierderi care nu mai pot fi recuperate, este recomandat ca deducerile duplicate în exces să fie permise, în măsura în care contribuabilul poate demonstra administrației fiscale, că deducerea nu poate fi atribuitǎ veniturilor niciunei persoane potrivit legislației din cealaltǎ jurisdicție.

 

Plăți deductibile reglementate de regulă

  1. Semnificația expresiei “platǎ deductibilǎ” este cea utilizată în alte recomandări din Raport și se referǎ, ca regulǎ generalǎ, la cheltuielile curente ale unui contribuabil, cum ar fi plata serviciilor prestate, chirii, redevențe, dobânzi și alte sume care pot fi atribuite veniturilor obișnuite în temeiul legislației din jurisdicția plătitorului în perioada (exerciţiul) în care se considerǎ cǎ au fost efectuate.

 

  1. Pentru a stabili dacă o plată este deductibilă, necesită o evaluare corectǎ a naturii și a tratamentului plății în conformitate cu legislația ambelor jurisdicții, a plătitorului și a societǎţii-mamǎ. Abordarea care trebuie urmatǎ pentru analizarea tratamentului fiscal al plății este similară cu cea utilizată pentru determinarea tratamentului neuniform generat de un instrument financiar, cu deosebirea că Recomandarea 6 necesită o comparație cu jurisdicția în care se efectuează plata, şi nu între jurisdicțiile în care plata este efectuatǎ și respectiv primitǎ.

 

  1. Spre deosebire de regula instrumentului financiar hibrid, care se concentrează numai pe tratamentul fiscal al instrumentului și nu pe statutul contrapărţii sau pe contextul în care instrumentul este deținut, regula referitoare la plățile hibride deductibile trebuie să se aplice numai în măsura în care contribuabilul are dreptul efectiv la o deducere în ceea ce priveşte o platǎ, în conformitate cu legislația internǎ. În consecință, regula nu se aplicǎ în măsura în care contribuabilul este supus unor reguli care vizeazǎ în mod specific, o tranzacție sau o entitate din jurisdicția societății-mamă sau cea a plătitorului, care se opune ca plata sǎ fie deductibilǎ. Aceste limitǎri privind deductibilitatea pot include reguli de tratament neuniform hibrid care refuză contribuabilului o deducere pentru a neutraliza un rezultat cu D/NI direct sau indirect.

 

  1. Interacțiunea dintre Recomandarea 6 și alte reguli care reglementează deductibilitatea plăților este ilustrată în Exemplul 6.3 în care societatea-mamă înființează o filială hibrid în altă jurisdicție care suportă cheltuieli cu personalul. Exemplul 6.3 observǎ că, dacă societatea-mamǎ este scutitǎ de impozit în conformitate cu legislația din propria jurisdicţie și nu este în măsură să solicite deduceri pentru niciuna din cheltuielile sale, atunci nu se va genera un rezultat cu DD. În Exemplul 4.4, o persoană hibridă efectueazǎ o platǎ de dobândă către o entitate hibridă inversată din același grup. În acest caz, exemplul concluzionează că regula privind entitǎţile hibride inversate din Capitolul 4 al acestui Raport se va aplica aranjamentului pentru a refuza deducerea, astfel încât nu e posibil sǎ se aplice regula referitoare la plățile hibride deductibile.

 

Extinderea sferei de aplicare a principiilor enunțate în Recomandarea 6 la alte elemente deductibile

  1. Așa cum este ilustrat în Exemplul 6.1, tipul de structuri care genereazǎ rezultate cu DD în ceea ce privește plățile poate fi utilizat, de asemenea, pentru a genera deduceri duale pentru elemente nemonetare, precum deprecierea sau amortizarea. Un rezultat cu DD ridică aceleași chestiuni de politică fiscală, indiferent de modul în care a fost determinată deducerea, iar pentru a diferenția elementele deductibile după cum sunt sau nu atribuibile unei plăți mai degrabă ar complica decât sǎ simplifice implementarea acestor recomandări. De asemenea, atunci când transpun regulile tratamentului neuniform hibrid în legislaţia internǎ, țările ar putea dori să aplice principiile enunţate în Recomandările 6 și 7 tuturor elementelor deductibile, indiferent dacă sunt sau nu atribuite unei plăți. Exemplul 6.1 ilustrează aplicarea regulii referitoare la plățile hibride deductibile, unei deduceri pentru depreciere în care atât jurisdicția plătitorului, cât și cea a societății-mamă autorizeazǎ deducerea deprecierii pentru același activ.

 

Stabilirea existenței și a cuantumului rezultatului cu DD

  1. Întrebarea dacă o plată a generat un „rezultat cu DD” este în primul rând o chestiune de drept care ar trebui determinată printr-o analiză a naturii și a tratamentului fiscal al plății în conformitate cu legislația din jurisdicția plătitorului și a societății-mamă. Dacă legislația ambelor jurisdicții acordă o deducere pentru aceeași plată (sau pentru același activ), atunci se poate considera că deducerea dă naștere unui rezultat cu DD.

 

  1. Acest principiu este aplicat în Exemplul 6.3 în care un contribuabil solicită deducere pentru salarii și alte venituri asimilate plătite unui angajat. Pentru a stabili dacă aceste plăți au dat naștere unui rezultat cu DD, contribuabilul trebuie să facă o evaluare corectǎ a faptelor și circumstanțelor care au determinat deducerea în conformitate cu dreptul intern și, de asemenea, să stabilească dacă jurisdicţia care a acordat deducerea a fǎcut-o dupǎ aceleaşi criterii ca jurisdicția contraparte. Dacă, de exemplu, o jurisdicție permite contribuabililor deducerea pentru valoarea opțiunilor de acțiuni*) acordate în cadrul unui plan de participare a angajaţilor la profit, dar cealaltă jurisdicție refuză deducerea, atunci acest element al cheltuielilor deductibile nu va da naștere unui rezultat cu DD. Pe de altă parte, dacă o jurisdicție considerǎ cheltuielile de deplasare drept cheltuieli deductibile**), în timp ce cealaltă jurisdicție clasifică pur și simplu plata ca parte a salariului sau remuneraţiei (deductibile) contribuabilului, atunci plata va fi considerată în continuare ca generând un rezultat cu DD, indiferent de modul în care este descrisă plata în conformitate cu legislația fiecărei jurisdicții.
 
Diferențele de evaluare nu trebuie să influenţeze suma consideratǎ ca generând un rezultat cu DD
  1. Dacă o plată a determinat (generat) o deducere în conformitate cu legislația a două sau mai multe jurisdicții, atunci diferența dintre valoarea atribuitǎ plății în jurisdicția plătitorului și în cea a societății-mamă nu are, în general, efect asupra sumei cu care o plată a dat naștere tratamentului neuniform al rezultatelor fiscale. Acest principiu este ilustrat în Exemplul 6.3 în care un plătitor hibrid alocă opțiuni de acțiune*) unui angajat. Exemplul concluzionează că acordarea opțiunilor de acțiune ar trebui consideratǎ ca generând un rezultat cu DD dacă legislația din jurisdicțiile plătitorului și a societǎţii-mamǎ permit, ambele, o deducere pentru acordarea acestor opțiuni. Se observǎ, în exemplu, că valoarea atribuitǎ în ambele jurisdicţii opțiunilor de acțiune nu împiedicǎ, în general, aplicarea regulii plăților hibride deductibile la valoarea totalǎ a deducerii în conformitate cu legislația fiecǎrei jurisdicții.
 
Diferențele temporale nu trebuie să influenţeze suma consideratǎ ca generând un rezultat cu DD
  1. Ca regulǎ generalǎ, normele referitoare la tratamentul neuniform hibrid, nu au impact asupra tratamentului neuniform ca rezulat al decalajului în timp al (recunoaşterii) veniturilor și cheltuielilor. De asemenea, aplicarea acestor regulii nu depinde de data înregistrǎrii deducerii sau a veniturilor (încasǎrilor) în cealaltă jurisdicție. Dacă o plată este deductibilă în conformitate cu legislația celeilalte jurisdicții (sau dacă un element de venituri este luat în considerare în conformitate cu legislația celeilalte jurisdicții), se considerǎ cǎ dǎ naştere unei deduceri duale (sau unui venit cu includere duală) la data la care este tratat ca plǎtit (sau primit) în conformitate cu legislația internǎ. Acest principiu este ilustrat în Exemplul 6.1 (și 6.3 – potrivit vers. în lb. franceză) în care atât persoana hibridǎ cât și societatea-mamă au dreptul la deducere pentru aceeași plată a dobânzii. Datorită diferențelor dintre regulile referitoare la datele de înregistrare și evaluare în recunoașterea veniturilor, o jurisdicţie poate, totuşi, sǎ oblige contribuabilul să amâne (reporteze) deducerea pentru o parte din cheltuielile cu dobânda cumulatǎ pentru perioada contabilǎ următoare. Diferența rezultată, de evaluare și de timp, între jurisdicții nu împiedică regula referitoare la plățile hibride deductibile să se aplice la valoarea totală a dobânzii plătite în ambele jurisdicții.

Venituri cu includere dualǎ

  1. Un element de venit este un venit cu includere duală (este supus dublei includeri) dacă este inclus în venituri în conformitate cu legislația jurisdicțiilor în care apare rezultatul cu DD. La fel ca în cazul deducerilor, a identifica dacă un articol trebuie tratat ca venit cu includere duală, este în esenţǎ o chestiune de drept care necesită o comparare a tratamentului acelui element (a tratamentului plǎţii) în conformitate cu legislația ambelor jurisdicții. O sumă trebuie, totuși, tratată ca venit cu includere duală, chiar dacă există diferențe între jurisdicții în ceea ce privește evaluarea acestui articol, sau cu privire la perioada contabilă (anul contabil) în care acel articol este recunoscut în scopuri fiscale. Acest principiu este aplicat în Exemplul 6.1 și Exemplul 6.3 în care legislația din jurisdicția societății-mamă și cea a plătitorului prevăd reguli de timp diferite pentru recunoașterea veniturilor unei entități hibride. În acest caz, ambele țări aplică propriile norme de timp pentru calcularea veniturilor cu includere duală pentru fiecare exercițiu financiar, iar diferența de timp rezultată nu afectează aplicarea regulii.

 

  1. Măsurile pentru evitarea dublei impozitări, cum ar fi o scutire de dividende naționale acordată de jurisdicția plătitorului sau un credit fiscal străin acordat de jurisdicția beneficiarul / societǎţii-mamǎ nu trebuie să împiedice un articol să fie considerat venit cu includere duală, atunci când scutirea de impozite astfel acordată permite ca acestui element de venit sǎ nu-i fie aplicat un nivel suplimentar de impozitare în oricare dintre jurisdicții. În consecință, în timp ce o plată trebuie, în general, recunoscută ca inclusǎ în veniturile obișnuite în conformitate cu legislația ambelor jurisdicții, înainte de a fi consideratǎ ca un venit cu includere dublă, randamentul capitalurilor proprii*) trebuie totuși calificat drept venit cu includere duală, dacă plata este supusă unei scutiri, excluderi, unui credit fiscal sau altei mǎsuri de eliminare a dublei impuneri în jurisdicția plătitorului sau în cea a societății-mamă care permite evitarea dublei impozitǎri economice. Un exemplu de acest tip de venit cu includere duală este prezentat în Exemplul 6.3, în care cheltuielile unei entități hibride sunt finanțate de un dividend intra-grup care este scutit de impozit în jurisdicția în care dividendul este primit, dar intrǎ în calculul veniturilor potrivit legislației din jurisdicţia societǎţii-mamǎ. Decizia de a acorda entității hibride o deducere față de acest tip de randament a capitalurilor proprii scutit sau exclus, obţine rezultatul fiscal dorit în ambele jurisdicții. Dividendul trebuie tratat ca venit cu includere duală în sensul regulii referitoare la plățile hibride deductibile, chiar și în cazul în care un astfel de dividend dă naștere unui credit fiscal strǎin de bază (underlying) în jurisdicția societății-mamă. O astfel de de măsură de eliminare a dublei impuneri poate, totuși, să ridice întrebări privind politica fiscală, dacă are același efect net cu acordarea unui rezultat cu DD. Atunci când se stabilește dacă un element de venituri care face obiectul unei astfel de eliminări a dublei impuneri trebuie tratat ca venit cu includere duală, țările ar trebui să încerce să ajungă la un echilibru pentru a reduce la minimum costurile de conformare, păstrând totodată efectul scontat al măsurii menite să elimine dubla impozitare și să împiedice contribuabilii să intre în structuri (acorduri) care subminează integritatea regulilor.

 

  1. O administrație fiscală poate trata venitul net al unei CFC care este atribuit/alocat unui acționar al acestei societăți în cadrul unui regim aplicabil CFC sau unui alt regim cu includerea off-shore (sau includerea veniturilor primite în străinătate) ca venituri cu includere duală, dacă contribuabilul poate demonstra administrației fiscale, că aceste venituri au fost luate în considerare ca atare (ca venituri) și au fost supuse impozitǎrii la cota standard*) în conformitate cu legislația ambelor jurisdicții. Exemplul 6.4 prezintă un calcul simplificat care ilustrează modul în care veniturile alocate în cadrul unei scheme aplicabile CFC pot fi luate în considerare pentru a determina cuantumul veniturilor cu includere duală în cadrul unei structuri hibride.

 

În limita tratamentului neuniform

  1. Ajustarea nu trebuie să să depășească suma care neutraliează tratamentul neuniform hibrid și trebuie să ofere un rezultat proporțional, fǎrǎ a conduce la dubla impozitare. Cu toate acestea, atunci când se aplică regula defensivă, valoarea deducerii care trebuie refuzată pentru a neutraliza tratament neuniform, poate depăși cuantumul deducerii care ar fi fost respinsă de jurisdicția societății-mamă cu privire la aceeași plată. Acesta este cazul, de exemplu, atunci când dobânda deductibilă cumulată, generată de o persoană hibridă este considerată ca fiind alocată unui anumit număr de investitori, proporțional cu participarea lor la entitatea respectivă. Așa cum s-a explicat la Exemplul 6.5, deducerea întregii sume de plată a dobânzii, trebuie refuzată în conformitate cu regula defensivă, pentru a elimina orice tratament neuniform al rezultatelor fiscale, chiar dacă doar o parte din plata dobânzii este tratată ca dând naștere unei deduceri duplicate în legislația din jurisdicţia investitorului.

 

Deduceri excedentare*)

Reportarea deducerilor în altă perioadă (alt exercițiu fiscal)

  1. Deoarece regulile pentru tratamentul neuniform hibrid, în general, nu sunt destinate să afecteze sau să fie afectate de diferențele de calendar, regulile pentru plățile hibride deductibile oferǎ un mecanism care permite jurisdicțiilor să reporteze (sau sǎ anuleze, dacă legislația locală o permite) deducerile duale într-un exercițiu financiar în cursul căruia pot fi deduse veniturile cu includere duală în exces**). Recomandarea prevede că regulile interne normale care reglementează utilizarea pierderilor se aplicǎ şi acestor deduceri. Exemplul 6.1 prezintă un exemplu de reportare a deducerilor excedentare în anii următori.

 

Pierderi  nerecuperabile (prescrise)

  1. În anumite cazuri, regula se poate aplica pentru a limita o deducere în jurisdicția plătitorului sau a societǎţii-mamǎ, chiar dacă deducerea generatǎ în cealaltă jurisdicție nu poate fi compensatǎ cu veniturile încasate în aceastǎ jurisdicție (deoarece, de exemplu, compania aflată în această jurisdicție se află într-o situație de pierdere netă). În acest caz, este posibil ca aplicarea regulii să genereze „pierderi nerecuperabile” care nu pot fi utilizate într-o jurisdicție din motive practice sau comerciale și care nu pot fi utilizate în cealaltă jurisdicție deoarece acestea se încadrează în Recomandarea 6. Recomandarea 6.1 (d) prevede că o administrație fiscală poate autoriza ca aceste deduceri sǎ fie atribuite unor venituri cu includere neduală, dacă contribuabilul poate stabili că deducerea din cealaltă jurisdicție nu poate fi atribuitǎ niciunui venit care constituie venit cu includere nedualǎ. Tratamentul pierderilor nerecuperabile este discutat în Exemplul 6.2 în care un contribuabil înregistreazǎ pierderi într-o filială străină. În acest exemplu, regula referitoare la plăți hibride deductibile riscă să genereze „pierderi nerecuperabile” dacă contribuabilul abandonează activitatea din jurisdicția plătitorului și lichidează filiala la o dată la care nu a utilizat încă pierderile reportate dintr-un exercițiu financiar anterior. Exemplul aratǎ că administrația fiscală poate autoriza contribuabilul să perceapǎ (compenseze) orice deducere în exces cu venituri cu includere neduală, cu condiția să se stabilească că lichidarea filialei va împiedica contribuabilul să utilizeze acele pierderile corespunzătoare în alt mod/scop. Pierderile care nu mai pot fi recuperate sunt discutate în detaliu, pentru entitățile cu dublǎ rezidenţǎ în Exemplul 7.1.

Soluție de implementare bazată pe normele naționale în vigoare

  1. În principiu, Recomandarea 6 obligǎ contribuabilul să identifice elementele de cheltuieli deductibile în conformitate cu legislația ambelor jurisdicții și să stabilească care dintre aceste elemente au generat rezultate cu DD. Regula plafoneazǎ apoi suma totală (agregatǎ) a deducerilor duplicate care pot fi solicitate, la suma totală a veniturilor cu includere duală. Veniturile cu includere duală, în principiu trebuie identificate în același mod (adică prin identificarea fiecărui element de venituri din jurisdicția internă – primit local –  și determinarea dacă, și în ce măsură, acele elemente au fost incluse în venituri în cealaltă jurisdicție).

 

  1. Poate fi posibil să se efectueze o astfel de comparație, articol de articol, în cazurile simple, în care plătitorul hibrid sau filiala străină sunt implicate doar într-un număr mic de tranzacții, dar în cazurile mai complexe, în care contribuabilul a încheiat un număr mare de operaţiuni care ar putea genera, toate, rezultatele cu DD sau venituri cu includere duală, acest tip de abordare ar putea fi sinonim cu birocrația. Pentru a facilita implementarea și minimizarea costurilor de conformare, administrațiile fiscale vor putea lua în considerare o soluție care păstrează obiectivele urmărite prin aplicarea regulii referitoare la plățile hibride deductibile și care să permită obținerea de rezultate în mare parte similare, dar bazate pe cât posibil pe regulile interne existente, orientări administrative, prezumții și metode de calcul a impozitului în vigoare.

 

  1. În cazul tipurilor de structuri menționate în Recomandarea 6, în general, sunt stabilite conturile din ambele jurisdicţii pentru a indica veniturile și cheltuielile contribuabilului. Aceste conturi vor fi, în general, întocmite în conformitate cu legislația internǎ, utilizând conceptele fiscale definite de legislația națională. Administrațiile fiscale trebuie să utilizeze aceste surse de informații și calcule fiscale existente, ca punct de plecare pentru identificarea deducerilor duplicate și a veniturilor cu includere duală.

 

  1. De exemplu, o jurisdicție a societății-mamă care necesită, de exemplu, conturi separate pentru filiale, ar putea limita capacitatea contribuabilului de a deduce din veniturile societății-mamă sau a filialei orice pierdere suferită la nivelul unei filiale. În altă ipoteză, jurisdicția societății-mamă ar putea obliga filiala să facă ajustări la conturile care au fost prelucrate în conformitate cu legislația din jurisdicția plătitorului (eliminând elementele de venituri și cheltuieli care nu sunt recunoscute în conformitate cu legislația din jurisdicția societății-mamă) pentru a determina dacă activitățile filialei au avut ca rezultat o pierdere netă (determinată în conformitate cu regulile din jurisdicția societății-mamă).

 

  1. Atunci când se aplică regula defensivă și sub rezerva preocupărilor legate de respectarea costurilor de conformare şi de administrare (în special atunci când sunt implicate multe elemente de venituri și cheltuieli), jurisdicția plătitorului ar putea ajusta veniturile și cheltuielile unei persoane hibride sau ale unei filiale, pentru a elimina orice elemente semnificative. de venituri sau orice deduceri care nu sunt recunoscute în conformitate cu legislația din jurisdicția societății-mamă. Jurisdicția plătitorului poate refuza o deducere corespunzătoare pierderii nete ajustate (corectate) și deasemenea poate respinge reportarea pierderii nete în urmǎtorul exercițiu financiar în cazul schimbării controlului. Exemple de soluții de implementare pentru a corecta efectele deducerii duale (a rezultatelor cu DD) sunt descrise mai detaliat în Exemplul 6.1 până la Exemplul 6.5.

 

Recomandarea 6.2 –

Regula se aplică numai plăților deductibile efectuate de un plătitor hibrid

 

  1. Recomandarea 6.2 limitează aplicarea regulii referitoare la plățile hibride deductibile, la rezultatele cu DD generate de utilizarea unei filiale străine sau a unei entități hibride.

 

  1. Recomandarea 6 nu presupune că persoana care efectuează plata este considerată transparentă într-o jurisdicție și opacă (netransparentă) în cealaltă. Alineatul (a) din definiția „plătitorului hibrid” se aplică cazurilor în care există o structură cu filiale străine în care plătitorul este tratat ca fiind transparent în conformitate cu legislația ambelor jurisdicții. Aplicarea în cazul unei filiale, a regulii referitoare la plățile hibride deductibile, este prezentată în Exemplul 6.2.

 

  1. Alineatul (b) din Recomandarea 6.2 se referă la cazurile în care plătitorul este o persoană hibridă, adică este considerat ca entitate transparentǎ de către unul dintre investitorii săi, astfel încât acest acționar să beneficieze de o deducere dublă într-o altă jurisdicție. O persoană transparentă, în acest caz, poate include o persoană ignorată sau una consideratǎ în parteneriat în conformitate cu legislația din jurisdicția societǎţii-mamǎ. Exemplul 6.3 prezintă o aplicare a regulii pentru plățile deductibile efectuate de o persoană ignorată, iar Exemplul 6.5 ilustrează aplicarea regulii unor entităților considerate parteneriate.

 

 

Recomandarea 6.3 –

Regula se aplică numai plăților care generează tratament neuniform hibrid

 

  1. Un rezultat cu DD va ridica probleme de politică fiscală în situațiile în care legislația ambelor jurisdicții autorizeazǎ ca o deducere pentru aceeași plată sǎ fie atribuitǎ/imputatǎ unei sume care nu constituie venit cu includere duală (a se vedea Exemplul 6.2). Recomandarea 6.3 limiteazǎ aplicarea regulii referitoare la plățile hibride deductibile, la cazurile în care deducerea poate fi compensatǎ cu venituri cu includere duală. O administrație fiscală nu trebuie să știe dacă deducerea a fost compensată efectiv cu venituri cu includere neduală din cealaltă jurisdicție, înainte de a face obiectul unor limitǎri în conformitate cu regula.

 

  1. În general, deducerea care apare în jurisdicția societǎţii-mamǎ poate fi disponibilă pentru a fi compensatǎ cu venituri cu includere neduală (adică alte venituri ale contribuabilului), cu excepția cazului în care jurisdicția societății-mamă a implementat regulare feritoare la plățile hibride deducibile.

 

 

  1. Cel mai frecvent mecanism utilizat pentru a compensa dubla deducere care apare în jurisdicția plătitorului, constǎ în utilizarea unui regim de grup sau de consolidare fiscală care autorizeazǎ un contribuabil dintr-o ţarǎ să compenseze deducerea cu veniturile altei persoane din acelaşi grup. Există o serie de moduri pentru a obţine aceastǎ compensare. Unele țări permit contribuabililor să transfere pierderile, deducerile, veniturile și câștigurile către alți membri din grup. Alte jurisdicții tratează pur și simplu toți membrii grupului ca un contribuabil unic. Unele regimuri de consolidare permit contribuabililor din același grup să efectueze plăți impozabile intra-grup pentru a transfera venitul net de la un membru al grupului la altul. Indiferent de mecanismul utilizat pentru realizarea consolidării fiscale, dacă efectul său este de a autoriza repartizarea dublei deduceri asupra veniturilor care nu vor fi luate în considerare în conformitate cu legislația din jurisdicția societății-mamă, aceasta este o condiţie suficientǎ pentru ca deducerea dualǎ sǎ intre în sfera de aplicare a regulii privind plățile deductibile hibride.

 

  1. Există o serie de alte tehnici pe care un contribuabil le poate utiliza în jurisdicția plătitorului pentru a imputa o dublă deducere asupra veniturilor cu includere nedualǎ. Aceste tehnici includ pentru contribuabil:

(a) realizarea unei investiții printr-o entitate hibridă inversată, astfel încât veniturile entitǎţii hibride inversate să fie luate în considerare numai în conformitate cu legislația din jurisdicția plătitorului. Un exemplu de astfel de structură este prezentat în Exemplul 6.1.

(b) încheierea unui instrument financiar sau a altui acord în care plățile sunt incluse în veniturile obișnuite din jurisdicția plătitorului, dar nu sunt incluse în veniturile din jurisdicția societății-mamă. Un exemplu de astfel de structură este prezentat în Exemplul 3.1, privind ajustarea efectuată în conformitate cu regula plăților hibride ignorate.

(c) încheierea unei fuziuni sau altei forme de reorganizare a activitǎţii, care autorizeazǎ ca pierderile care au fost reportate sǎ fie imputate veniturilor altor entități.

 

Recomandarea 6.4 – Domeniul de aplicare a regulii

  1. Recomandarea 6.4 limitează domeniul de aplicare al regulii defensive la aranjamentele structurate și la tratamentele neuniforme generate în cadrul unui grup de control. A se vedea Recomandările 10 și 11 privind definirea aranjamentelor structurate și a grupului de control.

 

 

 

 

 

Capitolul 7

Regula plǎtitorului cu dublǎ rezidenţǎ

 

 

Recomandarea 7

 

1. Neutralizarea tratamentului neuniform în măsura în care plata genereazǎ un rezultat cu DD

Următoarea regulă se aplicǎ unei entități cu dublǎ rezidenţǎ care efectuează o plată deductibilă în conformitate cu legislaţia ambelor jurisdicții, în care plătitorul este rezident, iar rezultatul cu DD genereazǎ tratament neuniform hibrid:

(a) Fiecare jurisdicție de rezidenţă refuzǎ deducerea pentru o plată, în măsura în care genereazǎ un rezultat cu DD.

(b) Nu apare niciun tratament neuniform în măsura în care deducerea pentru o astfel de platǎ este compensată cu veniturile incluse ca atare (ca venituri) în conformitate cu legislaţia ambelor jurisdicții (adică venituri cu includere dualǎ).

(c) Orice deducere care depășește cuantumul venitului cu includere duală (deducerea în exces*)) poate fi eligibilă pentru a fi compensată cu veniturile cu includere dualǎ din altă perioadă. Pentru a preveni pierderile nerecuperabile, deducerea excedentară poate fi autorizată (permisǎ) în măsura în care contribuabilul poate demonstra administrației fiscale, că deducerea excedentară nu poate fi compensată cu niciun venit care nu este venit cu includere dualǎ, în conformitate cu legislaţia celeilalte jurisdicții.

 

2. Regula se aplică numai plăților deductibile efectuate de o societate cu dublă rezidență

Un contribuabil este considerat ca având dublǎ rezidenţǎ dacă este rezident în scopuri fiscale în conformitate cu legislaţia a două sau mai multe jurisdicții.

 

3. Regula se aplică numai plăților care genereazǎ tratament neuniform hibrid

Deducerea pentru o plată, generează tratament neuniform hibrid dacǎ deducerea poate compensa, în conformitate cu legislaţia din cealaltǎ jurisdicţie, venituri care nu sunt venituri cu includere dualǎ.

 

4. Domeniul de aplicare a regulii

Răspunsul principal are un domeniu de aplicare nelimitat.

 

 

 

Prezentare generalǎ

  1. Plata efectuată de un contribuabil cu dublǎ rezidenţǎ va determina un rezultat cu DD, în cazul în care plata este deductibilă în conformitate cu legislația ambelor jurisdicții în care contribuabilul este rezident. Un astfel de rezultat cu DD va ridica probleme de politică fiscală dacǎ jurisdicția în cauză autorizează imputarea deducerii asupra unei sume care nu este considerată drept venit în conformitate cu legislația celeilalte jurisdicții (adică asupra unor venituri care nu sunt „venituri cu includere duală”).

 

  1. Recomandarea 6 se aplică rezultatelor cu DD cu privire la o cheltuială efectuată prin intermediul unei filiale străine sau a unei entităţi hibride, atunci când este posibil să se facă distincție între jurisdicția în care cheltuielile sunt efectiv suportate (jurisdicția plătitorului) și jurisdicția în care este generatǎ dubla deducere, din cauza statutului de rezident sau a transparenței fiscale a plătitorului (jurisdicția societății-mamă). Distincția dintre jurisdicția societății-mamă și cea a plătitorului nu este posibilă în contextul contribuabililor cu dublă rezidență, deoarece nu este posibil să se facă o distincție valabilă între locul în care se face efectiv plata și locul în care este generată dubla deducere. Prin urmare, în acest caz, regula plătitorului cu dublǎ rezidențǎ prevede că ambele jurisdicții ar trebui să aplice regula principală, pentru a limita deducerea la veniturile cu includere duală. Nu există nicio limitare a domeniului de aplicare al răspunsului, în conformitate cu regulile aplicabile plătitorilor cu dublă rezidență, întrucât deducerea generată în fiecare jurisdicție este solicitată de același contribuabil.

 

  1. La fel ca în Recomandarea 6, pentru a determina ce plăți au generat dublǎ deducere și care elemente constituie venituri cu includere duală, trebuie fǎcutǎ o comparație a tratamentelor fiscale aplicate, în conformitate cu legislația fiscală națională, asupra acestor elemente de venituri, în fiecare jurisdicție în care este rezident plătitorul. Așa cum s-a menționat în Recomandarea 6, țările ar trebui să aleagă o soluție de implementare bazatǎ, pe cât posibil, pe normele interne existente, orientările administrative, ipotezele și metode de calcul a impozitului în vigoare, și, în același timp, în conformitate cu obiectivele fundamentale vizate prin regula aplicabilă plătitorilor cu dublă rezidență.

.

  1. Jurisdicțiile folosesc diferite perioade fiscale și au reguli diferite pentru stabilirea datei când au fost obținute sau efectuate elementele de cheltuieli sau de venituri. Aceste diferențe temporale nu ar trebui considerate că dând naștere unui tratament neuniform al rezultatelor fiscale în conformitate cu Recomandarea 7. Recomandarea 7.1 (c) autorizeazǎ/permite ca deducerile excedentare care sunt supuse limitǎrii în temeiul regulii referitoare la plățile hibride deductibile să fie reportate într-un alt an fiscal. Pentru a preveni pierderile nerecuperabile, jurisdicțiile pot autoriza, de asemenea, ca pierderile excedentare sǎ fie imputate veniturilor cu includere neduală, dacă un contribuabil poate demonstra că astfel de pierderi au devenit nerecuperabile.

 

Recomandarea 7.1 – Neutralizarea tratamentului neuniform în măsura în generează un rezultat cu DD

  1. Recomandarea 7.1 identifică elementul hibrid dintr-o structură ca o platǎ deductibilă efectuatǎ de o entitate cu dublă rezidență, care genereazǎ o „deducere duplicatǎ” corespondentǎ în cealaltă jurisdicție în care plătitorul este rezident. Răspunsul principal constă în faptul că nu poate fi solicitată deducerea pentru o astfel de plată, în măsura în care depășește veniturile cu includere duală ale plătitorului (venitul luat în considerare în scopuri fiscale în conformitate cu legislația ambelor jurisdicții). Deoarece ambele jurisdicții aplicǎ răspunsul principal, nu este necesară aplicarea regulii defensive.

 

  1. Ca și în cazul altor structuri care generează rezultate cu DD, deducerile excedentare pot fi imputate veniturilor cu includere duală pentru un alt exercițiu financiar. Pentru a preveni pierderile care nu mai pot fi recuperate, se recomandă ca deducerile duplicate excedentare să fie permise, în măsura în care contribuabilul poate demonstra administrației fiscale, că deducerea nu poate fi imputată, în conformitate cu legislația celeilalte jurisdicții, asupra niciunui venit care nu este venit cu includere duală.

Plățile deductibile reglementate de regulă

  1. Înțelesul expresiei „plată deductibilă” este același cu cel utilizat în alte recomandări din Raport și include, în general, cheltuielile curente ale unui contribuabil, cum ar fi plata serviciilor efectuate, chirii, redevențe, dobânzi și alte sume care pot fi imputate direct veniturilor obișnuite în temeiul legislația din jurisdicția plătitorului, în perioada în care sunt considerate ca fiind efectuate.

 

  1. Ca și în cazul Recomandării 6, pentru a determina dacă o plată este deductibilă, este necesarǎ o evaluare exactǎ a naturii și a tratamentului plății în conformitate cu legislația fiecărei jurisdicții în care contribuabilul este rezident. Regula nu se aplicǎ dacǎ contribuabilul este supus unor reguli care vizează în mod specific o tranzacție sau o entitate, în conformitate cu legislația fiecărei jurisdicții, care împiedică deducerea plății. Aceste limitǎri privind deductibilitatea pot include reguli referitoare la tratament neuniform hibrid dintr-o jurisdicție care refuză contribuabilului o deducere pentru a neutraliza un rezultat direct sau indirect cu D/NI.

 

Extinderea aplicării principiilor enunțate la Recomandarea 7, altor elemente deductibile

  1. Plătitorii cu dublă rezidență pot fi, de asemenea, utilizați pentru a genera deduceri duble pentru elemente nemonetare, inclusiv cheltuielile cu amortizarea. Așa cum s-a discutat în comentariile de la Recomandarea 6.1, rezultatele cu DD ridică aceleași probleme de politică fiscală, indiferent de modul în care a fost determinată deducerea. Distincția dintre elementele deductibile în funcție de faptul că sunt sau nu atribuibile unei plăți, poate mai degrabă să complice decât sǎ simplifice implementarea acestor recomandări. În consecință, atunci când transpun în dreptul intern regulile privind tratamentul neuniform hibrid, țările pot aplica principiile enunțate la Recomandarea 7 tuturor elementelor deductibile, indiferent dacă deducerea generată este imputabilă (atribuibilǎ) unei plăți.

 

Determinarea existenței și cuantumului rezultatului cu DD și a venitului cu includere dualǎ

  1. Așa cum s-a discutat în Comentariile la Recomandarea 6.1, întrebarea dacă o plată a dat naștere unui „rezultat cu DD” este în primul rând o chestiune de drept, care ar trebui soluționată printr-o analiză a naturii și a tratamentului fiscal al plății în conformitate cu legislaţia din fiecare jurisdicție de rezidență. Dacă ambele jurisdicții acordă deducere pentru aceeași plată (sau scutire pentru același activ), atunci se consideră că deducerea dă naștere unui rezultat cu DD. Diferențele dintre jurisdicții în ceea ce privește cuantificarea și datele de înregistrare a unei deduceri nu afectează, în general, asupra măsurii în care o plată a generat tratament neuniform al rezultatelor fiscale. O plată trebuie considerată ca generând un rezultat cu dublǎ deducere (sau un venit cu includere duală) la data la care este consideratǎ ca efectuatǎ (sau încasatǎ) în conformitate cu legislația naţionalǎ, indiferent de data la care această plată (sau venit) a fost efectuatǎ (sau primit) în conformitate cu legislația din cealaltă jurisdicție.

 

  1. În timp ce o plată, în general, trebuie recunoscută ca venit obișnuit în conformitate cu legislația ambelor jurisdicții, înainte de a putea fi consideratǎ ca venit cu includere duală, o rentabilitate a capitalurilor proprii trebuie, totuși, calificatǎ ca venit cu includere duală, dacă plata este supusă unei scutiri, excluderi, credit fiscal sau oricărei alte măsuri pentru evitarea dublei impozitǎri. Un exemplu de acest tip de venit cu includere duală este prezentat în Exemplul 7.1 cu privire la regula plătitorului cu dublǎ rezidențǎ. O astfel de măsură de eliminare a dublei impuneri poate, totuși, să ridice întrebări privind politica fiscală dacă are același efect net ca în cazul când este permis un rezultat cu DD. Atunci când se stabilește dacă un venit care face obiectul unei astfel de mǎsuri privind eliminarea dublei impuneri trebuie tratat ca fiind cu includere duală, țările trebuie să încerce să ajungă la un echilibru care să permitǎ reducerea la minimum a costurile de conformitate, păstrând totodată efectul scontat al măsurii menite să elimine dubla impozitare și să împiedice contribuabilii să intre în acorduri care subminează integritatea normelor. Așa cum s-a discutat în Ghidul de la Recomandarea 6.1, o administrație fiscală poate considera ca venituri cu includere duală, și venitul net al unei CFC atribuit unui acţionar al companiei în cadrul unui sistem aplicabil CFC, sau veniturile dintr-o investiţie offshore, dacă contribuabilul poate demonstra administrației fiscale că schema referitoare la CFC ia în calcul suma acestor venituri astfel încât să fie supuse impozitǎrii la cota integrală în conformitate cu legislația ambelor jurisdicții.

 

Răspuns recomandat

  1. În cazul în care o plată efectuată de un plătitor cu dublă rezidență genereazǎ un rezultat cu DD, jurisdicţia în care este rezident plătitorul trebuie să aplice răspunsul recomandat pentru a neutraliza efectul tratamentului neuniform, refuzând deducerea în măsura în care genereazǎ un tratament neuniform al rezultatelor fiscale. Un rezultat cu DD genereazǎ un tratament neuniform al rezultatelor fiscale, dacǎ este imputat veniturilor care nu sunt venituri cu includere duală. Ajustarea nu trebuie să depășească valoarea necesarǎ pentru neutralizarea tratamentului neuniform hibrid și trebuie să conducă la un rezultat proporțional și care nu determinǎ o dublǎ impozitare. Exemplul 7.1 ilustreazǎ o situație în care aplicarea simultană a normelor referitoare la plătitorul cu dublă rezidență, în ambele jurisdicții de rezidență prezintǎ riscul unei duble impozitǎti. După cum s-a menționat în acel exemplu, există totuși oportunități de structurare pentru a evita dubla impunere.

 

Deducerile excedentare

 

Reportarea deducerilor într-un alt exercițiu fiscal

  1. Deoarece regulile privind tratamentul neuniform hibrid nu sunt destinate, în general, să afecteze sau să fie afectate de diferențele de timp, Recomandările 6 și 7 permit jurisdicțiilor să reporteze (sau să anuleze/storneze, dacă legislația internǎ o permite), deduceri duble în urmǎtorul exercițiu financiar în care acestea pot fi imputate veniturilor cu includere duală excedentare. Recomandările prevăd că normele interne obișnuite care reglementează utilizarea pierderilor se pot aplica pentru astfel de deduceri.

 

Pierderi nerecuperabile

  1. În anumite cazuri, regula poate avea ca efect limitarea simultană a unei deduceri în ambele jurisdicții. În acest caz, este posibil ca regula să genereze „pierderi nerecuperabile” care nu pot fi utilizate în nici o jurisdicție. Recomandarea 7.1 (c) prevede, într-o astfel de situație, că administraţia fiscală poate autoriza alocarea acestor deduceri excedentare veniturilor cu includere neduală, dacă contribuabilul poate stabili că deducerea operatǎ în cealaltă jurisdicție nu poate fi imputatǎ niciunui venit care constituie venituri cu includere duală Exemplul 7.1 tratează utilizarea pierderilor nerecuperabile în cazul plătitorilor cu dublă rezidență.

Recomandarea 7.2 – Regula se aplică numai plăților deductibile efectuate de o companie cu dublă rezidență

  1. Recomandarea 7.2 limitează aplicarea normei referitoare la plățile hibride deductibile la rezultatele cu DD care apar prin utilizarea structurilor cu dublă rezidență.

 

  1. O persoană trebuie considerată ca rezidentă a unei jurisdicții în scopuri fiscale, dacă este eligibilă pentru statutul de rezident sau dacă este impozabilă în această jurisdicție pentru venitul net mondial. Așa cum s-a discutat în Exemplul 7.1, o persoană este considerată rezidentǎ a unei jurisdicții, chiar dacă face parte dintr-un grup consolidat fiscal care o trateazǎ ca entitate ignoratǎ ( transparentă – in fr.) în sensul dreptului intern.

Recomandarea 7.3 – Regula se aplică numai plăților care genereazǎ tratament neuniform hibrid

  1. Ca și în Recomandarea 6.3, regula referitoare la plătitorul cu dublă rezidență limitează aplicarea regulii referitoare la plățile hibride deductibile, numai la cazurile în care cealaltă jurisdicție autorizează compensarea deducerii cu venituri care nu sunt venituri cu includere duală. Nu este necesar ca o administrație fiscală să știe dacă deducerea a fost aplicată efectiv pentru venituri cu includere neduală în cealaltă jurisdicție, înainte de a aplica regula prevăzută la Recomandarea 7.

 

  1. Aceleași tehnici pe care un contribuabil le poate utiliza pentru a determina un rezultat cu DD şi care se încadrează în sfera de aplicare a Recomandării 6 pot fi, de asemenea, utilizate pentru a genera tratament neuniform hibrid în conformitate cu Recomandarea 7. Aceste tehnici sunt în special următoarele:
  • utilizarea regimurilor de consolidare fiscală,
  • realizarea unei investiții de cǎtre contribuabil printr-o entitate hibridă inversată,
  • încheierea unui instrument financiar sau alt aranjament prin care plǎţile sunt incluse la venituri într-o jurisdicţie dar nu şi în cealaltǎ

Un exemplu de utilizare a unei scheme de consolidare și de utilizare a unei structuri hibride inversate, care implică o entitate cu dublă rezidență este prezentat în Exemplul 7.1.

 

 

 

Capitolul 8

 

Regula tratamentului neuniform importat

 

 

Recomandarea 8

 

1. Refuzul deducerii în măsura în care plata genereazǎ un rezultat indirect cu D/NI

 

Jurisdicția plătitorului trebuie să aplice regula care refuzǎ deducerea pentru plata care dǎ naştere unui tratament neunifirm importat, dacǎ beneficiarul considerǎ cǎ această plată este compensatǎ cu o deducere hibridǎ în jurisdicția beneficiarului.

 

2. Definiția deducerii hibride

Deducerea hibridă înseamnă o deducere care rezultă din:

(a) o plată în cadrul unui instrument financiar care are ca rezultat un tratament neuniform hibrid;

(b) o plată ignorată efectuată de un plătitor hibrid, care genereazǎ un tratament neuniform hibrid;

(c) o plată efectuată către o entitate hibridă inversată, care conduce la un tratament neuniform hibrid; sau

(d) o plată efectuată de un plătitor hibrid sau de o entitate cu dublǎ rezidenţǎ care determină o deducerea duplicată, rezultând un tratament neuniform hibrid,

și include o deducere rezultată dintr-o plată efectuată în favoarea unei persoane, dacǎ acea persoanǎ considerǎ plata ca o compensare cu o altă deducere hibridă (efectuată în favoarea unui beneficiar care nu este supus regulilor referitoare la tratamentul neunifom hibrid).

 

3. Plata tratamentului neuniform importat

Plata in cadrul unui tratament neuniform importat este o plată deductibilă efectuată unui beneficiar care nu este supus regulilor tratamentului neuniform hibrid.

 

4. Domeniul de aplicare

Regula se aplică dacă contribuabilul se află în același grup de control cu părțile la un acord cu tratament neuniform importat sau în cazul în care plata este efectuată în cadrul unui aranjament structurat, la care contribuabilul este parte.

 

 

 

Prezentare generalǎ

  1. Obiectivul care stă la baza regulii aplicabile tratamentelor neuniforme (hibride) importate este de a împiedica contribuabilii să încheie acorduri sau acorduri structurate între membrii aceluiași grup care transferă efectul unui aranjament hibrid încheiat în străinătate (offshore hybrid mismatch) în jurisdicţia sa internǎ, prin utilizarea unui instrument non-hibrid, cum ar fi un împrumut obișnuit. Regula tratamentului neuniform importat interzice deducerile pentru o gamă largă de plăți (inclusiv dobânzi, redevențe, chirii și plăți pentru serviciile prestate), dacă veniturile din astfel de plăți sunt imputate, direct sau indirect, unei deduceri generate dintr-un acord hibrid cu tratament neuniform în o jurisdicție offshore (inclusiv aranjamente care generează rezultate cu DD). Scopul principal al regulii referitoare la tratamentul neuniform importat este menținerea integrității celorlalte reguli de tratament neuniform hibrid, eliminând, orice stimulente pentru grupurile multinaționale care încheie acorduri cu tratament neuniform hibrid. Deși aceste reguli necesită/implică o anumită coordonare și complexitate, ele se aplică numai în măsura în care un grup multinațional generează o deducere hibridǎ intra-grup și nu se aplicǎ nici unei plăți efectuate unui contribuabil dintr-o jurisdicție care a implementat setul complet de recomandări prezentate în Raport.

 

  1. Regula referitoare la tratamentul neuniform importat se aplică acordurilor de tratament neuniform structurate, dar şi acordurilor intra-grup, și poate fi aplicatǎ oricărei plăți imputate direct sau indirect oricărui tip de deducere hibridǎ. Aceste linii directoare definesc trei reguli de monitorizare (tracing) și de prioritare care puteau fi utlizate de contribuabili și administrații pentru a determina măsura în care o plată trebuie imputatǎ unei deduceri în cadrul unui acord de tratament neuniform importat. Aceste reguli se referă mai întâi la identificarea plății care dă naștere unui tratament neuniform hibrid conform celorlalte capitole din Raport (o „deducere hibridǎ directă”) și apoi la determinarea fracţiei de platǎ deductibilǎ realizatǎ în baza acelui acord de tratament neuniform hibrid, care a fost finanțată (direct sau indirect) prin plăți efectuate de contribuabili care sunt supuse regulii tratamentului neuniform importat („plăți care generează tratament neuniform importat”). Regulile de urmărire și de prioritate sunt rezumate mai jos, în ordinea în care trebuie aplicate.

 

Tratament neuniform importat structurat

  1. Dacă deducerea hibridǎ este atribuibilă unei plăți efectuate în cadrul unui aranjament structurat, aceasta se consideră că dă naștere unui tratament neuniform importat, în măsura în care deducerea este finanțată prin plăți efectuate în cadrul acelui acord structurat. Această regulă prevede o abordare de monitorizare[7] pentru a determina în ce măsură o plată care generează un tratament neuniform importat, efectuată în cadrul unui acord structurat a fost compensatǎ (direct sau indirect) printr-o deducere hibridǎ în cadrul aceluiași acord.

 

Tratament neuniform importat direct

  1. Dacă regula aplicabilă tratamentului neuniform structurat nu neutralizează/anulează complet efectul tratamentului neuniform, regula referitoare la tratamentele neuniforme importate direct constă în considerarea deducerii hibride ca generatoare de tratament neuniform importat în măsura în care este compensatǎ direct cu plățile primite de la alți membri ai grupului care fac obiectul regulii tratamentului neuniform importat**). Aceasta solicită aplicarea unei metode de alocare (de repartizare) care să prevină ca aceleași deduceri hibride să dea naștere unui tratament neuniform importat, în conformitate cu legislaţiile mai multor jurisdicții.

 

Regula tratamentului neuniform importat indirect

  1. În sfârșit, dacă regula privind tratamentul neuniform importat direct sau structurat nu neutralizează/anulează complet efectul tratamentului neuniform, regula privind tratamentul neuniform importat indirect invitǎ sǎ se considere orice deducere hibridǎ excedentă ca fiind imputatǎ plăților care generează tratament neuniform importat, primite indirect de la membrii grupului. Această regulă se bazează
  • pe aplicarea unei metodologii de monitorizare (tracing methodology) pentru a determina în ce mǎsurǎ cheltuielile care au generat o deducere hibridă excedentară au fost finanțate indirect prin plăți generatoare de tratament neuniform importat, primite de la alți membri ai grupului și
  • pe metoda de alocare (repartizare) (apportionment approach) – o abordare pay-as-you-go -, care urmărește să împiedice ca aceeași deducere hibridă excedentară să fie imputatǎ unei plăți care generează tratament neuniform importat, în conformitate cu legislaţia a douǎ sau mai multe jurisdicții.

 

  1. Aceste trei reguli sunt concepute pentru a coordona aplicarea regulii referitoare la tratamentul neuniform importat în interiorul unei jurisdicţii și între jurisdicții, astfel încât să poată fi aplicate în mod constant de fiecare jurisdicție pentru a neutraliza efectul acordurilor de tratament neuniform importat, evitând în același timp dubla impunere și garantând contribuabililor rezultate previzibile și transparente. Ceea ce este prevăzut în aceste reguli este faptul că fiecare membru al grupului calculeazǎ cuantumul plăților tratamentului neuniform importat și deducerile hibride pe aceeași bază, pentru a evita abaterile de calcul, data de înregistrate (timing) și cuantificarea plăților care generează riscul supraimpozitǎrii sau sub- impozitǎrii.

 

Recomandarea 8.1 – Refuzul deducerii în măsura în care plata generează un rezultat indirect cu DD

  1. Tratamentul neuniform importat urmăreşte să profite de absența unor reguli eficiente referitoare la tratamentul neuniform hibrid în jurisdicțiile off-shore, pentru a genera tratament neuniform al rezultatelor fiscale care poate fi apoi importat în jurisdicția plătitorului. Acesta este motivul pentru care, cea mai eficientă protecție împotriva tratamentului neuniform importat este, pentru toate jurisdicțiile, să adopte regulile recomandate în Raport. Aceste reguli vizează neutralizarea efectelor dispozitivului hibrid (aranjamentului cu tratament neuniform hibrid) în jurisdicția în care îşi produce efectele, și previn importul acestor efecte într-o a treia jurisdicție.

 

  1. Pentru a proteja integritatea recomandărilor, acest Raport recomandă, totuși, adoptarea unei reguli de legătură (de asociere) care obligǎ jurisdicția plătitorului să refuze deducerea unei plǎţi, dacǎ veniturile obţinute din această plată sunt imputate unei deduceri hibride în jurisdicția contrapărţii. Regula privind tratamentul neuniform importat se bazează pe trei elemente esențiale:

(a) existența unei plăți deductibile efectuate de un contribuabil care este supus regulilor aplicabile tratamentului neuniform hibrid și care este inclusă în veniturile obișnuite în conformitate cu legislația din jurisdicția beneficiarului (o „plată generatoare de tratament neuniform importat”);

(b) existența unei plăți deductibile efectuate de o persoană care nu este supusă regulilor aplicabile tratamentului neuniform hibrid, care generează direct un tratament neuniform hibrid (o „deducere hibridǎ directă”);

(c) existența unei legături între plata care generează un tratament neuniform importat și deducerea hibridǎ directă care arată modul în care plata generatoare de tratament neuniform importat a fost compensatǎ (direct sau indirect) prin această deducere hibridǎ.

 

Plată care genereazǎ tratament neuniform importat

  1. Definiția noţiunii de plată utilizatǎ la regula aplicabilă tratamentelor neuniforme importate este aceeași cu cea utilizată pentru celelalte recomandări. În general, este suficient de extinsǎ pentru a acoperi orice transfer de valoare de la o persoană la alta, dar nu include plățile considerate a fi efectuate numai în scopuri fiscale și care nu implică un transfer de drepturi economice între părți. O plată este considerată o plată care generează un tratament neuniform importat, numai dacă
  • este deductibilă în conformitate cu legislația din jurisdicția plătitorului și, în acelaşi timp
  • generează un venit obișnuit în conformitate cu legislația din jurisdicția beneficiarului.

 

Prin urmare, plățile unui tratament neuniform importat includ chirii, redevențe, dobânzi și comisioane (costuri) plătite în schimbul prestǎrilor de servicii, dar, în general, nu includ, sume considerate contrapartida pentru cedarea unui activ. Plata efectuată către o persoană care nu este contribuabil în nicio jurisdicție (a se vedea în acest sens Exemplul 1.6) nu este considerată plată a unui tratament neuniform importat.

 

Deducerea hibridǎ

  1. Deducerea hibridǎ efectuatǎ de o persoanǎ poate proveni din două surse:

(a) plăți care generează direct un rezultat cu D/NI sau cu DD, în cadrul unuia dintre acordurile referitoare la tratamentul neuniform hibrid identificate în celelalte capitole din prezentul Raport. Aceste tipuri de deduceri hibride sunt menționate în aceste comentarii ca „deduceri hibride directe”.

(b) deduceri hibride acordate (surrendered) unui membru dintr-un grup fiscal sau generate ca urmare a efectuării plăților impozabile în favoarea unui membru al grupului totalizând deduceri hibride excedentare. Aceste tipuri de deduceri hibride sunt menționate în aceste orientǎri drept „deduceri hibrid indirecte”.

Cu toate acestea, o deducere hibridǎ importată nu poate fi generată, dacă o plată hibridǎ ignorată sau o plată hibridă deductibilă este imputată veniturilor cu includere duală (vezi Exemplul 8.11 și Exemplul 8.12). Metoda de calcul a deducerilor hibride, efectuate de o persoană este descrisă detaliat în continuare.

 

Legătura dintre o deducere hibridǎ și plata care generează tratament neuniform importat

  1. Al treilea element pe care se bazează regula aplicabilă unui tratament neuniform importat se referă la existența unei legături (nexus) sau a unei serii*) de operaţiuni și plăți, care conectează deducerea hibridǎ [directă, – fr.] operatǎ de o persoanǎ cu plata care genereazǎ un tratament neuniform importat efectuată de o altă persoană. Aceasta este relativ ușor de stabilit în cazul tratamentului neuniform [hibrid, – fr.] importat direct, în care plata care generează un tratament neuniform [hibrid,  – fr.] importat este efectuată în favoarea persoanei care efectuează deducerea hibridǎ directă. Cu toate acestea, operaţiunea de monitorizare (the tracing exercise) devine mai complexă, atunci când plata care generează un tratament neuniform [hibrid,  – fr.] importat trebuie urmărită printr-o serie întreagǎ de plăți impozabile sau de compensări în cadrul unui grup fiscal, pentru a determina dacă această plată care generează tratament neuniform importat a fost compensatǎ cu o deducere hibridǎ indirectă în conformitate cu regula aplicabilă tratamentului neuniform importat indirect.

 

  1. Se pot adopta o serie de abordări diferite pentru a stabili dacă, și în ce măsură, deducerea hibridǎ a fost utilizată pentru a ascunde veniturile provenite de la o plată care generează tratament neuniform [hibrid, – fr.] importat. Țările care aplică regulile privind tratamentul neuniform importat trebuie, totuși, să adopte o abordare uniformă, clară, ușor de administrat și de aplicat, capabilă să prevină riscul dublei impozitări.

 

Reguli de monitorizare și de prioritate**)

  1. Aceste orientări definesc trei reguli privind monitorizarea și prioritatea pe care ar trebui să le aplice o jurisdicție, pentru a determina măsura ajustării necesare în conformitate cu regula referitoare la tratamentul neuniform importat. Regulile trebuie aplicate (în ordinea următoare) de fiecare jurisdicție care a adoptat o regulă privind tratamentul neuniform importat:

(a) Prima regulă („regula aplicabilă tratamentului neuniform structurat importat”) identifică dacă o deducere hibridǎ directă face parte dintr-un acord structurat și, dacă da, tratează acea deducere hibridǎ ca fiind compensată cu orice plată care generează tratamentul neuniform importat care face parte din același acord și care finanțează (direct sau indirect) cheltuielile care au generat aceastǎ deducere hibridǎ.

(b) În măsura în care tratamentul neuniform al rezultatelor fiscale nu a fost neutralizat de o jurisdicție care aplică regula referitoare la tratamentul neuniform importat, a doua regulă urmărește să stabileascǎ dacă deducerea hibridǎ a contribuabilului poate fi compensată direct prin orice plată care generează tratament neuniform, efectuată de un contribuabil care este membru al aceluiași grup de control (regula tratamentului neuniform importat direct).

(c) În sfârșit, jurisdicția ar trebui să stabilească în ce mǎsurǎ orice deducere hibridǎ excedentară poate fi considerată ca fiind (compensatǎ) atribuitǎ indirect*) plăților generatoare de tratamentul neuniform importat efectuate de alţi membri ai grupului, în conformitate cu regula aplicabilǎ tratamentului neuniform importat.

 

  1. Fiecare dintre aceste reguli aplică o abordare diferită pentru a determina legătura dintre plata generatoare de tratamentul neuniform importat și deducerea hibridǎ. Regula aplicabilă tratamentelor neuniforme structurate importate se bazeazǎ pe o abordare de monitorizare, care începe în faza de efectuare a plǎţii care genereazǎ tratamentul neuniform importat într-o jurisdicție și urmeazǎ (urmărește) calea plăților în cadrul aranjamentului structurat, prin intermediul entităților interconectate și a plăților care alcătuiesc aranjamentul, pentru a identifica dacă respectiva plată care genereazǎ tratamentul neuniform importat a fost utilizată, direct sau indirect, pentru a finanța cheltuielile care au generat deducerea hibridă.

Regula aplicabilă tratamentelor neuniforme importate directe se bazează pe principiul proporționalității, constând în examinarea sumei totale (agregate) a plǎţilor care genereazǎ tratamentul neuniform importat, primite de un membru al grupului şi suma totalǎ (agregatǎ) a deducerilor hibride operate de acest membru al grupului, și considerarea deducerilor hibride ca fiind imputate proporţional (în aceeaşi proporţie) asupra plǎţii care a generat tratamentul neuniform importat. Regula aplicabilă tratamentelor neuniforme importate indirecte este o combinație de abordări bazate pe monitorizare și principiul proporționalității (alocǎrii/repartizǎrii)  pentru a determina dacă, și în ce măsură, se poate spune că o plată care generează tratament neuniform importat, efectuată de un contribuabil într-o parte a (sector al) grupului poate fi considerată ca fiind compensată printr-o deducere hibridǎ, efectuată de un contribuabil din alt sector al grupului.

 

Acorduri cu tratament neuniform importat structurat

  1. În cazul în care s-a produs o deducere hibridǎ în cadrul unui aranjament structurat, este necesar să se identifice toate etapele și operaţiunile care fac parte din același aranjament și să se identifice dacă contribuabilul a efectuat o plată deductibilă în cadrul acelui aranjament care a fost imputatǎ/atribuitǎ (direct sau indirect) acelei deduceri hibride. Mai întâi se aplicǎ regula privind tratamentul neuniform structurat importat, deoarece are un domeniu de aplicare mai larg și se aplică tuturor plăților efectuate în cadrul unui aranjament structurat, chiar dacă aceste plăți nu se efectuează la în interiorul grupului (chiar dacă nu sunt plǎţi intra-grup). Regula aplicabilǎ aranjamentelor privind tratamentul neuniform structurat importat ar trebui aplicatǎ, totuşi, ori de câte ori o deducere hibridǎ face parte dintr-un aranjament structurat, chiar și atunci când tratamentul neuniform al rezultatelor fiscale are loc în interiorul unui grup intern (naţional). În Exemplul 8.1, un grup multinațional stabilește (pune în aplicare) o structură de finanțare a grupului în care prima legătură din seria (lanțul) de împrumuturi intra-grup este destinată să genereze un tratament neuniform hibrid. În acest caz, toate împrumuturile intra-grup și fluxurile de plǎţi care genereazǎ tratament neuniform importat, încheiate în cadrul acordului de finanțare sunt considerate ca făcând parte integrantă din același acord structurat.

 

  1. Abordarea de monitorizare, adoptată pentru aplicarea regulii privind tratamentul neuniform structurat obligǎ, prin urmare, contribuabilii să urmeze circuitul (fluxul) de plăți în cadrul aranjamentului structurat, prin intermediul entităților și operaţiunilor care compun aranjamentul, pentru a determina dacă plata generatoare de tratament neuniform importat, efectuată de contribuabil, a fost compensatǎ direct sau indirect printr-o deducere hibridǎ generată prin același mecanism. În general, este de așteptat ca o administrație fiscală să respecte atât decizia contribuabilului de a considera operaţiunea care genereazǎ un tratament neuniform hibrid ca parte integrantǎ a unui aranjament structurat, cât și definiția dată de contribuabil sferei de aplicare a aranjamentului structurat, cu condiția ca tratamentul și definiția sǎ se aplice în mod consecvent de toate părțile la acel aranjament structurat.

 

  1. Exemplul 8.1, Exemplul 8.2 și Exemplul 10.5 ilustrează aplicarea regulii privind tratamentul neuniform structurat importat.

Tratamentul neuniform întra-grup

  1. Deși un acord cu tratament neuniform hibrid, care este încheiat între doi membri ai unui grup pur național (of a wholly-owned group – en.) nu poate fi destinat să scutească de impozit veniturile niciunui contribuabil, altele decât părțile directe la acord, orice astfel de tratament neuniform are efectul net de a reduce sarcina fiscală totală (agregatǎ) a grupului, iar combinarea fluxurilor de plăți intra-grup și natura fungibilă*) a veniturilor și cheltuielilor în scopuri fiscale pot face dificilă, dacă nu imposibilǎ, identificarea contribuabilului care, în cadrul grupului, a obținut un avantaj fiscal în cadrul aranjamentului cu tratament neuniform hibrid. Pentru a neutraliza efectul unor astfel de neconcordanțe intra-grup, fără a genera o dublǎ impozitare economicǎ, aceste Comentarii definesc o regulă privind tratamentele neuniform importat direct și indirect, care ar trebui aplicată (în această ordine) pentru a a obține neutralizarea dorită.

Tratamentul neuniform importat direct

  1. Regula aplicabilă tratamentului neuniform direct importat se bazează pe o abordare de repartizare/alocare care compară valoarea deducerilor hibride ale contribuabilului (inclusiv eventuale deduceri hibride indirecte) cu valoarea totală a plăților generatoare de tratamente neuniforme importate, efectuate în favoarea contribuabilul de către entități din grup (calculate conform legislaţiei din jurisdicția contribuabilului) și tratează fiecare plată care genereazǎ tratament neuniform importat ca fiind compensată cu acele deduceri hibride în conformitate cu acest Raport. Calcularea limitării, cu referire la un raport determinat în conformitate cu legislația din jurisdicția beneficiarului, asigură faptul că fiecare jurisdicție aplică regula referitoare la tratamentul neuniform direct importat după aceleași metode (on the same basis). Regula aplicabilă tratamentului neuniform direct importat oferă țărilor o soluție simplă și cuprinzătoare pentru neutralizarea efectului tratamentelor neuniforme intra-grup, prevenind totodată riscul unei duble impozitări economice. Toate deducerile hibride rămase, care nu sunt considerate compensate cu plățile care generează tratamente neuniforme importate directe vor fi tratate ca „deduceri hibride excedentare” și alocate în conformitate cu regula privind tratamente neuniforme importate indirecte descrisă în detaliu mai jos.

 

  1. Mecanic, aplicarea regulii privind tratamente neuniforme importate, directe şi structurate sunt următoarele:

(a) Reprezentantul fiscal*) al grupului trebuie să stabilească dacă vreo entitate a grupului are deduceri hibrid directe.

(b) Dacă deducerile hibride directe sunt generate de o operaţiune care face parte dintr-un aranjament structurat, atunci aceste deduceri hibride trebuie tratate ca și cum ar fi imputate direct sau indirect asupra plăților care genereazǎ tratamente neuniforme importate, efectuate în cadrul aceluiași aranjament.

(c) Toate deducerile hibride rămase, precum şi orice deduceri hibride indirecte alocate acelui membru al grupului, în conformitate cu regula privind tratamentul neuniform indirect importat (vezi mai jos), trebuie tratate ca fiind imputate direct (cu pro rata) plăților generatoare de tratament neuniform importat, efectuate de un membru al grupului.

(d) Deducerile hibride care nu sunt neutralizate în conformitate cu regulile privind tratamentul neuniform structurat sau direct importat, sunt tratate ca deduceri hibride excedentare.

 

  1. Exemplul 8.2 la Exemplul 8.4 și Exemplul 8.6, Exemplul 8.7 și Exemplul 8.10 ilustrează funcționarea regulii referitoare la tratamentul neuniform importat direct.

 

Tratamentul neuniform importat indirect

  1. Dacă efectele deducerii hibride nu au fost complet neutralizate prin aplicarea regulii referitoare la tratamente neuniforme importate directe, ultima etapǎ este de a determina dacă deducerea hibridǎ excedentară trebuie să alocată/ atribuită unui alt membru al grupului, în conformitate cu regula privind tratamentul neuniform importat.

 

  1. Regula privind tratamentele neuniforme importate indirecte aplică o abordare în cascadǎ (descrisă mai jos) pentru a determina în ce măsură deducerea hibridǎ excedentară a fost finanțată indirect din plățile care au generat tratament neuniform importat, efectuate de membrii aceluiași grup. Această abordare include o metodologie de monitorizare şi de alocare, care permite compararea deducerilor hibride excedentare efectuate de un contribuabil, cu plățile care au generat tratamente neuniforme importate în cadrul grupului, asigurând în același timp că regula nu va avea ca rezultat imputarea/atribuirea aceleiași deduceri hibride unei plăți care a generat tratament neuniform importat în conformitate cu legislația mai multor jurisdicții.

 

  1. Deducerile hibride excedentare ale membrilor grupului sunt alocate/ distribuite în cadrul grupului, proporțional cu fluxul de plǎţi impozabile efectuate în cadrul grupului și în conformitate cu metodele care țin cont de modul în care aceste plăți impozabile au fost finanțate, direct sau indirect, prin plăți care generează tratament neuniform importat. Compensarea rezultată, dă naștere unei deduceri hibride indirecte în beneficiul membrilor grupului care efectuează plata impozabilă. La rândul său,această deducere hibridǎ indirectă poate fi consideratǎ ca fiind imputatǎ unei plăți care generează tratament neuniform importat, în conformitate cu regula referitoare la tratamentul neuniform importat direct, sau poate da naștere unei alte deduceri hibride excedentare, care poate fi alocată unui alt membru al grupului.

 

  1. Abordarea începe cu „deducerea hibridă excedentară” a unui membru al grupului, care corespunde totalului deducerilor hibride directe și indirecte, operate de acest membru al grupului, care nu au fost neutralizate de o jurisdicție care aplică regula referitoare la tratamentul neuniform importat direct sau structurat. Deducerile hibride excedentare ale membrului grupului, sunt considerate compensații pentru orice plăți impozabile primite. Plățile impozabile primite de un membru al grupului, includ orice plăţi intra-grup care sunt incluse la calculul veniturilor obișnuite ale acelui membru al grupului și care sunt deductibile în conformitate cu legislația din jurisdicția plătitorului (altele decât plăţile care genereazǎ tratament neuniform importat).

 

  1. O plată impozabilă trebuie considerată ca fiind integral imputatǎ unei deduceri hibride excedentare, efectuată de fiecare membru al grupului, cu excepția cazului în care suma „plăților impozabile finanțate” ale unui beneficiar depășește valoarea deducerilor hibrid excedentare ale beneficiarului. Constituie plată impozabilă finanțată orice plată impozabilă care este finanțată direct din plățile care generează tratament neuniform importat, efectuate de alte entități din grup. În cazul în care valoarea „plăților impozabile finanțate” ale unui beneficiar depășește valoarea deducerilor hibride excedentare ale beneficiarului, deducerea hibridă excedentară a beneficiarului trebuie considerată ca fiind imputată acestor plăți impozabile finanțate pe bazǎ de pro-ratǎ / în mod proporțional.

 

  1. Mecanic, etapele de aplicare a regulii privind tratament neuniform importat indirect sunt următoarele:

(a) Administratorul fiscal al grupului ar trebui să stabilească dacă vreun membru al grupului a acumulat deduceri hibrid în exces.

(b) Deducerii hibride în exces ale acelui membru al grupului trebuie tratate ca fiind acordate*) unui alt membru al aceluiași grup fiscal sau imputate unei plăți impozabile efectuate de un alt membru al grupului, în conformitate cu metodologia de monitoriza şi de alocare, ca parte a abordării în cascadǎ. Aceasta înseamnă că:

În cazul în care valoarea plăților impozabile finanțate depășește valoarea deducerilor hibride în exces, deducerile hibride în exces trebuie tratate ca imputate, doar proporțional cu valoarea plăților impozabile finanțate.

În toate celelalte cazuri, deducerile hibride în exces trebuie tratate ca fiind acordate*) integral în cadrul unui regim de grup fiscal sau imputate integral fiecǎrei plǎţi impozabile;

(c) Entitatea din grup care a efectuat plata impozabilă sau a beneficiat de avantajul grupului (entitatea plătitorului) ar trebui să aplice apoi regula referitoare la tratamentul neuniform importat direct și să trateze aceste deduceri hibride ca și cum ar fi fost imputate oricăror plăți care generează tratament neuniform importat, primite de la alţi membri din grup;

(d) Ambele entități ale grupului vor avea deducere hibridǎ în exces, în măsura în care tratament neuniform al rezultatelor fiscale nu este corectatǎ prin aplicarea regulii referitoare la tratamentul neuniform importat direct, așa cum este descrisă la litera (c) de mai sus.

 

  1. Calculul deducerilor hibride în exces ale unei entități menţionate la alineatul (d) trebuie ajustat, dacǎ este necesar, pentru a se asigura că aplicarea regulii privind tratamentele neuniforme importate indirecte nu conduc la concluzia că aceeași deducere hibridǎ este imputatǎ indirect mai multor plǎţi care genereazǎ tratamente neuniforme importate.

 

  1. Exemplul 8.5 și de la Exemplul 8.7 la Exemplul 8.15 ilustrează regulilor referitoare la tratamente neuniforme importate indirecte.

 

Pierderi

  1. Pentru a ține cont de diferențele de timp (timing) dintre jurisdicții și pentru a împiedica grupurile sǎ manipuleze aceste diferenţe pentru a evita efectul regulii referitoare la dispozitivele hibride importate (tratatamente neuniforme importate), o deducere hibridǎ trebuie consideratǎ cǎ include orice pierdere netă care nu a fost reportată în exercițiul financiar urmǎtor, în măsura în care acea pierdere rezultă dintr-o deducere hibridǎ. Exemplul 8.11 și Exemplul 8.16 ilustrează aplicarea regulii privind tratamentul neuniform importat, la pierderile reportate dintr-un exercițiu financiar anterior. Pentru a reduce complexitatea legată de necesitatea identificării deducerilor hibride, generate înainte de publicarea acestui Raport, orice pierdere reportată din exercițiile fiscale care se încheie cel târziu la 31 decembrie 2016, ar trebui exclusă din sfera de aplicare a acestei reguli.

 

Coordonarea între jurisdicțiile de aplicare a regulii referitoare la tratamentul neuniform importat

  1. Pentru a limita costurile de conformitate și riscul dublei impuneri, fiecare țară care pune în aplicare recomandările prevăzute în Raport trebui să facă tot posibilul pentru a implementa o regulă privind tratamentul neuniform importat, folosind metodologia descrisă în Comentarii și să o aplice fidel (în acelaşi fel).Aceasta va permite ca ajustările necesare, în conformitate cu regulile privind tratamentul neuniform importat din fiecare jurisdicție, să fie calculate în mod constant pentru întregul grup și într-un mod care să evite orice duplicare inutilă a obligațiilor de conformare.

 

  1. Contribuabilul autohton (stabilit pe teritoriul unei jurisdicții) are sarcina de a justifica, într-o manieră rezonabilă, administrației fiscale, că regula privind tratamentul neuniform importat a fost aplicată corect în această jurisdicție. Contribuabilul se poate achita de această sarcină inițială, furnizând administrației fiscale copii ale calculelor în cadrul grupului, însoțite de documente care să justifice ajustările efectuate în conformitate cu regula referitoare la tratamentul neuniform importat din alte jurisdicții. Administrațiile fiscale se vor baza în general pe contribuabil, pentru a le furniza aceste calculele și documentele justificative. În absența acestor informații, o administrație fiscală poate lua în considerare emiterea unei evaluări provizorii sau de precauție (conservatoire-fr.) pe baza informațiilor de care dispune, din propria sa evaluare, a măsurii în care veniturile generate de o plată care dă naștere unui tratamentul neuniform importat au fost compensate direct sau indirect printr-o deducere hibridǎ de la un alt membru al grupului.

 

Recomandarea 8.2 – Regula se aplică numai plăților compensate printr-o deducere în cadrul unui acord hibrid privind tratamentul neuniform

  1. Recomandarea 8.2 definește momentul în care o deducere va fi considerată deducere hibridǎ, în scopul aplicării regulii referitoare la tratamente neuniforme importate.

 

  1. Definiția deducerii hibride include plata efectuată de un plătitor hibrid sau de un contribuabil cu dublă rezidență, care determină o deducere duplicată care generează tratament neuniform hibrid (adică o deducere efectuată în baza unei structuri care dă naștere unui rezultat cu DD). Atunci când se aplică regula referitoare la tratamentul neuniform importat în contextul unui grup, regula se aplică astfel încât să nu se asigure (sǎ nu existe) o dublă înregistrare**) a deducerilor hibride generate într-o structură care să conducă la un rezultat cu DD. O ilustrare a deducerii hibride ce implică o structură care genereazǎ un rezultat cu DD este prezentată în Exemplul 8.12.

 

Recomandarea 8.3 – Definiția unei plăți care generează tratament neuniform importat***)

  1. După cum s-a menționat mai sus, cea mai eficientǎ protecție împotriva tratamentului neuniform importat este, pentru toate jurisdicțiile, să introducă/adopte regulile privind tratamentul neuniform hibrid recomandate în Raport. Aceste reguli elimină efectul aranjamentului privind tratamentul neuniform hibrid în jurisdicția în care apare și, prin urmare, împiedică importul acestui efect de tratment neuniform hibrid într-o a treia jurisdicție. [varianta în lb. fr.: Dacă impun neapărat o anumită coordonare și complexitate, acestea se aplică numai în măsura în care un grup multinațional generează un tratment neuniform hibrid intra-grup]. Prin urmare regula privind tratamentul neuniform importat, nu se aplică nici unei plăți efectuate în favoarea unui contribuabil, într-o jurisdicție care a implementat toate recomandările din Raport.

Recomandarea 8.4 – Domeniul de aplicare a regulii

  1. Regula aplicabilă tratamentului neuniform importat vizează atât aranjamente structurate, cât și aranjamente referitoare la tratamentul neuniform importat care apare în cadrul unui grup de control.

 

  1. Un tratament neuniform importat trebuie considerat structurat, dacă deducerea hibridǎ și plata care genereazǎ tratamentul neuniform importat apar în cadrul aceluiași acord. Definiția acordului este prevăzută în Recomandarea 12 și include orice acord, plan sau înțelegere, precum şi toate etapele și operaţiunile prin care acesta este pus în aplicare. Prin urmare, un acord privind un tratament neuniform importat structurat include nu numai acele plăți și operaţiuni care dau naștere unui tratament neuniform, ci și toate celelalte operaţiuni și plăți care genereazǎ tratamente neuniforme importate care sunt încheiate ca parte a aceluiași plan sau acord.

 

  1. Un exemplu de aplicare a regulii privind tratamentul neuniform importat la un acord structurat este prezentat în Exemplul 10.5. În acest exemplu, un fond a cărui activitate constă în acordarea de împrumuturi întreprinderilor mijlocii, începe negocieri în vederea acordării unui împrumut negarantat unei întreprinderi, care va fi utilizat pentru a finanţa nevoile de capital de lucru. Fondul folosește o filială stabilitǎ într-o a treia jurisdicție pentru a efectua împrumutul și finanțează împrumutul prin utilizarea unui instrument financiar hibrid. Nici fondul, nici filiala, nu sunt rezidenți într-o jurisdicție care a adoptat regulile privind tratamentul neuniform hibrid. În acest exemplu, acordul de finanțare este conceput ca un plan unic care include atât împrumutul acordat de filială contribuabilului, cât și tranzacția dintre filială și fondul care dă naștere deducerii hibride. Prin urmare, aranjamentul este un aranjament structurat, iar contribuabilul trebuie considerat ca parte a acelui aranjament structurat dacă a luat parte la proiectarea sa, sau are suficiente informații despre acord pentru a înțelege funcționarea și efectele acestuia.

 

 

 

Capitolul 9

 

Principii de proiectare

 

 

Recomandarea 9

1. Principii de proiectare

Regulile pentru tratamentele neuniforme hibride urmăresc să optimizeze (maximizeze) următoarele rezultate:

(a) neutralizarea tratamentului neuniform și nu eliminarea avantajului fiscal care rezultă din aplicarea legislaţiei unei jurisdicţiii;

(b) să fie complete (exhaustive);

(c) să se aplică automat;

(d) evitarea dublei impuneri prin intermediul regulilor de coordonare;

(e) reducerea la minimum a impactului negativ asupra legislației naționale existente;

(f) să fie clare și transparente în funcționarea lor;

(g) să ofere suficientă flexibilitate pentru a fi încorporate în legislația fiecărei jurisdicții;

(h) să fie aplicabile de către contribuabili și să reducă la minimum costurilor de conformare; și

(i) să reducă la minimum sarcinile administrative ale autorităților fiscale.

 

Jurisdicțiile care transpun aceste recomandări în legislația internă, trebuie să respecte aceste principii de proiectare.

 

2. Implementarea și coordonarea

Instanțele trebuie să coopereze în luarea de măsuri, pentru a se asigura că recomandările sunt puse în aplicare în mod consecvent și eficient. Aceste măsuri ar trebui să includă:

(a) elaborarea de linii directoare convenite cu privire la aplicarea recomandărilor;

(b) coordonarea punerii în aplicare a recomandărilor (inclusiv calendarul);

(c) elaborarea de reguli tranzitorii (cu menţinerea acordurilor existente);

(d) revizuirea implementării eficiente și coerente a recomandărilor;

(e) schimbul de informații între jurisdicţii, cu privire la tratamentul instrumentelor financiare hibride și a entităților hibride;

(f) efortul de a pune la dispoziția contribuabililor, de informații relevante (inclusiv eforturi rezonabile din partea OCDE); și

(g) luarea în considerare a interacțiunilor dintre recomandări și alte acțiuni din Planul de acțiune BEPS, în special acțiunile 3 și 4.

 

 

 

Prezentare generală

  1. Legislația națională se schimbă, iar regulile privind tratamentul neuniform hibrid recomandate în partea I a Raportului sunt concepute pentru a fi coordonate cu cele din alte jurisdicții. Coordonarea regulilor este importantă, deoarece asigură predictibilitatea rezultatelor pentru contribuabili și evită riscul dublei impozitări. Pentru ca această coordonare să fie posibilă, trebuie să se asigure că țările implementează recomandările din Raport în mod coerent și că administrațiile fiscale interpretează și aplică aceste reguli în același mod.

 

  1. Pentru a atinge această consecvență, Recomandarea 9 solicită țărilor să implementeze și să aplice regulile respectând obiectivele strategice fundamentale urmărite de Raport. Recomandarea solicită în continuare țărilor:

(a) elaborarea liniilor directoare de consens cu privire la modul de aplicare a normelor;

(b) să coordoneze punerea în aplicare a normelor (în primul rând în ceea ce privește calendarul);

(c) să cadă de acord cu privire la modul de aplicare a normelor în cazul instrumentelor și entităților existente, care sunt reglementate de reguli atunci când sunt introduse pentru prima dată (adică reguli tranzitorii);

(d) să efectueze o revizuire a funcționării regulilor, dacă este cazul, pentru a se asigura că acestea au efectul dorit;

(e) să definească proceduri pentru schimbul de informații cu privire la tratamentul fiscal național (intern) al instrumentelor și entităților, pentru a sprijini administrațiile fiscale în aplicarea normelor acestor acorduri de tratament neuniform hibrid în jurisdicția lor;

(f) să înceacă să pună la dispoziția contribuabililor informațiile relevante; și

(g) sǎ furnizeze comentarii suplimentare cu privire la interacțiunea dintre recomandările conținute în Raport și celelalte acţiuni din Planul de acțiune BEPS (OCDE, 2013).

 

  1. Orientările privind Recomandarea 9.1 prezintă și descriu mai detaliat principiile de proiectare, iar orientările pentru Recomandarea 9.2, prezintă detalii suplimentare privind realizarea coordonării în implementarea și aplicarea regulilor sintetizate la paragraful de mai sus.

 

Recomandarea 9.1 – Principii de proiectare

 

  1. Deși recomandările din Raport sunt redactate sub formă de reguli, nu nu este de așteptat ca țările să le transpună (transcrie) direct în dreptul intern, fără nicio modificare. Mai degrabă, ar trebui să le includă în legislația lor fiscală națională, bazându-se pe definițiile și conceptele existente reglementate de dreptul intern, ținând cont de cadrul legislativ și de politicile fiscale în vigoare. În același timp, țările trebuie să se asigure că aceste norme naționale, odată puse în aplicare, se vor aplica acelorași acorduri și entități și conduc la aceleași rezultate fiscale cu cele prevăzute în Raport.

 

  1. Recomandările prezentate în prezentul Raport sunt destinate să funcționeze ca un set cuprinzător și coerent de măsuri, menite să neutralizeze tratamentele neuniforme rezultate din utilizarea instrumentelor și entităților hibride fără a impune sarcini nejustificate contribuabililor și administrațiilor fiscale.

 

  1. În practică, multe dintre aceste principii de proiectare sunt complementare. De exemplu, regulile privind tratamentul neuniform hibrid care se aplică automat vor fi mai clare și mai transparente și vor reduce costurile administrtive pentru autoritățile fiscale. Regulile care reduc la minimum impactul negativ asupra legislației interne vor fi mai ușor de aplicat ţărilor, și vor reduce costuri de conformare pentru contribuabili. Fiecare dintre aceste principii de proiectare și implicațiile lor pentru implementarea și aplicarea internă a regulilor sunt discutate în detaliu mai jos.

 

Normele ar trebui să vizeze în special tratamentul neuniform, şi nu să se concentreze pe stabilirea jurisdicției în care apare avantajul fiscal

  1. Planul de acțiune solicită, pur și simplu, eliminarea tratamentelor neuniforme, fără a impune jurisdicției să aplice regula pentru a demonstra pierderea de venituri fiscale în conformitate cu acordul. Neutralizarea efectului acordurilor cu tratament neuniform hibrid este cu siguranță un mijloc de atenuare a riscurilor de erodare a bazei de impozitare dintr-o jurisdicței, dar aplicarea regulilor privind tratamentul neuniform hibrid nu are scopul de a genera venituri fiscale suplimentare ci, mai degrabă, obiectivul este de a încuraja contribuabilii să opteze pentru structuri fiscale mai puțin complexe și mai transparente, mai ușor de gestionat de către jurisdictii, folosind instrumente de politică fiscală convenționale. În consecință, regulile privind tratamentul neuniform hibrid se aplică automat, fără a căuta să stabilească dacă acordul a erodat baza de impozitare a țării care aplică regulile. Această abordare asigură aplicarea consecventă a regulilor (și a rezultatelor acestora) între jurisdicții și, de asemenea, evită dificultățile practice și conceptuale prezentate prin distingerea între tratamentele neuniforme acceptabile și inacceptabile, sau încercarea de a aloca drepturi de impozitare în funcție de importanța erodării suferite de baza de impozitare a unei țări din cauza  acordului cu tratament neuniform hibrid.

 

Regulile trebuie să fie complete (generale)*)

  1. Regulile tratamentului neuniform hibrid incomplete (care nu sunt exhaustive) vor crea oportunități suplimentare de planificare fiscală și costuri suplimentare de conformare pentru contribuabili, fără a-și atinge obiectivele. Prin urmare, regulile nu trebuie să conțină lacune care să permită unui contribuabil să se structureze în jurul lor. Acest Raport recomandă ca fiecare jurisdicție să pună în aplicare un set complet de reguli, suficiente pentru a neutraliza efectul tratamentului neuniform hibrid de sine stătător, fără a fi nevoie să recurgă la regulile privind tratamentul neuniform hibrid în vigoare în jurisdicția contrapartidei.

 

  1. Normele care sunt si complete (comprehensive) și care au o arie largă de răspândire, vor fi supuse unui anumit grad de suprapunere jurisdicțională; Deși este important ca regulile să fie cuprinzătoare și eficiente, această suprapunere nu ar trebui să conducă la dubla impozitare a aceluiași venit economic. Din acest motiv, regulile recomandate în Raport sunt organizate ierarhic (sunt prioritizate), astfel încât o regulă nu va avea niciun efect dacă cealaltă jurisdicție aplică o regulă suficientă pentru a neutraliza tratamentul neuniform. Cu toate acestea, recomandările principale și regulile defensive sunt, ambele, necesare pentru a neutraliza pe deplin tratament neuniform; ierarhia acoperă pur şi simplu riscul supra-impozitării în cazul în care aceleași reguli referitoare la dispozitive hibride (tratamentul neuniform hibrid) se aplică aceluiași dispozitiv în mai multe jurisdicții.

 

  1. Regulile tratamentului neuniform hibrid se aplică automat unui acord cu tratament neuniform hibrid, dacă dă naștere unui tratament neuniform al rezultatelor fiscale care poate fi atribuit elementului hibrid din acord. Regulile cu aplicare obligatorie/automată sunt mai eficiente decât cele a căror aplicare este subordonata aprecierii la nivel administrativ și evită necesitatea coordonării răspunsurilor între autoritățile fiscale, ceea ce ar presupune un proces complex care ar reduce eficacitatea și consecvenţa regulilor.

 

Coordonarea regulilor pentru evitarea dublei impuneri

  1. Pentru ca regulile să fie complete și să se aplice automat, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

(a) acceptă o ordine de prioritate care garantează aplicarea lor consecventă și proporțională în cazul în care cealaltă jurisdicție are (sau nu are) un set similar de reguli referitoare la tratament neuniform hibrid;

(b) asigurarea aplicării acestor norme, în concordanță cu alte dispoziții ale sistemului fiscal național, astfel încât interacțiunile să nu conducă la dubla impozitare a aceluiași venit economic;

(c) să se coordoneze cu normele în vigoare dintr-o a treia jurisdicție (de exemplu, reguli referitoare la societatile straine controlate) care impun plata impozitului în țara de rezidență a investitorului.

283. Pentru a obține primul dintre aceste rezultate de proiectare, recomandările conțin o regulă de ordonare (ordering rule), un principiu conform căruia o regulă este dezactivată dacă cealaltă jurisdicție cu un set de reguli identice poate neutraliza efectul acordului cu tratament neuniform hibrid, într-o manieră mai eficientă și mai practică. Acest principiu evită definirea unei reguli explicite de tie-breaker (de départage – fr.) și garantează coordonarea necesară, fără a fi nevoie să se recurgă la procedura prevăzută de autoritățile competente.

  1. Așa cum regulile privind tratamentul neuniform hibrid necesită coordonarea cu regulile privind tratamentul neuniform hibrid din alte jurisdicții, ele trebuie, de asemenea, să fie coordonate și cu alte reguli specifice de combatere a abuzurilor și de retratare.

 

Coordonarea recomandărilor specifice cu regulile privind tratamentul neuniform hibrid

  1. Regula referitoare la instrumentele financiare hibride și regula aplicabilă entităților hibride inversate funcționează numai în măsura în care aranjamentul dă naștere unui rezultat cu D/NI. Un astfel de rezultat nu va apărea dacă, după o determinare atentă a naturii și a tratamentului plății, în conformitate cu legislația jurisdicțiilor plătitorului și a beneficiarului, nu a apărut un tratament neuniform al rezultatelor fiscale. Această analiză a consecințelor fiscale în fiecare jurisdicție, trebuie să fie însoțită de adoptarea de măsuri menite să pună în aplicare recomandările specifice de îmbunătățire a legislației naționale în conformitate cu Recomandările 2 și 5.
Coordonarea interacțiunii dintre regulile privind tratamentul neuniform hibrid
286. Normele de tratament neuniform hibrid prevăzute în prezentul Raport, ca regulă generală, trebuie aplicate în următoarea ordine:
(a) Regula aplicabilă instrumentelor financiare hibride (Recomandarea 1);
(b) Regula aplicabilă entităților hibride inversate (Recomandarea 4) și regula aplicabilă plăților hibride ignorate (Recomandarea 3);
(c) Regula aplicabilă tratamentului neuniform importat (Recomandarea 8); și
(d) Regula aplicabilă plăților hibride deductibile (Recomandarea 6) și regula aplicabilă entităților cu dublă rezidență (Recomandarea 7).
287. În Exemplul 4.4, o entitate hibridă plătește dobândă unei entități hibride inversate aparținând aceluiași grup; exemplul concluzionează că, în cazul respectiv, regula referitoare la entitățile hibride inversate se va aplica acordului pentru a refuza deducerea, astfel încât regula referitoare la plățile hibride deductibile nu se va aplica.
288. În Exemplul 3.2, plătitorul ia un împrumut de la societatea-mamă, iar împrumutul este acordat filialei străine a plătitorului. Dobânzile plătite pentru împrumut sunt deductibile în conformitate cu legislatia jurisdicției străine, dar nu sunt recunoscute de beneficiar. Exemplul urmărește să stabilească dacă regula aplicabilă plăților hibride ignorate sau regula referitoare la instrumentele financiare hibride ar trebui să se aplice pentru a neutraliza rezultatul cu D/NI. Exemplul concluzionează că jurisdicția plătitorului ar trebui să aplice regula referitoare la instrumentele financiare hibride, pentru a refuza deducerea dobânzii dacă asimetria tratamentului fiscal al plății dobânzii poate fi atribuită termenilor/dispozițiilor instrumentului încheiat între părți. Dacă, în conformitate cu legislatia jurisdictiei plătitorului, plata dobânzilor nu este considerată a fi supusă unei ajustări în conformitate cu regula referitoare la instrumentele financiare hibride, atunci jurisdicția plătitorului trebuie să aplice regula referitoare la plățile hibride ignorate pentru a refuza plătitorului deducerea pentru dobânda plătită, în măsura în care această dobândă depășește venitul cu includere duală, al filialei.

 

Coordonarea interacțiunii dintre regulile privind tratamentul neuniform hibrid cu alte reguli specifice tranzacţiilor şi alte reguli anti-abuz

  1. Regula referitoare la instrumentele financiare hibride se aplică ori de câte ori tratamentul neuniform poate fi atribuit termenilor instrumentului. Faptul că tratamentul neuniform poate fi imputat și altor factori (de exemplu, faptului că beneficiarul este scutit de impozit) nu va împiedica aplicarea regulii, cu condiția ca tratamentul neuniform să fi apărut chiar in legătură cu aceeași plată între contribuabilii cu statut obișnuit. Având în vedere că regula instrumentului financiar hibrid se limitează la examinarea tratamentului fiscal al instrumentului în conformitate cu legislația jurisdicțiilor plătitorului și beneficiarului, aceasta va acționa pentru a face o ajustare pentru tratamentul neuniform asteptat/preconizat al rezultatelor fiscale și nu va fi necesar ca contribuabilul sau administrația fiscală să cunoască cu exactitate modul în care plățile în cadrul unui instrument financiar au fost efectiv luate în considerare la calculul venitului impozabil al contrapartidei pentru a aplica regula. Aceasta înseamnă că regulile specifice tranzacţiei, care ajustează tratamentul fiscal al unei plăți în funcție de statutul contribuabilului sau de contextul în care instrumentul este deținut, de obicei, nu vor avea impact asupra rezultatului obținut prin aplicarea regulii referitoare la instrumentele financiare hibride. De exemplu, unui contribuabil i se poate refuza o deducere în conformitate cu legislația internă, in ceea ce priveste dobânda la un împrumut, deoarece câştigurile din împrumut sunt utilizate pentru a achiziționa un activ care generează o rentabilitate scutită de impozit. Acest tratament fiscal din jurisdicția plătitorului nu va avea niciun impact dacă plata trebuie inclusă la venituri de beneficiar, în conformitate cu regula secundară.

 

  1. Cu toate acestea, regulile referitoare la entitățile hibride (Recomandările 3 – 7) se aplică numai în măsura în care un contribuabil are dreptul efectiv la deducere pentru o plată, în conformitate cu legislația natională. Prin urmare, aceste reguli nu se vor aplica dacă contribuabilul este supus unor reguli specifice operaţiunii sau entităţii din jurisdicția societății-mamă sau a plătitorului, care împiedică deducerea plății.

 

Interacțiunea dintre regula dispozitivului (tratamentului neuniform) hibrid și măsurile generale de limitare a deductibilității
291. În afară de regulile specifice pentru operaţiuni și entități, jurisdicțiile pot impune limitǎri suplimentare privind deductibilitatea care limitează deducerea globală care poate fi solicitată de un contribuabil. Aceste restricții includ o regulă generală pentru a limita deductibilitatea dobânzii, cum ar fi o regulă bazată pe un raport specificat (a fixed-ratio rule). Ajustările efectuate în conformitate cu regulile referitoare la tratamentele neuniforme hibride, se referă la anumite elemente luate în calcul în scopul calculării veniturilor totale sau cheltuielilor totale ale unui contribuabil; prin urmare, aceste reguli se aplică logic, înainte de aplicarea acestei măsuri de limitare generală. Acest principiu este ilustrat prin exemplul 9.2 în care împrumutul acordat unei filiale determină ca filiala să fie supusă unei reguli de limitare a dobânzii în jurisdicția filialei, astfel încât o parte din cheltuielile cu dobânzile aferente împrumutului nu mai este deductibilă. Poziția fiscală a debitorului (imprumutatului) în conformitate cu o regulă de limitare a dobânzii generale, nu este relevantă pentru a determina dacă plata este deductibilă în sensul regulii aplicabile instrumentelor financiare hibride. În consecință, regula referitoare la tratamentul neuniform hibrid consideră că plata dobânzilor dă naștere unui rezultat cu D/NI, în pofida reducerii parțiale a cheltuielilor cu dobânda, în conformitate cu legislația din jurisdicția plătitorului.
292. Legislația națională trebuie să coordoneze interacțiunea dintre regula de limitare a dobânzii și regulile privind tratamentul neuniform hibrid, pentru a obține un rezultat general care evită dubla impozitare și care este proporțional pe o bază după impozitare. Mecanismul de coordonare a interacțiunii dintre cele două reguli va depinde de modul în care funcționează regula de limitare a dobânzii; cu toate acestea, interacțiunea dintre aceste reguli nu trebuie să aibă efectul net de a refuza o deducere de două ori pentru același element de cheltuieli. În general, dubla contabilizare (double comptage-fr.) poate fi evitată, dacă contribuabilul aplică mai întâi regulile privind dispozitivele (tratamentele neuniforme) hibride și apoi aplică regula de limitare a dobânzii, în măsura în care cheltuielile cu dobânzile deductibile rămase, depășesc raportul de referință.

Includerea în veniturile societăţii străine controlate (CFC)

  1. Regulile naționale privind tratamentul neuniform hibrid care refuză deducerea pentru o plată care nu este inclusă în calculul veniturilor de către beneficiar, ar trebui să țină cont în mod corespunzător, de faptul că această plată poate fi impozitată în conformitate cu regulile aplicabile CFC sau alte reguli în vigoare în jurisdicția investitorului beneficiar.

 

  1. Atunci când se introduc reguli privind tratamentul neuniform hibrid în legislația natională, țările pot alege să stabilească praguri de semnificatie pe care un contribuabil trebuie să le atingă înainte de a putea considera o includere în veniturile CFC ca reducerea ajustărilor necesare în conformitate cu regula. Aceste praguri ar putea fi stabilite in functie de procentul de acțiuni sau de valoarea veniturilor incluse într-un regimul aplicabil CFC.

 

Regulile ar trebui să reducă la minimum impactul negativ asupra legislației naționale în vigoare

  1. Regulile privind tratament neuniform hibrid vizează armonizarea/alinierea tratamentului fiscal al acordului în jurisdicțiile în cauză, cu cel mai mic impact negativ posibil asupra altor norme interne din dreptul național. Pentru asta, regulile privind tratamentul neuniform hibrid au ca obiectiv doar concilierea consecințelor fiscale în cadrul acordului. Acestea nu abordează calificarea entității sau a instrumentului în sine.

 

  1. O țară care adoptă reguli privind tratamentul neuniform hibrid, poate decide să meargă mai departe și, în cadrul legislației sale interne, să recalifice un instrument, o entitate sau un acord pentru a obține rezultate în concordanță cu cele din legislația sa. Cu toate acestea, această retratare nu este necesară pentru a armoniza/alinia rezultatul fiscal final în ambele jurisdicții.

 

Regulile trebuie să fie clare și transparente

  1. Obiectivul urmărit de Raport este ca fiecare țară sa adopte un set unic de reguli de legătură integrate, care să facă posibilă obținerea de rezultate clare și transparente, în conformitate cu legislatia tuturor jurisdicțiilor care aplică aceleași reguli. În consecință, regulile trebuie să fie elaborate/ redactate cât mai simplu și clar posibil, astfel încât contribuabilii și autoritățile fiscale stabilite în jurisdicții diferite să le poată aplica în mod consecvent și fără dificultăți. Acest lucru va facilita multinaționalelor și altor investitori transfrontalieri, interpretarea și aplicarea regulilor privind tratament neuniform hibrid, ceea ce va reduce, pentru contribuabili, costurile de conformitate și riscul operatiunii.

Regulile trebuie să fie consecvente în timp, oferind în același timp flexibilitate în implementare

298. Regulile trebuie să coincidă în fiecare jurisdicție, si totodata să fie suficient de flexibile și de solide pentru a se încadra în sistemele fiscale naționale existente. Pentru a realiza acest lucru, regulile referitoare la tratamentul neuniform hibrid trebuie să ajungă la echilibrul celor două obiective: furnizarea de definiții neutre care să se poată aplica acelorași entități și acorduri în conformitate cu legislația din două jurisdicții, și să evite totodată un nivel de detaliu care le va face imposibil de aplicat în conformitate cu legislația internă a unei anumite jurisdicții.

299. Pentru ca două jurisdicții să poată aplica aceleași reguli privind tratamentul neuniform hibrid aceluiași acord și pentru a coordona răspunsul intre ele, în general trebuie să se asigure că regulile se aplică, în ambele jurisdictii, aceloraşi entități și plăți. Din acest motiv, legislația de punere în aplicare trebuie să utilizeze (după caz) o terminologie neutră care descrie acordul prin referire la tratamentul neuniform al rezultatelor fiscale, şi nu la mecanismul folosit pentru a genera tratamentul neuniform. De exemplu, pot fi utilizate diverse mecanisme pentru a compensa o deducere duală cu venituri neduale (care nu sunt venituri cu includere duală) și, pentru a asigura aplicarea consecventă a regulilor referitoare la entităţile hibride din toate jurisdicțiile, regulile referitoare la plățile hibride deductibile sau ignorate, trebuie formulate fără referire la mecanismul prin care se obține deducerea duală.

Regulile trebuie să reducă la minimum costurile de conformare

300. Unul dintre principiile fundamentale care stau la baza elaborării oricărei reguli fiscale este acela de a minimaliza costurile de conformare suportate de contribuabili. Raportul urmărește reducerea costurilor potențiale de conformare, prin abordarea aranjamentelor cu tratament neuniform hibrid dintr-o perspectivă multilaterală și coordonată. De exemplu, în cazul plăților hibride deductibile, coordonarea și prioritizarea regulilor asigură că limitarea deductibilității trebuie aplicată într-o singură jurisdicție pentru a neutraliza efectul tratamentului neuniform hibrid.

301. În mod similar, dacă țările, pentru a-și proteja bazele de impozitare, trec de la măsuri unilaterale la o abordare mai coordonată, efectul va fi nu doar cel de reducere a riscului  prezentat de aceste structuri asupra bazei de impozitare a tuturor țărilor, dar va conduce si la o scădere generală a costurilor pe operaţiune și a riscurilor fiscale pentru investitorii transfrontalieri care, în lipsa acestei abordări, s-ar putea expune riscului dublei impozitări economice, în cadrul unei măsuri unilaterale de tratament neuniform adoptate de o jurisdicție care acționează singură.

 

Regulile trebuie să fie uşor de administrat de către autoritățile fiscale

  1. După intrarea în vigoare a regulilor privind tratamentul neuniform hibrid, contribuabilii le vor aplica automat pentru determinarea obligației fiscale și nu trebuie să crească costurile de administrare în vigoare, pentru autoritățile fiscale. În cele mai multe cazuri, este de așteptat ca aceste tipuri de aranjamente să dispară, ceea ce ar trebui să reducă costurile asociate cu identificarea și răspunsul la aceste structuri. Cu toate acestea, costurile administrațiilor fiscale de aplicare a regulilor vor depinde de existența unor reguli clare și transparente, cu aplicare automată, cu minimum de cerinte pentru contribuabili sau administrația fiscală, care vor trebui să stabilească, pe baza criteriilor calitative, dacă un acord/aranjament intră în domeniul de aplicare al regulii.

 

  1. În general, regulile sunt menite să îmbunătățească coerența sistemului fiscal internațional și să elimine tendinţa contribuabililor de a exploata lacunele din arhitectura fiscală internațională. Aceasta ar trebui să conducă la reducerea costurilor de administrare a impozitelor. De exemplu, în cazul instrumentelor financiare hibride, alinierea rezultatelor fiscale ar trebui să se axeze pe distincţia dintre utilizarea împrumuturilor și a capitaluri proprii în investițiile transfrontaliere. În plus, o abordare multilaterală și coordonată reduce costurile administrative, permițând unei autorități fiscale să înțeleagă rapid regula aplicată în cealaltă jurisdicție. Lucrările din Acțiunea 12 privind raportarea obligatorie și schimbul de informații (reguli obligatorii de raportare, OCDE 2016a) ar trebui să ajute autoritățile fiscale să colecteze și să facă schimb de informații atât în ceea ce priveşte structura acordurilor, cât și a plăților efectuate în cadrul lor.

 

Recomandarea 9.2 – Implementare și coordonare

 

  1. Recomandarea 9.2 descrie măsurile suplimentare pe care țările trebuie să le adopte, pentru a se asigura că regulile sunt interpretate și aplicate în mod coerent la nivel transfrontalier.

 

Linii directoare (Ghid)

  1. Acest Raport prezintă liniile directoare adoptate cu privire la interpretarea și aplicarea regulilor referitoare la tratamentul neuniform hibrid. Implementarea și aplicarea recomandărilor în conformitate cu aceste orientări, trebuie să garanteze rezultate previzibile și proporționale. Această coerență este importantă pentru atingerea obiectivelor generale de proiectare, și anume crearea unui set de reguli naționale care neutralizează/anulează în mod cuprinzător și automat, efectul aranjamentelor cu tratament neuniform hibrid transfrontalier prin minimizarea repercusiunilor negative asupra legislațiilor naționale și a riscului dublei impozitari. Aceste linii directoare sunt destinate să ofere contribuabililor și administrațiilor fiscale o înțelegere clară și consecventă a rolului jucat de elementele tehnice ale Recomandărilor în obținerea acestor rezultate. Este de așteptat ca ghidul să fie revizuit periodic, oferind oportunitatea unor completări, clarificări, actualizări sau modificări ale Recomandărilor sau liniilor directoare.

 

Coordonarea calendarului pentru aplicarea regulilor

  1. Recomandarea 9.2 (b) solicită țărilor să elaboreze standarde care să le permită o mai bună coordonare a punerii în aplicare a Recomandărilor, în special în ceea ce privește calendarul, atunci când aplicarea regulilor privind tratamentul neuniform hibrid într-o jurisdicție are consecințe fiscale în jurisdicția contrapartidei. Aceasta include situațiile în care introducerea regulilor privind tratamentul neuniform hibrid în jurisdicția plătitorului, are drept consecință eliberarea beneficiarului de sarcina efectuării unor ajustări în conformitate cu regula secundară. În mod similar, introducerea de noi reguli referitoare la impozitarea dividendelor deductibile sau a entităților hibride inversate în jurisdicția beneficiarului, ar putea scuti plătitorul de restricțiile privind deductibilitatea plăților efectuate în cadrul unui acord hibrid cu tratament neuniform.

 

  1. Dificultățile privind determinarea cuantumului plății, prevazute de regula principală și de regula secundară în perioada de tranziție, pot fi atenuate prin asigurarea faptului că, atunci când Recomandările sunt introduse în legislaţia internă, acestea nu se aplică retroactiv, şi se aplică de la începutul unei perioadei contabile a contribuabilului. În cazul în care părțile la acordul cu tratament neuniform hibrid au aceeași perioadă contabilă și recunosc veniturile și cheltuielile pe o bază similară, trecerea de la regula secundară la regula principală, în general nu trebuie să ridice probleme semnificative. Cu toate acestea, pot apărea probleme complexe și riscul dublei impuneri, dacă perioada contabilă a contrapartidei începe la o dată aflată în interiorul (pe parcursul) perioadei contabile existente (denumită de prezentele linii directoare ca „perioadă de tranziție”) și/sau dacă există diferențe între cele două jurisdicții privind data recunoașterii în contabilitate a veniturilor și cheltuielilor. În acest caz, dacă regula principală și regula secundară nu sunt bine coordonate, există riscul ca cele două jurisdicții să aplice regulile privind tratamentul neuniform hibrid aceleiaşi plăţi în totalitate sau parţial.

 

  1. Atunci când se determină valoarea veniturilor sau cheltuielilor supuse ajustării în conformitate cu regula aplicabilă instrumentelor financiare hibride, regula secundară trebuie să se aplice oricărei plăți considerate a fi efectuată înainte de perioada de tranziție, iar regula principală trebuie se aplică oricărei plăți considerate a fi efectuată în timpul sau după perioada de tranziție. Această abordare acordă prioritate regulii principale, asigurând în același timp că contribuabilul din jurisdicția secundară, nu trebuie să rectifice o declaraţie fiscală anterioară, corespunzătoare perioadei în care regula principală nu era încă în vigoare.

 

Această aplicare a regulii de coordonare este ilustrată la exemplul 9.1 în care jurisdicția beneficiarului aplică regula defensivă în virtutea recomandării 3.1 (b) pentru a include în calculul veniturilor o plată hibridă ignorată (care nu este luată în considerare). În acest exemplu, jurisdicția plătitorului introduce regulile privind tratamentul neuniform hibrid încă de la începutul perioadei contabile. Deoarece perioada contabilă a plătitorului începe să se suprapună cu cea a beneficiarului (perioada de tranziție), jurisdicția beneficiarului va aplica regula secundară în perioada de tranziție, în măsura în care tratamentul neuniform al tratamentului fiscal nu a fost eliminat de regula principală în jurisdicția plătitorului. Exemplul 2.3 ilustrează modul de coordonare a regulilor aplicabile instrumentelor financiare hibride, cu regulile care refuză acordarea scutirii de dividende unei plăţi deductibile. În acest exemplu, plata unei dobânzi generate de o obligațiune emisă de filiala străină este considerată dividend scutit de jurisdicția societății-mamă, iar jurisdicția filialei refuză să acorde deducere pentru această plată în temeiul regulii aplicabile instrumentelor financiare hibride. Cu toate acestea, regula aplicabilă instrumentelor financiare hibride încetează să se aplice, în măsura în care plățile sunt incluse în veniturile obișnuite, datorită faptului că jurisdicția societății-mamă și-a modificat legislația internă, în conformitate cu recomandarea 2.1.

 

Reguli tranzitorii

  1. Recomandarea 9.2 (c) prevede că țările trebuie să ia în considerare necesitatea dezvoltării normelor tranzitorii, menținând în continuare acordurile existente.

 

  1. Atunci când sunt introduse regulile privind tratamentul neuniform hibrid, acestea trebuie să se aplice, în general, tuturor plăților în conformitate cu acordurile cu tratament neuniform hibrid, care se efectuează după data intrării în vigoare a legislației sau a regulamentului. Prin urmare, regulile trebuie să se aplice acordurilor care sunt structurate, chiar dacă această structurare a avut loc înainte de introducerea regulilor. Data intrării în vigoare a regulilor privind tratamentul neuniform hibrid trebuie să fie stabilită în avans, cu scopul de a oferi contribuabililor suficient timp pentru a determina impactul posibil al acestora și pentru a restructura acordurile existente, pentru a evita consecințele fiscale negative generate de natura lor hibridă. Pentru a evita complicațiile inutile și riscul dublei impozitări, regulile trebuie să intre în vigoare, în general, la începutul perioadei contabile a unui contribuabil și să includă regulile de coordonare descrise mai sus.

 

  1. În general, nevoia de aranjamente tranzitorii poate fi redusă, informând contribuabilii cu suficient timp înainte de introducerea regulilor. Având în vedere că regulile privind tratamentul neuniform hibrid se aplică părților afiliate, membrilor unui grup de control și unor aranjamente structurate, este de așteptat ca, în cele mai multe cazuri, contribuabilii să poată evita orice efecte nedorite prin restructurarea aranjamentelor existente. Menținerea aranjamentelor existente în cadrul regimului specific jurisdicției trebuie, în principiu, să fie evitată, deoarece complică regulile și conduce la o aplicare inconsecventă. În plus, efectul acestor clauze pentru menținerea aranjamentelor existente, riscă să fie limitat, în absența unor excepții similare instituite de jurisdicţia contrapărţii.

 

Revizuire

313. Recomandările din acest Raport sunt destinate să abordeze problema tratamentului neuniform hibrid prin acțiuni multilaterale și coordonate. Toate regulile privind tratamentul neuniform hibrid sunt reguli de legătură (linking rules) care depind de rezultatele fiscale din cealaltă jurisdicție, și unele dintre ele prevăd o regulă defensivă care se aplică numai atunci când tratament neuniform nu a fost neutralizat de recomandarea principală în jurisdicția contrapărţii. Prin urmare, atunci când aplică aceste reguli în conformitate cu legislația lor internă, administrațiile fiscale se vor baza implicit pe rezultatele fiscale (inclusiv orice reguli aplicabile tratamentelor neuniforme hibride), obținute în conformitate cu legislația celeilalte jurisdicții pentru a ajunge la rezultatul juridic dorit. În plus, pentru a putea coordona interacțiunile dintre regulile privind tratamentul neuniform hibrid din două jurisdicții, administrațiile fiscale vor avea nevoie de o înțelegere clară a normelor în vigoare în jurisdicția contrapărţii și a modului în care acestea funcţionează în contextul sistemului fiscal intern. Acest proces poate fi înlesnit, dacă fiecare țară care implementează regulile, trimite celorlalte țări o notificare, indicând faptul că a adoptat regula și furnizând informații despre modul în care funcționează. Este posibil ca aceste informații să fie nevoie a fi actualizate periodic pentru a reflecta modificările legislațiilor naționale.

Schimbul de informații

314. Țările au recunoscut că, pentru a asigura implementarea eficientă a regulilor privind tratamentul neuniform hibrid, administrațiile fiscale vor trebui să se bazeze pe mecanisme eficiente și efective de schimb de informații, și să crească frecvența și calitatea colaborării lor transfrontaliere. Pentru a aplica recomandările conținute în Raport, și în special regula aplicabilă tratamentelor neuniforme hibride importate menționată la Recomandarea 8, țările ar trebui să întreprindă acțiuni multilaterale care să se ocupe de cazuri care implică tratamente neuniforme hibride importate.

315. Țările au recunoscut, de asemenea, necesitatea de a schimba, anticipat și spontan, informații care ar putea fi relevante pentru administrarea sau aplicarea regulilor privind tratamentul neuniform hibrid. Informațiile care vor trebui schimbate vor fi, de regulă, specifice contribuabilului și se vor baza pe instrumentele juridice existente, cum ar fi convențiile de evitare a dublei impuneri și acordurile de schimb de informații fiscale încheiate de țările participante, precum și Convenția privind asistența administrativă reciprocă în materie fiscală*) (OCDE, 2010). Rețeaua JITSIC (Convenția privind asistența administrativă reciprocă în domeniul fiscal**)) al Forumului de administrare fiscală (FTA) oferă, de asemenea, un forum pentru state, unde să conlucreze mai îndeaproape și în colaborare pe domenii de interes reciproc, cum ar fi acordurile cu tratament neuniform hibrid, în special prin schimbul de informații privind tratamentul fiscal transfrontalier al entităților și instrumentelor și intensificarea intervențiilor bilaterale și multilaterale.

Informații pentru contribuabili

315. Publicarea acestui ghid este destinată să ofere atât contribuabililor, cât și administrațiilor fiscale o înțelegere clară și constantă a modului în care regulile sunt destinate să funcționeze. Țările vor continua să depună eforturi rezonabile pentru a se asigura că contribuabilii au informații exacte despre tratamentul fiscal al entităților și instrumentelor financiare în conformitate cu legislația din jurisdicţia lor.

 

Interacțiunea cu Acțiunea 4

  1. Atunci când o țară a aplicat o regulă bazată pe un raport fix (a fixed ratio rule), riscul potențial de erodare a bazei de impozitare şi transferul profiturilor prezentat de acordurile cu tratament neuniform hibrid este diminuat, deoarece nivelul general al deducerilor nete de dobândă pe care o entitate îl poate pretinde este redus. Cu toate acestea, acest risc nu este eliminat în întregime În limitele impuse de regula bazată pe un raport fix, o entitate poate solicita în continuare deduceri ale cheltuielilor cu dobânda, în circumstanțele în care un instrument financiar hibrid sau o entitate hibridă este utilizată pentru a genera o deducere duală sau un rezultat cu D/NI. Atunci când se aplică o regulă a raportului de grup, există și riscul ca acordurile cu tratamente neuniforme hibride să poată fi utilizate pentru a creștere cheltuielile cu dobânda ale grupului, către terți, crescând deducerile nete ale dobânzii la nivelul grupului. Pentru a neutraliza aceste riscuri, o țară trebuie să pună în aplicare toate recomandările din acest Raport, alături de abordarea celor mai bune practici descrise în Raportul Acțiunii 4 (OCDE, 2016b). Regulile care vizează acordurile privind tratamentul neuniform hibrid ar trebui aplicate de o entitate, înainte de regula bazată pe un raport fix și regula bazată pe un raport de grup, pentru a determina cheltuiala totală a dobânzii nete a unei entități. Odată ce aceasta a fost calculată, valoarea totală a cheltuielilor cu dobânda, regula raportului fix și regula raportului de grup trebuie să fie aplicate pentru a determina dacă suma integrală poate fi dedusă, sau în ce măsură cheltuiala cu dobânda netă trebuie respinsă.

 

 

Bibliography

 

 

OECD (2015a), Mandatory Disclosure Rules, Action 12 – 2015 Final Report, OECD/G20 Base Erosion and Profit Shifting Project, OECD Publishing, Paris,  http://dx.doi.org/10.1787/9789264241442-en.

OECD (2015b), Limiting Base Erosion Involving Interest Deductions and Other Financial Payments, Action 4 – 2015 Final Report, OECD/G20 Base Erosion and Profit              Shifting            Project,            OECD            Publishing, Paris,  http://dx.doi.org/10.1787/9789264241176-en.

OECD (2014), Neutralising the Effects of Hybrid Mismatch Arrangements, OECD Publishing, Paris, http://dx.doi.org/10.1787/9789264218819-en.

OECD (2013), Action Plan on Base Erosion and Profit Shifting, OECD Publishing, Paris,  http://dx.doi.org/10.1787/9789264202719-en.

OECD (2010), Convention on Mutual Administrative Assistance in Tax Matters, Amended by the 2010 Protocol, OECD Publishing, Paris, http://dx.doi.org/10.1787/9789264115606- en.

 

 

 

Capitolul 10

 

Definiţia acordului structurat

 

 

 

Recomandarea 10

 

1. Definiția generală

Un acord structurat desemnează orice acord ai cărui termeni (a cărui descriere și preț) reflectă luarea în considerare a efectului tratamentului neuniform hibrid sau care, având în vedere faptele și circumstanțele specifice (inclusiv termenii) acordului, a fost proiectat pentru a genera tratament neuniform hibrid.

 

2. Exemple specifice de acorduri structurate

 

Faptele și circumstanțele care indică faptul că un acord a fost proiectat pentru a crea un tratament neuniform hibrid includ:

(a) un acord destinat să creeze un tratament neuniform hibrid sau care face parte dintr-un plan care urmărește acest obiectiv;

(b) un acord care include o condiție (un termen), o etapă sau o tranzacție, utilizate pentru a crea un tratament neuniform hibrid;

(c) un acord care este comercializat, integral sau parțial, ca un produs cu avantaje fiscale, în cazul în care toate sau o parte din aceste avantaje provin dintr-un tratament neuniform hibrid;

(d) un acord comercializat în principal contribuabililor aflați în jurisdicția în care apare tratamentul neuniform hibrid;

(e) un acord care conţine anumite caracteristici care modifică termenii acordului și, în special, performanțele (randamentul) acestuia, de îndată ce tratamentul neuniform hibrid dispare; sau

(f) un acord care ar genera un randament negativ dacă nu ar exista tratamentul neuniform hibrid.

 

3. Circumstanțele în care contribuabilul nu este parte la un acord structurat

 

Un contribuabil nu va fi considerat parte a unui acord structurat dacă nici contribuabilul, nici un membru al aceluiași grup aflat sub control comun nu s-ar fi putut aștepta în mod rezonabil să fie informat (să aibă cunoştinţă) despre existența tratamentului neuniform hibrid și nu au beneficiat de avantajul fiscal rezultat din tratamentul neuniform hibrid.

 

 

 

 

Prezentare generală

  1. Normele referitoare la dispozitivele hibride ((tratamentul neuniform hibrid) se aplică oricărei persoane care este parte la un acord “structurat”. Obiectivul definirii unui dispozitiv structurat este de a include/viza acei contribuabili care încheie acorduri (dispozitive) care au fost concepute pentru a produce un tratament neuniform al rezultatelor fiscale, asigurând în același timp că contribuabilii nu sunt obligați să facă ajustări în conformitate cu regula, dacă nu aveau cunoştinţă de tratamentul neuniform și nu au obținut niciun avantaj din acesta.

 

  1. Testul utilizat pentru a determina dacă un dispozitiv este structurat este un test obiectiv. Se aplică, indiferent de intențiile părților, ori de câte ori faptele și circumstanțele ar indica unui observator imparţial (obiectiv) că acordul a fost conceput pentru a produce tratament neuniform al rezultatelor fiscale. Regula acordului structurat urmărește să stabilească dacă tratamentul neuniform a fost evaluat în termenii acordului sau dacă proiectarea acordului și faptele și circumstanțele proprii indică faptul că tratament neuniform al rezultatelor fiscale a fost un obiectiv urmărit de acord. Testul identifică un set de factori care nu sunt limitativi, ce indică în ce circumstanțe un acord trebuie considerat ca fiind structurat.

 

  1. Definiția acordului structurat nu se aplică contribuabilului care nu este parte la acord. O persoană este parte la un acord, dacă a fost implicată suficient în proiectarea sa, pentru a înțelege modul în care este structurat și care ar putea fi efectele sale fiscale.

Cu toate acestea, o persoană nu este parte la un acord structurat, dacă acea persoană (sau orice membru al grupului controlat) nu beneficiază de el și dacă nu este de aşteptat, în mod rezonabil, că avea cunoştinţă de tratamentul neuniform apărut în urma unui acord structurat.

Recomandarea 10.1 – Definiția generală

  1. Recomandarea 10.1 stabilește definiția generală a unui acord structurat. Testul este obiectiv. Se bazează pe concluziile la care se poate ajunge în mod rezonabil din termenii acordului și din faptele și circumstanțele sale. Dacă prețul acordului ia în considerare avantajul fiscal al tratamentului neuniform sau dacă o persoană rezonabilă, analizând imparţial faptele și circumstanțele acordului, ar ajaunge la concluzia că acesta a fost conceput pentru a genera un tratament neuniform al rezultatelor fiscale, atunci aranjamentul intră sub incidența definiției, indiferent de intenția sau înțelegerea reală a contribuabilului atunci când încheie un acord. Cu toate acestea, faptul că un aranjament este structurat, nu înseamnă că orice persoană care are cunoştinţă de consecințele fiscale ale acordului, trebuie considerată ca parte la aranjament (a se vedea Recomandarea 10.3 de mai jos).

 

Definiția acordului

  1. Definiția acordului include o serie de aranjamente separate care fac parte din același plan sau înțelegere și include toate etapele și tranzacțiile prin care acel plan sau înțelegere este pus în aplicare. Când se examinează dacă un tratament neuniform hibrid a fost „evaluat în termenii acordului” sau dacă faptele și circumstanțele „indică faptul că [acordul] a fost conceput pentru a produce un tratament neuniform”, contribuabilii și administrațiile fiscale trebuie să analizeze acordul în ansamblul său, nu doar tranzacția care generează tratamentul neuniform al rezultatelor fiscale.

 

Termenii și prețul reflectă luarea în considerare a efectului aranjamentului*)

  1. Tratamentul neuniform hibrid va fi evaluat prin prisma termenilor acordului, dacă tratament neuniform a fost integrat în calculul randamentului generat de acord. Testul se bazează pe termenii efectivi ai aranjamentului, deoarece aceştia influenţează randamentul (performanţele) acordului, precum și pe înţelegerile convenite între părți, pentru a determina dacă prețul tranzacției este diferit de ceea ce s-ar fi convenit dacă nu ar fi existat tratamentul neuniform. Acesta este un test legal (juridic) și faptic care se referă doar la termenii acordului în sine și la alocarea corespunzătoare a riscurilor și randamentelor în cadrul acordului, mai degrabă decât să ia în considerare factori mai generali, precum relația dintre părți sau circumstanțele în care a fost încheiat acordul. Astfel, testul nu ţine cont, de exemplu, de contrapartida plătită de un contribuabil pentru a achiziționa un instrument financiar hibrid, cu excepția cazului în care acest instrument este emis și vândut ca parte a aceluiași acord.

 

  1. Exemplul 10.1 ilustrează o situație în care „termenii și prețul acordului reflectă tratamentul neuniform hibrid”. În acel exemplu, contribuabilul subscrie la un instrument financiar hibrid care prevede o rentabilitate considerată în mod normal a fi rentabilitatea de piaţă, redusă cu o sumă calculată prin referire la economiile fiscale realizate de titular, datorită instrumentului. În acest caz, exemplul concluzionează că tratamentul neuniform al rezultatelor fiscale este determinat de preţul şi termenii instrumentului și, în consecință, aranjamentul este un acord structurat.

 

  1. Prețul acordului nu se limitează numai la rentabilitatea preconizată a tranzacției, dând naștere astfel unui tratament neuniform hibrid. Exemplul 10.2 descrie o situație în care împrumuturile în cascadă (back-to-back) sunt structurate printr-un intermediar independent, pentru a produce un tratament neuniform hibrid. În acest exemplu, avantajul fiscal în cadrul acordului privind tratamentul neuniform hibrid este returnat societăţii-mamă sub forma unei rate a dobânzii mai mare decât rata pieței. Într-un astfel de caz, acordul include finanțarea în cascadă, iar consecințele fiscale ale tratamentului neuniform hibrid vor fi considerate ca fiind stabilite în termenii și prețul acordului, sub forma unei rate a dobânzii la împrumut, care este mai mare decât rata pieței.

 

Fapte și circumstanțe specifice (proprii) acordului

326. Testul bazat pe fapte și circumstanțe este un test mai larg care examinează

● relația dintre părți;

● circumstanțele în care a fost încheiat acordul;

● etapele și tranzacțiile întreprinse pentru punerea în aplicare a acordului;

● termenii acordului în sine și beneficiile economice și comerciale ale tranzacției,

pentru a determina dacă acordul poate fi descris ca fiind „proiectat pentru a produce un tratament neuniform hibrid”.

Faptul că un acord generează, de asemenea, și o combinație de avantaje fiscale și comerciale, nu împiedică tratamentul să fie considerat ca fiind structurat, dacă un observator obiectiv și bine informat ar concluziona că proiectarea acordului se explică parţial prin dorinţa de a genera un tratament neuniform hibrid..

327. Recomandarea 10.2 prezintă o listă de factori care indică existența unui acord structurat. Acești factori nu sunt exclusivi şi nici limitativi; pot exista și alți factori într-un aranjament care ar conduce, ca un observator obiectiv, să tragă concluzia că aranjamentul a fost conceput pentru a genera un tratament neuniform al rezultatelor fiscale.

328. Testul bazat pe fapte și circumstanțe ar putea, de exemplu, să țină seama de posibila existență a unei relații între părți, ccea ce crește probabilitatea ca acordul să fie structurat. De exemplu, în Exemplul 1.36, doi contribuabili sunt acționari comuni la o companie terță. Un acționar transferă celuilalt acționar o obligațiune emisă de filială. Acest transfer scutește filiala de orice obligație fiscală în conformitate cu regula instrumentului financiar hibrid. Faptul că părțile la transfer au fost atât investitori în societatea emitentă, cât și faptul că tranzacția are drept consecință eliberarea emitentului de o sarcină fiscală iminentă, trebuie luat în considerare pentru a determina dacă acordul a fost conceput pentru a produce un tratament neuniform al rezultatelor fiscale.

 

Recomandarea 10.2 – Exemple specifice de acorduri structurate

  1. Lista factorilor din Recomandarea 10.2 trebuie utilizată ca ghid pentru a ajuta contribuabilii și administrațiile fiscale să determine tipurile de tranzacții și activități care au ca efect includerea unui acord cu tratament neuniform hibrid în definiţia acordurilor structurate. În multe cazuri, mai mulți factori pot fi prezenți în același acord.

 

Acord conceput pentru a produce un tratament neuniform sau care face parte dintr-un plan care urmărește acest obiectiv

  1. Un acord face parte dintr-un plan care produce un tratament neuniform hibrid, dacă o persoană implicată în mod semnificativ în proiectarea acordului, sau care este la curent (cum ar fi un consilier fiscal), a identificat, înainte de încheierea acordului, că va da naștere unui tratament neuniform al rezultatelor fiscale. Această condiție este îndeplinită, dacă există un aviz, scris sau oral, în legătură cu acordul sau documente de lucru sau documente produse înainte de încheierea acordului, care indică faptul că tranzacția va da naștere unui tratament neuniform. Acest factor asigură că, în cazul în care un contribuabil este informat/consiliat în legătură cu tratamentul neuniform hibrid, acordul va fi un acord structurat.

 

  1. O ilustrare a unui acord structurat care face parte dintr-un plan pentru producerea unui tratament neuniform este prezentată în Exemplul 1.31. În acest exemplu, o companie dorește să ia un împrumut de la un creditor independent (neafiliat). Creditorul propune să structureze împrumutul ca o tranzacție de vânzare cu răscumpărare (tranzacție repo), pentru a reduce impozitarea percepută părților la acord. Prin urmare, chiar descrierea acordului indică faptul că acesta a fost conceput pentru a produce un tratament neuniform. În plus, așa cum se arată în exemplu, această structurare a împrumutului poate reduce costurile de finanțare pentru împrumutat, ceea ce înseamnă că termenii și prețul acordului iau în considerare un tratament neuniform.

 

  1. În Exemplul 10.2, un consilier fiscal recomandă unei întreprinderi să împrumute o filială printr-un instrument financiar hibrid, folosind un intermediar independent (neafiliat), pentru a evita consecințele testului părților afiliate prevăzut de regula aplicabilă instrumentelor financiare hibride. În acest caz, aranjamentul a fost conceput pentru a evita efectul regulii părților afiliate, pentru a genera un tratament neuniform al rezultatelor fiscale și, prin urmare, aranjamentul poate fi descris ca fiind conceput pentru a crea un tratament neuniform hibrid.

 

Un acord care utilizează un termen (o condiție), o etapă sau o operaţiune pentru a crea un tratament neuniform

  1. Un acord este structurat dacă încorporează un termen, o etapă sau o operaţiune care au fost inserate în acord pentru a genera un tratament neuniform hibrid. Se consideră că un termen (o condiție), o etapă sau o operaţiune sunt utilizate într-un acord pentru a produce tratament neuniform al rezultatelor fiscale, dacă tratamentul neuniform nu ar fi apărut în absența acestui/acestei termen, etape sau operaţiuni, și dacă nu există niciun motiv substanţial comercial, economic sau de altă natură pentru a include termenul respectiv în acord, sau pentru realizarea acelei etape sau operaţiuni. Evaluarea obiectivului unei tranzacții trebuie să ia în considerare alte opțiuni rezonabile care ar fi avut același efect, fără a determina un tratament neuniform al rezultatelor fiscale. Acest factor asigură faptul că un contribuabil nu va lua inițiativa nechibzuită pentru a crea un tratament neuniform hibrid. Factorii enumerați la Recomandarea 10.2 nu limitează cadrul formulării generale a Recomandării 10.1, astfel încât tratament neuniform hibrid poate fi considerat ca fiind structurat, chiar dacă fiecare dintre etapete operaţiunii poate fi justificată de un obiectiv nefiscal, deoarece este rezonabil să concluzionăm că proiectarea generală a sistemului este explicată parțial prin dorința de a genera un tratament neuniform hibrid.

 

  1. Aplicarea acestui factor este discutată în Exemplul 10.2, în care o societate determină filiala sa să încheie un instrument financiar hibrid cu un intermediar independent (neafiliat), pentru a evita efectul testului părților afiliate în conformitate cu regulile privind tratamentul neuniform hibrid. În acest caz, intermediarul a fost introdus în acordul de finanțare, în încercarea de a eluda efectul regulilor tratamentului neuniform hibrid. Nu există niciun motiv substanțial de afaceri, comercial sau de altă natură care să explice de ce finanțarea este dirijată printr-o terță parte și, în consecință, utilizarea intermediarului și a structurii de finanțare în cascadă (back-to-back) au fost introduse în structură pentru a produce un tratament neuniform al rezultatelor fiscale. În Exemplul 4.2, două persoane doresc să acorde un împrumut unei societăţi care este deținută integral de una dintre ele. În loc să efectueze împrumutul în mod direct, ele contribuie (cu participaţii) la capitalul social al lui B Co, o entitate hibridă inversată care primeşte împrumutul. Exemplul concluzionează că intermediarul a fost introdus în acordul de finanțare, în încercarea de a produce un tratament neuniform hibrid. Având în vedere natura relativ simplă a acordului de finanțare, nu există niciun motiv substanțial de afaceri, comercial sau de altă natură, care să justifice acordarea finanțării printr-o entitate hibridă inversată, altul decât să producă un tratament neuniform al rezultatelor fiscale.

 

Aranjament comercializat sub forma unui produs cu avantaje fiscale

  1. Un aranjament va fi considerat a fi comercializat ca un produs cu avantaje fiscale dacă părțile reale sau potențiale ale acestui acord au fost informate, oral, în scris sau prin mijloace electronice, despre potențialele avantaje fiscale oferite de structura în cauză. Așa cum este indicat în Exemplul 10.3, nu este necesar să ne referim în mod specific, în documentele promoționale, la existența tratamentului neuniform hibrid, ci este suficient să identifice un avantaj care decurge din aranjamentul cu tratament neuniform hibrid. Aceasta poate include, de exemplu, materiale care indică, unui investitor într-o structură cu deducere duală, că poate solicita avantajul oricăror pierderi suportate de vehiculul de investiții sau, într-o structură cu D/NI care indică faptul că împrumutatul (debitorul) are dreptul la o deducere fiscală pentru plățile efectuate. Informațiile promoționale / de marketing includ orice informație conținută într-un prospect sau alte documente de ofertă, care trebuie furnizate unui investitor ca parte a unei oferte de titluri de investiții. Acest factor asigură că avantajele fiscale derivate din acordul cu tratament neuniform hibrid, nu pot fi utilizate pentru comercializarea aranjamentului.

 

Aranjament comercializat în principal contribuabililor dintr-o anumită jurisdicție

  1. În absența unui document promoțional sau de marketing, acordul trebuie considerat în continuare structurat dacă, în practică, este comercializat în principal contribuabililor aflați în jurisdicții care vor beneficia de tratament neuniform. Faptul că acordul este disponibil/ accesibil și contribuabililor din alte jurisdicții care nu beneficiază de tratament neuniform, nu împiedică ca operaţiunea să fie considerată ca făcând parte dintr-un aranjament structurat, dacă majoritatea acordurilor, ca număr sau valoare, sunt încheiate cu contribuabilii aflați în jurisdicții care beneficiază de tratament neuniform.

 

  1. În Exemplul 6.1, o companie care solicită o finanțare, se apropie de câțiva investitori potențiali care sunt rezidenți în aceeași jurisdicție, încurajându-i să investească în companie în anumite condiții. Diferențele de tratare a unui instrument de această natură, între jurisdicția emitentului și cea a investitorilor, înseamnă că plățile în cadrul instrumentului vor da naștere unui tratament neuniform hibrid, în conformitate cu regula instrumentului financiar hibrid. Potențialilor investitori li se transmite un memorandum de investiții care include un rezumat al tratamentului fiscal preconizat/estimat al instrumentului. Aranjamentul va fi considerat ca un aranjament structurat, deoarece avantajele fiscale induse din tratament neuniform hibrid au fost comercializate către investitori, iar investiția este comercializată în principal contribuabililor dintr-o jurisdicție care poate profita de tratamentul neuniform. Emitentul va fi supus regulii tratamentului neuniform hibrid atâta timp cât instrumentul rămâne oferit spre vânzare; totuşi, exemplul specifică faptul că, dincolo de aceasta, cumpărătorii ar putea să nu fie obligaţi să aplice regula tratamentului neuniform hibrid dacă nu au suficiente informații despre aranjament, pentru a înțelege efectul său hibrid.

 

Modificarea rentabilității economice în cadrul instrumentului

  1. Caracteristicile unui aranjament care modifică rentabilitatea economică a părților în cazul în care tratamentul neuniform hibrid dispare, poate demonstra/ semnala că beneficiul tratamentului neuniform hibrid a fost luat în considerare în termenii și prețul acestuia. Prezența potențială a acestui factor este discutată în Exemplul 10.2, în care o companie solicită filialei sale să încheie un instrument financiar hibrid cu un intermediar neafiliat, pentru a evita efectul testului părților afiliate în conformitate cu regulile privind tratamentul neuniform hibrid. În acest caz, se remarcă faptul că intermediarul va insista, de regulă, ca structura să nu fie decontată (unwound – en., dénouée – fr.) în cazul în care avantajul fiscal nu mai apare. Acest factor asigură faptul că părțile la acordul structurat nu pot încheia aranjamente care să aloce/distribuie riscul și beneficiile unei ajustări în conformitate cu regulile tratamentului neuniform hibrid, fără a efectua efectiv o astfel de ajustare.

 

  1. Nu este neobișnuit ca acordurile de finanțare să includă dispoziții referitoare la riscul fiscal (în special riscul modificărilor legislative). Clauzele care autorizează un creditor să crească costul finanțării din cauza modificării circumstanțelor care nu sunt controlate de el și clauzele care autorizează un emitent de obligațiuni să răscumpere un instrument la valoarea sa nominală în cazul modificării legislației fiscale, nu indică neapărat că părțile intenționează să încheie un aranjament structurat, cu condiția ca contribuabilul să poată demonstra că, în mod normal, aceste clauze contractuale sunt incluse într-un acord de finanțare de această natură. Dacă, pe de altă parte, dovezile sugerează că astfel introduse în principal pentru a contracara riscul ca regulile privind tratamentul neuniform hibrid să se aplice aranjamentului, atunci trebuie să se aplice regula referitoare la aranjamentele structurate.

 

Venituri negative înainte de impozitare*)

  1. Faptul că nu este rentabil ca un contribuabil să încheie un acord, în absența avantajului oferit de tratamentul neuniform, poate dezvălui faptul că acordul este un aranjament structurat. Acest factor este, de asemenea, legat de stabilirea prețului acordului și este menit să împiedice un contribuabil să transfere beneficiile fiscale din acordul cu tratament neuniform hibrid către o altă parte contractantă. Exemplul 10.2 cu o structură de împrumut în cascadă (back-to-back loan structure), se referă la o tranzacţie care generează un rezultat negativ înainte de impozitare. În acest exemplu, avantajul fiscal în cadrul acordului cu tratament neuniform hibrid este restituit companiei-mamă sub forma unei rate de dobândă mai mare decât ce a pieţei, astfel încât, în acest caz, intermediarul împrumută bani în condiții mai oneroase (la o rată mai mare) decât remunerația pe care o primește pentru instrumentul financiar hibrid.

 

 

Recomandarea 10.3 – Circumstanțele în care contribuabilul nu este parte la un acord structurat*)

  1. Recomandarea 10.3 exclude un contribuabil de la regula acordului structurat, dacă acesta nu este parte la aranjament.

 

  1. O persoană este parte la un acord structurat atunci când persoana respectivă are un nivel suficient de implicare în acord, pentru a înțelege modul în care a fost structurat și care pot fi efectele sale fiscale. Cu toate acestea, un contribuabil nu va fi considerat parte la un acord structurat, dacă contribuabilul sau un membru al aceluiași grup aflat sub control comun, nu aveau cunoştinţă de tratamentul neuniform al rezultatelor fiscale sau nu au obținut vreun avantaj de pe urma tratamentului neuniform.

 

  1. Testul pentru a determina dacă o persoană este parte la un aranjament structurat, nu are ca scop să surprindă situațiile în care contribuabilul sau orice un membru al aceluiași grup aflat sub control comun au avut cunoştinţă de tratamentul neuniform al rezultatelor fiscale și (deci) trebuie să se aplice oricărei persoane care avea cunoştinţă despre aranjament și efectele sale fiscale, indiferent dacă persoana respectivă a obținut un avantaj fiscal în cadrul acordului. Obiectivul regulilor privind tratamentul neuniform hibrid constă în neutralizarea tratamentului neuniform al rezultatelor fiscale, prin ajustarea rezultatelor fiscale din jurisdicția plătitorului sau a beneficiarului, fără a fi necesar să se stabilească dacă, sau în ce măsură, persoana care face obiectul ajustării a beneficiat de tratamentul neuniform. Deşi pentru a putea efectua ajustarea, este necesar ca un contribuabil să aibă cunoştinţă de existența dispozitivului hibrid (aranjamentul cu tratament neuniform hibrid), o autoritate fiscală nu ar trebui să fie obligată să demonstreze că contribuabilul a beneficiat de tratament neuniform, înainte de a solicita efectuarea ajustării. Testul dacă ştia sau ar fi trebuit să ştie**) este un test obiectiv, bazat pe informațiile de care dispune contribuabilul și nu trebuie să impună obligația contribuabilului de a efectua diligențe suplimentare cu privire la o operaţiune comercială, dincolo de ceea ce este de așteptat de la o persoană rezonabilă și prudentă.

 

  1. Indiferent dacă contribuabilul este sau nu este parte la un acord structurat, va avea probabil cele mai multe consecințe practice în contextul plăților efectuate către o entitate hibridă inversată sau în cadrul unui acord hibrid importat (acord cu tratament neuniform importat). În cazul unei entităţi hibride inversate, de exemplu, relația dintre investitor și entitatea hibridă inversată îndeplineşte adesea condițiile unui acord structurat. Acesta este în special cazul fondurilor de investiții, în care investitorii încearcă să investească în vehicule care sunt neutre din punct de vedere fiscal, în conformitate cu legislația jurisdicției de stabilire și să se asigure că randamentul investiției va fi impozabil numai în cazul distribuției. Deşi structurile de finanţare, precum aceasta, ar putea fi descrise ca fiind concepute pentru a genera un tratament neuniform al rezultatelor fiscale, plătitorul nu va fi considerat parte la un astfel de acord, dacă nu a beneficiat de tratament neuniform (adică plata a fost efectuată la valoarea justă de piață) și dacă nu s-ar fi putut aștepta, în mod rezonabil, să aibă cunoştinţă de tratamentul neuniform al tratamentului fiscal.

 

  1. Acest principiu este ilustrat în Exemplul 4.1, în cazul în care utilizarea unui entităţi hibride inversate ca entitate de creditare având un unic scop, prima facie, indică faptul că aranjamentul dintre investitor și entitatea hibridă inversată a fost conceput pentru a produce un tratament neuniform al rezultatelor fiscale. În acest caz, totuși, plătitorul nu este tratat ca parte la acordul structurat, deoarece plătește dobândă la rata de piață a împrumutului și nu ar fi fost necesar, ca parte a procedurilor obișnuite de diligență pentru tranzacțiile comerciale normale, să ia în considerare poziția fiscală a investitorului de bază sau tratamentul fiscal al plăților de dobândă prevăzute de legislația din jurisdicția investitorului, atunci când decide să ia un împrumut de la entitatea hibridă inversată.

 

  1. Rezultatul descris în Exemplul 4.1 contrastează cu cel descris mai jos în Exemplul 10.5, în care elementul hibrid este introdus în structură după ce au început discuțiile de finanțare între investitor și plătitor. În acest exemplu, un fond care se ocupă de acordarea de împrumuturi întreprinderilor mijlocii, încheie negocierile pentru a acorda unei companii un împrumut negarantat, care va fi utilizat pentru finanţarea nevoilor privind capitalul de lucru. Fondul folosește o filială dintr-o a treia jurisdicție pentru a efectua împrumutul și finanțează împrumutul prin utilizarea unui instrument financiar hibrid. Nici fondul, nici filiala nu sunt rezidenți într-o jurisdicție care a introdus regulile privind tratamentul neuniform hibrid. În acest exemplu, acordul de finanțare este conceput ca un plan unic care include atât tranzacția care dă naștere deducerii hibride iniţiale (instrumentul financiar hibrid), cât și împrumutul de la filială către contribuabil. Contribuabilul va fi tratat ca parte la aranjamentul structurat, dacă a contribuit la conceperea acestuia, sau dacă are suficiente informații despre aranjament pentru a înțelege funcționarea și efectul său. Cu toate acestea, un contribuabil nu va fi tratat ca parte la un aranjament structurat, atunci când nici contribuabilul și nici un alt membru al grupului de control al contribuabilului nu au obținut niciun beneficiu în cadrul unui acord hibrid cu tratament neuniform sau nu aveau informații suficiente despre acord, pentru a fi conștienți de faptul că va da naștere unui tratament neuniform al rezultatelor fiscale. Principiul este ilustrat în continuare în Exemplul 10.3, în care un instrument financiar hibrid este comercializat unui contribuabil. Exemplul clarifică faptul că, se poate presupune cu certitudine că cumpărătorul cunoștea tratamentul fiscal rezultat din instrumentul financiar dar că, în general, nu este de așteptat să se intereseze de situația fiscală a emitentului; cu condiția ca instrumentul să fie dobândit la valoarea justă de piață (și nu în cadrul aranjamentului care a dat naștere tratamentului neuniform hibrid), o astfel de persoană (cumpărătorul) nu intră, în general, în sfera de aplicare a normelor referitoare la dispozitive structurate.

 

Aranjamentele încheiate în numele unui contribuabil

  1. În scopul aplicării regulii aranjamentelor structurate, contribuabilul este responsabil pentru faptele comise de agentul său (acțiunile agentului contribuabilului trebuie atribuite contribuabilului). În cazul în care o entitate transparentă intră într-un acord hibrid cu tratament neuniform și consecințele fiscale ale unei plăți în temeiul acestui acord sunt atribuite investitorului, regula acordului structurat trebuie aplicată investitorului ca și cum investitorul ar fi parte directă la acel aranjament structurat și ar fi subscris la acesta în același mod cu entitatea transparentă. În Exemplul 10.4, un trust investește într-o afacere în anumite condiții. Datorită diferențelor de tratare a unui instrument de această natură în jurisdicția emitentului și cea a investitorului, plățile în cadrul instrumentului vor genera un tratament neuniform hibrid în conformitate cu regula instrumentului financiar hibrid. Investitorii potențiali, inclusiv trustul, primesc un memorandum de investiții care include un rezumat al tratamentului fiscal estimat al instrumentului. Plata în cadrul instrumentului este alocată unui beneficiar de încredere care nu are cunoștințe despre investiția făcută de mandatar. În acest caz, statutul trustului ca parte la un acord structurat este atribuit beneficiarului, împreună cu plata, astfel încât plata către beneficiar este inclusă în regula instrumentului financiar hibrid.

 

 

 

 

Capitolul 11

 

Definiția persoanelor afiliate, grupului aflat sub control comun și a acțiunii în comun[8]*)

 

1. Definiție generală

În sensul acestor recomandări:

(a) Două persoane sunt afiliate dacă fac parte din același grup de control sau prima persoană deţine o investiție mai mare sau egală cu 25% în a doua persoană sau dacă există o a treia persoană care deține o investiție mai mare sau egală cu 25% în celelalte două.

(b) Două persoane fac parte din același grup aflat sub control comun dacă:

(i) sunt consolidate în scopuri contabile;

(ii) prima persoană are o investiție prin care îi deţine controlul efectiv asupra celei de-a doua persoane sau o terță persoană are o investiție care îi conferă un control efectiv asupra celorlalte două persoane;

(iii) prima persoană are o investiție mai mare sau egală cu 50% în a doua persoană sau o terță persoană are o investiție mai mare sau egală cu 50% în celelalte două; sau

(iv) pot fi considerate întreprinderi asociate în conformitate cu articolul 9 din Convenția fiscală model privind impozitul pe venit și pe capital.

(c) Se consideră că o persoană deține un anumit procent din investiții într-o altă persoană dacă persoana respectivă deține, direct sau indirect, prin investiții în alte persoane, un anumit procent din drepturile de vot ale persoanei respective sau valoarea participaţiilor la acea persoană.

2. Agregarea intereselor

În sensul regulii părţilor afiliate, o persoană care acționează în comun cu altă persoană, în ceea ce priveşte dreptul de proprietate sau controlul drepturilor de vot sau de participare, va fi considerată ca deținând sau controlând toate drepturile de vot sau de participare ale acestei persoane.

3. Acțiunea în comun

Două persoane sunt considerate ca acționând în comun în ceea ce priveşte dreptul de proprietate sau controlul oricăror drepturi de vot sau interese de  participare (equity interests) dacă:

(a) sunt membri ai aceleiași familii;

(b) o persoană acționează regulat în conformitate cu dorințele celeilalte persoane;

(c) au intrat într-un acord care are un impact semnificativ asupra valorii sau controlului acestor drepturi sau interese; sau

(d) dreptul de proprietate sau controlul acestor drepturi de vot sau interese sunt gestionate de aceeași persoană sau de același grup de persoane.

 

În cazul în care un administrator al unui vehicul de investiții colective (organism de plasament colectiv) poate dovedi autorității fiscale, în baza termenilor mandatului de investiție, natura investiției și circumstanțele în care s-a încheiat tratamentul neuniform hibrid, că cele două fonduri nu au acționat în comun în ceea ce privește investiția, atunci interesele deținute de aceste fonduri nu trebuie agregate în scopul aplicării testului (criteriului) de acțiune în comun.

 

Prezentare generală

  1. Raportul consideră că instrumentele financiare hibride și transferurile hibride între părțile afiliate intră în sfera de aplicare a normelor privind tratamentul neuniform hibrid. Recomandările se aplică şi altor aranjamente privind tratamentul neuniform hibrid, dacă părțile acelui aranjament sunt membri ai aceluiași grup aflat sub control comun.

 

  1. Testul privind părțile afiliate și cel privind grupul aflat sub control comun se aplică indiferent de circumstanțele în care au fost încheiat aranjamente privind tratamentul neuniform hibrid. Acest principiu este ilustrat în Exemplul 1.1, în care un instrument de datorie (o obligațiune emisă pe piață) achiziţionat de societatea-mamă a emitentului într-o tranzacție pe piața liberă, reprezintă un instrument financiar între părți afiliate şi poate intra în sfera de aplicare a regulii referitoare la instrumentele financiare hibride, chiar dacă iniţial, la data emiterii, regula nu era aplicabilă.

 

  1. Două persoane sunt considerate afiliate dacă fac parte din același grup aflat sub de comun sau dacă o persoană deține o investiție de 25% în cealaltă persoană sau dacă o terță persoană deține o investiție de 25% în celelalte două. Acest criteriu se referă la investiții directe și indirecte, care includ atât drepturile de vot, cât și valoarea oricăror interese de participare. Dacă mai multe persoane acționează în comun cu privire la proprietatea (ownership-en./ propriété-fr.) sau controlul asupra unei investiții, în anumite circumstanțe trebuie să cumuleze (to aggregate – en.) interesele de participare, pe care le dețin, în scopul aplicării testului (criteriului) părţilor legate.

 

  1. Părțile sunt considerate membre ale aceluiași grup aflat sub control comun dacă:

(a) fac parte din același grup consolidat în scopuri contabile sau prevederea (provision-en./ disposition-fr.) care le unește poate fi considerată o dispoziție încheiată între întreprinderi asociate în sensul articolului 9 din Convenția fiscală model OCDE (OCDE, 2014 ); sau

(b) o persoană are o investiție de 50% în cealaltă persoană sau deţine controlul efectiv al altei persoane (sau o terță persoană are o investiție de 50% sau controlul efectiv al celorlalte două).

 

  1. Regulile referitoare la tratamentul neuniform hibrid se aplică, de asemenea, oricărei persoane care este parte la un aranjament „structurat” al cărui scop este acela de a genera un tratamentul neuniform. Pentru analiza aranjamentelor structurate, a se vedea Comentariile la Recomandarea 10.

 

Recomandarea 11.1 – Definiție generală

353. Recomandarea 11.1 stabilește definiția generală a persoanelor afiliate și a unui grup aflat sub control comun.

Părți afiliate*)

354. Persoanele sunt considerate părți afiliate în sensul regulilor privind tratamentul neuniform hibrid, dacă fac parte din același grup aflat sub control, sau dacă o persoană deține o investiție de 25% în cealaltă persoană, sau dacă aceeași persoană deține o investiție de 25% în celelalte două. Investiția unei persoane este calculată în funcție de procentul drepturilor de vot sau valoarea intereselor de participare pe care prima persoană le deţine la a doua persoană. Termenii „drepturi de vot” și „interese de participare” sunt definiți în Recomandarea 12.

Drepturile de vot

355. Cu siguranță, este mai ușor să se determine drepturile de vot în contextul persoanelor juridice care emit acțiuni, dar această expresie desemnează, de asemenea, drepturi de control echivalente în alte vehicule (structuri) de investiții, cum ar fi parteneriatele, joint-venture (asocierile în participaţiune) și trusturile. Dreptul de vot al unei persoane corespunde dreptului persoanei de a participa la luarea deciziilor privind distribuirea, modificarea statutului persoanei respective sau numirea administratorului. Termenul de administrator desemnează orice persoană care are puterea, în conformitate cu actul constitutiv, de a gestiona și controla o persoană (cum ar fi mandatarul unui trust).

356. Dreptul de a participa la una din funcțiile de luare a deciziilor, este suficient pentru a constitui un drept de vot, dar acest drept trebuie conferit de actele constitutive ale entității în sine. Exemplul 11.1 se referă la un trust (o fiducie) în care fondatorul are dreptul, conform atribuţiilor sale, să numească mandatari, dar care nu are dreptul de a participa la distribuții sau de a modifica actul constitutiv. Totuşi, în acest caz, fondatorul este considerat, parte afiliată, deoarece deține în mod efectiv toate drepturile de luare a deciziilor referitoare la numirea administratorului.

 

  1. Exemplul 11.2 se referă la un parteneriat format între patru persoane. Toți partenerii au aceleași drepturi de vot și pot solicita un procent identic din profiturile companiei. În acest caz, fiecare partener trebuie considerat ca având o investiție de 25% în parteneriat și, prin urmare, se consideră parte afiliată a parteneriatului. Cu toate acestea, partenerii nu vor fi considerați afiliaţi între ei.

 

  1. Drepturile trebuie să fie drepturi efective de luare a deciziilor, nu doar drepturi care se pot materializa la un moment dat în viitor, deși eventualele situații de natură procedurală și aflate sub controlul titularului (deţinătorului) pot fi ignorate în acest scop. Astfel, titularul obligațiunilor convertibile care poate alege în orice moment să-și convertească obligațiunile în acțiuni ordinare, trebuie considerat deținătorul drepturilor de vot la emitent pe o bază diluată, în timp ce un creditor împuternicit să numească un beneficiar în cazul nerambursării împrumutului nu va fi considerat ca deţinând drepturi de vot la cel împrumutat, deoarece aceste drepturi sunt condiționate de o prestație a împrumutatului (neachitarea împrumutului) și nu sunt conferite prin statutul societății, ci de condițiile garanției la împrumut.

 

Valoarea intereselor de participare*)

  1. Se consideră că un instrument dă naştere unui titlu de participare dacă oferă titularului său un randament al capitalurilor proprii. Randamentul capitalului propriu înseamnă dreptul la profit sau dreptul de a participa la distribuirea profitului. Definiția „randamentului capitalului propriu” din Recomandarea 12 include, de asemenea, randamentul instrumentelor derivate pe acțiuni, dar această definiție extinsă nu se aplică la calculul intereselor de participare în sensul testului privind părțile afiliate și cel privind grupul aflat sub control comun. Un instrument, chiar dacă îmbracă forma unui instrument de datorie, poate fi considerat interes de participare dacă conferă un dreptul de a primi o parte din profiturile emitentului sau dreptul la excedentul rămas în urma lichidării.

 

  1. În cazul unei companii care emite o singură clasă de acțiuni ordinare, drepturile de vot și interese de participare sunt, în general, deținute în proporţii egale. Acțiunile fără drept de vot, obligațiunile, warrants sau alte instrumente financiare care dau dreptul de a primi un randament al capitalurilor proprii și care sunt dispersate (acţionarilor minoritari) sau sunt tranzacționate regulat, pot fi excluse din calculul valorii intereselor de participare, dacă modul în care aceste instrumente sunt emise, deținute sau tranzacționate nu dă naștere unor interese semnificative de structurare.

Participaţia indirectă

  1. O persoană care deține drepturi de vot sau interese de participare la o altă persoană, se consideră că deține un procent proporțional din drepturile de vot sau interesele de participare deținute de acea persoană. Deţinerile indirecte trebuie calculate pe o bază diluată, astfel încât, dacă Persoana A deține 50% din drepturile de vot sau interesele de participare în B Co, iar B Co deține 50% din drepturile de vot sau interesele de participare în C Co, atunci A Co se consideră că deține 25% din interesele în C Co. Exemplul 11.3 prezintă mai detaliat calculul drepturilor de vot indirecte. În acest exemplu, A Co deține 100% din drepturile de vot în C Co și 20% din drepturile de vot în D Co. F Co este deținută în proporţie de 20% de C Co și în proporţie de 40% de D Co. Prin urmare, A Co este afiliată cu C Co și F Co, iar F Co este afiliată cu D Co, dar A Co nu este afiliată cu D Co (cu excepţia cazului în care se poate dovedi că sunt membrii aceluiași grup aflat sub control comun).

 

Grup aflat sub control comun**)

  1. Două persoane trebuie considerate ca făcând parte din același grup aflat sub control dacă îndeplinesc una dintre condițiile enumerate în Recomandarea 11.1 (b).

 

Consolidare

  1. O filială trebuie considerată a fi afiliată cu societatea-mamă finală, dacă este consolidată, pe fiecare capitol în parte (line-by-line basis), în situațiile financiare consolidate ale societății-mamă întocmite în conformitate cu Standardele Internaţionale de Raportate Financiară (IFRS) sau cu Principiile Contabile General Acceptate (GAAP)**) aplicabile.

 

Controlul efectiv

  1. Persoanele sunt membre ale aceluiași grup aflat sub control comun, dacă prima persoană poate controla efectiv a doua persoană printr-o investiție realizată în acea persoană, sau dacă există o terță persoană care are investiții suficiente în celelalte două persoane care să-i confere controlul efectiv asupra celorlalte două. De exemplu, o persoană este acționar majoritar la o companie listată (widely-held company*)) iar deținerea acestor acțiuni oferă persoanei controlul efectiv asupra numirii administratorilor.

 

Drepturile de vot sau interesele de participare***)

  1. Se consideră că persoanele fac parte din același grup aflat sub control, dacă o persoană are o investiție de cel puțin 50% în cealaltă persoană sau dacă aceeași persoană are o investiție de cel puțin 50% în celelalte două. Procentul investiţiei în altă persoană trebuie calculat în funcție de procentul drepturilor de vot ale acelei persoane sau valoarea oricăror interese de participare deținute de acea persoană. Calculul drepturilor de vot sau valoarea intereselor este descrisă mai sus.

 

Întreprinderi asociate
366. Două persoane trebuie considerate membre ale aceluiași grup aflat sub control comun, dacă sunt considerate întreprinderi asociate în temeiul articolului 9 din Convenția fiscală model OCDE (OCDE, 2014). Conform articolului 9.1, întâlnim „Companii asociate” atunci când:
(a) „o întreprindere a unui Stat contractant participă direct sau indirect la administrarea, controlul sau capitalul unei întreprinderi a celuilalt Stat contractant sau
(b) aceleași persoane participă direct sau indirect la administrarea, controlul sau capitalul unei întreprinderi a unui Stat contractant și a unei întreprinderi a celuilalt Stat contractant. „
367. Convenția fiscală model OCDE (OCDE, 2014) și Comentariile sale nu stabilesc un prag sau un criteriu pentru a determina când participarea la capital, administrarea sau controlul sunt suficiente pentru a considera două companii „întreprinderi asociate” în sensul articolului 9. Este responsabilitatea fiecărei țări să definească criteriile pentru a stabili în ce condiții se vor aplica regulile privind prețurile de transfer în conformitate cu legislația națională și, în special, semnificația termenului „control”. Includerea companiilor asociate în definiția unui grup aflat sub control comun, înseamnă că regulile referitoare la tratamentul neuniform hibrid trebuie să se aplice oricărei operaţiuni care face, de asemenea, obiectul unei ajustări în conformitate cu regulile de stabilire a prețurilor de transfer în vigoare într-o țară.
Recomandarea 11.2 – Cumularea titlurilor de participare*)
368. Recomandarea 11.2 definește condițiile în care titlurile de participare deținute de o persoană trebuie să fie agregate cu cele ale altei persoane pentru aplicarea testelor (criteriilor) referitoare la părțile afiliate sau la grupul aflat sub control comun.

 

Recomandarea 11.3 – Acțiunea în comun*)

  1. Obiectivul testului de „acțiune în comun” este de a împiedica contribuabilii să se sustragă testului (criteriilor) privind părțile afiliate sau grupul aflat sub control comun, prin transferul drepturilor de vot sau a intereselor de participare către o altă persoană care continuă să acționeze sub conducerea sa, în ceea ce priveşte aceste drepturi de vot sau interese de participare. Altă situaţie vizată de criteriul acțiunii comune, este atunci când un contribuabil sau un grup de contribuabili care dețin, individual, interese minoritare într-o entitate, încheie acorduri care le permit să acționeze în comun (sau sub conducerea unei singure persoane) în vederea încheierii unui aranjament cu tratament neuniform hibrid pentru una dintre ele.

 

  1. Criteriul (testul) de acțiune în comun include drepturile de vot sau interesele de participare deținute de o singură entitate economică, cum ar fi o familie, și include următoarele trei scenarii de bază:

(a) o persoană trebuie să acționeze sau este posibil să acționeze în funcție de interesele altei persoane, cu privire la drepturile de vot sau la interesele deținute de acea primă persoană;

(b) două sau mai multe persoane decid să acționeze în comun cu privire la drepturile de vot sau interesele pe care le dețin;

(c) una sau mai multe persoane decid că o terță persoană poate acționa în numele lor, cu privire la drepturile de vot sau interesele pe care le dețin.

 

Membrii familiei
371. Se consideră că o persoană are titluri de participare sau drepturi de vot dacă este deținută de membrii familiei sale. Recomandarea 12 definește termenul „Familie“. Familia include soțul (inclusiv partenerul civil) al unei persoane; persoane afiliate acesteia și soții lor. Persoana afiliată se referă la bunici, părinți, copii, nepoți, frați și surori (inclusiv copii adoptați sau vitregi), dar nu include descendenți indirecti sau neliniari (non-lineal-en.) cum ar fi nepoţii sau nepoatele unei persoane.
Acționează regulat în funcție de dorințele celeilalte persoane
372. Se consideră că o persoană acționează în funcție de dorințele altei persoane, dacă este legal obligată să acționeze în conformitate cu instrucțiunile persoanei respective, sau dacă se poate dovedi că ar trebui să acționeze sau că acționează regulat în conformitate cu instrucțiunile aceastei persoane. Testul se referă la acțiunile acestei persoane în legătură cu drepturile de vot sau interesele de participare. De exemplu, participațiile sau drepturile de vot deținute de un avocat nu vor fi considerate ca fiind deținute de clientul avocatului, în lumina testului privind acțiunea comună, cu excepția cazului în care se poate stabili că aceste drepturi sau participații sunt deținute în cadrul relației dintre avocat și clientul său.

 

Încheierea unui acord care are un impact semnificativ asupra valorii sau controlului acestor drepturi sau interese

  1. Se consideră că o persoană deține interese sau drepturi de vot ale altei persoane, dacă a încheiat un acord care reglementează dreptul de proprietate al acestor participaţii sau drepturi de vot. Acest test include atât acordurile referitoare la exercitarea drepturilor de vot (cum ar fi dreptul de a participa la luarea deciziilor), cât și dreptul de participare la beneficii (cum ar fi dreptul de a primi profit sau dreptul de a participa la distribuirea profitului) precum și acordurile care reglementează proprietatea acestora drepturi (cum ar fi acorduri sau opțiuni de vânzare a acestor drepturi). Acest test își propune să surprindă acordurile încheiate cu alți investitori și nu se referă la acordurile care fac parte pur și simplu din termenii drepturilor de vot sau intereselor de participare, sau care operează exclusiv între titular și emitent.

 

  1. Acordul privind dreptul de proprietate sau controlul drepturilor de vot sau interese, trebuie să aibă un impact semnificativ asupra valorii acestor drepturi sau participaţii. Pragul de semnificaţie*) împiedică drepturile de vot sau interesele unui investitor să fie considerate ca făcând parte dintr-un aranjament comun de deținere, din simplul motiv că investiția face parte dintr-un acord al acționarilor sau investitorilor în conformitate cu practica comercială care nu are un impact semnificativ asupra capacității titularului de a exercita dreptul de proprietate sau de control asupra titlurilor de participare sau drepturilor de vot.

 

  1. Acest aspect este ilustrat de exemplul 11.4, în care un investitor este parte la un acord al acționarilor, care solicită investitorului să ofere în mod prioritar participaţia sa investitorilor existenți (la valoarea de piață) înainte de a vinde unor terți. Un astfel de acord nu va avea, în general, un impact semnificativ asupra valorii participaţiei titularului și nu ar trebui luat în considerare la verificarea criteriului privind acțiunea comună.

 

  1. Testul de acțiune în comun nu impune limite la definirea conținutului acordului privind controlul comun, iar testul poate include operaţiuni între contribuabili care, în plus, nu au legătură între ei, chiar dacă acordul de control comun nu a jucat niciun rol direct în operaţiunea care a generat tratamentul neuniform. Acest lucru este ilustrat în exemplul 11.4. În acest exemplu, un investitor independent (neafiliat) achiziționează un instrument financiar listat emis de o companie. Plățile efectuate în cadrul acestui instrument generează un tratamentul neuniform hibrid. Faptul că un investitor este și un investitor minoritar în această companie și a încheiat un acord privind drepturile de vot cu un acționar majoritar aduce automat acest investitor în domeniul de aplicare al regulii aplicabile instrumentelor financiare hibride.

Dreptul de proprietate sau controlul asupra acestor drepturi de vot sau interese sunt gestionate de aceeași persoană sau de același grup de persoane

  1. Acest element al testului privind acțiunea în comun consideră investitorii ca acționând împreună, dacă participațiile lor sunt gestionate de aceeași persoană sau de același grup de persoane. Prin urmare, această regulă vizează un număr de investitori a căror investiție a fost gestionată în baza unui mandat comun, sau parteneri ai unei societăți de investiții (investment partnership-en., société d’investissement-fr.).

 

  1. Acest element al testului privind acțiunea în comun, oferă o excepție pentru investitorii care reprezintă organisme de plasament colectiv, în cazul în care natura mandatului de investiție și a investiției proprii înseamnă că două fonduri aflate sub controlul comun al aceluiași administrator de investiții nu vor fi considerate ca acționând în comun, dacă circumstanțele în care are loc investiția (inclusiv condițiile mandatului de investiție) înseamnă că fondurile nu ar trebui considerate că acționând în comun pentru scopurile testului. Aplicarea acestei excepții este ilustrată în Exemplul 11.5.

 

Bibliography

 

 

OECD (2014), Model Tax Convention on Income and on Capital, condensed version, OECD Publishing, Paris, http://dx.doi.org/10.1787/mtc_cond-2014-en.

 

 

 

 

 

 

 

Capitolul 12*)

 

Alte definiţii

 

Recomandarea 12

1. Definiții

În scopul acestor recomandări:

Administrator

Un administrator, în raport cu orice persoană, desemnează o persoană învestită cu puterea prevăzută de statut sau de actul constitutiv, de a gestiona și controla acea persoană și include un mandatar (fiduciaire  – fr.).

Un “administrator” include un administrator al unei companii. Termenul se referă, de asemenea, la orice persoană, cum ar fi mandatarul unui trust, care a fost investit formal, în conformitate cu actul constitutiv, cu puterea de a gestiona și controla o altă persoană. Capacitatea de a numi un administrator este utilizată pentru a determina drepturile de vot.

Acest termen este utilizat pentru a determina valoarea unei investiții deținute de o persoană în altă persoană, în legătură cu testele de control privind părțile afiliate și grupul aflat sub control comun din Recomandarea 11, și în contextul definiției randamentului capitalurilor proprii, utilizate pentru a calcula valoarea participaţiilor unei persoane și pentru a defini dispozitivele care ar trebui considerate instrumente financiare potrivit Recomandării 1.3.

 

 

Aranjament (acord)

  1. Termenul de aranjament (acord) este utilizat ca parte a definiției instrumentului financiar, din Recomandarea 1.2 și ca parte a definiției aranjamentului structurat din Recomandarea 10.

 

Moneda (Money) – înseamnă orice formă de bani, orice lucru convertibil în bani și orice bun sau serviciu care ar fi remunerat/plătit potrivit principiului liberei concurenţe.

Definiția banilor face parte din definiția unei plăți. Definiția extinsă a banilor înseamnă că termenul de plată include, în general, transferul a ceva care are o valoare de schimb.

 

Rezultatul cu D/NI poate apărea din diferențele privind modul în care jurisdicțiile fiscale evaluează valoarea atribuită unei plăți, însă, dacă ambele jurisdicții ajung la aceeași valoare monetară pentru o plată, atunci valoarea atribuită plății va fi aceeași. Diferențele în evaluarea banilor în sine (cum ar fi câștigurile și pierderile generate de variațiile cursului de schimb, de exemplu) nu vor genera un rezultat cu D/NI, cu condiția ca proporția dobânzii și a principalului plătite în cadrul împrumutului, să fie aceeași în conformitate cu legislația ambelor jurisdicții.

 

Beneficiar

Prin beneficiar se înțelege orice persoană care primește o plată în cadrul unui acord, inclusiv de la sediul permanent al beneficiarului.

 

Beneficiarul este, în general, persoana autorizată legal să incaseze plata. Cu toate acestea, pot exista cazuri în care, datorită transparenței fiscale a beneficiarului direct, plata nu este inclusă în veniturile obișnuite de către beneficiarul direct, dar este inclusă în veniturile unui investitor de bază. În acest caz, este responsabilitatea contribuabilului să prezinte dovezi rezonabile administratiei fiscale pentru a stabili, în ce măsură transparența fiscală a beneficiarului direct și tratamentul fiscal al plății efectuate de investitorul de baza influenţează cuantumul ajustării necesare în conformitate cu regula.

 

Organisme de plasament colectiv

Normele privind agregarea participatiilor la capitalurile proprii (aggregation of ownership interests), prevăzute în Recomandarea 11.3 din Raport, prevăd că două persoane vor fi cnsiderate ca acționând în comun în virtutea participatiilor la capitalul social al unei entități, dacă aceste participatii sunt gestionate de aceeași persoană sau grup de persoane. Cu toate acestea, regula nu se aplică unei persoane care este un organism de plasament colectiv dacă administratorul de investiții poate demonstra administraţiei fiscale, pe baza prevederilor/termenilor mandatului de investiție și potrivit circumstanțelor în care a fost efectuată investiția, că două fondurile nu acționează împreună în ceea ce privește investiția. Definiția organismului de plasament colectiv se referă la definiția prevăzută în Raportul din 2010 privind acordarea beneficiilor unui tratat (acord) fiscal cu privire la veniturile organismelor de plasament colectiv (2010 Report on the Granting of Treaty Benefits with Respect to the Income of Collective Investment Vehicles.).

 

Contribuabil

Un contribuabil, dintr-o jurisdicție, înseamnă orice persoană supusă impozitării în acea jurisdicție, în calitatea sa de rezident, sau în virtutea normelor referitoare la aplicarea impozitării la sursă (cum ar fi un sediu permanent în acea jurisdicție).

O referință la „contribuabil” în contextul unei jurisdicții desemnează, în general, o persoană care este rezidentă în scopuri fiscale în acea jurisdicție și orice altă persoană care este impozitată pentru venitul său net în acea jurisdicție prin intermediarul unui sediu permanent. O persoană stabilită într-o jurisdicție care nu aplică impozitul pe profit, nu va fi considerată contribuabil în această jurisdicție.

Deducere

În cazul unei plăți, o deducere (și  adjectivul deductibil) înseamnă că, după determinarea corecta a naturii și tratamentului plății, în conformitate cu legislatia din jurisdictia plătitorului, aceasta (plata) este luată în considerare, la calculul profitului net al contribuabilului, ca o deducere sau ca o reducere echivalentă a impozitului, în conformitate cu legislatia din jurisdicţia respectivă.

 

  1. Noțiunea de „deducere” și „deductibil(ă)” desemnează un element de cheltuieli care poate fi compensat cu venitul obișnuit al unui contribuabil, atunci când se calculează profitul net al contribuabilului în conformitate cu legislatia din jurisdictia sa. Această definiție trebuie să includă orice scutire fiscală care este echivalentă din punct de vedere economic cu o deducere, cum ar fi un credit fiscal pentru plata dividendelor.

 

  1. Recomandările se concentreaza pe întrebarea dacă o plată intră într-o categorie de elemente “deductibile” în conformitate cu legislaţia din jurisdicţia relevantă; procedurile specifice jurisdicției, referitoare la calculul profitului net al contribuabilului nu ar trebui să influenţeze, în general, răspunsul la întrebarea dacă o plată este deductibilă în scopuri fiscale. Dobânda capitalizată în costurile unui activ trebuie, de exemplu, să fie considerată deductibilă în conformitate cu această regulă.

 

  1. În conformitate cu normele referitoare la tratamentele neuniforme hibride, o deducere trebuie sa apară în legatură cu o „plată”. De asemenea, punctul de plecare în aplicarea regulilor referitoare la tratamentele neuniforme hibride constă in examinarea bazei legale a deducerii, pentru a stabili dacă aceasta se referă la o cheltuială efectivă sau la un transfer efectiv de valoare și nu este o sumă pur noțională în scopuri fiscale.

 

Deducere duală

O plată dă naștere unei deduceri duale (duble deduceri) dacă este deductibilă în conformitate cu legislaţia mai multor jurisdicții (o plată care este deductibilă în conformitate cu legislaţia unei jurisdicții – cea a plătitorului – declanșează o deducere suplimentară în conformitate cu legislaţia altei jurisdicții).

 

Normele referitoare la dispozitivele hibride prevăzute la capitolele 6 și 7 din Raport neutralizează efectul tratamentelor neuniforme care se manifestă printr-o dublă deducere.

 

Diferențe de evaluare

Un rezultat cu D/NI poate apărea din diferențele privind modul în care două jurisdicții stabileşte valoarea atribuită unei plăți. Acest principiu este ilustrat în exemplul 1.13 și exemplul 1.16, în care contribuabilul tratează un împrumut acordat de societatea- mamă ca fiind emis cu o primă de emisiune (cu discount) și recunoaște această primă ca o cheltuială pe durata împrumutului. Exemplul 1.13 indică faptul că ar putea apărea un tratament neuniform, pe baza faptelor acestui exemplu, dacă societatea-mamă adoptă același tratament contabil ca și filiala, dar atribuie o valoare mai mică primei. Într-un astfel de caz, suma înregistrată ca deducere în fiecare perioadă contabilă, nu corespunde cu suma inclusă în calculul venitului obișnuit în jurisdicția societății-mamă.

 

Cu toate acestea, dacă cele două jurisdicții califică plata în același mod și ajung la aceeași valoare monetară pentru o plată, în general nu va exista o diferență (un tratament neuniform) între rezultatele fiscale în sfera de aplicare a recomandărilor (a se vedea Exemplul 1,15). Diferențele pot rezulta din conversia acestei sume în moneda locală, dar diferențele în evaluarea valorii banilor nu sunt suficiente pentru a genera un rezultat cu D/NI. Acest principiu este ilustrat în Exemplul 1.17, în care plățile legate de dobândă și de capital aferente unui împrumut sunt achitate în monedă străină. Pe măsură ce moneda locală s-a depreciat, valoarea plăților datorate la împrumut a crescut. Legislaţia națională prevede că plătitorul poate deduce acest cost suplimentar. Cu toate acestea, această deducere nu dă naștere unei includeri corespunzătoare în jurisdicția beneficiarului. Totuşi, diferența de tratament fiscal nu dă naștere unui rezultat cu D/NI, deoarece proporţia de dobândă și principal, plătite în cadrul împrumutului este aceeași în conformitate cu legislaţia ambelor jurisdicții.

Dispozitiv (fr.)

Un dispozitiv înseamnă un acord, un contract, un regim, un plan sau un acord, executabil sau nu, inclusiv toate măsurile și operatiunile care permit punerea în aplicare a acestuia. Un dispozitiv poate face parte dintr-un dispozitiv mai mare, poate fi un singur dispozitiv sau poate consta din mai multe dispozitive.

Distribuție

O distribuție, în legătură cu o persoană, înseamnă plata profiturilor sau a câștigurilor de către această persoană în favoarea unui proprietar.

 

Termenul distribuție este utilizat pentru a determina drepturile de vot ale unei persoane în cadrul testelor grupului de control și ale grupului de control din Recomandarea 11 și ca parte a definiției randamentului capitalurilor proprii, care este utilizat pentru calcularea valorii dobânzii la capitalul propriu și pentru a defini ce aranjamentele ar trebui considerate ca fiind un instrument financiar în conformitate cu Recomandarea 1.3.

 

Drepturile de vot

Dreptul de vot înseamnă dreptul de a participa la luarea deciziilor privind distribuirea, modificarea statutului sau numirea unui administrator.

Drepturile de vot deținute de o persoană sunt utilizate pentru a determina dacă persoana respectivă se află sub incidența testului privind părțile afiliate sau a grupului aflat sub control comun, prevăzut în Recomandarea 11.

Entitate situată într-o jurisdicție fără impozite

Recomandările din Raport cu privire la aranjamentele cu D/NI, nu sunt destinate să surprindă plățile efectuate către o persoană rezidentă într-o jurisdicție fără impozite. După cum este ilustrat în Exemplul 1.6, plata nu va fi considerată ca generând un rezultat cu D/NI, dacă este primită de o persoană care nu este supusă impozitării în nicio jurisdicție.

Familia

Normele privind agregarea participaţiilor, definite în Recomandarea 11.3 din Raport, prevăd că două persoane vor fi considerate că acționează în comun, în virtutea participării lor la o entitate, dacă sunt membri ai aceleiași familii.

Atunci când aplică acest criteriu în dreptul lor intern, jurisdicţiile trebuie să se asigure că acest criteriu include:

– soțul unei persoane (inclusiv partenerul civil);

– fratele, sora, copilul, părintele, bunicul sau nepotul unei persoane (adică o rudă); și

– orice persoană care este rudă a soțului acesteia sau soțul unei rude.

Acesastă noţiune trebuie să includă persoanele adoptate, dar nu se extinde la descendenți indirecti și neliniari ai acestora, cum ar fi nepoţii și nepoatele unei persoane.

O persoană (A) este membru al aceleiași familii cu o altă persoană (B) dacă B este:

            – soțul sau partenerul civil,

            – o persoană care este înrudită cu A (frate, soră, ascendent direct sau descendent),

            – soțul / partenerul civil al unei persoane înrudite cu A, o persoană înrudită cu soțul sau partenerul civil al lui A, soțul / partenerul civil al unei persoane înrudite cu soțul sau partenerul civil al lui A, o rudă adoptată.

Impozit cu reţinere la sursă

Un Stat va continua să perceapă impozite cu reţinere la sursă pentru plățile care fac obiectul ajustării potrivit normelor privind tratamentul neuniform hibrid, în conformitate cu legislația sa internă și în conformitate cu obligațiile din tratatele (convenţiile) încheiate. Funcția de impozit cu reţinere la sursă, în conformitate cu legislația din jurisdicția plătitorului, în general, nu funcționează, pentru a corecta tratamentele neuniforme ale rezultatelor fiscale, iar plata nu trebuie considerată ca fiind inclusă în veniturile obișnuite doar pentru că a făcut obiectul reținerii la sursă. Regula principală prin care se refuză deducerea se poate aplica în cazurile în care jurisdicția plătitorului impune, de asemenea, un impozit cu reținere la sursă asupra plăţii, deoarece rămâne importantă neutralizarea tratamentelor neuniforme hibride în astfel de cazuri. Doar impozitele cu reținere la sursă, în sine, nu neutralizează/anulează un tratament neuniform hibrid, deoarece impozitele cu reținere la sursă, dacă se aplică, sunt deseori impuse cu privire la instrumentele de capitaluri proprii.

Inclus în veniturile obișnuite

O plată este considerată a fi inclusă în veniturile obișnuite în măsura în care, după ce a determinat corect natura și tratamentul plății în conformitate cu legislatia din jurisdictia relevantă, aceasta (plata) este inclusă ca venit obișnuit la calculul venitului beneficiarului conform legislatiei acelei jurisdicții.

Investire / numire (Constitution – fr.)

383. Termenul de investire este utilizat în definiția unui administrator și a drepturilor de vot. Acești termeni sunt folosiți pentru a determina valoarea unei investiții deținute de o persoană la/în altă persoană, în vederea testului privind părțile afiliate și grupul aflat sub control comun din Recomandarea 11.

Investitor

Investitor, în relație cu o persoană, înseamnă orice persoană care deține direct sau indirect drepturi de vot sau participații la această persoană.

 

Definiția de investitor este inclusă în recomandările referitoare la entitățile hibride, după cum urmează:

(a) O entitate va fi considerată ca o entitate hibridă inversată în baza Recomandării 5, în cazul în care este considerată transparentă în conformitate cu legislația propriei jurisdicţii, dar ca entitate separată de către investitor.

(b) În plus, un rezultat cu D/NI care apare în legătură cu o plată efectuată către entitatea hibridă inversată, va fi considerat tratament neuniform hibrid, dacă rezultatul cu D/NI nu ar fi apărut dacă venitul acumulat ar fi fost plătit direct investitorului.

Jurisdicția beneficiarului

Prin jurisdicția beneficiarului se înțelege orice jurisdicție în care beneficiarul este considerat contribuabil.

 

Jurisdicția beneficiarului include orice jurisdicție în care beneficiarul este contribuabil. Prin urmare, include un nerezident care primește o plată prin intermediul unui sediu permanent din jurisdicția beneficiarului. Așa cum este ilustrat în Exemplul 1.8, o persoană poate primi, prin urmare, aceeași plată în mai multe jurisdicții (adică poate exista un beneficiar care primește plata în două jurisdicții). În astfel de cazuri, contribuabilul va avea, în general, sarcina de a demonstrarea în mod rezonabil administrației fiscale, modul în care tratamentul fiscal din jurisdicția terță influenţează cuantumul ajustării cerute în conformitate cu regula.

 

Deși rezultatele cu D/NI apar cel mai frecvent în cazul în care jurisdicțiile plătitorului  și a beneficiarului sunt diferite, aceasta nu este o cerință a regulilor privind tratamentul neuniform hibrid. Exemplul 1.10 ilustrează un caz în care plătitorul și beneficiarul se află în aceeași jurisdicție, dar acordul dă naștere unui tratament neuniform hibrid datorită diferențelor privind modul în care sunt contabilizate plățile în cadrul acordului. Exemplul 1.21 ilustrează, de asemenea, un caz în care plătitorul și beneficiarul se află în aceeași jurisdicție.

Jurisdicția de stabilire, în raport cu orice persoană, înseamnă jurisdicția în care acea persoană este înregistrata sau stabilită.

Termenul jurisdicție de stabilire este utilizat în Recomandarea 1.5 pentru a descrie o excepție de la regula referitoare la instrumentele financiare hibride și în Recomandarea 4 în contextul definiției entității hibride inversate. Acest termen se referă la jurisdicția în care o persoană este înfiinţată sau stabilită. Pentru entitățile precum societățile de capital care sunt înfiinţate prin înregistrare legală /oficială, aceasta va fi jurisdicția în care este înregistrată entitatea. Pentru entități precum parteneriate sau trusturi care nu necesită o înregistrare oficială, aceasta va fi jurisdicția în care entitatea este creată sau în care funcţionează.

Jurisdicția investitorului

Prin jurisdicția investitorului se înțelege orice jurisdicție în care investitorul este considerat contribuabil.

Jurisdicția plătitorului

Prin jurisdicția plătitorului se înțelege orice jurisdicție în care plătitorul este recunoscut ca un contribuabil. Prin urmare, include un nerezident care efectuează o plată printr-un sediu permanent situat în jurisdicția plătitorului. Așa cum este ilustrat în Exemplele 1.23 și 4.4, și așa cum se dovedește în contextul deducerii duale, o plată care generează un rezultat cu D/NI poate fi considerată ca fiind efectuată de contribuabilii din mai multe jurisdicții (un singur plătitor poate fi considerat ca efectuând aceeași plată). Apoi, revine beneficiarului să furnizeze dovezi rezonabile administrației fiscale, pentru a stabili în ce măsură tratamentul fiscal al plății în jurisdicția celuilalt plătitor afectează valoarea ajustării necesare în aplicarea regulii. Deși, în contextul unei duble deduceri, există de fapt două jurisdicții ale plătitorului, Recomandarea 6 folosește termenii „jurisdicția plătitorului” și „jurisdicția societății-mamă” pentru a distinge jurisdicțiile în care apare deducerea şi deducerea duplicată.

Deși tratamentele neuniforme fiscale apar cel mai adesea între țări, aceasta nu este obligatorie în conformitate cu regulile privind tratamentul neuniform hibrid. Restricțiile/limitele privind deducerile duale se aplică atât rezidenților, cât și nerezidenților și, așa cum am văzut mai sus, în ceea ce privește definirea jurisdicției beneficiarului, rezultatul cu D/NI poate apărea și în situațiile în care plătitorul și beneficiarul sunt stabiliţi în aceeași jurisdicție.

Paticipaţii (equity interest)

379. Valoarea participaţiilor unei persoane ese utilizată pentru a determina dacă este o persoană afiliată sau dacă face parte dintr-un grup aflat sub control comun, prevăzute la Recomandarea 11.

Participaţia înseamnă orice interes la o persoană care include un drept asupra randamentului capitalurilor proprii.

Plată

Plata include orice sumă care poate fi plătită, care include, fără a fi limitativă, o distribuție, un credit, un debit, venituri în avans (accrual of money – en.), şi care exclude plățile care considerate a fi efectuate doar în scopuri fiscale și care nu implică crearea de drepturi economice între părți.

O plată înseamnă o plată în bani (care include valoarea banilor) realizată în cadrul instrumentului de finanțare și se referă la o distribuție, un credit sau o sumă datorată. Acesta include orice sumă care poate fi plătită, cum ar fi o obligație viitoare sau condiționată de a efectua o plată. Definiția de plată include angajamente recunoscute ca obligații de plată viitoare, chiar și atunci când valoarea angajamentului recunoscut nu corespunde unei obligații de plată îmbunătățite în perioada în cauză. Când contextul impune, o plată include o fracțiune dintr-o plată.

Se consideră că o plată a fost efetuată, atunci când obligația de plată corespunzătoare este stabilită în conformitate cu legislaţia jurisdicţiei plătitorului sau când plata este obținută în conformitate cu legislaţia din jurisdicţia plătitorului.

Plătitor

Un plătitor înseamnă orice persoană care efectuează o plată în cadrul unui acord, inclusiv printr-un sediu permanent al plătitorului.

Aceasta va fi, în general, persoana legal obligată să efectueze plata. Cu toate acestea, pot exista cazuri în care, datorită transparenței fiscale a plătitorului direct, plata poate fi considerată a fi efectuată de un investitor de bază. Apoi, contribuabilului îi revine sarcina de a furniza dovezi rezonabile administrației fiscale, pentru a stabili în ce măsură transparența fiscală a plătitorului și tratamentul fiscal al plății efectuate de investitor afectează valoarea ajustării necesare în conformitate cu regula.

Persoană

O persoană înseamnă orice persoană fizică sau juridică, orice entitate fără personalitate juridică, precum și un trust / fiducie.

 

Regimul investițiilor în străinătate (offshore)

 

Recomandarea 5.1 prevede că jurisdicțiile trebuie să instituie un regim privind investiții străine sau să modifice regimul existent, pentru a preveni apariția rezultatelor cu D/NI în legătură cu plățile efectuate în favoarea unei entităţi hibride inversate.

Un regim al investițiilor în străinătate, include regulile aplicabile societăţilor străine controlate, fondurilor de investiții străine și orice altă regulă care impune ca veniturile cumulate ale unui investitor să fie incluse în veniturile obişnuite în conformitate cu legislaţia din jurisdicția investitorului.

Rata marginală*)

Rata marginală integrală a unui contribuabil (full marginal rate) este cota preconizată a impozitului pentru veniturile obișnuite în cadrul acordului.

 

În contextul regulii privind instrumentul financiar hibrid, rata marginală integrală a beneficiarului este impozitul pe care beneficiarul urmează să îl plătească pentru veniturile obișnuite, obținute în cadrul unui instrument financiar, astfel încât nu se va produce un tratament neuniform, în sensul regulii instrumentului financiar hibrid, pur și simplu pentru că jurisdicția beneficiarului impozitează instrumentele financiare la o rată mai mică față de alte tipuri de venit.

 

Rata marginală

O plată nu se califică ca venit obișnuit decât dacă este impozitată la rata marginală integrală

O plată nu va fi considerată ca fiind inclusă în veniturile obișnuite dacă jurisdicția beneficiarului nu impozitează plata la rata marginală integrală a contribuabilului. Definiția de „venit obișnuit” exclude orice tip de venit care este supus unui tratament fiscal preferențial, indiferent de forma în care este prevăzută scutirea de impozit.

 

O plată nu va fi considerată venit obișnuit, dacă impozitul pentru acea plată este scutit prin excluderea sau scutirea totală sau parțială de la impozitare a plății (vezi Exemplul 1.1) sau dacă plata integrală este supusă impozitării, dar la o cotă mai mică (vezi Exemplul 1.3). În mod alternativ, întreaga sumă a plății poate fi impozitată la cota integrală de impozitare, dar jurisdicţia poate permite contribuabilului să solicite o altă formă de scutire de impozit acordată unei plăţi de această natură, cum ar fi un credit fiscal pentru impozitele străine de bază (a se vedea Exemplul 1.4) sau o deducere preconizată. Cu toate acestea venitul este considerat ca fiind supus impozitului la rata marginală integrală a contribuabilului, în pofida faptului că impozitul pe includere este redus cu un credit fiscal sau altă scutire de impozit acordată de jurisdicția beneficiarului pentru impozitul cu reținere la sursă, sau alte impozite impuse de jurisdicția sursă asupra plății în sine.

Randamentul capitalurilor proprii (equity return)

  1. Definiția randamentului capitalurilor proprii face posibilă calcularea cuantumului participaţiilor unei persoane la o altă persoane, pentru a determina dacă aceasta se încadrează în testul (criteriul) părților afiliate sau al grupului aflat sub control comun prevăzute la Recomandarea 11. Definiția este utilizată, de asemenea, și pentru a determina domeniul de aplicare al termenului instrumentului financiar menționat la Recomandarea 1.3 lit. (b).

Randamentul financiar (financing return-en.) înseamnă dreptul la profit sau dreptul de a participa la distribuirea profitului, de la orice persoană. În legătură cu un aranjament înseamnă rentabilitatea aranjamentului care este echivalentă din punct de vedere economic cu o distribuție sau o rentabilitate a profiturilor sau, dacă este rezonabil să presupunem, după luarea în considerare a termenilor aranjamentului, că rentabilitatea este calculată în funcţie de valoarea-timp a banilor în cadrul acordului.

Definiția randamentului financiar este utilizată pentru a determina domeniul de aplicare al noţiunii de instrument financiar menționată la Recomandarea 1.3/ (b).

Rezultat cu D/NI (cu deducere / neincludere). Un rezultat cu D/NI apare atunci când o plată este deductibilă în conformitate cu legislatia unei jurisdicţii (jurisdicția plătitorului), dar nu este inclusă la calculul venitulurilor obișnuite ale niciunei persoane din jurisdicția beneficiarului (în care plata este considerată a fi fost primită).

Normele referitoare la tratamentul neuniform hibrid, prevăzute la Capitolul 2 din Raport neutralizează efectul tratamentului neuniform reprezentat printr-o deducere / absență a includerii (D/NI).

Ca regulă generală, diferențele privind perioada în care sunt recunoscute/înregistrate plățile sau diferențele de curs valutar, potrivit metodei utilizate pentru a comensura valoarea plății între jurisdicții, nu afectează rezultatul cu D/NI.

Cu toate acestea, în anumite circumstanțe, o diferență de timp va fi considerată permanentă dacă contribuabilul nu poate justifica autorității fiscale, că o plată va fi înregistrată într-o perioadă rezonabilă de timp (a se vedea Recomandarea 1.1 (c)).

 

Rezultat cu DD

  1. Regulile privind tratamentul neuniform hibrid de la capitolele 6 și 7 din Raport neutralizează/anulează efectele tratamentelor neuniforme care sunt rezultate cu DD. Un rezultat cu DD apare atunci când o plată, care este deductibilă în conformitate cu legislația unei jurisdicții (jurisdicția plătitorului), determină o deducere duplicată în conformitate cu legislația altei jurisdicții (aceeasi plată este deductibilă în conformitate cu legislaţia a două sau mai multe jurisdicţii).

 

 

Statut

Actul constitutiv, cu privire la o anumită persoană, desemnează regulile care reglementează (guverneaza) relația dintre acea persoană și proprietarii săi, și include articolele din statut sau din actul de constituire sau de înfiinţare.

Tratament neuniform

Tratament neuniform înseamnă un rezultat cu DD sau D/NI și include tratamente neuniforme preconizate/aşteptate.

Tratament neuniform hibrid

Acesasta noţiune este definită la paragraful 3 al Recomandărilor 1, 3, 4, 6 și 7, în sensul acestor recomandări. Fiecare recomandare privind regulile referitoare la tratamentele neuniforme hibride conține definiția proprie a condițiilor în care tratamentul neuniform constituie tratament neuniform hibrid. Definiția cuprinsă în Recomandarea 12 are valoarea unei definiții colective pentru definițiile individuale, specifice care apar la fiecare dintre recomandări.

 

Venituri acumulate

Definiția veniturilor acumulate este utilizată ca parte a definiției regimului investițiilor straine (offshore) și la Recomandarea 5, care stabilește recomandări specifice privind tratamentul entităţilor hibride inversate.

 

Noţiunea de venit acumulat, în raport cu un investitor şi un beneficiar, înseamnă orice sumă plătită unei entități de investiții, care crește valoarea participaţiei investitorului în entitatea respectivǎ

Venituri obișnuite

Definiția venitului obișnuit este utilizată atât pentru identificarea acordurilor cu tratament neuniform hibrid care produc rezultate cu D/NI, cât și pentru a neutraliza efectul acestora.

Venituri obișnuite înseamnă veniturile supuse impozitului la rata marginală integrală (standard, privind impozitul pe profit) aplicabilă contribuabilului, și care nu beneficiază de nicio scutire, excludere, credit sau alte scutiri fiscale aplicabile anumitor categorii de plăți (cum ar fi creditele indirecte pentru impozitul pe veniturile plătitorului). Venitul se consideră supus impozitării la rata marginală integrală aplicabilă contribuabilului, chiar dacă impozitul este redus printr-un credit fiscal sau altă scutire fiscală acordată de jurisdicția beneficiarului pentru impozitul cu reținere la sursă sau alte impozite aplicate de jurisdicția plătitorului asupra plății în sine.

Plată inclusă în veniturile obișnuite

O plată inclusă în veniturile obișnuite în conformitate cu legislația din jurisdicția beneficiarului nu va da naștere unui rezultat cu D/NI.

 

Criteriul ca plata să fie inclusă ca venit obișnuit de către beneficiar, înseamnă că plata trebuie să fie inclusă la calculul profitului impozabil al beneficiarului ca venit obișnuit. Noţiunea de venit obișnuit este discutată mai jos.

Pentru a stabili dacă o plată a fost inclusă în venitul obișnuit necesită o determinare corespunzătoare a naturii și tratamentului plății, în conformitate cu legislația din jurisdicţia contrapărţii.

 

O plată este considerată inclusă în veniturile obișnuite, dacă este imputată pierderilor

O plată compensată cu cheltuieli deductibile sau cu pierderi reportate (din anii precedenţi) poate fi considerată, în sensul definiției, ca fiind inclusă în venituri.

Asimilarea unei plăți veniturilor obișnuite, în conformitate  cu regula secundară

  1. Dacă acordul generează un tratament neuniform și regula tratamentului neuniform hibrid prevede o ajustare în conformitate cu regula secundară, ajustarea se limitează doar la impozitul aferent plății respective. Modificarea tratamentului fiscal al plății nu va conduce neapărat la o creștere a obligației fiscale datorate de beneficiar. Așa cum este ilustrat în Exemplele 1.5 și Exemplul 1.8, aplicarea regulii secundare nu va genera nicio obligație fiscală suplimentară, dacă beneficiarul nu este supus impozitării pentru veniturile obișnuite sau daca veniturile din anumite surse sunt scutite de impozit.

Venituri cu includere duală

Calculul venitulrilor cu includere duală este utilizat pentru a determina valoarea deducerii plafonate/limitate, în conformitate cu regulile privind tratamentul neuniform hibrid din capitolele 3, 6 și 7 din Raport.

 

Venit cu includere duala – în cazul plăților deductibile cu includere duală, înseamnă orice element de venit inclus ca venit obișnuit în conformitate cu legislatiile jurisdicțiilor în care s-a produs tratamentul neuniform. Cu toate acestea, un element considerat venit ca urmare a legislatiei celor două jurisdicții, ar putea să fie asimilat în continuare veniturilor cu includere duală, chiar dacă acest venit beneficiază de scutire de la dubla impozitare, sub forma unui credit fiscal străin (inclusiv un credit subiacent de impozit străin) sau o scutire aplicabilă dividendelor, de exemplu, în măsura în care o astfel de scutire are ca efect faptul că veniturile care au fost impozitate la o cota standard  într-o jurisdicție nu nu va suporta o taxă suplimentară în conformitate cu legilslaţia altei jurisdicții.

 

Trust

Trustul include orice persoană care este mandatar (fiduciar) al unui trust care acționează în această calitate.

 

 

Prezentare generală

  1. Recomandările formulate în Raport definesc cerințele/normele de elaborare a legislației naționale. Textul recomandărilor nu este destinat a fi transpus direct în dreptul național. Mai mult, este de asteptat ca țările să transpună aceste recomandări în dreptul lor intern, folosind propriile concepte și terminologie. În același timp,, pentru ca regulile recomandate să fie eficiente și pentru a evita situațiile de dubla impunere, acestea trebuie să fie coordonate cu normele în din alte țări. În acest scop, Recomandarea 12 stabilește un set comun de termeni definiți, care sa asigure coerența în aplicarea regulilor.

 

 

 

 

Bibliography

 

 

OECD  (2010),  Granting  of  Treaty  Benefits  with  Respect  to  the  Income  of  Collective Investment Vehicles, OECD Publishing, Paris, www.oecd.org/tax/treaties/45359261.pdf.

 

 

 

 

 

Partea a II

Recomandări privind aspecte legate de convenţiile/acordurile fiscale

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Introducere la Partea a II-a

 

  1. Partea a II a acestui Raport completează prima parte și tratează acele părţi ale Acțiunii 2 care indică faptul că rezultatele lucrărilor la această Acţiune pot include „Revizuiri la Convenția fiscală model OCDE (OCDE, 2014) astfel încât instrumentele și entitățile hibride (precum și entitățile cu dublă rezidenţă) nu sunt utilizate pentru obţinerea de avantaje necuvenite din Convenții ”și care subliniază că„ trebuie acordată o atenție specială interacțiunii dintre posibilele modificări ale legislaţiei naționale și prevederile Convenției fiscale model OCDE „1.

 

  1. Această secțiune examinează mai întâi aspectele din Convenţie referitoare la entitățile cu dublă rezidență (Capitolul 13). Apoi include o propunere pentru o nouă dispoziţie de adoptat la Convenţie care se referă la entități transparente (Capitolul 14). Capitolul 15 analizează interacțiunile dintre recomandările incluse în Partea I a acestui Raport și a prevederile tratatelor fiscale.

 

  1. La început, trebuie menționat faptul că o serie de dispoziții care rezultă din lucrările la Acțiunea 6 (Prevenirea utilizării abuzive a prevederilor tratatelor fiscale) ar putea juca un rol important în asigurarea că „instrumentele și entitățile hibride (precum și entitățile cu rezidenţă duală) nu sunt folosite pentru a obține beneficii necuvenite din convenţii/tratate”. Următoarele dispoziții cuprinse în Raportul la Acțiunea 6 pot fi deosebit de relevante:

(a) regula limitării beneficiilor/avantajelor2;

(b) reguli care urmăresc aranjamente al căror principal obiectiv este să obţină beneficii de pe urma convenţiilor/tratatelor3;

(c) regulă care vizează operaţiuni de transfer de dividende (care fac obiectul unei cote de impozitare mai mici în conformitate cu art. 10 (2) lit.a (a), sau în conformitate cu alte prevederi din Convenție aplicabile fondurilor de pensii pentru o perioadă de participaţie minimă) 4;

(d) regula privind dreptul unui Stat contractant de a-și impozita proprii rezidenți 5;

(e) regula anti-abuz pentru sediile permanente situate în state terțe6.

 

Note

  1. See Action 2 – Neutralise the effects of hybrid mismatch arrangements (BEPS Action Plan, OECD 2013), 15-16.
  2. See paragraph 25 of the report Action 6: Preventing the Granting of Treaty Benefits in Inappropriate Circumstances (OECD, 2015).
  3. Paragraph 26 of the report on Action 6 (OECD, 2015).
  4. Paragraph 36 of the report on Action 6 (OECD, 2015).
  5. Paragraph 63 of the report on Action 6 (OECD, 2015).
  6. Paragraph 52 of the report on Action 6 (OECD, 2015).

 

 

 

Bibliography

 

 

OECD (2015), Preventing the Granting of Treaty Benefits in Inappropriate Circumstances, Action 6 – 2015 Final Report, OECD/G20 Base Erosion and Profit Shifting Project, OECD Publishing, Paris, http://dx.doi.org/10.1787/9789264241695- en.

OECD (2014), Model Tax Convention on Income and on Capital: Condensed Version 2014, OECD Publishing, Paris, http://dx.doi.org/ DOI:10.1787/mtc_cond-2014-en.

 

 

 

 

 

 

 

Capitolul 13

 

Entități cu dublă rezidență

 

  1. Acțiunea 2 menționează în mod expres posibilitatea modificării Convenției fiscale model OCDE (OCDE, 2014) pentru a se asigura că entitățile nu sunt utilizate pentru a obține beneficiile din convenții la care nu au dreptul.
  2. Revizuirea articolului 4 alineatul (3) din Convenția fiscală model OCDE (OCDE, 2014) care va rezulta din lucrările la Acțiunea 61va face posibilă abordarea/soluţionarea anumitor preocupări cu privire la erodarea bazelor de impozitare și transferul profiturilor (BEPS) privind entitățile cu dublă rezidență1, menionând că situațiile de rezidenţă dublă din Convenție ar trebui rezolvate de la caz la caz, şi nu prin aplicarea regulii actuale bazate pe locului unde se află conducerea efectivă a entității, care creează riscul de evaziune fiscală în unele țări. Noua versiune a Articolul 4 alineatul (3) este următorul:
  3. În cazul în care, în conformitate cu alineatul (1), o persoană, altă decât o persoană fizică, este rezidentă a celor două State Contractante, autoritățile competente ale statelor contractante se străduiesc să stabilească de comun acord, Statul Contractant în care acea persoană se consideră a fi rezidentă în scopul Convenției, având în vedere locul conducerii sale efective, locul unde a fost înfiinţată sau constituită în orice altă formă legală și orice alţi factori relevanţi. În lipsa unui astfel de acord între Statele Contractante, persoana nu poate solicita niciuna dintre scutiri sau derogările prevăzute în Convenție, cu excepția măsurii și a modului în care acestea sunt prevăzute de autoritățile competente ale Statelor Contractante.

 

  1. Totuşi, această modificare nu va soluţiona toate preocupările cu privire la erodarea bazelor de impozitare și transferul profiturilor legat de entități cu rezidență duală. De exemplu, nu va avea niciun efect asupra strategiilor de evitare fiscală care exploatează/valorifică faptul că o entitate este rezidentă a unui anumit Stat în conformitate cu legislaţia acelui Stat şi, în acelaşi timp este rezidentă în alt Stat în baza unei convenţii fiscale încheiate de primul Stat, care îi permite să beneficieze de avantajele aplicabile rezidenților în temeiul legislației interne, fără a fi supusă unor obligații de reciprocitate (adică posibilitatea de a transfera pierderile în străinătate către o altă companie rezidentă potrivit legislaţiei interne privind scutirea în cadrul unui grup, în timp ce solicită protecția oferită de Convenție împotriva impozitării profiturilor sale din străinătate).

Acest viciu rezultă din faptul că Convenția și dreptul intern nu definesc conceptul de rezidență în același mod; deoarece conceptul de rezidență definit prin Convenție nu poate fi aliniat la cel definit de dreptul intern al fiecărui Stat Contractant, fără a crea situații în care o entitate ar fi rezidentă în ambele Statele în sensul Convenției, soluția acestor strategii de evitare fiscală trebuie rezolvată de dreptul intern. Deși aceste strategii de evitare pot fi abordate prin regulile generale anti-abuz la nivel național, statele pentru care aceasta este o problemă potenţială, pot lua în considerare introducerea în dreptul intern a unor reguli, care sunt deja aplicate în anumite state2, potrivit cărora o entitate considerată rezidentă în un alt Stat în temeiul unui tratat/acord fiscal se consideră că nu este rezidentă în conformitate cu legislaţia internă.

 

  1. De asemenea, modificarea articolului 4 alineatul (3) nu va aborda problemele BEPS care apar din cauza rezidenței duale, în care nu este în vigoare niciun tratat. Exemplul 7.1 din Raport ilustrează o structură dublă de consolidare care prezintă probleme de erodare a bazelor de impozitare și transferul profiturilor, legate de faptul că ambele state consideră aceeași entitate ca rezidentă în fiecare dintre ele, astfel încât fiecare țară aplică propriul regim de consolidare. Într-un astfel de caz, apar aceleași probleme legate de erodarea bazei de impozitare și transferul profiturilor, indiferent dacă există sau nu un tratat fiscal încheiat între cele două state, deci soluția trebuie căutată în dreptul intern. Cu toate acestea, trebuie menționat că, în cazul în care există o convenție încheiată între cele două state, și dacă legislaţia internă a fiecărui Stat include dispoziția menționată la paragraful precedent, entitatea ar fi probabil rezidentă într-un singur Stat, adică în Statul în care este rezidentă potrivit Convenţiei.

 

Notes

  1. Paragraph 48 of the report on Action 6, Preventing the Granting of Treaty Benefits in Inappropriate Circumstances (OECD, 2015).
  2. See subsection 250(5) of  the  Income  Tax  Act of Canada  and  section  18 of  the Corporation Tax Act 2009 of the United

 

 

Bibliography

 

 

OECD (2015), Preventing the Granting of Treaty Benefits in Inappropriate Circumstances, Action 6 – 2015 Final Report, OECD/G20 Base Erosion and Profit Shifting Project, OECD Publishing, Paris, http://dx.doi.org/10.1787/9789264241695- en.

OECD (2014), Model Tax Convention on Income and on Capital: Condensed Version 2014, OECD Publishing, Paris. http://dx.doi.org/ DOI:10.1787/mtc_cond-2014-en.

Parliament of the United Kingdom (2009), Corporation Tax Act 2009, United Kingdom. Available at: www.legislation.gov.uk/ukpga/2009/4/contents (accessed on 15 September 2015).

 

 

Capitolul 14

 

Dispozițiile Convenţiei fiscale referitoare la entitățile transparente

 

  1. Raportul OCDE din 1999 privind aplicarea Convenției fiscale model parteneriatelor (Raportul privind Parteneriatul*), OCDE, 1999)1 analizează în detaliu aplicarea dispozițiilor Convenţiei în cazul parteneriatelor, inclusiv în situațiile în care există diferențe privind tratamentul fiscal al parteneriatului. Principalele concluzii ale acestui Raport, care au fost incluse în Comentariile la Convenția fiscală model OCDE (OCDE, 2014), urmăresc să se asigure că dispozițiile tratatelor fiscale produc rezultate adecvate atunci când sunt aplicate parteneriatelor, în special în cazul în care un parteneriat constituie o entitate hibridă.

 

  1. Cu toate acestea, Raportul privind Parteneriatul (OCDE, 1999) nu a abordat în mod expres aplicarea tratatelor fiscale altor entități decât parteneriatele. Pentru a remedia acest aspect, precum și faptul că unele țări au întâmpinat dificultăţi în aplicarea concluziilor Raportului privind Parteneriatul, s-a decis includerea în Convenția fiscală model OCDE (OCDE, 2014) a următoarei prevederi însoţită de comentarii, pentru a se asigura că veniturile unor entități transparente sunt tratate, în scopurile Convenției, în conformitate cu principiile stabilite prin Raportul privind Parteneriatul. Acest aspect va asigura nu numai că beneficiile convenţiilor fiscale sunt acordate în cazuri adecvate, dar și pentru a preveni să fie acordate atunci când niciunul din statele contractante nu tratează, în conformitate cu legislația internă, veniturile unei entități, ca venit al unuia dintre rezidenții săi.

 

Înlocuiți articolul 1 din Convenția fiscală model cu următoarele (completări la textul existent apar cu caractere aldine):

nu este prezentat aici

 

 

 

 

 

 

 

Bibliography

 

 

OECD (2014), Model Tax Convention on Income and on Capital: Condensed Version 2014, OECD Publishing, Paris, http://dx.doi.org/ DOI:10.1787/mtc_cond-2014-en.

OECD (2014), Model Tax Convention on Income and on Capital: Full Version 2014, OECD Publishing, Paris, http://dx.doi.org/10.1787/9789264239081-en.

OECD (1999), The Application of the OECD Model Tax Convention to Partnerships, Issues in International Taxation, No. 6, OECD Publishing, Paris,  http://dx.doi.org/10.1787/9789264173316-en.

 

 

 

Capitolul 15

Interacțiunea dintre Partea I și Convenţiile fiscale

 

  1. Prima parte a acestui Raport conține diverse recomandări cu privire la tratamentul, în conformitate cu legislația internă, a instrumentelor financiare hibride și plățile care implică o entitate hibridă. Întrucât Acțiunea 2 prevede că „trebuie acordată o atenție specială interacțiunii dintre posibile modificări ale legislației naționale și prevederile Convenției fiscale model OCDE „, este necesar să examinăm aspectele din tratat care pot apărea ca urmare a acestor recomandări.

 

Regula care interzice deducerile

  1. Capitolul 1 din prima parte conține o regulă referitoare la tratamentele neuniforme hibride prin care „jurisdicția plătitorului nu permite deducerea pentru o plată, în măsura în care generează un rezultat cu D/NI, pentru a neutraliza efectele tratamentelor neuniforme hibride pentru o plată efectuată în cadrul unui instrument financiar. Acest lucru ridică întrebarea dacă tratatele/convenţiile fiscale, în forma lor actuală, ar autoriza acest refuz al deducerii.

 

  1. Cu excepția normelor prevăzute la articolele 7 și 24, dispozițiile convențiilor nu ating problematica dacă plățile sunt deductibile sau nu și dacă acestea sunt impozitate efectiv sau nu, deoarece aceste aspecte intră sub incidența dreptului intern. Posibila aplicare a prevederilor articolului 24 cu privire la recomandările prevăzute în prima parte a acestui Raport analizată mai jos; referitor la art. 7, paragraful 30 din Comentariile la acest articol, este deosebit de relevant:

 

  1. Alineatul 2 [al articolului 7] stabilește profiturile atribuibile unui sediu permanent în sensul alineatului (1) care alocă drepturile de impozitare referitoare la aceste profituri. Odată ce profiturile atribuibile unui sediu permanent au fost determinate în conformitate cu art. 7, paragraful 2, este de competenţa dreptului intern al fiecărui Stat Contractant să stabilească, dacă şi cum, aceste profituri ar trebui impozitate, atâta timp cât sunt respectate condițiilor impuse de paragraful 2 și celelalte dispoziții ale Convenției. Alineatul (2) nu abordează problema dacă cheltuielile sunt deductibile, atunci când se calculează veniturile impozabile ale activității/întreprinderii din fiecare Stat Contractant. Condițiile privind deductibilitatea cheltuielilor reprezintă o chestiune de drept intern, în conformitate cu dispozițiile Convenției și, în special, paragraful 3 din Articolul 24 …

 

Regula defensivă impune includerea plății în veniturile obișnuite

  1. Capitolul 1 din Partea I include, de asemenea, o regulă „defensivă” a tratamentelor neuniforme hibride, conform căreia „dacă jurisdicția plătitorului nu neutralizează tratamentul neuniform, atunci jurisdicţia beneficiarului plății impune ca plata să fie inclusă la calculul veniturilor obișnuite, în măsura în care plata generează un rezultat cu D/NI„. Această regulă poate avea consecințe asupra prevederile convenţiilor fiscale, dacă încearcă să impoziteze un nerezident ale cărui venituri nu ar fi impozabile în acel Stat, potrivit prevederilor relevante din Convenţia fiscală. Prin combinarea definițiilor „beneficiarului” și a „contribuabilului” din recomandări (Partea I, capitolul 12), această regulă ia în considerare impozitarea de către o jurisdicţie, numai în circumstanţele în care, beneficiarul plății este rezident al acestei jurisdicții sau are un sediu permanent acolo. Întrucât normele de atribuire/alocare a veniturilor definite prin convenţiile fiscale nu limitează, ca regulă generală, drepturile de impozitare ale Statului în astfel de circumstanțe, interacțiunea dintre recomandare și dispozițiile convenţiilor fiscale trebuie să se refere, în principal, la regulile privind eliminarea dublei impozitări (Articolele 23 A și 23 B din Convenția Fiscală Model, OCDE, 2014).

 

  1. Următoarele două recomandări din Partea I a acestui Raport, abordează eliminarea dublei impuneri de către Statul de rezidenţă:

(a) „Pentru a împiedica un instrument financiar să genereze rezultate cu D/NI, scutirea pentru dividende în scopul evitării dublei impuneri economice nu trebuie acordată potrivit dreptului intern, în măsura în care plata dividendelor este deductibilă la plătitor. La fel, jurisdicţiile trebuie ia în considerare adoptarea unor restricții similare pentru alte tipuri de scutiri pentru dividende, pentru evitarea dublei impuneri economice pentru profiturile suport (de bază).”[Recomandarea 2.1].

(b) „Pentru a preveni duplicarea creditelor fiscale în contextul unui transfer hibrid, orice jurisdicție care acordă o scutire/reducere pentru impozitul cu reținere la sursă, pentru o plată efectuată în cadrul uui transfer hibrid, trebuie să restricţioneze/limiteze avantajul acestei scutiri proporţional cu veniturile nete impozabile obţinute de contribuabil în cadrul acordului. ”[Recomandarea 2.2].

  1. După cum se menționează mai jos, aceste recomandări nu par să reprezinte o problemă în legătură cu aplicarea articolelor 23 A și 23 B din Convenția Fiscală Model (OCDE, 2014).

 

Metoda scutirii

  1. În ceea ce privește articolul 23 A (Metoda scutirii), alineatul (2) al acestui articol, prevede că, în cazul dividendelor (reglementate de art. 10 din Convenția Fiscală Model a OCDE, OCDE, 2014), este aplicabilă metoda creditului şi nu metoda scutirii. Prin urmare, recomandarea potrivit căreia „Scutirea de dividende prevăzută pentru eliminarea dublei impuneri economice, nu trebuie acordată în conformitate cu dreptul intern, în măsura în care plata dividendelor este deductibilă la plătitor” nu ar trebui, prin urmare, să creeze probleme cu privire la convenţiile fiscale bilaterale care includ dispoziţiile art. 23 A.

 

  1. Cu toate acestea, este recunoscut faptul că un număr de convenţii fiscale bilaterale se îndepărtează de la prevederile articolului 23 A și prevăd aplicarea metodei scutirii cu privire la dividendele primite de la companii străine în care compania rezidentă are un interes substanțial. Această posibilitate este recunoscută în mod expres în Convenția Fiscală Model OCDE (OCDE, 2014) (a se vedea punctele 49-54 din Comentariul la articolele 23 A și 23 B).

 

  1. Problemele care decurg din includerea metodei scutirii în convenţiile fiscale, în ceea ce priveşte elementele de venit care nu sunt impozitate în statul de origine (statul sursă) au fost recunoscute de mult în Convenția Fiscală Model OCDE (OCDE, 2014) (a se vedea, de exemplu, paragraful 35 din Comentariile la Articolele 23 A și 23 B). Alin. (4) al Art. 23 A, poate aborda anumite situații care implică aranjamente cu tratamente neuniforme hibride, în care dividendele ar fi altfel supuse metodei scutirii, dar multe convenţii fiscale nu conțin această prevedere. Prin urmare, statele care doresc să urmeze recomandările prezentate în Partea I a acestui Raport, dar care încheie convenții fiscale care aplică metoda scutirii de dividende ar trebui, cel puțin, să ia în considerare includerea alin. 4 al art. 23 A în convențiile lor, deși aceste state ar trebui să recunoască, de asemenea, că această prevedere oferă doar o soluție parțială a problemei. Ele ar putea opta pentru o soluție mai completă, constând în includerea în convenții a acestora reguli care le-ar da în mod expres dreptul de a aplica metoda creditului, spre deosebire de metoda scutirii, pentru dividende care sunt deductibile în Statul plătitorului. De asemenea, statele ar putea lua în considerare o soluție mai generală pentru problemele de neimpozitare, rezultate din potenţialul abuz al metodei scutirii, ceea ce ar însemna ca State să nu includă metoda scutirii în acordurile/convenţiile lor. În cadrul acestei abordări, metoda creditului ar fi singura prevăzută în acorduri, garantând astfel evitarea dublei impozitări juridice, și lăsând legislația internă să stabilească dacă avest principiu trebuie realizat prin metoda creditului sau sau cea a scutirii (sau probabil printr-o combinare a celor două metode, în funcție de natura venitul, așa cum se întâmplă în dreptul intern al multor țări). Problemele care pot apărea din acordarea unui credit fiscal pentru impozitele de bază (care nu sunt menționate la articolele 23 A și 23 B din modelul convenției fiscale OCDE, OCDE, 2014) sunt discutate mai jos.

 

Metoda creditului

  1. În ceea ce privește aplicarea metodei creditului prevăzută la art.23 A alin.(2) și la art. 23 B din Directiva 2004/39 / CE, recomandarea de reducere a scutirii „proporțional cu venitul net impozabil în cadrul acordului” pare să fie conformă cu limitarea fiscală din dreptul intern prevăzută de această metodă. După cum se menționează la alin. 60 și 63 din Comentariul la art. 23 A și 23 B, art. 23 B încredințează dreptului intern sarcina de a determina impozitul național pentru care trebuie aplicat creditul fiscal străin („deducerea maximă”) şi, în mod normal, se așteaptă ca acesta să fie impozitul din statul pe rezidență calculat după ce s-a ţinut cont de (s-au scăzut) toate deducerile relevante:
  2. Articolul 23 B stabilește principalele reguli privind metoda creditului dar nu oferă norme detaliate privind calculul şi funcţionarea creditului … Experiența a arătat că pot apărea mai multe probleme. Unele acestea sunt tratate în paragrafele următoare. În multe state există deja, în legislaţia internă, norme detaliate referitoare la creditul pentru impozitele străine. Acesta este motivul pentru care un anumit număr de convenții conţin o referire la legislația internă a statelor contractante și prevăd în continuare că aceste norme interne nu vor afecta principiul prevăzut la art.23 B.
  3. Deducerea maximă este calculată în mod normal ca impozit pe venitul net, adică pe veniturile din statul E (sau S) minus deducerile autorizate (specifice sau proporționale) legate de aceste venituri …
  4. Cu toate acestea, este recunoscut faptul că situațiile de dublă neimpozitare pot apărea atunci când se aplică metoda creditului, din cauza dispozițiilor din tratatele fiscale sau din dreptul intern care fie completează, fie se îndepărtează/derogă de la abordarea de bază a articolului 23 B (metoda creditului) din Convenția fiscală model OCDE (OCDE, 2014). Un exemplu ar fi dispozițiile legislaţiei interne care permit (ca) creditul fiscal extern aplicabil unui element de venituri să fie utilizat pentru (against) impozitul de plată din statul de rezidenţă pentru un alt element de venit. Un alt exemplu ar fi situațiile în care dispozițiile convențiilor fiscale sau ale legislaţiei interne prevăd un credit fiscal străin subiacent pentru dividende, care pot genera dificultăți în ceea ce privește partea din Recomandarea 2.1 conform căreia „jurisdicțiile ar trebui să ia în considerare adoptarea unor restricții/limitări similare pentru alte tipuri de scutire de dividende acordate pentru evitarea dublei impozitări economice pentru profiturilor subiacente”. Acestea sunt alte situații în care statele contractante ar trebui să se asigure că tratatele lor fiscale prevăd eliminarea dublei impuneri fără a crea oportunități de strategii privind evaziunea fiscală.

 

Aplicarea potențială a dispozițiilor referitoare la principiul nediscriminării prevăzut în Convenția fiscală model OCDE

  1. Obiectivul fundamental al recomandărilor expuse în Partea I a acest Raport urmărește să se asigure că plățile sunt tratate în mod consecvent de plătitor și de beneficiar, în special pentru a preveni deducerea duală sau o deducere fără o includere corespunzătoare. Aceste recomandări nu pare să ridice problema discriminării bazată pe naționalitate [articolul 24 alineatul (1)]. De asemenea, nu par să trateze sediile permanente diferit de întreprinderi interne (articolul 24 alineatul (3)) să prevadă reguli diferite pentru deducerea plăților efectuate către rezidenți și nerezidenți (art. 24 (4)) sau care să trateze întreprinderile naționale diferit, după cum capitalul lor este deținut sau controlat de rezidenți sau nerezidenți (art. 24 (5)).
  2. Anumite recomandări din legislația internă, de neutralizare a efectelor tratamentelor neuniforme hibride care sunt incluse în Partea I au mai mult impact asupra plăților către nerezidenți decât asupra plăților către rezidenți. Cu toate acestea, acest aspect nu este relevant în sensul articolului 24, deoarece distincția se bazează pe tratamentul plăților în ceea ce privește plătitorul și beneficiarul. Faptul că o neconcordanţă (un tratament neuniform) a tratamentului fiscal al unei entități sau al unei plăți este mai puțin probabil să apară într-un context pur național (adică se poate aștepta ca o țară să fie consecventă în modul în care clasifică plățile și entitățile interne) nu poate fi interpretat în sensul că regulile care se bazează strict pe existența unei astfel de tratament neuniform tratează plățile efectuate către nerezidenți sau către întreprinderile deţinute de nerezidenţi, diferit de modul în care plățile către rezidenți sau întreprinderi deținute de rezidenți sunt tratate în conformitate cu legislaţia internă.

 

  1. Următoarele extrase din Comentariile la articolul 24 prezintă o relevanță deosebită în acest context:

(a) În ceea ce privește toate dispoziţiile art. 24: „Prevederile articolului privind nediscriminarea încearcă să ajungă la un echilibru între necesitatea de a preveni discriminarea nejustificată și nevoia de a ține cont de aceste distincții legitime. Din acest motiv, nu trebuie extins în mod nejustificat domeniul de aplicare al acestui articol la așa-numita discriminare „indirectă” (paragraful 1).

„Mai mult, în timp ce acest articol încearcă să elimine distincțiile bazate exclusiv pe anumite motive, nu este în niciun fel destinat să ofere resortisanților altor state, nerezidenților, întreprinderilor altor state sau întreprinderilor naționale deținute sau controlate de nerezidenți, un tratament fiscal mai avantajos decât cel al resortisanților, rezidenților sau întreprinderilor naționale deținute sau controlate de rezidenți … ” (paragraful 3)

(b) În ceea ce privește art. 24 (3): „Prin urmare, acest principiu este limitat la o comparație între normele care reglementează impozitarea activităților proprii/specifice ale unui sediu permanent și cele aplicabile activităților comerciale similare desfășurate de o întreprindere rezidentă independentă. Aceasta nu se extinde la regulile care ţin cont de relațiile pe care le poate avea o întreprindere cu alte întreprinderi (de ex. regulile care permit consolidarea, transferul pierderilor sau transferurilor fără impozit pe active/proprietate între întreprinderile care au aceiași proprietari – întreprinderi aflate în proprietate comună), deoarece aceste ultime reguli nu se concentrază pe impozitarea activităților comerciale specifice unei întreprinderi similare cu cea a unui sediu permanent, ci mai degrabă pe impozitarea unei întreprinderi rezidente ca parte a unui grup de întreprinderi asociate. „(Punctul 41)

(c) În ceea ce privește art. 24 (4): „ Prezentul alineat este conceput pentru a pune capăt unei forme particulare de discriminare care rezultă din faptul că în unele țări deducerea dobânzilor, redevențelor și altor plăţi, acceptate fără restricţii atunci când beneficiarul este rezident, este dimpotrivă limitat sau chiar interzis atunci când beneficiarul este non rezident. „(Punctul 73)

(d) În ceea ce privește art. 24 (5): ” Deoarece alineatul se referă numai la impozitarea întreprinderilor rezidente și nu a persoanelor care dețin sau controlează capitalul lor, rezultă că acesta nu poate fi interpretat ca o extindere a avantajelor regulilor care țin cont de relațiile pe care le poate avea o întreprindere rezidentă cu alte întreprinderi rezidente (de exemplu, reguli care autorizează consolidare, transferul pierderilor sau transferul de active fără impozit între întreprinderi cu aceiași proprietari). „(Punctul 77)

„… rezultă că obligaţiile privind impozitul cu reţinere la sursă, impuse unei întreprinderi rezidente cu privire la dividendele plătite acționarilor nerezidenți, dar nu şi dividendelor plătite acționarilor rezidenți, nu poate fi considerată o încălcare a alineatului 5. În acest caz, această diferență de tratament nu depinde de faptul că capitalul companiei este deținut sau controlat de nerezidenți, ci mai degrabă de fapt că dividendele plătite nerezidenților sunt astfel impozitate diferit. „(Punctul 78)

  1. Din aceste motive și sub rezerva unei analize a formulării precise a regulilor care ar fi stabilit să pună în aplicare recomandările,

 

  1. Din aceste motive și sub rezerva unei analize a formulării precise a regulilor interne care ar fi elaborate pentru a pune în aplicare recomandările, recomandările din Partea I a acestui Raport nu par să pună în discuţie un posibil conflict cu prevederile articolului 24 din Convențiafiscală model (OCDE, 2014).

 

Notă

 

  1. „4. Dispozițiile alineatului 1 [al articolul 23 A] nu se aplică venitului obţinut sau capitalului deținut de un rezident al unui Stat Contractant atunci când celălalt Stat contractant aplică dispozițiile Convenției pentru a scuti de impozit acest venit sau capital sau aplică acestui venit prevederile alineatului (2) din secțiunea 10 sau 11.”

 

 

 

Bibliography

 

 

OECD (2014), Model Tax Convention on Income and on Capital: Condensed Version 2014, OECD Publishing, Paris, http://dx.doi.org/ DOI:10.1787/mtc_cond-2014-en.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anexa A

 

Lista Recomandărilor din Partea I

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anexa A

 

Lista Recomandărilor din Partea I

 

 

 

 

 

Recomandări

 

 

Recomandarea 1 Regula instrumentului financiar hibrid
Recomandarea 2. Recomandări specifice pentru tratamentul fiscal al instrumentelor financiare
Recomandarea 3 Regula plǎţilor hibride ignorate
Recomandarea 4 Regula entităţilor hibride inversate
Recomandarea 5 Recomandǎri specifice pentru tratamentul fiscal al entitǎţilor hibride inversate
Recomandarea 6 Regula aplicabilǎ plǎţilor hibride deductibile
Recomandarea 7 Regula plǎtitorului cu dublǎ rezidenţǎ
Recomandarea 8 Regula tratamentului neuniform importat
Recomandarea 9 Principii de proiectare
Recomandarea 10 Definiţia acordului structurat
Recomandarea 11 Definiția persoanelor afiliate, grupului aflat sub control comun și a acțiunii în comun
Recomandarea 11 Alte definiţii

 

 

 

 

 

Recomandarea 1

 

Regula instrumentului financiar hibrid

 

 

1. Neutralizarea tratamentului neuniform în măsura în care plata genereazǎ un rezultat cu D/NI

Următoarea regulă se aplicǎ pentru plățile efectuate în cadrul unui instrument financiar şi care dau naştere unui tratament neuniform hibrid, precum şi plǎţilor alternative efectuate în contextul unui aranjament privind transferul unui instrument financiar:

 (a) Jurisdicția plătitorului respinge dreptul de deducere al unei astfel de plǎţi,  în măsura în care genereazǎ un rezultat cu D/NI.

 (b) Dacă jurisdicția plătitorului nu neutralizează/anulează tratamentul neuniform, atunci jurisdicția beneficiarului obligă luarea în calcul a plăţii respective, la stabilirea veniturilor obișnuite, în măsura în care aceasta genereazǎ un rezultat cu D/NI.

 (c) Diferențele privind (data înregistrǎrii) momentul recunoașterii plăților efectuate în cadrul unui instrument financiar nu sunt considerate ca generând un rezultat cu D/NI, cu condiția ca contribuabilul să poată demonstra autorității fiscale, că plata va fi inclusǎ în veniturile obișnuite într-o perioadă rezonabilă de timp.

 

2. Definiția instrumentului financiar și a plǎţii alternative

În scopul acestei reguli:

(a)Instrument financiar” înseamnă orice acord supus normelor de impozitare aplicabile datoriilor, capitalurilor proprii sau produselor derivate, potrivit legislației ambelor jurisdicții, cea a beneficiarului și cea a plătitorului, și care include un transfer hibrid.

(b) Un transfer hibrid include orice aranjament/acord privind transferul unui instrument financiar încheiat de un contribuabil cu o altă persoană în care:

      (i) contribuabilul este proprietarul/deţinǎtorul activului transferat, iar drepturile contrapărţii referitor la acel activ sunt considerate ca obligații ale contribuabilului; și

       (ii) în conformitate cu legislația din juridicţia contrapărţii, contrapartea este deţinǎtoarea activului transferat, iar contribuabilul deţine, asupra acelui activ, drepturi care sunt tratate ca obligații ale contrapărţii.

În acest sens, dreptul de proprietate asupra unui activ include orice prevederi care au ca rezultat impozitarea contribuabilului în calitate de beneficiar al fluxurilor monetare corespondente, generate de activ.

 

(c) Orice aranjament prin care o persoană plǎteşte altei persoane o sumǎ de bani sub formǎ de rentabilitate financiară sau randament al capitalurilor proprii, trebuie considerat de jurisdicţii ca fiind un instrument financiar în limita acelei rentabilităţi / acelui randament.

 

(d) Orice plată efectuatǎ în cadrul unui acord, care nu este considerat instrument financiar de legislația din jurisdicţia contrapărţii, trebuie considerată ca generând un tratament neuniform numai în măsura în care plata (constituie un) corespunde unei rentabilităţi financiare sau unui randament al capitalurilor proprii.

 

(e) Prin platǎ alternativǎ se înţelege orice plată, efectuată în cadrul unui acord de transfer al unui instrument financiar, în măsura în care corespunde, în totalitate sau în parte, unui rentabilităţi financiare sau unui randament al capitalurilor proprii al instrumentul financiar de bază, iar aceastǎ platǎ sau randament:

(i) nu a fost inclusǎ în calculul veniturilor obișnuite ale plătitorului,

(ii) a fost inclusǎ în calculul veniturilor obișnuite ale beneficiarului, sau

(iii) generează un tratamentului neuniform hibrid, dacă ar fi fost efectuatǎ direct în cadrul instrumentul financiar.

 

3. Regula se aplică numai unei plăți în contextul unui instrument financiar care genereazǎ un tratament neuniform hibrid

 

O plată efectuatǎ în cadrul unui instrument financiar genereazǎ un tratament neuniform hibrid atunci când tratamentul neuniform poate fi atribuit prevederilor/termenilor instrumentului. Plata nu poate fi atribuită termenilor instrumentului atunci când tratamentul neuniform este atribuit exclusiv statutului contribuabilului sau circumstanțelor în care instrumentul este deținut.

 

4. Domeniul de aplicare a regulii

Această regulă se aplică numai plăților efectuate între două persoane afilialte sau în cazul în care plata este efectuatǎ în cadrul unui acord (mecanism) structurat la care contribuabilul este parte.

 

5. Excepții de la regulă

Răspunsul principal de la Recomandarea 1.1 (a) nu trebuie să se aplice unei plăți efectuate de un vehicul de investiții (organisme de placement -fr.) care face obiectul unei reglementări speciale și unui tratament fiscal în conformitate cu legislația din jurisdicția de stabilire, în condiţiile în care:

(a) Politica fiscală din jurisdicția de stabilire are drept scop, menţinerea deducerii aferente plǎţii din cadrul instrumentului financiar pentru a se asigura că:

        (i) contribuabilul este scutit de impozit sau i se aplicǎ un impozit minim pe veniturile sale din investiţii; și

       (ii) deținătorii de instrumente financiare emise de contribuabil sunt impozitaţi pentru această plată sub forma unor venituri obișnuite pe o bazǎ curentǎ.

 

(b) Cadrul de reglementare și impozitare din jurisdicția de stabilire a unui vehicul de investiţii are ca efect faptul că instrumentele financiare emise de vehiculul de investiții vor aduce contribuabilului un venit din investiţii care va fi în totalitate, sau în mare parte, plǎtit şi distribuit deţinǎtorilor acelor instrumente financiare, într-o perioadǎ rezonabilǎ de timp, dupǎ ce venitul a fost obţinut sau primit de contribuabil.

 

(c) Politica fiscală a jurisdicției de stabilire prevede că valoarea totală a plății:

      (i) este inclusǎ în veniturile obișnuite ale oricărei persoane care este beneficiară în jurisdicția de stabilire; și

      (ii) nu este exclusă din calculul veniturilor obișnuite ale oricărei persoane care este beneficiară, potrivit legislației din jurisdicţia beneficiarului, în temeiul unui tratat (acord) încheiat între jurisdicția de stabilire și jurisdicția beneficiarului.

 

(d) Plata nu se efectueazǎ în baza unui aranjament structurat.

 

Regula defensivă prevăzută la Recomandarea 1.1 (b) rǎmâne aplicabilǎ oricărei plăți efectuate de un astfel de vehicul de investiții (organisme de placement – fr).

 

 

 

 

Recomandarea 2.

Recomandări specifice pentru tratamentul fiscal al instrumentelor financiare

 

 

1 Refuzul scutirii de la impozitare a dividendelor în cazul plăților deductibile

Pentru a a împiedica un instrument financiar să genereze rezultate cu D/NI, o scutire de la impozitare a dividendelor, destinatǎ sǎ evite dubla impozitare economicǎ, nu trebuie acordată potrivit legislaţiei interne, în măsura în care plata dividendelor este deductibilă la plătitor. La fel, jurisdicțiile ar trebui să ia în considerare adoptarea unor limitǎri similare pentru alte tipuri de scutire a dividendelor acordate, menite sǎ evite dubla impozitare economică a profiturilor de bază.

 

2 Limitarea creditelor fiscale strǎine în cadrul unui transfer hibrid

Pentru a preveni duplicarea creditelor fiscale în cadrul unui transfer hibrid, orice jurisdicție care acordă scutire pentru impozitul cu reținere la sursă, trebuie să limiteze beneficiul acestei scutiri, proporțional cu venitul net impozabil al contribuabilului în cadrul acelui aranjament.

 

3 Domeniul de aplicare

Nu există nicio limitare cu privire la sfera de aplicare a acestor recomandări.

 

 

 

Recomandarea 3

Regula plǎţilor hibride ignorate

 

1. Neutralizarea tratamentului neuniform în măsura în care plata generează un rezultat cu D/NI

Următoarea regulǎ trebuie aplicatǎ unei plăți ignorate, efectuată de un plătitor hibrid care generează un tratament neuniform hibrid:

(a) Jurisdicția plătitorului va refuza deducerea pentru această plată în măsura în care dă naștere unui rezultat cu D/NI.

(b) Dacă jurisdicția plătitorului nu neutralizează/anulează tratamentul neuniform, atunci jurisdicția beneficiarului va solicita includerea acestei plăți în veniturile obișnuite, în măsura în care plata dă naștere unui rezultat cu D/NI.

(c) Nu va exista tratament neuniform dacǎ deducerea în jurisdicția plătitorului este aplicatǎ/atribuitǎ veniturilor care sunt incluse la calculul veniturilor obişnuite în conformitate cu legislaţia celor douǎ jurisdicţii, cea a beneficiarului și cea a plătitorului (adică venitul cu includere duală ).

(d) Orice deducere care depășește venitul cu includere duală (deducere în exces sau deducere excedentarǎ) poate fi compensată cu veniturile cu includere duală din altă perioadă.

 

2. Regula se aplică numai plăților ignorate efectuate de un plătitor hibrid

În scopul acestei reguli:

(a) O plată ignorată reprezintă plata care este deductibilă în conformitate cu legislaţia din jurisdicția plătitorului, dar care nu este recunoscută în conformitate cu legislaţia din jurisdicția beneficiarului.

(b) O persoană este un plătitor hibrid în cazul în care tratamentul fiscal al plătitorului în conformitate cu legislaţia din jurisdicția beneficiarului a condus ca plata să fie o plată ignorată.

 

3. Regula se aplică numai plăților care genereazǎ un tratament neuniform hibrid

O plată ignorată efectuată de un plătitor hibrid generează un tratament neuniform hibrid dacă, în conformitate cu legislaţia din jurisdicția plătitorului, deducerea poate fi atribuitǎ/compensată cu un venit care nu este venit cu includere duală.

 

4. Domeniul de aplicare a regulii

Această regulă se aplică numai dacă părțile la tratamentul neuniform sunt menbri aceluiași grup de control sau în cazul în care plata este efectuatǎ în cadrul unui acord structurat la care contribuabilul este parte.

 

Recomandarea 4

Regula entităţilor hibride inversate

1. Neutralizarea tratamentului neuniform în măsura în care plata genereazǎ un rezultat cu D/NI

Atunci când o plată efectuată în contextul unei entități hibride inversate dă naștere unui tratament neuniform hibrid, jurisdicția plătitorului trebuie să aplice o regulă care refuzǎ deducerea pentru o astfel de plată în măsura în care genereazǎ un rezultat cu D/NI.

2. Regula se aplică numai plăților efectuate cǎtre o enititate hibridǎ inversatǎ

Termenul “entitate hibridǎ inversatǎ” înseamnǎ orice persoană care este consideratǎ o entitate distinctǎ în conformitate cu legislaţia din jurisdicția investitorului și transparentă în scopuri fiscale, în conformitate cu legislaţia din jurisdicția de stabilire.

3. Regula se aplică numai tratamentelor neuniforme hibride

O plată genereazǎ un tratament neuniform hibrid deoarece plata directǎ efectuată în favoarea investitorului ar fi evitat apariţia tratamentul neuniform.

4. Domeniul de aplicare al regulii

Recomandarea se aplică numai în cazul în care investitorul, entitatea hibridă inversată și plătitorul sunt membri aceluiași grup de control sau dacă plata este efectuatǎ în cadrul unui aranjament structurat, la care plătitorul este parte.

 

 

 

Recomandarea 5

 

Recomandǎri specifice

pentru tratamentul fiscal al entitǎţilor hibride inversate

 

 

1. Îmbunătățiri ale regulilor privind societǎţile strǎine controlate (CFC) și ale altor regimuri privind investiţiile strǎine (investiții off-shore)

Jurisdicțiile trebuie să instituie sau să modifice regimurile (existente) privind investițiile strǎine (offshore), pentru a preveni apariția rezultatelor cu D/NI, atunci când se efectueazǎ plăți către o entitate hibridǎ inversatǎ. În egală măsură, jurisdicțiile trebuie să ia în considerare instituirea sau modificarea regimurilor lor de investiții strǎine (off-shore) pentru acordurile cu tratament neuniform importat.

 

2. Limitarea transparenței fiscale pentru investitorii nerezidenți

O entitate hibridǎ inversatǎ trebuie consideratǎ contribuabil rezident în jurisdicția de stabilire dacǎ veniturile sale nu sunt impozitate în conformitate cu legislaţia din jurisdicția de stabilire și dacǎ veniturile acumulate*) ale unui investitor nerezident din același grup de control cu entitatea hibridǎ inversatǎ nu sunt supuse impozitǎrii în conformitate cu legislaţia din jurisdicția investitorului.

 

3. Raportarea (comunicarea) informațiilor pentru intermediari

Jurisdicțiile trebuie să introducă cerințe corespunzătoare privind depunerea declaraţiilor fiscale şi de raportare a informaţiilor cu privire la persoanele stabilite în jurisdicția lor, pentru a ajuta atât contribuabilii, cât și administrațiile fiscale să stabilească corect plățile care au fost atribuite acelui investitor nerezident.

 

 

 

 

Recomandarea 6

Regula aplicabilǎ plǎţilor hibride deductibile

 

 

1. Neutralizarea tratamentului neuniform în măsura în care plata genereazǎ un rezultat cu DD

Următoarea regulă se aplicǎ unui plătitor hibrid care efectuează o plată (care este) deductibilă în conformitate cu legislaţia din jurisdicția plătitorului și care determină o deducere duplicată în jurisdicția societății-mamă care conduce la un tratament neuniform hibrid:

(a) Jurisdicţia societății-mamă refuzǎ deducerea duplicată pentru această plată în măsura în care genereazǎ un rezultat cu DD.

(b) Dacă jurisdicția societății-mamă nu neutralizează/anulează tratamentul neuniform, jurisdicția plătitorului va refuza deducerea pentru o astfel de plată, în măsura în care genereazǎ un rezultat cu DD.

(c) Nu va apǎrea niciun tratamentul neuniform în măsura în care deducerea este atribuitǎ veniturilor incluse ca atare (ca venituri) potrivit legislaţiei celor douǎ jurisdicţii, cea a societǎţii-mamǎ şi cea a  plătitorului (adică venit cu includere duală).

(d) Orice deducere care depășește cuantumul venitului cu includere dualǎ (deducerea excedentară/excedent net) poate fi eligibilă pentru a fi compensată cu venitul cu includere dualǎ într-o altǎ perioadă. Pentru a preveni pierderile care nu se mai pot recupera*), deducerea în exces (surplusul net) poate fi autorizatǎ (permisǎ), în măsura în care contribuabilul poate demonstra administrației fiscale, că deducerea în exces din cealaltă jurisdicție nu poate fi compensată cu niciun venit al unei persoane, în conformitate cu legislaţia celeilalte jurisdicții, care nu nu reprezintă venit cu includere duală.

 

2. Regula se aplică numai plăților deductibile efectuate de un plătitor hibrid

O persoană va fi tratată ca plătitor hibrid în ceea ce priveşte o plată (care este) deductibilă în conformitate cu legislaţia din jurisdicția plătitorului, în cazul în care:

(a) plătitorul nu este un rezident în jurisdicția în care are loc plata (jurisdicţia plătitorului), iar plata determină o deducere duplicată (în favoarea respectivul plătitor (sau a unei persoane legate) în conformitate cu legislaţia din jurisdicţia în care plătitorul este rezident (jurisdicția societății-mamă); sau

(b) plătitorul este rezident în jurisdicția în care are loc plata (jurisdicţia plătitorului), iar plata determină (declanşează) o deducere duplicată în favoarea investitorului la acel plătitor (sau o persoană legatǎ cu el) în conformitate cu legislaţia din cealaltă jurisdicție (jurisdicția societății-mamă).

 

3. Regula se aplică numai plăților care au ca rezultat un tratamentul neuniform hibrid

O plată are ca rezultat un tratamentul neuniform hibrid în care deducerea pentru plată poate fi compensată, în conformitate cu legislaţia din jurisdicţia plătitorului, cu veniturile care nu reprezintă venituri cu includere dualǎ.

 

4. Domeniul de aplicare a regulii 

Regula defensivă se aplică numai dacă părțile la tratamentul neuniform fac parte din același grup de control sau în cazul în care tratamentul neuniform apare în cadrul unui aranjament structurat, la care contribuabilul este parte. Nu există nicio limitare a domeniului de aplicare în ceea ce privește răspunsul recomandat.

 

 

 

 

Recomandarea 7

Regula plǎtitorului cu dublǎ rezidenţǎ

 

 

 

1. Neutralizarea tratamentului neuniform în măsura în care plata genereazǎ un rezultat cu DD

Următoarea regulă se aplicǎ unei entități cu dublǎ rezidenţǎ care efectuează o plată deductibilă în conformitate cu legislaţia ambelor jurisdicții, în care plătitorul este rezident, iar rezultatul cu DD genereazǎ tratament neuniform hibrid:

(a) Fiecare jurisdicție de rezidenţă refuzǎ deducerea pentru o plată, în măsura în care genereazǎ un rezultat cu DD.

(b) Nu apare niciun tratament neuniform în măsura în care deducerea pentru o astfel de platǎ este compensată cu veniturile incluse ca atare (ca venituri) în conformitate cu legislaţia ambelor jurisdicții (adică venituri cu includere dualǎ).

(c) Orice deducere care depășește cuantumul venitului cu includere duală (deducerea în exces*)) poate fi eligibilă pentru a fi compensată cu veniturile cu includere dualǎ din altă perioadă. Pentru a preveni pierderile nerecuperabile, deducerea excedentară poate fi autorizată (permisǎ) în măsura în care contribuabilul poate demonstra administrației fiscale, că deducerea excedentară nu poate fi compensată cu niciun venit care nu este venit cu includere dualǎ, în conformitate cu legislaţia celeilalte jurisdicții.

 

2. Regula se aplică numai plăților deductibile efectuate de o societate cu dublă rezidență

Un contribuabil este considerat ca având dublǎ rezidenţǎ dacă este rezident în scopuri fiscale în conformitate cu legislaţia a două sau mai multe jurisdicții.

 

3. Regula se aplică numai plăților care genereazǎ tratament neuniform hibrid

Deducerea pentru o plată, generează tratament neuniform hibrid dacǎ deducerea poate compensa, în conformitate cu legislaţia din cealaltǎ jurisdicţie, venituri care nu sunt venituri cu includere dualǎ.

 

4. Domeniul de aplicare a regulii

Răspunsul principal are un domeniu de aplicare nelimitat.

 

 

 

Recomandarea 8

 

Regula tratamentului neuniform importat

 

 

1. Refuzul deducerii în măsura în care plata genereazǎ un rezultat indirect cu D/NI

 

Jurisdicția plătitorului trebuie să aplice regula care refuzǎ deducerea pentru plata care dǎ naştere unui tratament neunifirm importat, dacǎ beneficiarul considerǎ cǎ această plată este compensatǎ cu o deducere hibridǎ în jurisdicția beneficiarului.

 

2. Definiția deducerii hibride

Deducerea hibridă înseamnă o deducere care rezultă din:

(a) o plată în cadrul unui instrument financiar care are ca rezultat un tratament neuniform hibrid;

(b) o plată ignorată efectuată de un plătitor hibrid, care genereazǎ un tratament neuniform hibrid;

(c) o plată efectuată către o entitate hibridă inversată, care conduce la un tratament neuniform hibrid; sau

(d) o plată efectuată de un plătitor hibrid sau de o entitate cu dublǎ rezidenţǎ care determină o deducerea duplicată, rezultând un tratament neuniform hibrid,

și include o deducere rezultată dintr-o plată efectuată în favoarea unei persoane, dacǎ acea persoanǎ considerǎ plata ca o compensare cu o altă deducere hibridă (efectuată în favoarea unui beneficiar care nu este supus regulilor referitoare la tratamentul neunifom hibrid).

 

3. Plata tratamentului neuniform importat

Plata in cadrul unui tratament neuniform importat este o plată deductibilă efectuată unui beneficiar care nu este supus regulilor tratamentului neuniform hibrid.

 

4. Domeniul de aplicare

Regula se aplică dacă contribuabilul se află în același grup de control cu părțile la un acord cu tratament neuniform importat sau în cazul în care plata este efectuată în cadrul unui aranjament structurat, la care contribuabilul este parte.

 

 

 

 

Recomandarea 9

 

Principii de proiectare

 

1. Principii de proiectare

Regulile pentru tratamentele neuniforme hibride urmăresc să optimizeze (maximizeze) următoarele rezultate:

(a) neutralizarea tratamentului neuniform și nu eliminarea avantajului fiscal care rezultă din aplicarea legislaţiei unei jurisdicţiii;

(b) să fie complete (exhaustive);

(c) să se aplică automat;

(d) evitarea dublei impuneri prin intermediul regulilor de coordonare;

(e) reducerea la minimum a impactului negativ asupra legislației naționale existente;

(f) să fie clare și transparente în funcționarea lor;

(g) să ofere suficientă flexibilitate pentru a fi încorporate în legislația fiecărei jurisdicții;

(h) să fie aplicabile de către contribuabili și să reducă la minimum costurilor de conformitate; și

(i) să reducă la minimum sarcinile administrative ale autorităților fiscale.

 

Jurisdicțiile care transpun aceste recomandări în legislația internă, trebuie să respecte aceste principii de proiectare.

 

2. Implementarea și coordonarea

Instanțele trebuie să coopereze în luarea de măsuri, pentru a se asigura că recomandările sunt puse în aplicare în mod consecvent și eficient. Aceste măsuri ar trebui să includă:

(a) elaborarea de linii directoare convenite cu privire la aplicarea recomandărilor;

(b) coordonarea punerii în aplicare a recomandărilor (inclusiv calendarul);

(c) elaborarea de reguli tranzitorii (cu menţinerea acordurilor existente);

(d) revizuirea implementării eficiente și coerente a recomandărilor;

(e) schimbul de informații între jurisdicţii, cu privire la tratamentul instrumentelor financiare hibride și a entităților hibride;

(f) efortul de a pune la dispoziția contribuabililor, de informații relevante (inclusiv eforturi rezonabile din partea OCDE); și

(g) luarea în considerare a interacțiunilor dintre recomandări și alte acțiuni din Planul de acțiune BEPS, în special acțiunile 3 și 4.

 

 

Recomandarea 10

 

Definiţia acordului structurat

 

 

 

 

1. Definiție generală

Un acord structurat desemnează orice acord ai cărui termeni (a cărui descriere și preț) reflectă luarea în considerare a efectului tratamentului neuniform hibrid sau care, având în vedere faptele și circumstanțele specifice (inclusiv termenii) acordului/aranjamentului, a fost proiectat pentru a genera tratament neuniform hibrid.

 

2. Exemple specifice de acorduri structurate

 

Faptele și circumstanțele care indică faptul că un acord a fost proiectat pentru a crea un tratament neuniform hibrid includ:

(a) un acord destinat să creeze un tratament neuniform hibrid sau care face parte dintr-un plan care urmărește acest obiectiv;

(b) un acord care include o condiție (un termen), o etapă sau o tranzacție, utilizate pentru a crea un tratament neuniform hibrid;

(c) un acord care este comercializat, integral sau parțial, ca un produs cu avantaje fiscale, în cazul în care toate sau o parte din aceste avantaje provin dintr-un tratament neuniform hibrid;

(d) un acord comercializat în principal contribuabililor aflați în jurisdicția în care apare tratamentul neuniform hibrid;

(e) un acord care conţine anumite caracteristici care modifică termenii acordului și, în special, performanțele (randamentul) acestuia, de îndată ce tratamentul neuniform hibrid dispare; sau

(f) un acord care ar genera un randament negativ dacă nu ar exista tratamentul neuniform hibrid.

 

3. Circumstanțe în care contribuabilul nu este parte la un acord structurat

 

Un contribuabil nu va fi considerat parte a unui acord structurat dacă nici contribuabilul, nici un membru al aceluiași grup aflat sub control comun nu s-ar fi putut aștepta în mod rezonabil să fie informat (să aibă cunoştinţă) despre existența tratamentului neuniform hibrid și nu au beneficiat de avantajul fiscal rezultat din tratamentul neuniform hibrid.

 

 

 

 

Recomandarea 11

 

Definiția persoanelor afiliate, grupului aflat sub control comun și a acțiunii în comun

 

 

1. Definiție generală

În sensul acestor recomandări:

(a) Două persoane sunt afiliate dacă fac parte din același grup de control sau prima persoană deţine o investiție mai mare sau egală cu 25% în a doua persoană sau dacă există o a treia persoană care deține o investiție mai mare sau egală cu 25% în celelalte două.

(b) Două persoane fac parte din același grup aflat sub control comun dacă:

(i) sunt consolidate în scopuri contabile;

(ii) prima persoană are o investiție prin care îi deţine controlul efectiv asupra celei de-a doua persoane sau o terță persoană are o investiție care îi conferă un control efectiv asupra celorlalte două persoane;

(iii) prima persoană are o investiție mai mare sau egală cu 50% în a doua persoană sau o terță persoană are o investiție mai mare sau egală cu 50% în celelalte două; sau

(iv) pot fi considerate întreprinderi asociate în conformitate cu articolul 9 din Convenția fiscală model privind impozitul pe venit și pe capital.

(c) Se consideră că o persoană deține un anumit procent din investiții într-o altă persoană dacă persoana respectivă deține, direct sau indirect, prin investiții în alte persoane, un anumit procent din drepturile de vot ale persoanei respective sau valoarea participaţiilor la acea persoană.

2. Agregarea intereselor

În sensul regulii părţilor afiliate, o persoană care acționează în comun cu altă persoană, în ceea ce priveşte dreptul de proprietate sau controlul drepturilor de vot sau de participare, va fi considerată ca deținând sau controlând toate drepturile de vot sau de participare ale acestei persoane.

3. Acțiunea în comun

Două persoane sunt considerate ca acționând în comun în ceea ce priveşte dreptul de proprietate sau controlul oricăror drepturi de vot sau interese de  participare (equity interests) dacă:

(a) sunt membri ai aceleiași familii;

(b) o persoană acționează regulat în conformitate cu dorințele celeilalte persoane;

(c) au intrat într-un acord care are un impact semnificativ asupra valorii sau controlului acestor drepturi sau interese; sau

(d) dreptul de proprietate sau controlul acestor drepturi de vot sau interese sunt gestionate de aceeași persoană sau de același grup de persoane.

 

În cazul în care un administrator al unui vehicul de investiții colective (organism de plasament colectiv) poate dovedi autorității fiscale, în baza termenilor mandatului de investiție, natura investiției și circumstanțele în care s-a încheiat tratamentul neuniform hibrid, că cele două fonduri nu au acționat în comun în ceea ce privește investiția, atunci interesele deținute de aceste fonduri nu trebuie agregate în scopul aplicării testului (criteriului) de acțiune în comun.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anexa B

 

Exemple

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anexa B

 

Exemple

 

 

 

 

 

 

Lista exemplelor

 

 

  Regula referitoare la instrumentele financiare hibride  
     
Exemplul 1.1 Plata dobânzii în cadrul unui hibrid datorie / capitaluri proprii  
Examplul 1.2 Plata dobânzii în cadrul unui hibrid datorie / capitaluri proprii care dǎ dreptul la scutire parțială 222 – 555
Exemplul 1.3 Plata dobânzii în cadrul unui hibrid titlu de creanţǎ / capitaluri proprii supusǎ unei cote reduse  
Exemplul 1.4 Plata dobânzilor care dǎ dreptul unui credit fiscal din sursă străină subadiacent  
Exemplul 1.5 Plata dobânzii către o persoană scutită  
Exemplul 1.6 Plata dobânzii către o persoană stabilită într-o jurisdicție fără impozitare  
Exemplul 1.7 Plata dobânzii către un contribuabil supus unui regim fiscal teritorial  
Exemplu 1.8 Plata dobânzii neinclusǎ în veniturile unui sediu permanent  
Exemplul 1.9 Plata dobânzii către o persoană care deține un instrument sub forma unui cont scutit de taxe  
Exemplul 1.10 Dividende deductibile plătite de o entitate cu scop special  
Exemplul 1.11 Scutire fiscală echivalentă unei deduceri  
Exemplul 1.12 Titluri de creanță emise proporțional cu acțiunile reclasificate în titluri de participare  
Exemplul 1.13 Acumularea unei prime prezumatǎ/preconizatǎ a fi în legǎturǎ cu un împrumut fără dobândă  
Exemplul  1.14 Dobânda preconizatǎ la un împrumut fără dobândă  
Exemplul  1.15 Diferențe de evaluare atribuibile primei de emisiune plătite în baza unei obligațiuni convertibile  
Exemplul 1.16 Diferența de evaluare a primei de emisiune la emiterea unei obligaţiuni convertibile opționale  
Exemplul 1.17 Evaluarea diferențelor de schimb valutar nu genereazǎ un tratament neuniform  
Exemplul 1.18 Plata în schimbul unui acord de modificare a prevederilor titlului de creanţǎ (datoriei)  
Exemplul 1.19 Plata efectuatǎ în schimbul anulǎrii instrumentului financiar  
Exemplul 1.20 Anularea (eliberarea de la plata) unei datorii nu reprezintǎ o platǎ  
Exemplul 1.21 Acumularea unei dobânzi contingente genereazǎ un tratament neuniform  
Exemplul 1.22 Acumularea unei dobânzi contingente nu genereazǎ un tratament neuniform  
Exemplul 1.23 Plata efectuatǎ de o entitate hibridǎ în cadrul unui instrument financiar hibrid  
Exemplul 1.24 Plata inclusă în veniturile obișnuite în cadrul unui regim cu societǎţi strǎine controlate (CFC)  
Exemplul 1.25 Platǎ efectuatǎ în baza unui contract de leasing este supusǎ ajustării numai în limita rentabilitǎţii financiare  
Exemplul 1.26 Luarea în considerare a achiziționării unui activ de tranzacționare  
Exemplul 1.27 Componenta de dobândǎ din prețul de achiziție  
Exemplul 1.28 Dobânda plătită de un comerciant financiar  
Exemplul 1.29 Dobânda plătitǎ unui comerciant financiar  
Example 1.30 Ajustarea prețurilor de achiziție pentru profitul nerepartizat  
Example 1.31 Operaţiune repo pe acţiuni structurată ca un împrumut  
Examplul 1.32 Acord de împrumut pe acțiuni  
Exemplul 1.33 Acord de împrumut pe acțiuni, în care cesionarul este impozitat pentru dividendele de bază  
Examplul 1.34

Acordul de împrumut pe acțiuni în care plata compensației pentru dividende generează o pierdere din tranzacționare

 
Exemplul 1.35 Acordul de împrumut pe acțiuni în care niciuna dintre părți nu tratează acordul ca fiind un instrument financiar  
Exemplul 1.36 Deducere pentru prima plătită pentru achiziţia unei obligațiuni cu dobândă acumulată  
Exemplul 1.37 Plata compensației pentru dividende la o operaţiune cu acțiuni eșuate  
     
  Recomandări specifice privind tratamentul fiscal al instrumentelor financiare  
     
Examplul 2.1 Aplicarea Recomandării 2.1 pentru dividendele scutite (franked dividends)  
Exemplul 2.2 Aplicarea Recomandării 2.2 unui acord de împrumut de obligațiuni  
Exemplul 2.3 Coordonarea regulii instrumentelor financiare hibride cu Recomandarea 2.1  
     
  Regula pentru plățile hibride ignorate (care nu sunt luate în considerare)  
     
Exemplul 3.1 Structura plǎţilor hibride ignorate prin utilizarea unei entitǎţi ignorate și a unui împrumut hibrid  
Exemplul 3.2 Plata hibridǎ ignorată în contextul unei scheme de consolidare și a unui grup fiscal  
     
  Regula referitoare la entităţi hibride inversate  
Exemplul 4.1 Entitate scutită de impozit care utilizeazǎ o entitate hibridă inversată  
Exemplul 4.2 Aplicarea Recomandării 4 plăților care sunt parțial excluse de la calculul veniturilor  
Exemplul 4.3 Recomandarea 4 și plățile care sunt incluse într-un regim cu societăţi străine controlate  
Exemplul 4.4 Interacțiunea dintre Recomandarea 4 și Recomandarea 6  
     
  Recomandări specifice privind tratamentul fiscal al entităților hibride inverse  
Exemplul 6.1 Diferențe privind modul de calcul a veniturilor şi cheltuielilor şi a (recunoaşterii) datei de înregistrare  
Exemplul 6.2 Deducerea dualǎ poate fi imputatǎ veniturilor cu includere dualǎ  
Exemplul 6.3 Rezultat deducerii duale atribuit în cadrul unui stock option plan  
Exemplul 6.4 Calcularea veniturilor cu includere dualǎ în cadrul unui regim aplicabil societăţilor strǎine controlate (CFC)  
Exemplul 6.5 Rezultat cu DD pentru un împrumut acordat unui parteneriat  
  Regula aplicabilă plătitorilor cu dublă rezidenţă  
Exemplul 7.1 Rezultatul cu DD folosind o entitate cu dublă rezidenţă  
     
  Regula tratamentelor neuniforme hibride importate  
Example 8.1 Regula tratamentului neuniform importat structurat  
Exemplul 8.2 Regula tratamentului neuniform importat structurat și regula tratamentului neuniform importat direct  
Exemplul 8.3 Aplicarea regulii tratamentului neuniform importat direct  
Exemplul 8.4 Principiul distribuţiei prevăzut de regula aplicabilă tratament neuniform importat direct  
Exemplul 8.5 Aplicarea regulii tratamentului neuniform importat indirect  
Exemplul 8.6 Plăți către un membru al grupului  care face eobiectul regulilor privind tratamentul neuniform importat  
Exemplul 8.7 Regula tratamentului neuniform importat direct are prioritate în față regulii tratamentului neuniform importat indirect  
Exemplul 8.8 Deducerile hibride în exces depășesc valoarea plăților impozabile finanțate  
Exemplul 8.9 Deducerile hibride în exces nu depășesc plățile impozabile finanțate  
Exemplul 8.10 Aplicarea regulii privind tratamentul neuniform importat pierderilor cedate / transferate în cadrul unui acord de grup fiscal  
Exemplul 8.11 Plata unui venit cu includere duală care nu face obiectul ajustării în cadrul regulii tratamentului neuniform importat  
Exemplul 8.12 Regula tratamentului neuniform importat și reportarea pierderilor  
Exemplul 8.13 Plăți hibride deductibile, entități hibride inversate și regula tratamentului neuniform hibrid importat  
Exemplul 8.14 Plățile deductibile hibride, integrarea fiscală și regulile privind tratamentul neuniform importat  
Exemplul 8.15 Interacțiunea dintre dubla deducere și regula tratamentului neuniform importat  
Exemplul 8.16 Reportarea deducerilor hibride în cadrul regulilor aplicabile tratamentului neuniform importat  
  Principii de proiectare  
Exemplul 9.1 Coordonarea regulii principale cu cea secundară  
Exemplul 9.2 Deducere pentru plata dobânzii care face obiectul unei limitări (restricții) generale  
  Definiția aranjamentelor structurate  
Exemplul 10.1 Tratament neuniform hibrid evaluat în termenii acordului  
Exemplul 10.2

Structura împrumutului în cascadă (back-to-back) implicând un intermediar neafiliat

 
Exemplul 10.3

Aranjament comercializat ca produs cu avantajate fiscale

 
Exemplul 10.4

Beneficiar al unui trust care este parte la un aranjament structurat

 
Exemplul 10.5 Aranjament cu tratament neuniform importat  
  Definiția persoanelor afiliate, grupului aflat sub control comun și acțiunii comune  
Exemplul 11.1 Regula părţilor afiliate aplicată unor active deţinute de un Trust  
Exemplul 11.2 Părți afiliate și grupuri de control – parteneri într-un parteneriat  
Exemplul 11.3

Părţile afiliate și grupurile aflate sub control comun – Calcularea drepturilor de vot și valoarea participaţiilor

 
Exemplul 11.4 Acțiune comună – Agregarea intereselor în cadrul unui acord al acționarilor  
Exemplul 11.5

Acțiune comună – Gestionarea în comun a drepturilor sau participaţiilor de către aceeași/ aceleaşi persoană(e)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*) Neutralising the  Effects of Hybrid Mismatch Arrangements

[1]*) place of effective management

*) Ce reprezintă capitalul investit?

Capitalul investit este suma totală de bani obţinută de o companie prin emiterea de valori mobiliare către acționarii de capitaluri proprii și datoria către deținătorii de obligațiuni, în care obligațiile totale ale datoriilor și leasingului de capital sunt adăugate la valoarea acţiunilor emise către investitori. Capitalul investit nu este prezentat distinct în situația financiară a companiei, deoarece datoriile, leasingul de capital și capitalurile proprii ale acționarilor sunt evidenţiate separat în bilanț.

 

Capitalul investit se referă la valoarea combinată a capitalului propriu și a datoriilor contractate de o firmă, inclusiv leasingul de capital.

Înţelegerea capitalului investit

Companiile trebuie să genereze venituri mai mari decât costurile pentru a procura capitalul furnizat de deținătorii de obligațiuni, acționari și alte surse de finanțare, sau altfel firma nu va obține un profit economic. Întreprinderile folosesc mai mulţi indicatori pentru a analiza cât de bine utilizează compania capitalul, inclusiv randamentul capitalului investit, valoarea adăugată economică și randamentul capitalului angajat.

Capitalizarea totală a unei firme este suma totală a datoriilor, inclusiv contractele de leasing de capital plus acţiunile vândute investitorilor, iar cele două tipuri de capital sunt raportate în secțiuni diferite ale bilanțului. Presupunem, de exemplu, că IBM emite 1.000 de acțiuni cu o valoare nominală de 10 $ per acțiune, şi fiecare acţiune este vândută la un total de 30 $ per acțiune. În secțiunea de capitaluri proprii ale acționarului din bilanț, IBM crește soldul acțiunilor comune la valoarea nominală totală de 10.000 $, iar restul de 20.000 $ încasaţi crește contul capitalului subscris şi vărsat. Pe de altă parte, dacă IBM emite 50.000 $ în datorii de obligațiuni corporative (corporate bond debt), secțiunea datoriei pe termen lung din bilanț crește cu 50.000 USD. În total, capitalizarea IBM crește cu 80.000 USD, ca urmare a emiterii de acțiuni noi, dar și unor noi datorii (new stock and new debt).

Modul în care emitenții obțin o rentabilitate a capitalului

O companie de succes maximizează rata de rentabilitate pe care o câștigă din capital, iar investitorii analizează cu atenție modul în care întreprinderile folosesc câştigurile din emisiunea de acțiuni și datorii. Presupunem, de exemplu, că o companie de instalaţii emite acțiuni suplimentare în valoare de 60.000$ și folosește ctigurile din vânzare pentru a cumpăra mai multe camioane și echipamente de instalaţii. Dacă firma poate utiliza noile active pentru a efectua mai multe lucrări de instalații pentru locuinţe, câștigurile companiei cresc și firma poate plăti dividende acționarilor. Dividendele cresc rata de rentabilitate a fiecărui investitor pe o investiție pentru o acțiune investită, iar investitorii profită, de asemenea, din creșterea prețurilor acțiunilor, care sunt determinate de creșterea veniturilor și vânzărilor companiei.

De asemenea, companiile pot utiliza o parte din câștiguri pentru a răscumpăra acțiuni emise anterior investitorilor și pentru a retrage acţiunile, iar un plan de răscumpărare a acțiunilor reduce numărul de acțiuni în circulaţie și scade soldul capitalurilor proprii. Analiștii privesc, de asemenea, îndeaproape câștigurile pe acțiune ale unei firme (EPS – earnings per share) sau venitul net obținut per acțiune. Dacă întreprinderea răscumpără acțiunil, numărul acțiunilor în circulaţie scade și asta înseamnă că EPS crește, ceea ce face ca acţiunile să fie mai atractive pentru investitori.

Randamentul capitalului investit (ROIC – Return on Invested Capital)

Randamentul capitalului investit (ROIC) este un calcul utilizat pentru evaluarea eficienței unei companii la alocarea capitalului aflat sub controlul său pentru investiții profitabile.

Rata de rentabilitate a capitalului investit dă o idee despre cât de bine o companie își folosește banii pentru a genera profituri. Compararea randamentului unei companii pe capitalul investit cu costul mediu ponderat al capitalului (WACC – weighted average cost of capital) relevă dacă capitalul investit este utilizat în mod eficient. Acest indicator este, de asemenea, cunoscut ca  rentabilitate a capitalului (return on capital).

ROIC este calculat întotdeauna ca un procent și este de obicei exprimat ca o valoare anuală sau la 12 luni. Ar trebui să fie comparat cu costul de capital al unei companii pentru a determina dacă compania creează valoare. Dacă ROIC este mai mare decât costul mediu ponderat al unei întreprinderi (WACC), the most common cost of capital metric, este creată valoare și aceste firme vor tranzacționa la o primă (at a premium). Un reper comun (benchmark) pentru dovada creării de valoare este un randament care depășește 2% din costul de capital al firmei. Dacă ROIC-ul unei companii este mai mic de 2%, este considerat un distrugător de valori (a value destroyer). Unele firme funcționează la un nivel de rentabilitate zero și, deși este posibil să nu distrugă valoarea, aceste companii nu au capital în exces pentru a investi în creșteri viitoare.

ROIC este un indicator de evaluare, dintre cei mai importanţi, care trebuie calculat. Acestea fiind spuse, este mai important pentru unele sectoare decât pentru altele, deoarece companiile care operează platforme petroliere sau produc semiconductori investesc capital mult mai mult decât cele care necesită mai puțin echipament.           Sursa: https://www.investopedia.com/terms/i/invested-capital.asp

*) comprehensive,  targeted  and administrable – en.

complète, ciblée et administrable – fr.

*) debt, equity or derivatives – en.;  titres de dette, titres de participation ou produits dérivés – fr.

**) = a financing or equity return  – en., rendement financier ou à un rendement de capitaux propres – fr.

*) A substitute payment – en./ Un paiement de substitution – fr.

***) underlying financial instrument -en., l’instrument financier sous-jacent – fr.

*) debt, equity or derivative contracts – en., titres de dette, titres de participation ou produits dérivés – fr.

**) “substitute payments” – en., « paiements de substitution » – fr.

*) Substitute payments – en. / Paiements de substitution – fr.

*) cota aplicată impozitului pe profit. În materialul de faţă, cota standard sau cota integrală sunt sinonime cu cota de impozit pe profit.

*) Venituri active se referă la veniturile primite din prestarea unui serviciu și include salarii, consultanţă, comisioane și venituri din întreprinderile la care există o participare materială. De exemplu, un contabil care încasează plata lunar, primește venituri active.

 Venituri pasive – chirii, redevențe și dobânzi etc

*) Calculating the amount of the adjustment in the case of an underlying foreign tax credit – en.

   Calcul du montant de l’ajustement en cas de crédit d’impôt étranger sous-jacent – fr.

*) secured loan = un împrumut garantat este un împrumut în care împrumutatul gajeazǎ un activ (de exemplu, o mașină sau o proprietate) drept garanție pentru împrumut, care devine apoi o datorie garantată (secured debt) datorată creditorului care acordă împrumutul.

*) Definition of financial instrument and substitute payment – en.

*) Ce este un earn-out?

Un earn-out este o dispoziție contractuală care prevede că vânzătorul unei întreprinderi trebuie să obțină compensații suplimentare în viitor dacă afacerea atinge anumite obiective financiare, care sunt de obicei declarate ca procent din vânzări sau câștiguri brute. Dacă un antreprenor care dorește să vândă o afacere solicită un preț mai mare decât cumpărătorul este dispus să plătească, se poate utiliza o clauzǎ de  earn-out. Într-un exemplu simplificat, ar putea exista un preț de achiziție de 1.000.000 USD, plus 5% din vânzările brute în următorii trei ani Sursa: https://www.investopedia.com/terms/e/earnout.asp

*) a return on the underlying asset / un rendement issu de l’actif sous-jacent.

 

[1]*) Manufactured Payment

Ce este Manufactured Payment?

Are loc (este efectuată) o plată compensatorie (manufactured payment), pentru a transfera (to pass through) plata dividendelor și a dobânzilor de la debitor (borrower) la creditorul valorilor mobiliare. Manufactured Payments, reprezentate ca plăți de dobândă sau de dividende, apar frecvent în cazul împrumuturilor de valori mobiliare. Într-un astfel de aranjament, titlul asupra valorilor mobiliare este transmis împrumutatului, dar creditorul păstrează de obicei dreptul la plăți acumulate, legate de titlurile de valoare.

 

Manufactured Payment

Vânzarea short este cea mai frecventă situație în care o persoana trebuie să împrumute valori mobiliare și in care trebuie efectuată o manufactured payment. Pentru a vinde actiuni short, un comerciant financiar trebuie să împrumute actiunile. Întrucât vânzătorul a împrumutat valoarile mobiliare, plățile de dividende efectuate pentru acțiuni pe perioada împrumutului trebuie plătite creditorului. Acesta poate fi un cost semnificativ al vânzării short dacă o acțiune plătește un randament mare al dividendelor. Brokerii trebuie să notifice debitorul care a imprumutat valoarile mobiliare, cu privire la necesitatea efectuarii unei plăţi compensatorii (manufactured payment). Aceştia pot chiar reduce disponibilul (cash position) debitorului pentru a acoperi plata.

 

Reguli fiscale privind plăţi compensatorii (manufactured payment)

 

În cazul în care un comerciant financiar vinde acțiuni short, acesta va trebui să remită către creditor plăți în locul (în schimbul) dividendelor dacă comerciantul ține vânzarea short deschisa cel puțin 46 de zile. Dacă un comerciant închide vânzarea short până la a 45-a zi de la data vânzării short, nu poate deduce plata compensatorie din impozitele sale. În schimb, aceștia trebuie să crească cu această sumă baza de cost a stocului utilizat pentru închiderea vânzării short.

Pentru a stabili cât timp este păstrată deschisă o vânzare short, un comerciant financiar nu ar trebui să includă nicio perioadă în care deține, are opțiune de cumpărare sau are obligația contractuală de a cumpăra acțiuni sau titluri identice. De asemenea, nu ar trebui să includă nicio perioadă în care se consideră că și-a diminuat riscul de pierdere din vânzarea short din cauza deținerii uneia sau mai multor alte poziții în valori substanțial similare sau legate.

Plățile compensatorii trebuie tratate ca fiind cheltuieli cu dobânda pentru investiții, fiind supuse tuturor regulilor și reglementărilor care implică cheltuieli cu dobânda pentru investiții. Aceste cheltuieli  sunt raportate in secţiunea A din declarația de impozit pe profit. Dacă un comerciant nu detaliaza deducerile, cheltuielile cu dobânda pentru investiții nu vor fi eficiente din punct de vedere fiscal. În cazul în care un comerciant nu aplică deducerea pentru că nu a prezentat-o distinct, deducerea se pierde pentru totdeauna. Nu există alternative, prin care deducerea dobânzii pentru investiții să fie utilizată în scopul reducerii unui câștig (sau pentru creșterea pierderii) atunci când poziția short se închide.

Sursa: https://www.investopedia.com/terms/m/manufacturedpayment.asp

*) Substitute payments  – en., Paiements de substitution – fr.

[1]*) real estate investment trust – REIT

**) Application of the exception to securitisation vehicles and other investment funds – en.

Application de l’exception aux organismes de titrisation et aux autres fonds d’investissement – fr.

**) Legea nr. 31/2006 privind securitizarea creanțelor.

Art. 2. -(1) Securitizarea este o operațiune financiară de valorificare a creanțelor de către un vehicul investițional care le achiziționează, le grupează și le afectează garantării unei emisiuni de valori mobiliare.

(2) Pot face obiectul securitizării, conform prevederilor prezentei legi, creanțe izvorâte din:

  1. a)contracte de credit, inclusiv contracte de credit ipotecar, contracte de credit pentru achiziția de autoturisme, contracte pentru emiterea de carduri de credit;
  2. b)contracte de leasing;
  3. c)contracte de vânzare-cumpărare cu plata prețului la termen, inclusiv contracte de vânzare-cumpărare cu plata în rate;
  4. d)instrumente financiare de tip participativ sau obligatar, emise potrivit prevederilor prezentei legi;
  5. e)orice titlu de creanță, altele decât cele specificate la lit. a)-d), cu condiția ca drepturile pe care le conferă să poată face obiectul unei cesiuni.

*) Scutire de la dubla impozitare (Double taxation relief)

Un acord prin care un lucrător sau o companie internațională nu plătește niciun impozit sau plăteşte un impozit mai mic într-o ţară, deoarece, pentru același venit s-a perceput impozit de o altă țară:

Dacă există un acord între Marea Britanie și teritoriile de peste mări, se va acorda o scutire de la dubla impozitare sub forma unui credit fiscal pentru veniturile de peste mări.

Sursa: https://dictionary.cambridge.org/

**) Return of capital

Randamentul capitalului este o situație în care se înapoiază banii care au fost investiți anterior.

Companiei i se poate permite să plătească dividende de lichidare și, întrucât aceste plăți sunt considerate o returnare a capitalului, nu sunt impozitate ca venituri. Dividendele plătite la scurt timp după achiziția acțiunilor de către un investitor, deși, în realitate, sunt o rambursare a capitalului, sunt impozabile la acționarii.                          Sursa: https://www.collinsdictionary.com/dictionary/english/return-of-capital

 

Return of capital (ROC) se referă la capitalul (principal) restituit „proprietarilor de capital” (acționari, parteneri, titulari de acțiuni) care depășeşte creșterea (venitul net / venitul impozabil) al unei afaceri sau investiții. Nu trebuie confundat cu rata de rentabilitate (Rate of Return – ROR), care măsoară un câștig sau o pierdere în legătură cu o investiție. Practic, este vorba despre un randament total sau parţial al investiției inițiale, ceea ce reduce baza acestei investiții. Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Return_of_capital

ROC reduce în mod efectiv capitalurile firmei în același mod ca orice distribuție. Este un transfer de valoare de la companie la proprietar. Pe o piață eficientă, prețul acţiunilor va scădea cu o sumă egală cu distribuția. Majoritatea companiilor listate plătesc doar un procent din veniturile lor ca dividende. În unele industrii, ROC se plăteşte în mod obişnuit.

*) Disregarded hybrid payments rule – en.

*) timing and  valuation  rules

*) linking rule – en., règle d’association – fr. = regulǎ de legǎturǎ / regulǎ de asociere

*) distribution, credit or accrual – en., les distributions de bénéfices, créances et autres sommes dues – fr.

*) ultimate parent of the group – en., la société mère ultime du groupe – fr.

 

**) at the full rate – en., au taux plein – fr.

*) trusts and partnerships – en, des trusts (fiducies) ou des sociétés de personnes – fr.

*) accrued income – en., revenu accumulé – fr.

*) foreign investment fund

 

**) autre règle similaire de non-report – fr.

    anti-deferral rule – en.

În conformitate cu regulile companiei străine controlate în Regatul Unit (CFC), o companie rezidentă din Marea Britanie poate fi impozitată penreu veniturile filialei sale străine. Domeniul de aplicare al acestor reguli este limitat la situațiile în care veniturile din surse strǎinǎ (non-UK) au fost redirecționate (diverted) artificial într-o jurisdicție fiscală de peste mări, cu impozite scăzute, în special paradisuri fiscale. Sursa: https://www.dlapiperintelligence.com/.

 

***) safe harbours – en., des régimes de protection – fr.

*) juridiction du bénéficiaire – fr., payer jurisdiction – en. (sic!)

**) will be taxable in the hands of the investor – en., est imposable à la charge de l’investisseur – fr.

*) Standard for Automatic Exchange of Financial Account Information in Tax Matters (the AEOI Standard, OECD 2014a

Norme d’échange automatique de renseignements relatifs aux comptes financiers en matière fiscale (Norme sur l’échange automatique de renseignements, OCDE, 2014a)

*) stranded losses – en., les pertes irrécupérables – fr.

*) value of share options – en., la valeur d’options d’achat d’actions – fr.

**) a travel subsidy as a deductible allowance

*) Schemele cu opțiuni de partajare (Share-option) sunt utilizate de obicei ca stimulent pentru angajați.

O opțiune de acțiune este dreptul de a cumpăra un anumit număr de acțiuni la un preț fix, la o anumită datǎ în viitor, în cadrul unei companii.;

 

d’options d’achat d’actions – fr.

 

*) an equity return / n rendement de capitaux propres

*) full rate – en., au taux plein – fr. (Ntra trd. – cota de impozit pe profit)

*) Déductions excédentaires – fr., Excess deductions – en

**) surplus dual inclusion income – en., excédent de revenu soumis à une double inclusion – fr.

*) déduction excédentaire – fr.

[1] tracing approach  – en., démarche de suivi – fr.

**) that are subject to the imported mismatch rule – en., non  soumis  à  la  règle  applicable  aux  dispositifs hybrides importés – fr.

*) chain of  – en., d’une série – fr.

**) Tracing and priority rules

*) directement imputée – fr. ; as being indirectly set-off – en.

*) FUNGÍBIL ~ă (~i, ~ejur. (despre lucruri) Care poate fi înlocuit de altul de același fel și aceeași valoare. /<fr. fongible, lat. Fungibilis sursa: NODEX (2002)

*) tax manager

*) surrendered – en., concédées – fr.

**) double-counting – en., double comptabilisation – fr.

***) of imported mismatch payment – en., une asymétrie hybride importée – fr.

*) Comprehensive

*) Convention on Mutual Administrative Assistance in Tax Matters

**) Joint International Tax Shelter Information and Collaboration

*) Priced into the arrangement  – en.

Les termes et le prix reflètent la prise en compte de l’effet du dispositif – fr.

*) Pre-tax negative return – en., Revenu négatif avant impôts – fr.

*) Recommendation 10.3 – When taxpayer is not a party to a structured arrangement – en.

Recommandation 10.3 – Circonstances dans lesquelles un contribuable n’est pas partie à un dispositif structuré – fr.

**) the knowledge test  – en., le test fondé sur la connaissance – fr.

[1]*) Definitions of related persons, control group and acting together – en.,

Définition de personnes liées, d’un groupe sous contrôle commun et de l’action commune – fr.

*) Related parties – en., Parties liées – fr.

*) Value of equity interests -en., Valeur des participations – fr.

**) Control group – en., Groupe sous contrôle commun – fr.

**) International Financial Reporting Standards (IFRS); Generally Accepted Accounting Principles (GAAP)

 

*) widely-held company este o companie la care publicul are un interes substanţial, faţă de opusul acesteia closely-held company (Sursa: https://www.corporate-cases.com/)

 

***) Voting or equity interests – en., Droits de vote ou participations – fr.

*) Aggregation of interests  – en., Agrégation des intérêts – fr.

*) Acting together – en., Action commune – fr.

*) materiality threshold

*) Este prezentată o compilaţie a versiunilor în limba franceză şi engleză, noţiunile fiind prezentate în ordinea alfabetică potrivit limbii române.

*) cota de impozit pe profit

*) The Application of the OECD Model Tax Convention to Partnerships (the Partnership Report, OECD, 1999)

*) accrued income – en., revenu accumulé – fr.

*) stranded losses – en., les pertes irrécupérables – fr.

*) déduction excédentaire – fr.

 

*) Neutralising the  Effects of Hybrid Mismatch Arrangements

[1]*) place of effective management

*) Ce reprezintă capitalul investit?

Capitalul investit este suma totală de bani obţinută de o companie prin emiterea de valori mobiliare către acționarii de capitaluri proprii și datoria către deținătorii de obligațiuni, în care obligațiile totale ale datoriilor și leasingului de capital sunt adăugate la valoarea acţiunilor emise către investitori. Capitalul investit nu este prezentat distinct în situația financiară a companiei, deoarece datoriile, leasingul de capital și capitalurile proprii ale acționarilor sunt evidenţiate separat în bilanț.

 

Capitalul investit se referă la valoarea combinată a capitalului propriu și a datoriilor contractate de o firmă, inclusiv leasingul de capital.

Înţelegerea capitalului investit

Companiile trebuie să genereze venituri mai mari decât costurile pentru a procura capitalul furnizat de deținătorii de obligațiuni, acționari și alte surse de finanțare, sau altfel firma nu va obține un profit economic. Întreprinderile folosesc mai mulţi indicatori pentru a analiza cât de bine utilizează compania capitalul, inclusiv randamentul capitalului investit, valoarea adăugată economică și randamentul capitalului angajat.

Capitalizarea totală a unei firme este suma totală a datoriilor, inclusiv contractele de leasing de capital plus acţiunile vândute investitorilor, iar cele două tipuri de capital sunt raportate în secțiuni diferite ale bilanțului. Presupunem, de exemplu, că IBM emite 1.000 de acțiuni cu o valoare nominală de 10 $ per acțiune, şi fiecare acţiune este vândută la un total de 30 $ per acțiune. În secțiunea de capitaluri proprii ale acționarului din bilanț, IBM crește soldul acțiunilor comune la valoarea nominală totală de 10.000 $, iar restul de 20.000 $ încasaţi crește contul capitalului subscris şi vărsat. Pe de altă parte, dacă IBM emite 50.000 $ în datorii de obligațiuni corporative (corporate bond debt), secțiunea datoriei pe termen lung din bilanț crește cu 50.000 USD. În total, capitalizarea IBM crește cu 80.000 USD, ca urmare a emiterii de acțiuni noi, dar și unor noi datorii (new stock and new debt).

Modul în care emitenții obțin o rentabilitate a capitalului

O companie de succes maximizează rata de rentabilitate pe care o câștigă din capital, iar investitorii analizează cu atenție modul în care întreprinderile folosesc câştigurile din emisiunea de acțiuni și datorii. Presupunem, de exemplu, că o companie de instalaţii emite acțiuni suplimentare în valoare de 60.000$ și folosește ctigurile din vânzare pentru a cumpăra mai multe camioane și echipamente de instalaţii. Dacă firma poate utiliza noile active pentru a efectua mai multe lucrări de instalații pentru locuinţe, câștigurile companiei cresc și firma poate plăti dividende acționarilor. Dividendele cresc rata de rentabilitate a fiecărui investitor pe o investiție pentru o acțiune investită, iar investitorii profită, de asemenea, din creșterea prețurilor acțiunilor, care sunt determinate de creșterea veniturilor și vânzărilor companiei.

De asemenea, companiile pot utiliza o parte din câștiguri pentru a răscumpăra acțiuni emise anterior investitorilor și pentru a retrage acţiunile, iar un plan de răscumpărare a acțiunilor reduce numărul de acțiuni în circulaţie și scade soldul capitalurilor proprii. Analiștii privesc, de asemenea, îndeaproape câștigurile pe acțiune ale unei firme (EPS – earnings per share) sau venitul net obținut per acțiune. Dacă întreprinderea răscumpără acțiunil, numărul acțiunilor în circulaţie scade și asta înseamnă că EPS crește, ceea ce face ca acţiunile să fie mai atractive pentru investitori.

Randamentul capitalului investit (ROIC – Return on Invested Capital)

Randamentul capitalului investit (ROIC) este un calcul utilizat pentru evaluarea eficienței unei companii la alocarea capitalului aflat sub controlul său pentru investiții profitabile.

Rata de rentabilitate a capitalului investit dă o idee despre cât de bine o companie își folosește banii pentru a genera profituri. Compararea randamentului unei companii pe capitalul investit cu costul mediu ponderat al capitalului (WACC – weighted average cost of capital) relevă dacă capitalul investit este utilizat în mod eficient. Acest indicator este, de asemenea, cunoscut ca  rentabilitate a capitalului (return on capital).

ROIC este calculat întotdeauna ca un procent și este de obicei exprimat ca o valoare anuală sau la 12 luni. Ar trebui să fie comparat cu costul de capital al unei companii pentru a determina dacă compania creează valoare. Dacă ROIC este mai mare decât costul mediu ponderat al unei întreprinderi (WACC), the most common cost of capital metric, este creată valoare și aceste firme vor tranzacționa la o primă (at a premium). Un reper comun (benchmark) pentru dovada creării de valoare este un randament care depășește 2% din costul de capital al firmei. Dacă ROIC-ul unei companii este mai mic de 2%, este considerat un distrugător de valori (a value destroyer). Unele firme funcționează la un nivel de rentabilitate zero și, deși este posibil să nu distrugă valoarea, aceste companii nu au capital în exces pentru a investi în creșteri viitoare.

ROIC este un indicator de evaluare, dintre cei mai importanţi, care trebuie calculat. Acestea fiind spuse, este mai important pentru unele sectoare decât pentru altele, deoarece companiile care operează platforme petroliere sau produc semiconductori investesc capital mult mai mult decât cele care necesită mai puțin echipament.           Sursa: https://www.investopedia.com/terms/i/invested-capital.asp

*) comprehensive,  targeted  and administrable – en.

complète, ciblée et administrable – fr.

*) debt, equity or derivatives – en.;  titres de dette, titres de participation ou produits dérivés – fr.

**) = a financing or equity return  – en., rendement financier ou à un rendement de capitaux propres – fr.

*) A substitute payment – en./ Un paiement de substitution – fr.

***) underlying financial instrument -en., l’instrument financier sous-jacent – fr.

*) debt, equity or derivative contracts – en., titres de dette, titres de participation ou produits dérivés – fr.

**) “substitute payments” – en., « paiements de substitution » – fr.

*) Substitute payments – en. / Paiements de substitution – fr.

*) cota aplicată impozitului pe profit. În materialul de faţă, cota standard sau cota integrală sunt sinonime cu cota de impozit pe profit.

*) Venituri active se referă la veniturile primite din prestarea unui serviciu și include salarii, consultanţă, comisioane și venituri din întreprinderile la care există o participare materială. De exemplu, un contabil care încasează plata lunar, primește venituri active.

 Venituri pasive – chirii, redevențe și dobânzi etc

*) Calculating the amount of the adjustment in the case of an underlying foreign tax credit – en.

   Calcul du montant de l’ajustement en cas de crédit d’impôt étranger sous-jacent – fr.

*) secured loan = un împrumut garantat este un împrumut în care împrumutatul gajeazǎ un activ (de exemplu, o mașină sau o proprietate) drept garanție pentru împrumut, care devine apoi o datorie garantată (secured debt) datorată creditorului care acordă împrumutul.

*) Definition of financial instrument and substitute payment – en.

*) Ce este un earn-out?

Un earn-out este o dispoziție contractuală care prevede că vânzătorul unei întreprinderi trebuie să obțină compensații suplimentare în viitor dacă afacerea atinge anumite obiective financiare, care sunt de obicei declarate ca procent din vânzări sau câștiguri brute. Dacă un antreprenor care dorește să vândă o afacere solicită un preț mai mare decât cumpărătorul este dispus să plătească, se poate utiliza o clauzǎ de  earn-out. Într-un exemplu simplificat, ar putea exista un preț de achiziție de 1.000.000 USD, plus 5% din vânzările brute în următorii trei ani Sursa: https://www.investopedia.com/terms/e/earnout.asp

*) a return on the underlying asset / un rendement issu de l’actif sous-jacent.

 

[3]*) Manufactured Payment

Ce este Manufactured Payment?

Are loc (este efectuată) o plată compensatorie (manufactured payment), pentru a transfera (to pass through) plata dividendelor și a dobânzilor de la debitor (borrower) la creditorul valorilor mobiliare. Manufactured Payments, reprezentate ca plăți de dobândă sau de dividende, apar frecvent în cazul împrumuturilor de valori mobiliare. Într-un astfel de aranjament, titlul asupra valorilor mobiliare este transmis împrumutatului, dar creditorul păstrează de obicei dreptul la plăți acumulate, legate de titlurile de valoare.

 

Manufactured Payment

Vânzarea short este cea mai frecventă situație în care o persoana trebuie să împrumute valori mobiliare și in care trebuie efectuată o manufactured payment. Pentru a vinde actiuni short, un comerciant financiar trebuie să împrumute actiunile. Întrucât vânzătorul a împrumutat valoarile mobiliare, plățile de dividende efectuate pentru acțiuni pe perioada împrumutului trebuie plătite creditorului. Acesta poate fi un cost semnificativ al vânzării short dacă o acțiune plătește un randament mare al dividendelor. Brokerii trebuie să notifice debitorul care a imprumutat valoarile mobiliare, cu privire la necesitatea efectuarii unei plăţi compensatorii (manufactured payment). Aceştia pot chiar reduce disponibilul (cash position) debitorului pentru a acoperi plata.

 

Reguli fiscale privind plăţi compensatorii (manufactured payment)

 

În cazul în care un comerciant financiar vinde acțiuni short, acesta va trebui să remită către creditor plăți în locul (în schimbul) dividendelor dacă comerciantul ține vânzarea short deschisa cel puțin 46 de zile. Dacă un comerciant închide vânzarea short până la a 45-a zi de la data vânzării short, nu poate deduce plata compensatorie din impozitele sale. În schimb, aceștia trebuie să crească cu această sumă baza de cost a stocului utilizat pentru închiderea vânzării short.

Pentru a stabili cât timp este păstrată deschisă o vânzare short, un comerciant financiar nu ar trebui să includă nicio perioadă în care deține, are opțiune de cumpărare sau are obligația contractuală de a cumpăra acțiuni sau titluri identice. De asemenea, nu ar trebui să includă nicio perioadă în care se consideră că și-a diminuat riscul de pierdere din vânzarea short din cauza deținerii uneia sau mai multor alte poziții în valori substanțial similare sau legate.

Plățile compensatorii trebuie tratate ca fiind cheltuieli cu dobânda pentru investiții, fiind supuse tuturor regulilor și reglementărilor care implică cheltuieli cu dobânda pentru investiții. Aceste cheltuieli  sunt raportate in secţiunea A din declarația de impozit pe profit. Dacă un comerciant nu detaliaza deducerile, cheltuielile cu dobânda pentru investiții nu vor fi eficiente din punct de vedere fiscal. În cazul în care un comerciant nu aplică deducerea pentru că nu a prezentat-o distinct, deducerea se pierde pentru totdeauna. Nu există alternative, prin care deducerea dobânzii pentru investiții să fie utilizată în scopul reducerii unui câștig (sau pentru creșterea pierderii) atunci când poziția short se închide.

Sursa: https://www.investopedia.com/terms/m/manufacturedpayment.asp

*) Substitute payments  – en., Paiements de substitution – fr.

[4]*) real estate investment trust – REIT

**) Application of the exception to securitisation vehicles and other investment funds – en.

Application de l’exception aux organismes de titrisation et aux autres fonds d’investissement – fr.

**) Legea nr. 31/2006 privind securitizarea creanțelor.

Art. 2. -(1) Securitizarea este o operațiune financiară de valorificare a creanțelor de către un vehicul investițional care le achiziționează, le grupează și le afectează garantării unei emisiuni de valori mobiliare.

(2) Pot face obiectul securitizării, conform prevederilor prezentei legi, creanțe izvorâte din:

  1. a)contracte de credit, inclusiv contracte de credit ipotecar, contracte de credit pentru achiziția de autoturisme, contracte pentru emiterea de carduri de credit;
  2. b)contracte de leasing;
  3. c)contracte de vânzare-cumpărare cu plata prețului la termen, inclusiv contracte de vânzare-cumpărare cu plata în rate;
  4. d)instrumente financiare de tip participativ sau obligatar, emise potrivit prevederilor prezentei legi;
  5. e)orice titlu de creanță, altele decât cele specificate la lit. a)-d), cu condiția ca drepturile pe care le conferă să poată face obiectul unei cesiuni.

*) Scutire de la dubla impozitare (Double taxation relief)

Un acord prin care un lucrător sau o companie internațională nu plătește niciun impozit sau plăteşte un impozit mai mic într-o ţară, deoarece, pentru același venit s-a perceput impozit de o altă țară:

Dacă există un acord între Marea Britanie și teritoriile de peste mări, se va acorda o scutire de la dubla impozitare sub forma unui credit fiscal pentru veniturile de peste mări.

Sursa: https://dictionary.cambridge.org/

**) Return of capital

Randamentul capitalului este o situație în care se înapoiază banii care au fost investiți anterior.

Companiei i se poate permite să plătească dividende de lichidare și, întrucât aceste plăți sunt considerate o returnare a capitalului, nu sunt impozitate ca venituri. Dividendele plătite la scurt timp după achiziția acțiunilor de către un investitor, deși, în realitate, sunt o rambursare a capitalului, sunt impozabile la acționarii.                          Sursa: https://www.collinsdictionary.com/dictionary/english/return-of-capital

 

Return of capital (ROC) se referă la capitalul (principal) restituit „proprietarilor de capital” (acționari, parteneri, titulari de acțiuni) care depășeşte creșterea (venitul net / venitul impozabil) al unei afaceri sau investiții. Nu trebuie confundat cu rata de rentabilitate (Rate of Return – ROR), care măsoară un câștig sau o pierdere în legătură cu o investiție. Practic, este vorba despre un randament total sau parţial al investiției inițiale, ceea ce reduce baza acestei investiții. Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Return_of_capital

ROC reduce în mod efectiv capitalurile firmei în același mod ca orice distribuție. Este un transfer de valoare de la companie la proprietar. Pe o piață eficientă, prețul acţiunilor va scădea cu o sumă egală cu distribuția. Majoritatea companiilor listate plătesc doar un procent din veniturile lor ca dividende. În unele industrii, ROC se plăteşte în mod obişnuit.

*) Disregarded hybrid payments rule – en.

*) timing and  valuation  rules

*) linking rule – en., règle d’association – fr. = regulǎ de legǎturǎ / regulǎ de asociere

*) distribution, credit or accrual – en., les distributions de bénéfices, créances et autres sommes dues – fr.

*) ultimate parent of the group – en., la société mère ultime du groupe – fr.

 

**) at the full rate – en., au taux plein – fr.

*) trusts and partnerships – en, des trusts (fiducies) ou des sociétés de personnes – fr.

*) accrued income – en., revenu accumulé – fr.

*) foreign investment fund

 

**) autre règle similaire de non-report – fr.

    anti-deferral rule – en.

În conformitate cu regulile companiei străine controlate în Regatul Unit (CFC), o companie rezidentă din Marea Britanie poate fi impozitată penreu veniturile filialei sale străine. Domeniul de aplicare al acestor reguli este limitat la situațiile în care veniturile din surse strǎinǎ (non-UK) au fost redirecționate (diverted) artificial într-o jurisdicție fiscală de peste mări, cu impozite scăzute, în special paradisuri fiscale. Sursa: https://www.dlapiperintelligence.com/.

 

***) safe harbours – en., des régimes de protection – fr.

*) juridiction du bénéficiaire – fr., payer jurisdiction – en. (sic!)

**) will be taxable in the hands of the investor – en., est imposable à la charge de l’investisseur – fr.

*) Standard for Automatic Exchange of Financial Account Information in Tax Matters (the AEOI Standard, OECD 2014a

Norme d’échange automatique de renseignements relatifs aux comptes financiers en matière fiscale (Norme sur l’échange automatique de renseignements, OCDE, 2014a)

*) stranded losses – en., les pertes irrécupérables – fr.

*) value of share options – en., la valeur d’options d’achat d’actions – fr.

**) a travel subsidy as a deductible allowance

*) Schemele cu opțiuni de partajare (Share-option) sunt utilizate de obicei ca stimulent pentru angajați.

O opțiune de acțiune este dreptul de a cumpăra un anumit număr de acțiuni la un preț fix, la o anumită datǎ în viitor, în cadrul unei companii.;

 

d’options d’achat d’actions – fr.

 

*) an equity return / n rendement de capitaux propres

*) full rate – en., au taux plein – fr. (Ntra trd. – cota de impozit pe profit)

*) Déductions excédentaires – fr., Excess deductions – en

**) surplus dual inclusion income – en., excédent de revenu soumis à une double inclusion – fr.

*) déduction excédentaire – fr.

[7] tracing approach  – en., démarche de suivi – fr.

**) that are subject to the imported mismatch rule – en., non  soumis  à  la  règle  applicable  aux  dispositifs hybrides importés – fr.

*) chain of  – en., d’une série – fr.

**) Tracing and priority rules

*) directement imputée – fr. ; as being indirectly set-off – en.

*) FUNGÍBIL ~ă (~i, ~ejur. (despre lucruri) Care poate fi înlocuit de altul de același fel și aceeași valoare. /<fr. fongible, lat. Fungibilis sursa: NODEX (2002)

*) tax manager

*) surrendered – en., concédées – fr.

**) double-counting – en., double comptabilisation – fr.

***) of imported mismatch payment – en., une asymétrie hybride importée – fr.

*) Comprehensive

*) Convention on Mutual Administrative Assistance in Tax Matters

**) Joint International Tax Shelter Information and Collaboration

*) Priced into the arrangement  – en.

Les termes et le prix reflètent la prise en compte de l’effet du dispositif – fr.

*) Pre-tax negative return – en., Revenu négatif avant impôts – fr.

*) Recommendation 10.3 – When taxpayer is not a party to a structured arrangement – en.

Recommandation 10.3 – Circonstances dans lesquelles un contribuable n’est pas partie à un dispositif structuré – fr.

**) the knowledge test  – en., le test fondé sur la connaissance – fr.

[8]*) Definitions of related persons, control group and acting together – en.,

Définition de personnes liées, d’un groupe sous contrôle commun et de l’action commune – fr.

*) Related parties – en., Parties liées – fr.

*) Value of equity interests -en., Valeur des participations – fr.

**) Control group – en., Groupe sous contrôle commun – fr.

**) International Financial Reporting Standards (IFRS); Generally Accepted Accounting Principles (GAAP)

*) widely-held company este o companie la care publicul are un interes substanţial, faţă de opusul acesteia closely-held company (Sursa: https://www.corporate-cases.com/)

***) Voting or equity interests – en., Droits de vote ou participations – fr.

*) Aggregation of interests  – en., Agrégation des intérêts – fr.

*) Acting together – en., Action commune – fr.

*) materiality threshold

*) Este prezentată o compilaţie a versiunilor în limba franceză şi engleză, noţiunile fiind prezentate în ordinea alfabetică potrivit limbii române.

*) cota de impozit pe profit

*) The Application of the OECD Model Tax Convention to Partnerships (the Partnership Report, OECD, 1999)

*) accrued income – en., revenu accumulé – fr.

*) stranded losses – en., les pertes irrécupérables – fr.

*) déduction excédentaire – fr.